Late payment interest on public transport subsidies: contractual clauses vs. statutory hierarchy of social benefits

Deliberând, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2013 sub nr. x/45/2014 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi a solicitat în contradictoriu cu pârâţi Municipiul Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, obligarea pârâţilor la plata sumei de 3.566.601,03 lei cu titlu de dobânzi datorate ca urmare a plăţii cu întârziere a sumelor reprezentând contravaloarea costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate precum şi obligarea pârâţilor la plata în continuare a dobânzii legale, de la data de 01.01.2013 şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 226 pronunţată în data de 04 decembrie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a Primărie Mun. Iaşi şi a respins acţiunea formulată împotriva acesteia; a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte sumele de bani solicitate pentru perioada anterioară datei de 11.03.2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, societate în insolvenţă, prin administrator judiciar provizoriu A. SPRL - Filiala Iaşi în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iaşi, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.464.691,75 lei reprezentând dobândă legală datorată în baza disp. art. 52.2 din contractul nr. 48018 din 30 iunie 2005 încheiat între părţi; a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi; a obligat pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi la plata către reclamantă a sumei de 29.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Motivele de casare invocate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin lichidator judiciar A. SPRL, şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi.

2.1. Invocând considerente care au fost încadrate prin raportul asupra admisibilităţii în principiu în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010), reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin lichidator judiciar A. SPRL, a solicitat casarea sentinţei pentru următoarele considerente:

Admiterea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iaşi şi a Municipiul Iaşi este nelegală deoarece din interpretarea dispoziţiilor art. 4, art. 9, art. 20, art. 21 şi art. 77 din Legea nr. 215/2001 rezultă că ambele autorităţi publice au calitate procesuală pasivă.

De asemenea, tot nelegal a fost soluţionată şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 11.03.2010 deoarece din interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c), h) şi m), art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în materia contractelor administrative plângerea prealabilă are semnificaţia concilierii directe şi, pe cale de consecinţă, întrerupe cursul prescripţiei. Dacă ar fi fost avută în vedere această întrerupere din data de 27.08.2012, acţiunea ar fi fost în termen pentru întreaga perioadă.

De aceea, solicită casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi admiterea în întregime a acţiunii.

2.2. Invocând considerente care au fost încadrate prin raportul asupra admisibilităţii în principiu în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010), pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi a solicitat casarea sentinţei pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel Iaşi nu a luat în considerare actele întocmite de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Iaşi (auditul financiar pentru contul de execuţie pe anul 2012, procesul-verbal de constatare şi Decizia nr. 60/2013) din cuprinsul cărora rezultă că subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de tarif pentru gratuităţile acordate la transportul urban persoanelor beneficiare ale drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 şi de O.G. nr. 105/1999 (care reprezintă obligaţia principală în raport cu care dobânzile solicitate în prezenta acţiune reprezintă obligaţii accesorii) se suportă de alte autorităţi publice.

De asemenea, nu a luat în considerare modificarea contractului iniţial prin actul adiţional nr. 1/47622 din 26 mai 2010 din care rezultă că, ulterior modificării, calitatea de concedent o are Municipiul Iaşi.

3. Analiza motivelor de casare

Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivelor de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele părţilor din cererile de recurs şi întâmpinări, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului precum şi de dispoziţiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

3.1. Cu privire la recursul reclamantei Regia Autonomă de Transport Public Iaşi prin lichidator judiciar A. SPRL

Prin sentinţa recurată Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iaşi şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 11.03.2010.

Judecând pe fond, a admis în parte acţiunea faţă de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi a respins acţiunea faţă de pârâtul Municipiul Iaşi.

Din cuprinsul considerentelor rezultă însă că acţiunea a fost respinsă faţă de Municipiul Iaşi deoarece acest pârât nu este parte în contractul pe care a fost întemeiată acţiunea, ceea ce echivalează cu soluţionarea cauzei faţă de acest pârât în temeiul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive (aspect necontestat de recurenta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, care, în recurs, critică greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Iaşi).

Potrivit art. 36 C. proc. civ. (2010), calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Cum acţiunea a fost întemeiată pe contractul nr. 48018 din 30 iunie 2005 şi pe actele adiţionale acestuia, rezultă că în cauză vor avea calitate procesuală exclusiv părţile din contract, respectiv reclamanta-recurentă Regia Autonomă de Transport Public Iaşi şi pârâtul recurent Consiliul Local al Municipiului Iaşi.

