Negative conflict of jurisdiction: irrevocability of claimant's option under alternative territorial competence in administrative contentious matters against a central public authority

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, clarificarea adresei exacte a SC A. SA, în sensul de a se radia adresa A., Municipiul Reşiţa, str. x, nr. 2 şi a recunoaşte adresa SC A. SRL Municipiul Reşiţa, str. x, nr. 3.

Prin Sentinţa civilă nr. 1925 din 22 noiembrie 2016, Judecătoria Reşiţa a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând, în esenţă că pretenţiile reclamantei vizează un act administrativ care se circumscrie dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pârâtul fiind o autoritate publică centrală.

2. Hotărârile care au declanşat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 1769 din 16 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, apreciind că după ce reclamanta SC A. SRL şi-a exercitat dreptul de opţiune în favoarea unei instanţe de la domiciliul său, ea sau pârâtul nu mai avea dreptul să solicite, iar instanţa nu putea să dispună, declinarea competenţei către o instanţă de la domiciliul pârâtului.

2.2. La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 67 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că, în speţă, reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, ipoteză în care, după rezolvarea în mod corect a competenţei materiale, absolute, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, întrucât este vorba despre o competenţă relativă, numai pârâtul ar fi putut cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, ceea ce în fapt nu s-a întâmplat.

Curtea de Apel Bucureşti nu avea decât să constate, aplicând criteriul poziţionării organului care a emis actul administrativ, că este competentă material, fără a proceda la analiza pe orizontală a competenţei sale.

Constatând ivit conflictul de competenţă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Timişoara a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

3. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Aşa cum în mod corect a reţinut Judecătoria Reşiţa, în prezenta cauză reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune privind, în esenţă, refuzul pârâtului Ministerul Transporturilor, autoritate publică centrală, de soluţionare a cererii sale, fiind incidentă Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Obiectul cererii şi calitatea pârâtului, de autoritate publică centrală, atrag competenţa de soluţionare, în primă instanţă, a curţii de apel, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie, pentru acţiunea în contencios administrativ, o competenţă teritorială alternativă, în sensul că reclamantul are un drept de opţiune între instanţa de la domiciliul său şi instanţa de la sediul pârâtului.

Opţiunea reclamantului se exercită în momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi, odată exercitat, acest drept de opţiune are caracter irevocabil, reclamantul neavând posibilitatea de a reveni asupra opţiunii făcute, nici pârâţii şi nici instanţa, din oficiu, nemaiputând invoca necompetenţa teritorială.

În cauza dedusă judecăţii, prin învestirea Judecătoriei Reşiţa cu cererea de chemare în judecată, reclamanta a optat pentru instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul său, această opţiune urmând a-şi produce efectele şi după stabilirea competenţei materiale, în sensul individualizării instanţei competente material în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL Reşiţa, prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT