Tax authority appeal fails; annulment of subsidiary tax acts upheld as irrevocably annulled basis strips enforceability.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.04.2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanțelor Publice Argeş, obligarea pârâtei la emiterea unui nou act administrativ-fiscal, prin care să corecteze cele statornicite prin Procesele-verbale nr. 1801 din 24 noiembrie 1999, nr. 647 din 23 martie 2001, nr. 308 din 02 septembrie 2002, nr. 13435 din 19 noiembrie 2003, nr. 14792 din 27 februarie 2004 şi titlul de creanţă nr. 17922 din 11 martie 2004, ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 106 din 23 iunie 2015, Curtea de Apel Piteşti a respins excepţiile inadmisibilității şi lipsei calităţii procesuale active, invocate de pârâtă, a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să desfiinţeze procesul-verbal nr. 14792 din 27 februarie 2004 şi titlul de creanţă nr. 17922 din 11 martie 2004.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii reclamantei, ca neîntemeiată.

Consideră că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este nelegală sens în care invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În fapt, prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a formulat acţiune solicitând instanţei de contencios administrativ obligarea organului fiscal la emiterea unui act administrativ fiscal care să desfiinţeze sau să modifice o serie de acte fiscale emise între anii 1999-2004 pe numele societăţii comerciale B. SRL, în prezent radiată conform Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, societate în care reclamanta susţine că a avut calitatea de asociat/administrator.

De asemenea, mai susţine reclamanta că prin procesul-verbal nr. 14792 din 27 februarie 2004 şi titlul de creanţă nr. 17922 din 11 martie 2004, s-a dispus angajarea răspunderii sale, în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii şi solicită instanţei la această dată să oblige organul fiscal emitent să desfiinţeze actele fiscale emise pe numele său în anul 2004.

1. În aceste condiţii, raportat la obiectul acţiunii reclamantei şi văzând disp. art. 95 şi urm. noul C. proc. civ. care reglementează competenţa după materie, a solicitat instanţei de fond să observe necompetenţa materială a Curţii de Apel Piteşti şi să dispună declinarea competentei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Argeş - secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Întucât atât Curtea de Apel Piteşti cât şi Tribunalul Argeş s-au declarat necompetente, conflictul negativ de competenţă a fost soluţionat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Hotărârea nr. 4699 din 05.12.2014, prin care stabileşte competenta în favoarea Curţii de Apel Piteşti, motivat de faptul că valoarea obiectului cererii conform precizării acţiunii făcute de reclamantă este de 1.206.849.948 lei.

Apreciază că în mod greşit s-a declarat competentă în soluţionare prezentei cauze Curtea de Apel Piteşti, în condiţiile în care suma de 1.206.849.948 ROL devine după denominare 120.684 lei, astfel dacă s-a avut în vedere valoarea obiectului cererii la stabilirea competenţei, atunci competent potrivit legii era Tribunalul Argeş, secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal.

2. De asemenea, a invocat excepţia lipsei calitătii procesuale active a reclamantei, având în vedere următoarele:

Calitatea procesuală, condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală activă) şi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă).

Susţinerile reclamantei potrivit cărora există acte fiscale emise în anii 1999-2004 pe numele unei societăţi pe care aceasta o administra, acte ce se impun a fi desfiinţate sau modificate după 14 ani şi după data radierii societăţii pe numele căreia au fost emise, nu pot fi primite întrucât reclamanta nu mai are capacitatea de a exercita drepturile procesuale ale persoanei juridice radiate în condiţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Calitatea procesuală semnifică titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiţie dreptul a cărui sancţiune o cere, context în care reclamanta nu poate face dovada calităţii procesuale active în prezenta acţiune, prin care solicită desfiinţarea unor acte fiscale emise pe numele unei alte persoane şi a căror legalitate şi temeinicie au fost analizate în mod irevocabil de către instanţe de-a lungul timpului.

De asemenea, s-a constatat că toate hotărârile judecătoreşti pronunţate din anul 1999 şi până în anul 2005 cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale emise pe numele societăţii comerciale B. SRL au fost puse în executare, însă reclamanta nu a contestat niciodată titlul de creanţă emis pe numele său din anul 2004, nici măcar în procedură prealabilă.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins excepţia invocată de recurentă, motivând că reclamanta are calitate procesuală şi interes în promovarea prezentei acţiuni, întrucât "este executată silit şi pretinde că are personal dosarul de executare nr. x/109/2009", respectiv "a fost obligată personal prin acte fiscale emise în nume propriu".

Având în vedere motivarea respingerii excepţiei, se impune a se observa că intimata-reclamantă a contestat în nume propriu actele fiscale deja desfiinţate ale SC B. SRL, însă nu a contestat niciodată decizia de angajare a răspunderii emisă pe numele său în anul 2004.

Or, actele fiscale emise pe numele societăţii au fost contestate în termen în 2004, 2005, 2006, toate hotărârile instanţelor fiind operate în evidenţa fiscală a societăţii.

3. De asemenea, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, deoarece:

Conform disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

" orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr- un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Or, din lecturarea acţiunii formulate rezultă că reclamanta nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile enumerate de lege care să o îndreptăţească să formuleze o astfel de acţiune.

Mai mult, acţiunea formulată este inadmisibilă, întrucât reclamanta s-a adresat direct instanţei de contencios pentru soluţionarea cererii, fără a solicita acest lucru, în prealabil, organului fiscal competent în soluţionarea acesteia, altfel spus, în lipsa procedurii prealabile instituită de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 218 din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind C. proc. fisc. :

"

Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."

Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"

Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. prevăd următoarele:

"

În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege"

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 205-218 C. proc. fisc. , acestea instituie o procedură administrativă specială, care nu reprezintă însă jurisdicţie administrativă.

Astfel, din prevederile art. 218, rezultă că instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanţei măsurilor dispuse prin actul administrativ-fiscal decât după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.

Rezultă, de asemenea, faptul că singurul act administrativ care poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ este decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative.

Textele din C. proc. fisc. reglementează procedura de recurs administrativ, ca procedură prealabilă, obligatorie potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora, de a reanaliza şi de a reveni asupra măsurilor dispuse.

Aşadar, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este obligatorie, reclamanta putând sesiza instanţa de judecată pentru exercitarea controlului actului emis in soluţionarea contestaţiei.

Cum legea specială în materie, respectiv Titlul IX "Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale" din O.G. nr. 92/2003 republicată, prevede parcurgerea obligatorie a procedurii prealabile, este evident că o acţiune formulată împotriva unui act administrativ fiscal direct la instanţa de contencios administrativ este inamisibilă.

Or intimata-reclamantă nu a formulat niciodată contestaţie împotriva titlului de creanţă emis. Nici motivarea instanţei de fond în sensul că s-a formulat procedura prealabilă împotriva actelor fiscale emise pe numele societăţii nu poate fi primită, întrucât titlul de creanţă în prezenta cauză îl reprezintă decizia de angajare a răspunderii solidare a intimatei-reclamante şi nu actele fiscale pe care greşit instanţa de fond a înţeles să le desfiinţeze ulterior soluţionării irevocabile a contestaţiilor împotriva acestora.

Totodată, pune în discuţie în faţa instanţei de recurs inclusiv prescripţia dreptului de a mai cere instanţei desfiinţarea procesului verbal nr. 14792 din 27 februarie 2004 şi a titlului de creanţă nr. 17922 din 11 martie 2004, acte administrativ-fiscale necontestate până la aceasta dată.

Astfel, titlul de creanţă a cărui desfiinţare s-a hotărât prin hotărârea recurată a fost comunicat intimatei-reclamate în anul 2004. Nu s-a solicitat niciodată desfiintarea acestuia de către reclamantă în cei 10 ani de la emiterea lui.

Intimata-recurentă nu poate susţine că nu a avut cunoştinţă de emiterea deciziei de angajare a răspunderii atâta vreme cât aceasta i-a fost comunicată în anul 2004 şi a contestat executarea începută în temeiul acesteia.

De asemenea, intimata-reclamantă avea posibilitatea solicitării desfiinţării actului fiscal prin care i-a fost angajată răspunderea la data pronunţării hotărârilor judecătoreşti prin care au fost anulate ori modificate obligaţiile fiscale ale societăţii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamanta A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările de la fondul cauzei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 5 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 6 noiembrie 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă nu este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. În privinţa invocatei necompetenţe materiale a Curţii de Apel Piteşti, prin sentinţa nr. 197 din 09 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a actiunii formulate de reclamantă în favoarea Tribunalului Argeş, reţinându-se ca valoarea debitului principal se situează sub pragul impus de legiuitor prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 1858 din 10 octombrie 2014 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti urmare a precizării de acţiune depuse de reclamantă la 10.10.2014, debitul contestat fiind de 1.206.849.948 lei, constatându-se, în acelaşi timp, conflictul negativ de competenţă.