Deşi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi arată în propriul recurs că actul adiţional nr. 1/47622 din 26 mai 2010 a modificat părţile contractului iniţial şi că în locul Consiliului Local al Municipiului Iaşi a fost introdus în calitate de concedent Municipiul Iaşi, din cuprinsul actului adiţional nu rezultă o astfel de modificare. Este adevărat că actul adiţional a fost încheiat între Municipiul Iaşi şi Regia Autonomă de Transport Public Iaşi şi se referă la contractul de concesiune amintit dar nu modifică părţile din contract.

În consecinţă, în mod legal prima instanţă a soluţionat fondul pricinii exclusiv faţă de Consiliul Local al Municipiului Iaşi.

În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, motivarea instanţei de fond este legală şi completă. Într-adevăr, aşa cum corect se arată în cuprinsul sentinţei, termenul de prescripţie se întrerupe prin introducerea cererii de chemare în judecată. Or, procedura prealabilă sesizării instanţei nu echivalează cu o cerere de chemare în judecată.

Aşa fiind, recursul Regia Autonomă de Transport Public Iaşi este neîntemeiat.

3.2. Cu privire la recursul pârâtului Consiliul Local al Municipiului Iaşi

Curtea de Apel Iaşi a judecat fondul pricinii exclusiv în temeiul contractului de concesiune nr. 48018 din 30 iunie 2005 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Iaşi în calitate de concedent şi Regia Autonomă de Transport Public Iaşi în calitate de concesionar, precum şi a actelor adiţionale acestuia, fără să ia în considerare că pretenţiile reclamantei se referă la dobânzi pentru plata cu întârziere a diferenţelor de tarif pentru facilităţile acordate la transportul urban anumitor categorii de persoane arătate expres în Anexa nr. 6 la contract şi fără să ţină cont că, cel puţin în parte, aceste facilităţi au un regim juridic legal.

Spre exemplu, potrivit art. 8 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, menţionate în Anexa 6 la contract, beneficiază de transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând societăţilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); în cazul societăţilor cu capital privat, costul abonamentelor de transport se decontează integral de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază beneficiarul; în celelalte cazuri, plata se face de către direcţiile de muncă şi protecţie socială (cf. art. 12).

De asemenea, persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, au dreptul în anumite condiţii, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 105/1999, la "transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun aparţinând unităţilor cu capital de stat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou)", iar stabilirea şi plata acestor drepturi se face de casa judeţeană de pensii sau, după caz, de Casa de pensii a municipiului Bucureşti (cf. art. 7 din ordonanţă) de la bugetul de stat (cf. art. 11).

Aceste din urmă persoane nu sunt menţionate în Anexa nr. 6 la contract, în schimb, din verificările Curţii de Conturi - Camera de Conturi Iaşi rezultă că s-au făcut plăţi şi pentru aceste persoane iar acest fapt este relevant în condiţiile în care raportul de expertiză efectuat în cauză a calculat dobânzile aşa cum i s-a cerut prin obiectivul încuviinţat de către instanţă, respectiv în raport cu plăţile efectuate către "categoriile sociale defavorizate", adică în raport cu o categorie foarte largă ce poate include şi pe beneficiarii O.G. nr. 105/1999.

Procedând în acest fel, prima instanţă a încălcat ierarhia actelor normative şi a aplicat dispoziţii contractuale în domenii reglementate prin acte normative cu forţă juridică superioară. Or, contractul nu derogă de la lege.

Aşadar, sentinţa este nelegală în măsura în care a obligat Consiliul Local al Municipiului Iaşi la plata unor dobânzi al căror principal are un regim juridic reglementat prin decret-lege sau ordonanţă de guvern şi pentru care titularul obligaţiei de plată este o altă autoritate publică.

Totuşi, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că toate plăţile s-au efectuat pentru diferenţe de tarif pentru facilităţi acordate unor beneficiari ale căror drepturi sunt stabilite prin acte normative cu forţa legii.

De aceea, în lipsa elementelor necesare rejudecării în recurs, Înalta Curte va dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţa pentru ca aceasta să efectueze următoarele verificări:

- va stabili, în funcţie de precizările reclamantei, fiecare pretenţie defalcat, raportat la fiecare categorie de persoane dintre cele menţionate în Anexa nr. 6 la contract;

- va stabili, atunci când există, actul normativ care reglementează regimul juridic al obligaţiei principale faţă de care reclamanta cere dobândă şi va soluţiona cauza ţinând cont de principiul ierarhiei actelor juridice, în sensul arătat în cuprinsul prezentei decizii.

3.3. Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ. (2010), va respinge recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi, prin lichidator judiciar A. SPRL, împotriva sentinţei nr. 226 din 4 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iaşi, împotriva sentinţei nr. 226 din 4 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2017.