Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3860/2017 AI generated

Challenge to administrative act barred by missed 30-day pre-litigation appeal deadline under Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 3860/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's decision which had rejected the challenge as inadmissible and then unfounded, leaving the initial ruling in force. The dispute concerned the annulment of a ministerial order terminating the applicability of a prior appointment order for a member of the National Institute for Food Bioresources Research-Development Board of Administration, with the appellant seeking reinstatement and the dismissal of a challenge filed against the Ministry of Agriculture. The court held that the action was inadmissible because the mandatory pre-litigation administrative appeal was filed approximately three months after the act's communication, violating the strict 30-day deadline set by Article 7(1) of Law No. 554/2004, which precluded substantive review. Furthermore, the court determined that the appellant could not rely on the original appointment order for reinstatement because legislative changes and subsequent reorganization transferred the institute's coordination to the Ministry of Education, which had subsequently appointed a new Board of Administration, rendering the original act devoid of legal effect.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 5 din O.U.G. nr. 96/2012, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ; Challenge to administrative act barred by missed 30-day pre-litigation appeal deadline under Law 554/2004: The dispute concerned the annulment of a ministerial order terminating the applicability of a prior appointment order for a member of the National Institute for Food Bioresources Research-Development Board of Administration, with the appellant seeking reinstatement and the dismissal of a challenge filed against the Ministry of Agriculture. The court held that the action was inadmissible because the mandatory pre-litigation administrative appeal was filed approximately three months after the act's communication, violating the strict 30-day deadline set by Article 7(1) of Law No. 554/2004, which precluded substantive review. Furthermore, the court determined that the appellant could not rely on the original appointment order for reinstatement because legislative changes and subsequent reorganization transferred the institute's coordination to the Ministry of Education, which had subsequently appointed a new Board of Administration, rendering the original act devoid of legal effect.

Keywords

AI generated
challenge of administrative decisions action for annulment missed deadline administration of justice administrative personnel legislative act

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Substantive legal basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat

Procedural rule applied in the dispositive to govern the outcome of the appellate proceedings.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a solicitat anularea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 832 din 21 mai 2014, iar, în subsidiar, repunerea sa în drepturi conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2317 din 14 decembrie 2010 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 572 din 3 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât, a respins primul capăt de cerere, ca inadmisibil, şi a respins în rest acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 572 din 03 martie 2015 a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, rejudecarea cauzei în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În susţinerea recursului, reclamantul formulează critici cu privire la interpretarea greşită a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi a dispoziţiilor art. 34, 35, 40, 46 şi 53 din Legea nr. 90/2001, H.G. nr. 725/2010, O.U.G. nr. 96/2012 şi art. 75-77 din Legea nr. 24/2000.

Cât priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant arată că, la data de 26.09.2014, a înregistrat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, plângerea prealabilă nr. 224786/2014, prin care a solicitat anularea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 832 din 21 mai 2014, privind încetarea aplicabilităţii Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2317/2010, plângere la care a primit un răspuns nefavorabil sub forma adresei nr. 224786 din 10 octombrie 2014.

Recurentul-reclamant formulează critici şi cu privire la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 90/2001, H.G. nr. 725/2010, O.U.G. nr. 96/2012 şi ale Legii nr. 24/2000, arătând că, la data de 14.10.2010, prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 2317, a fost numit ca membru al Consiliului de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA Bucureşti.

În conformitate cu art. 21 din O.G. nr. 57/2002, conducerea institutului naţional se exercită de către consiliul de administraţie, format din 7 sau 9 persoane, din care fac parte, în mod obligatoriu, reprezentantul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, reprezentantul organului administraţiei publice coordonator al institutului naţional, reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice, reprezentantul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi directorul general al Institutului Naţional, care este şi preşedintele consiliului de administraţie, precum şi preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului Naţional.

Consiliul de administraţie se numeşte prin ordin al conducătorului organului administraţiei publice coordonator, cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare. Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare şi hotărăşte în toate problemele privind activitatea institutului naţional, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenţa altor organe.

În conformitate cu art. 9 din H.G. nr. 637/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, Consiliul de administraţie este format din 7 sau 9 membri, cetăţeni români, numiţi prin ordin al ministrului coordonator, cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, la propunerea conducerii autorităţii de la care aceştia provin, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit.

Revocarea membrilor consiliului de administraţie se face de acelaşi organ care a făcut numirea, în caz de abateri sau de nerespectare a îndatoririlor ce le revin.

Prin dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor masuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare a trecut în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, preluarea fiind realizată efectiv în urma H.G. nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Astfel, la data la care recurentul-reclamant a fost revocat din funcţie prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 832 din 21 mai 2014, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu mai avea calitatea de minister coordonator al Institutului, această competenţă aparţinând Ministerului Educaţiei Naţionale.

În mod greşit arată instanţa de fond că acţiunea nu mai prezintă interes, de vreme ce Ministerul Educaţiei Naţionale a adoptat Ordinul nr. 437 din 18 august 2014, prin care a desemnat alţi membri ai consiliului de administraţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 21 mai 2015, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 14 iunie 2017, completul de filtru a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, şi constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Prima critică formulată de recurentul-reclamant priveşte greşita interpretare a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de către instanţa de fond, recurentul apreciind că a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, anterior sesizării instanţei de judecată.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs priveşte primul petit al acţiunii, respectiv cererea având ca obiect anularea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 832 din 21 mai 2014, care a fost respinsă de prima instanţă ca inadmisibilă, urmare a constatării neîndeplinirii procedurii prealabile.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"

Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

În cauză, recurentul-reclamant A. a susţinut, atât în faţa instanţei de fond, cât şi prin motivele de recurs, că procedura prealabilă a fost îndeplinită prin cererea înregistrată sub nr. 224786 din data de 26.09.2014, prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 832 din 21 mai 2014.

