Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3697/2017 AI generated

Stamp duty refund for reexamined proceedings and limits of material error correction in changing appeal avenues

Case Number Decizia nr. 3697/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both appeals as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision to deny the claimant's request for a 20-lei stamp duty refund and to reject her motion to correct the judgment's operative part as containing a material error. The dispute centered on the claimant's attempt to recover stamp duty paid for a reexamination request against a dismissal order, which had itself been annulled, as well as her contention that the lower court incorrectly labeled its decision "final" instead of noting it was appealable. The court held that the specific procedural scenario did not fall within the scope of the legal provision cited by the claimant for fee refunds and that a material error procedure cannot be used to modify the legal remedy indicated in a judgment's operative part, as such legal determinations are matters of law subject to ordinary appeals rather than clerical correction or completion. The decision relied on the Civil Procedure Code provisions governing material errors and omissions, alongside the specific statutory limits on stamp duty refunds, reaffirming that courts cannot alter the prescribed legal avenues for appeal through corrective motions.

Legislator headnote

AI generated

art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 534 alin. (2) C. proc. civ, art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 446 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 9 din Legea nr. 76/2012; Stamp duty refund for reexamined proceedings and limits of material error correction in changing appeal avenues: , apelul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 527 şi urm., art. 456 şi urm. C. proc. civ., art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O.

Keywords

AI generated
statutory limits stamp duty matter in dispute civil judgment correction of material error customs duty refund

Cited Legislation

AI generated
art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013
Prin aceeaşi cerere petenta a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la prevederile art.
art. 534 alin. (2) C. proc. civ
Definitivă.", încălcând astfel prevederile art. 534 alin. (2) C. proc. civ.
art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013
f) şi art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, s-a susţinut că se impune restituirea taxei judiciare de timbru având în vedere admiterea cererii de reexaminare împotriva încheierii de anulare din 18 decembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr.
art. 446 C. proc. civ
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 446 C. proc. civ.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
civ., ţinând seama de natura juridică a litigiului, de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art.
art. 9 din Legea nr. 76/2012
554/2004 şi art. 9 din Legea nr. 76/2012, constată că sentinţele atacate sunt supuse numai recursului şi va soluţiona cauza ca recurs.
art. 200 alin. (3) C. proc. civ
80/2013, prin care a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru achitată cu ocazia soluţionării cererii formulată de aceasta privind reexaminarea încheierii din camera de consiliu din data de 18 decembrie 2015 prin care s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 200 alin.
art. 442 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2015/a2 din 22 august 2016, petenta-reclamantă A. a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei achitată pentru soluţionarea cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare pronunţată în data de 18.12.2015 în Dosarul nr. x/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin aceeaşi cerere petenta a solicitat şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la prevederile art. 21, 44, 52 şi 53 din Constituţia României.

Prin sentinţa nr. 3239 din 26 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la prevederile art. 21, 44, 52 şi 53 din Constituţia României.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin cererea de îndreptare eroare materială/completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat îndreptarea erorii materiale/completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în cadrul Dosarului nr. x/2/2015/a2, arătând că, prin dispozitivul sentinţei civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016, instanţa a dispus în mod netemeinic şi nelegal "Respinge ca nefondată cererea de restituire a taxei de timbru. Definitivă.", încălcând astfel prevederile art. 534 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Încheierea prevăzută la alin. (1) este supusă numai apelului, cu excepţia celei pronunţată de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este definitivă", rezultând că hotărârea de respingere a cererii de restituire a taxei de timbru poate fi atacată cu apel, în fapt, sentinţa civilă nr. 3239 din 26 octombrie 2016 nefiind definitivă.

Prin sentinţa nr. 3702 din 23 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare/îndreptare eroare materială a dispozitivului sentinţei civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016 formulată de reclamanta A.

Recursurile

Împotriva sentinţei nr. 3239 din 26 octombrie 2016 şi a sentinţei nr. 3702 din 23 noiembrie 2016 reclamanta A. a formulat apeluri, criticând soluţiile instanţei de fond ca netemeinice şi nelegale.

S-a solicitat admiterea apelului declarat împotriva sentinţei nr. 3239 din 26 octombrie 2016 şi, în rejudecare, admiterea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei achitată în Dosarul nr. x/2/2015/a2 al Curţii de Apel Bucureşti.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a enunţării prevederilor art. 9 lit. f) şi art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, s-a susţinut că se impune restituirea taxei judiciare de timbru având în vedere admiterea cererii de reexaminare împotriva încheierii de anulare din 18 decembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti.

În drept, apelul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 527 şi urm., art. 456 şi urm. C. proc. civ., art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, Constituţia României şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O.

De asemenea, s-a solicitat de către reclamantă admiterea apelului declarat împotriva sentinţei nr. 3702 din 23 noiembrie 2016, desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de îndreptare eroare materială/completare a dispozitivului sentinţei nr. 3239 din 26 octombrie 2016, în sensul menţionării căii de atac a apelului, în loc. de menţiunea definitivă, în opinia sa, hotărârea prin care s-a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru nefiind definitivă, în raport de prevederile art. 534 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 446 C. proc. civ.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate şi menţinerea hotărârilor instanţei de fond, ca legale şi temeinice.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei-pârâte la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor în continuare arătate.

