Annulment of disability access sanction dismissed; mayor's liability for inadequate adapted public transport upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.06.2014, reclamantul Primarul Municipiului Deva, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea în totalitate a Hotărârii nr. 251 din 30.04.2014, pronunţată de Colegiul Director al pârâtului şi suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1363 din 24.09.2014, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii introductive în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09 octombrie 2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 48 din 02 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Deva, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 48 din 02 martie 2015 a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Deva, criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acţiunii formulate.

În susţinerea recursului, reclamantul consideră că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 448/2006, atunci când a apreciat că primarul unităţii administrativ teritoriale are obligaţia de a impune societăţii căreia i s-a atribuit contractul îndeplinirea prevederilor acestei legi. În fapt, chiar dacă atât consiliul local, cât şi primarul, sunt autorităţi ale administraţiei publice locale, trebuie să se facă distincţia între autorităţile publice deliberative şi cele executive, iar activitatea de transport, ca serviciu public, este organizată şi gestionată exclusiv de autorităţile deliberative, respectiv consiliile locale.

Obligaţiile societăţii de transport sunt stabilite în contractul privind concesionarea serviciului, contract încheiat între Consiliul Local şi transportator, în urma unei licitaţii publice organizate şi adjudecate pe baza unui caiet de sarcini, astfel încât, impunerea de către Primar, care nu are calitatea de parte în contract, a îndeplinirii unor condiţii legale survenite ulterior întocmirii şi aprobării documentaţiei care a stat la baza licitaţiei şi în urma căreia au fost încheiate contractele, depăşeşte limitele legale.

De asemenea, s-a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 2/2001, act normativ care stabileşte în mod expres termenele în care pot fi constatate şi sancţionate faptele ce constituie contravenţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare la dosar.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părţile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 17 mai 2017, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Deva este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 251 din 30 aprilie 2014 emisă de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a dispus sancţionarea recurentului-reclamant Primarul Municipiului Deva cu amendă în cuantum de 2.000 lei, pentru neasigurarea condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, constând în aceea că în Municipiul Deva, din 51 de autobuze, doar 5 sunt mijloace de transport adaptate nevoilor persoanelor cu dezabilităţi. Această faptă este calificată drept discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi (4), art. 10 lit. g) şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind combaterea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, precum şi potrivit Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010.

Reclamantul Primarului Municipiului Deva a contestat legalitatea acestui act administrativ, solicitând şi suspendarea executării sale până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Criticile formulate de recurentul-reclamant faţă de hotărârea primei instanţe privesc două aspecte, şi anume: (i) greşita aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 448/2006, cât priveşte competenţele legale ale primarului; (ii) încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001, referitor la termenele în care pot fi constatate şi sancţionate faptele contravenţionale.

În ceea ce priveşte prima critică, Înalta Curte o apreciază a fi nefondată, prima instanţă realizând o interpretare corectă a dispoziţiilor Legii nr. 448/2006, coroborate cu prevederile Legii nr. 215/2001.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap:

"

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:

a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate;

b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare;

c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap."

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că prin sintagma "autorităţile administraţiei publice locale" din cuprinsul normei citate, nu se înţelege şi instituţia Primarului, ca autoritate executivă, întrucât transportul public de călători este un serviciu public organizat şi gestionat de către autoritatea publică deliberativă, Consiliul Local.

În primul rând, instanţa de recurs va avea în vedere faptul că, potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001, lege cu caracter general în ceea ce priveşte reglementarea administraţiei publice locale, autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive.

Mai departe, legiuitorul a reglementat atribuţiile organelor deliberative (consiliile locale) în cuprinsul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 215/2001, la alin. (2) lit. d) fiind regăsită atribuţia gestionării serviciilor furnizate către cetăţeni, iar alin. (6) lit. a) stabilind că, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local.