Înalta Curte are în vedere faptul că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se calculează începând cu data comunicării actului administrativ contestat, respectiv data la care persoana ce se consideră vătămată a luat cunoştinţă de conţinutul actului şi de prejudiciul ce-i este produs.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 832, a fost emis la data de 21 mai 2014 şi a fost adus la cunoştinţa membrilor Consiliului de Administraţie al Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare, din care face parte şi recurentul-reclamant A., la data de 26 mai 2014, după cum susţine însuşi reclamantul prin adresele înaintate Secretarului de Stat pentru activitatea de cercetare sub nr. 1152/TP, la data de 28.05.2014 şi Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la data de 25.08.2014.

Prin urmare, Înalta Curte reţine data de 26 mai 2014, ca reprezentând data comunicării actului administrativ contestat către reclamantul A., precum şi data de la care începe să curgă termenul pentru formularea plângerii prealabile, termen ce s-a împlinit la data de 26 iunie 2014.

Recurentul-reclamant a formulat plângere prealabilă la data de 26 septembrie 2014, cu evidenta depăşire a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât, instanţa de fond a apreciat în mod corect cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile şi la inadmisibilitatea acţiunii privind anularea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 832 din 21 mai 2014.

Instanţa de fond a analizat, sub acest aspect, şi petiţia adresată Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la data de 25.08.2014, prin care recurentul reclamant a solicitat anularea Ordinului nr. 832/2014, argumentând în mod corect că, şi în situaţia în care această petiţie ar putea fi apreciată drept plângere prealabilă, termenul defipt de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu este respectat, cererea fiind formulată în afara termenului de 30 de zile, calculat de la data comunicării actului administrativ.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază ca nefondată critica din recurs privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II.2. În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 34, 35, 40, 46 şi 53 din Legea nr. 90/2001, H.G. nr. 725/2010, O.U.G. nr. 96/2012 şi art. 75-77 din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte o ca fiind nefondată.

Sub un prim aspect, raportat la conţinutul concret al Ordinului nr. 832 din 21 mai 2014, Înalta Curte reţine că acest act administrativ are drept obiect doar constatarea încetării aplicabilităţii Ordinului nr. 2317/2010, în raport de modificările legislative operate prin dispoziţiile H.G. nr. 185/2013, iar nu revocarea propriu-zisă a recurentului-reclamant din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie, emitentul actului respectând competenţele acordate de lege, actul nefiind contrar prevederilor normative invocate de recurent.

Cât priveşte aspectele de nelegalitate ale Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 832 din 21 mai 2014, Înalta Curte reţine că acestea pot fi verificate de instanţa de judecată doar în măsura în care acţiunea îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate pentru a putea fi analizat fondul pretenţiilor exhibate de reclamant.

În cauza de faţă, pentru motivele expuse la punctul II.1. din prezenta decizie, petitul principal al acţiunii este inadmisibil, ca urmare a neîndeplinirii în termen a procedurii prealabile, admiterea excepţiei inadmisibilităţii făcând imposibilă analizarea legalităţii actului administrativ, indiferent de criticile de nelegalitate formulate de partea interesată.

Referitor la capătul de cerere formulat în subsidiar, vizând repunerea în drepturi a recurentului-reclamant, Înalta Curte reţine, în acord cu prima instanţă, că soluţionarea acestei pretenţii depinde de soluţia acordată pretenţiei principale, referitoare la anularea Ordinului prin care reclamantul susţine că a fost revocat din funcţie. Repunerea în drepturi nu poate opera în lipsa anulării actului administrativ revocator, astfel încât, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de anulare a Ordinului nr. 832/2014, conduce la respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de repunere în drepturi (de reintegrare în funcţia în care reclamantul a fost numit conform Ordinului nr. 2317/2010).

Făcând abstracţie de legătura juridică dintre Ordinul nr. 2317/2010 şi Ordinul nr. 832/2014, de constatare a încetării aplicabilităţii Ordinului anterior, Înalta Curte reţine că, pentru a putea da eficienţă dispoziţiilor Ordinului nr. 2317/2010, prin care recurentul-reclamant a fost numit în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie, acest act administrativ trebuie să aibă aptitudinea de a produce, în prezent, efecte juridice. Or, prin modificările legislative survenite în urma adoptării O.G. nr. 96/2012 şi H.G. nr. 185/2013, atribuţiile privind conducerea şi coordonarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare au fost transmise Ministerului Educaţiei Naţionale, drept pentru care acest minister a emis Ordinul nr. 437 din 18 august 2014, privind desemnarea noii componenţe a Consiliului de Administraţie.

Aşadar, Ordinul nr. 2317/2010 privind numirea în funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie, emis de ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, în calitate de fostă autoritate coordonatoare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare, nu mai produce efecte juridice, iar reclamantul nu se mai poate prevala de dispoziţiile acestui act administrativ, în sensul recunoaşterii calităţii de membru al Consiliului de Administraţie.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 572 din 3 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2017.