Argumente relevante

În prealabil, Înalta Curte, având în vedere obligaţia instanţei de a da calificarea juridică exactă căii de atac exercitată în cauză, chiar dacă apelanta şi-a intitulat căile de atac exercitate ca fiind apeluri, prevalându-se de dispoziţiile art. 534 alin. (2) C. proc. civ., ţinând seama de natura juridică a litigiului, de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 9 din Legea nr. 76/2012, constată că sentinţele atacate sunt supuse numai recursului şi va soluţiona cauza ca recurs.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3239 din 26 octombrie 2016, Înalta Curte constată că petenta - reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, prin care a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru achitată cu ocazia soluţionării cererii formulată de aceasta privind reexaminarea încheierii din camera de consiliu din data de 18 decembrie 2015 prin care s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., anularea cererii de chemare în judecată, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor dispuse de instanţă.

Cererea de restituire a taxei judiciare de timbru a fost motivată de faptul că, prin Încheierea din 20 ianuarie 2016, completul de judecată căruia i-a fost repartizată spre soluţionare cererea de reexaminare a admis-o şi a dispus revenirea asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. x/2/2015, dispusă prin Încheierea de şedinţă din data de 18.12.2015, dosarul fiind retrimis completului iniţial învestit.

Constată Înalta Curte că situaţia invocată de către recurenta-reclamantă, respectiv restituirea taxei judiciare de timbru aferentă cererii privind reexaminarea încheierii prin care s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., anularea cererii de chemare în judecată, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor dispuse de instanţă nu se circumscrie prevederilor art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, invocat ca temei de drept de către reclamantă, aceasta nefiind prevăzută expres de niciun alt act normativ.

Aşa fiind, instanţa apreciază că soluţia instanţei de fond în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii privind restituirea taxei judiciare de timbru formulată de reclamantă, întemeiată pe art. 45 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013, este legală şi temeinică, motiv pentru care urmează să respingă recursul declarat de aceasta împotriva sentinţei nr. 3239 din 26 octombrie 2016, ca nefondat.

Înalta Curte constată că şi recursul declarat împotriva sentinţei nr. 3702 din 23 noiembrie 2016 prin care a fost respinsă cererea de îndreptare/lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 3239 din 26 octombrie 2016 este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.

Astfel, instanţa constată că reclamanta A. a solicitat îndreptarea erorii materiale/completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2015/a2, arătând că, prin dispozitivul sentinţei civile nr. 3239 din 26 octombrie 2016, instanţa a dispus în mod netemeinic şi nelegal "Respinge ca nefondată cererea de restituire a taxei de timbru. Definitivă.", încălcând astfel prevederile art. 534 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Încheierea prevăzută la alin. (1) este supusă numai apelului, cu excepţia celei pronunţată de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este definitivă", rezultând că hotărârea de respingere a cererii de restituire a taxei de timbru poate fi atacată cu apel, în fapt, sentinţa civilă nr. 3239 din 26 octombrie 2016 nefiind definitivă.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 442 alin. (1) C. proc. civ. "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi sustinerile partilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotarâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".

Constată instanţa că procedura îndreptării hotărârilor judecătoreşti presupune corijarea acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori a tehnoredactării în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri, erori care vizează numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau erori de calcul ori alte astfel de greşeli.

Aşadar, pe calea acestei proceduri nu poate fi modificat dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, în sensul schimbării căii de atac ce poate fi exercitată împotriva acesteia, prin interpretarea de către instanţă a unor dispoziţii legale invocate de parte, această finalitate fiind posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază, în acord cu opinia instanţei de fond, că, pentru a fi întrunite condiţiile de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, acestea trebuie să se circumscrie noţiunii de eroare materială, astfel cum aceasta este reglementată de art. 442 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. "dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe aspra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii (...)"

Instanţa constată că textul de lege enunţat are în vedere ipoteza în care judecătorul a omis să soluţioneze un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală (minus petita), totalitatea cererilor constituind cadrul obiectiv al judecăţii şi limitele învestirii instanţei pe care instanţa este ţinută să le respecte întocmai, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Or, în cauză, instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii cu care a fost învestită, astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamantă, în dispozitivul hotărârii nefiind omisă calea de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii pronunţate, fiind menţionat faptul că hotărârea este "definitivă", cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ., nemulţumirea părţii faţă de această menţiune neputând fi remediată pe calea procedurii completării dispozitivului hotărârii, prevăzută de art. 444 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu se poate prevala de o eventuală menţionare eronată în dispozitivul hotărârii judecătoreşti a căii de atac ori de omisiunea menţionării acesteia, întrucât căile de atac, condiţiile, limitele şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt prevăzute de lege, astfel încât o hotărâre judecătorească nici nu le poate acorda ea însăşi, nici nu le poate suprima, partea neputând invoca necunoaşterea legii, potrivit adagiului "nemo censetur ignorare legem".

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţele recurate sunt legale şi temeinice şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acestora, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. împotriva sentinţei nr. 3702 din 23 noiembrie 2016 şi sentinţei nr. 3239 din 26 octombrie 2016 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2017.