Prin decizia nr. 4699 din 05 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, s-a stabilit competenţa de soluţionare a actiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanțelor Publice Argeş, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, cu motivarea că suma ce formează obiectul actelor contestate este mai mare de 1.000.000 lei, încadrându-se în dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la dispoziţiile art. 135 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

În aceste conditii, nu se poare reitera o excepţie de necompetenţă asupra careia Înalta Curte s-a pronunţat implicit prin regulatorul de competenţă.

1.2. În ceea ce priveste lipsa calitatii procesuale active a reclamantei, aceasta a fost obligată personal, prin acte fiscale emise de pârâta recurentă - decizia de antrenare a răspunderii solidare - astfel că judicios a reţinut instanţa de fond ca ea îşi dovedeşte calitatea procesuală activă.

Aceasta întrucât obiectul acţiunii îl constituie o "obligaţie de a face" respectiv obligarea pârâtei să facă aplicarea art. 47 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) şi art. 141 alin. (3) C. proc. fisc. în sensul emiterii unui nou act administrativ fiscal prin care să desfiinţeze sau să modifice actele administrativ fiscale ce au fost anulate irevocabil, total sau parţial, de către instanţele de judecată.

Atât procesul-verbal nr. 14792 din 27 februarie 2004, cât şi titlul de creanţă nr. 17922 din 11 martie 2004 sunt acte administrative fiscale subsecvente, emise în baza actelor administrative fiscale anulate sau desfiinţate, cu titlu irevocabil, de către instanţele judecătoreşti.

În aceste condiţii, corect susţine intimata că este beneficiara dreptului prevăzut de art. 47 şi art. 141 alin. (3) C. proc. civ., astfel că anularea actelor contestate trebuie să-i profite chiar dacă societatea a fost radiată.

Atâta vreme cât obligaţia sa de plată subzistă şi după desfiinţarea societăţii, reclamanta justifică calitatea procesual activă de a solicita obligarea organului fiscal emitent al actelor administrativ fiscale să procedeze la desfiinţarea sau modificarea acestora în conformitate cu hotărârile instanţelor de judecată.

1.3. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivată pe neefectuarea procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 218 din O.G. nr. 92/2003 şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, potrivit art. 4 alin. (2) pct. 5 din Legea nr. 554/2004, în cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, nu este obligatorie procedura prealabilă.

De asemenea, corect sesizează intimata că art. 218 din O.G. nr. 92/2003 se referă la deciziile de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale. Or, în cazul de faţă, art. 47 şi 141 din O.G. nr. 92/2003 vizează situaţii de desfiinţare sau modificare a unor acte administrativ fiscale subsecvente, emise în baza unor acte administrativ fiscale ce au fost anulate, în totalitate sau parţial, de instanţele de judecată.

1.4. În privinţa prescripţiei dreptului de a cere desființarea procesului-verbal și a titlului de creanță, argumentele invocate de către recurentă nu sunt pertinente nici sub acest aspect.

Este real faptul ca titlul de creanţă a cărui desfiinţare s-a hotărât prin hotărârea recurată a fost comunicat intimatei-reclamate în anul 2004 fără ca acesta să solicite, în mod expres, desfiinţarea lui. Trebuie precizat însă că recurenta pârâtă nu mai putea emite/pretinde a se executa actele contestate în prezenta cauză. Aceasta întrucât, anterior, au fost pronunţate o serie de hotărâri judecătoreşti prin care au fost anulate obligaţiile fiscale ale societăţii. În opinia Înaltei Curţi, raportat inclusiv la modalitatea în care reclamanta şi-a formulat pretenţiile în prezenta cauză, nu poate fi reţinută incidenţa prescripţiei dreptului de a cere desfiinţarea actelor administrativ-fiscale.

1.5. În ceea ce priveşte fondul pricinii, instanţa de fond a concluzionat in sensul că, în măsura în care societatea nu datorează nicio sumă de bani către bugetul de stat, întrucât procesele verbale de control împreună cu deciziile emise pentru soluţionarea contestaţiilor au fost desfiinţate de instanţe prin sentinţe judecătoreşti irevocabile, aceste aspecte se impun a fi validate şi faţă de reclamantă, obligată în solidar cu societatea.

Recurenta nu a formulat critici distincte vizând considerentele referitoare la fondul pricinii astfel că Înalta Curte apreciază ca nu se impune o reiterare a unor aspecte care au intrat in putere de lucru judecat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei civile nr. 106 din 23 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, împotriva sentinţei civile nr. 106 din 23 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2017.