Competence conflict: Territorial jurisdiction under sub-entrepreneurship contract with multiple defendants and debt assignment

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.06.2016, reclamanta SC A. SRL Anina a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC B. SRL şi Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, obligarea pârâtei SC B. SRL la plata sumei de 319.010,52 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă şi neplătită conform Contractului de subantrepriză nr. 614 din 20 martie 2008, precum şi a penalităţilor de 0,06%/zi de întârziere, calculate de la data scadenţei şi până la plata efectivă.

Prin Încheierea de şedinţă din 24 octombrie 2016, instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., a constatat că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să soluţioneze cauza.

Prin sentinţa civilă nr. 2633 din 5 decembrie 2016, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta SC B. SRL, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut Tribunalul Timiş că reclamanta a chemat în judecată doi pârâţi, primul cu sediul în Bucureşti şi cel de-al doilea cu sediul în Timişoara (fiind menţionat eronat tot Bucureşti), iar, din conţinutul cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanta a invocat pretenţii doar cu privire la pârâta SC B. SRL, care are sediul în Bucureşti.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a apreciat că pârâta D.R.D.P. Timişoara a fost chemată în judecată doar pentru a atrage competenţa Tribunalului Timiş, instanţa competentă teritorial fiind Tribunalul Bucureşti faţă de sediul pârâtei B. SRL.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4865 din 4 septembrie 2017, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Tribunalul Bucureşti a reţinut că, prima instanţă sesizată, Tribunalul Timiş, prin Încheierea interlocutorie din 24 octombrie 2016, a constatat că este instanţa competentă să judece cauza "din punct de vedere general, material şi teritorial". Ulterior, la termenul din 5 decembrie 2016, Tribunalul Timiş a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale, cu încălcarea art. 130 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

A reţinut instanţa că, după declararea competenţei, în condiţiile art. 131 C. proc. civ., instanţa nu-şi mai poate declina competenţa, fiind depăşit momentul până la care se mai putea admite o astfel de excepţie de către Tribunalul Timiş.

De asemenea, nu se poate reţine aprecierea acestei instanţe, în sensul că reclamanta nu ar avea nicio pretenţie faţă de D.R.D.P. Timişoara, pentru că acest fapt se putea observa de la data pronunţării încheierii interlocutorii de declarare a competenţei, neintervenind elemente noi în ceea ce priveşte pârâta D.R.D.P. Timişoara pentru a determina instanţa să constate că acesta ar fi un pârât fictiv.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte constată că obiectul acţiunii îl constituie obligarea pârâtei SC B. SRL la plata sumei de 319.010,52 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamanta SC A. SRL şi neplătite de pârâtă conform contractului de subantrepriză nr. 614 din 20 martie 2008, precum şi penalităţile de 0,06%/zi de întârziere calculate de la data scadenţei şi până la plata efectivă.

Prin acţiune, reclamanta a chemat în judecată şi Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, în calitate de pârâtă, precizând faptul că aceasta este beneficiarul lucrării, a semnat situaţiile de lucrări, a recepţionat lucrarea şi, totodată, potrivit art. 6 din contractul de subantrepriză, contractantul se obligă să plătească subcontractantului valoarea lucrărilor facturate în 5 zile de la primirea sumelor corespunzătoare de la Autoritatea Contractantă, D.R.D.P. Timişoara.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

"(3) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

De asemenea, art. 107 alin. (1) C. proc. civ., dispune că

"(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.", iar art. 112 alin. (1) C. proc. civ., prevede că

"(1) Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali."

În cauză, reclamanta a înţeles să sesizeze instanţa de la sediul pârâtei Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, precizând, prin acţiune, şi motivul chemării acestei instituţii în judecată, în calitate de pârâtă, alături de SC B. SRL.

De altfel, litigiul dintre părţi priveşte contractul de subantrepriză nr. 614 din 20 martie 2008 încheiat între SC B. SRL, în calitate de contractant, şi SC A. SRL, în calitate de subcontractant, al cărui obiect este reprezentat de "Îndeplinirea de către subcontractant pentru lucrările prevăzute în Oferta Contractantului a fi subcontractate, a obligaţiilor asumate de Contractant faţă de Autoritatea Contractantă - D.R.D.P. Timişoara, prin Contractul nr. 111/163 din 06.02.2007."

Înalta Curte mai reţine şi faptul că la dosarul Tribunalului Bucureşti a fost depus Contractul de cesiune de creanţe nr. 331 din 12 iunie 2009, din care rezultă că SC B. SRL, în calitate de creditor-cedent, a cesionat către SC A. SRL, în calitate de creditor-cesionar, "încasările prezente şi viitoare pe care creditoarea-cedentă le are sau le va avea conform contractelor de execuţie lucrări (...), nr. 111/163 din 06.02.2007 (...)". În acest contract de cesiune de creanţe, D.R.D.P. Timişoara are calitate de debitoare.

Astfel, în raport cu această stare de fapt, reclamanta a apreciat necesar a chema în judecată şi autoritatea contractantă, Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, neputând fi reţinute aprecierile primei instanţe învestite cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Timiş, în sensul că reclamanta nu are nicio pretenţie faţă de pârâta D.R.D.P. Timişoara şi că ar fi chemat-o în judecată numai în scopul sesizării instanţei competente pentru aceasta, pentru a fi incident art. 112 alin. (2) C. proc. civ.

Excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de pârâta SC B. SRL prin întâmpinare, în considerarea faptului că sediul său se află în Bucureşti, fără a invoca o eventuală chemare în judecată a pârâtei Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara numai în scopul sesizării instanţei competente pentru această pârâtă. De altfel, prin întâmpinare, SC B. SRL susţine că, potrivit contractului de cesiune de creanţe, obligaţia de plată revenea debitoarei-beneficiare, D.R.D.P. Timişoara.

Prin urmare, din moment ce, în cauză, competenţa teritorială este alternativă, reclamanta şi-a exercitat dreptul de opţiune, prevăzut de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi de art. 112 alin. (1) C. proc. civ., şi a sesizat instanţa de la sediul unuia dintre pârâţi, Tribunalul Timiş (în a cărui circumscripţie se află sediul pârâtei Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara).

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL prin lichidator judiciar SCP C. SPRL în contradictoriu cu pârâţii SC B. SRL şi Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 noiembrie 2017.