Pe de altă parte, atribuţiile organului executiv (primarul) se regăsesc în cuprinsul art. 63 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, la lit. d) fiind regăsite atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor, care sunt exercitate, conform art. 63 alin. (5) lit. c), prin luarea măsurilor pentru organizarea executării şi executarea în concret a activităţilor din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a)-d).

Se va avea în vedere şi faptul că, potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, Primarul are obligaţia asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi obligaţia punerii în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local.

Cât priveşte dispoziţiile legii speciale, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006:

"

Autorităţile administraţiei publice locale au competenţă exclusivă, în condiţiile legii, în tot ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi funcţionarea serviciilor de utilităţi publice, precum şi în ceea ce priveşte crearea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea şi exploatarea bunurilor proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale care compun sistemele de utilităţi publice.", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol:

"

În exercitarea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin în sfera serviciilor de utilităţi publice, autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor de utilităţi publice şi adoptă hotărâri (...)"

Aşadar, legea specială nu cuprinde dispoziţii derogatorii de la legea generală, referitoare la atribuţiile organelor deliberative, acestea fiind circumscrise obligaţiei asigurării cadrului necesar funcţionării serviciilor de utilităţi publice.

Din corelarea dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 şi ale Legii nr. 51/2006, rezultă că autorităţii deliberative - consiliul local - îi revine obligaţia legală a gestionării serviciilor de utilitate publică, stabilind, prin emiterea de hotărâri sau semnarea de acte juridice, cadrul legal necesar organizării şi desfăşurării acestor activităţi, atribuţiile privind organizarea executării în concret a acestor servicii revenind primarului. Având în vedere şi obligaţia primarului de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi obligaţia punerii în aplicare a legilor, este indubitabil că acestei autorităţi a administraţiei publice locale îi reveneau obligaţiile stabilite de art. 22 din Legea nr. 448/2006, privind luarea măsurilor necesare asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap, şi nu consiliului local.

Pentru aceleaşi argumente, Înalta Curte apreciază a fi nefondată şi critica privind lipsa calităţii de parte a primarului în contractul de concesionare a serviciului public, recurentul-reclamant interpretând efectele contractului de concesiune şi părţile faţă de care se produc, fără a lua în considerare dispoziţiile Legii nr. 215/2001 şi ale Legii nr. 51/2006. Semnarea contractului de către consiliul local, în calitate de concedent, în virtutea atribuţiilor legale privind asigurarea cadrului legal necesar desfăşurării serviciului de transport, nu înlătură obligaţiile primarului, în calitate de organ executiv, de a urmări punerea în executare a acestui contract şi a interveni, pe parcursul executării sale, în situaţia modificării cadrului legislativ, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 448/2006 este de imediată aplicare, reglementând drepturi cu caracter fundamental pentru o categorie de persoane protejată prin dispoziţiile art. 50 din Constituţia României.

Cel de-al doilea motiv de recurs formulat de reclamant, referitor la încălcarea prevederilor O.G. nr. 2/2001, în ceea ce priveşte termenele în care pot fi constatate şi sancţionate faptele care constituie contravenţio, este nefondat.

Înalta Curte reţine faptul că această critică nu este motivată de către recurentul-reclamant şi nici nu a format obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de fond nefiind învestită cu analiza unei eventuale nerespectări a dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Întrucât recursul priveşte analizarea conformităţii hotărârii de fond cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., această analiză porneşte de la obiectul cererii de chemare în judecată şi motivele de fapt şi de drept expuse de partea reclamantă, astfel încât, o pretenţie (în cazul de faţă un motiv de nelegalitate a actului administrativ) care nu a fost supusă analizei instanţei de fond, nu poate fi afirmată şi susţinută direct în recurs.

Pe de altă parte, sancţiunea contravenţională nu a fost dispusă în condiţiile O.G. nr. 2/2001, ci în temeiul O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, lege cu caracter special, cuprinzând termene diferite de constatare şi aplicare a sancţiunii contravenţionale faţă de legea generală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Deva, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Deva împotriva sentinţei civile nr. 48 din 2 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2017.