Property restitution appeals reinstated after unlawful suspension quashed and remanded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Ccivilă, sub nr. x/3 din 08 iulie 2011, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi intervenienţi în interes propriu G., H., I., J. şi K. au solicitat obligarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent şi obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire.

Prin sentinţa nr. 4289 din 28.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii A., B., C., F., şi intervenienţii în interes propriu G., H., I., J., şi K., în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Statul Român prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

A fost obligată pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să continue procedura de emitere a deciziei de acordare de măsuri compensatorii prin puncte conform deciziilor nr. 105 din 25 mai 2011 şi nr. 182 din 22 august 2011 şi să finalizeze această procedură în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei.

S-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de L. şi M., ca neîntemeiată.

A fost respinsă, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei nr. 4289 din 28 iunie 2016 au declarat recurs pârâţii Statul Român prin Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Statul Român prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, intervenienţii I., M., L., reclamanţii A., F., D., G., H., E.

Încheierea recurată

Prin încheierea din data de 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/3/2013, s-a dispus, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ. suspendarea judecăţii recursurilor pentru neîndeplinirea de către recurenţii-reclamanţi a obligaţiilor stabilite în sarcina acestora prin încheierea de şedinţă din data de 28 februarie 2017.

Pentru a lua această măsură curtea de apel a reţinut că judecătorul poate dispune suspendarea judecăţii atunci când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii.

A constatat instanţa că prin încheierea de la termenul din 28 februarie 2017 s-a pus în vedere mai multor recurenţi să indice moştenitorii persoanelor indicate ca fiind decedate, obligaţii pe care aceştia nu le-au adus la îndeplinire.

În fine, curtea de apel a avut în vedere şi declaraţiile recurenţilor în sensul că sunt de acord cu suspendarea.

Recursurile

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat de către recurentele-pârâte admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi modificarea încheierii recurate în sensul precizării în mod corect a dispoziţiilor legale incidente.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, s-a apreciat că instanţa de recurs, prin încheierea dată, a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., apreciindu-se că prevederile art. 242 alin. (1) din noul C. proc. civ. reţinute pentru suspendarea judecăţii nu sunt aplicabile în cauza de faţă în raport de dispoziţiile art. 24 din noul C. proc. civ.

S-a mai considerat de către recurentă că arătat că instanţa de recurs nu a ţinut cont de faptul că prezentul litigiu este guvernat de dispoziţiile vechiului C. proc. civ., dispoziţii care au legătură cu aplicarea termenului de perimare de 1 an de la data suspendării.

S-a susţinut că, reţinându-se de către instanţă dispoziţiile art. 242 din noul C. proc. civ., termenul de perimare este de 6 luni, potrivit art. 416 din acelaşi cod.

Or, în raport de data înregistrării dosarului pe rolul Tribunalului Bucureşti, respectiv 8 iulie 2011, temeiul pentru suspendarea judecăţii este art. 1551 C. proc. civ. de la 1865, iar termenul de perimare este de 1 an, conform prevederilor art. 248 din acelaşi cod.

În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 299, art. 304 pct. 5 şi 9, art. 3041, art. 1551 şi art. 248 C. proc. civ..

Intimaţii nu au formulat întâmpinări la recursuri.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În prealabil, constată instanţa de control judiciar admisibilitatea căii de atac, prin prisma dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întreruperea cursului judecăţii şi, deci, a soluţionării procesului, indiferent de faza procesuală în care acest incident a intervenit, neputând rămâne în afara controlului judecătoresc.

În acelaşi sens, trebuie avute în vedere şi prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel.

Înalta Curte constată că în cauză se aplică principiul general introdus prin art. 24-25 din noul C. proc. civ. şi de art. 3 din Legea nr. 76/2012, respectiv al aplicării noilor norme numai proceselor şi executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare.

Or, reţinând că dosarul în care a fost pronunţată hotărârea atacată cu recurs a fost înregistrat pe rolul instanţelor la data de 8 iulie 2011, Înalta Curte constată că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea din data de 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/3/2013, s-a dispus, în baza art. 242 alin. (1) din noul C. proc. civ. suspendarea judecăţii recursurilor pentru neîndeplinirea de către recurenţii-reclamanţi a obligaţiilor stabilite în sarcina acestora prin încheierea de şedinţă din data de 28 februarie 2017.

Faţă de motivele mai sus arătate, făcându-se o aplicare greşită a normelor de drept material, textul de lege aplicabil fiind cel prevăzut de art. 1551 din C. proc. civ. de la 1865, instanţa de control judiciar constată că este incident, cel puţin formal, cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Deşi textele de lege, respectiv art. 1551 alin. (1) din vechea reglementare şi art. 242 alin. (1) din noul C. proc. civ. sunt asemănătoare, distincţia este necesar a fi efectuată cel puţin din punctul de vedere al efectelor suspendării, cu referire la termenul în care operează sancţiunea perimării.

Instanţa nu va efectua şi o analiză a condiţiei vătămării cerută de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cât timp principalul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate, este cel subscris pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Particularitatea speţei o reprezintă împrejurarea că suspendarea a fost dispusă de curtea de apel, ca instanţă de recurs, investită cu cereri de recurs formulate de reclamanţi şi intervenienţi, cât şi cu recursurile formulate de către pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, autorii prezentului recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 298 şi art. 316 din C. proc. civ. de la 1865, dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în recurs în măsura în care nu sunt potrivnice normelor care reglementează calea de atac a recursului.

Interpretând aceste dispoziţii coroborat cu cele cuprinse în art. 1551 alin. (1) C. proc. civ., se desprinde concluzia că acest caz de suspendare facultativă a judecăţii, sancţiune procedurală care are la bază condiţia culpei reclamantului pentru neîndeplinirea unor obligaţii stabilite în sarcina sa în cursul judecăţii, poate fi aplicată şi în recurs doar în măsura în care culpa apartine recurentului, corespondentul reclamantului în această etapă procesuală.

Or, astfel cum s-a arătat anterior, în speţă sunt declarate recursuri atât de către reclamanţi, cât şi de către pârâţi, în condiţiile în care prin sentinţa pronunţată de tribunal a fost admisă în parte acţiunea, fiind stabilite obligaţii în sarcina pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Recursul acestora din urmă nu poate fi blocat/suspendat cu consecinţa perimării, pentru neîndeplinirea unei obligaţii culpabile care aparţine intimaţilor, chiar dacă şi acestia au formulat la rândul lor recurs.

Se observă că prin încheierea din data de 28 februarie 2017 s-a pus în vedere recurenţilor - intimaţi-intervenienţi în nume propriu să indice moştenitorii persoanelor decedate G. şi I., astfel că nu se poate reţine nicio culpă în sarcina recurenţilor-pârâţi.

Pentru acest motiv se constată că în mod greşit s-a dispus aplicarea sancţiunii suspendării recursurilor.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate

Faţă de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza în vederea continuării judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi de intervenienţii E., N., O., toţi moştenitori ai lui G., împotriva încheierii din 11 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza în vederea continuării judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2017.