Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3548/2017 AI generated

Appeal against refusal to suspend transport safety medical and psychological examination orders dismissed

Case Number Decizia nr. 3548/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's refusal to suspend the execution of three joint ministerial orders. The dispute involved a professional psychological association challenging administrative acts issued by the Ministries of Transport and Health that regulated the establishment of medical/psychological commissions, examination procedures, and accreditation controls for transport safety personnel. The appellant argued that the ministries exceeded their statutory competence and violated specific legislation governing the psychology profession without obtaining the mandatory prior proposal from the professional body. The court held that the suspension measure under Article 14 of Law No. 554/2004 requires the cumulative fulfillment of a "well-justified case" (serious doubt regarding legality) and imminent harm; it found that the orders were legally grounded in superior normative acts concerning transport safety and health sector organization, and that the subsequent dismissal of the substantive annulment action by the Court of Appeal confirmed the presumption of legality, rendering the condition of a well-justified case unmet.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (2) C. proc. civ; Appeal against refusal to suspend transport safety medical and psychological examination orders dismissed: The dispute involved a professional psychological association challenging administrative acts issued by the Ministries of Transport and Health that regulated the establishment of medical/psychological commissions, examination procedures, and accreditation controls for transport safety personnel. The appellant argued that the ministries exceeded their statutory competence and violated specific legislation governing the psychology profession without obtaining the mandatory prior proposal from the professional body. The court held that the suspension measure under Article 14 of Law No. 554/2004 requires the cumulative fulfillment of a "well-justified case" (serious doubt regarding legality) and imminent harm; it found that the orders were legally grounded in superior normative acts concerning transport safety and health sector organization, and that the subsequent dismissal of the substantive annulment action by the Court of Appeal confirmed the presumption of legality, rendering the condition of a well-justified case unmet.

Keywords

AI generated
transport law medical examination action for annulment grounds for cassation interpretation of a judgment joint competence

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva încheierii din data de 14 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat reclamantul Colegiul Psihologilor din România, solicitând suspendarea actelor administrative contestate, pentru motive încadrate în prevederile art. 488 alin.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art.
art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004
Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Substantive basis for the dismissal of the appeal regarding the suspension of administrative acts.
art. 496 alin. (2) C. proc. civ
Procedural rule governing the court's power to dismiss an appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Substantive basis for the dismissal of the appeal regarding the suspension of administrative acts.

art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural rule governing the court's power to dismiss an appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu nr. x/2/2015, reclamantul Colegiul Psihologilor din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Sănătăţii, anularea Ordinului nr. 1259/1392/2013 privind aprobarea înfiinţării, organizării şi funcţionării comisiilor medicale şi/sau psihologice în siguranţa transporturilor care eliberează avize medicale şi/sau psihologice de aptitudini pentru funcţiile din siguranţa transporturilor, precum şi a componenţei acestor comisii, publicat în M. Of. nr. 745/02.12.2013 a Ordinului nr. 1260/1390/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind examinarea medicală şi psihologică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor şi periodicitatea examinării, publicat în M. Of. nr. 756/05.12.2013 şi a Ordinului nr. 1262/1393/2013, pentru aprobarea Normelor privind procedura de agreare a unităţilor medicale şi/sau psihologice în vederea examinării personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa transporturilor, precum şi pentru aprobarea Normelor privind procedura de control la unităţile medicale şi/sau psihologice agreate să efectueze examinarea personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor, precum şi persoanele desemnate să efectueze controlul, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 756/05.12.2013, emise de către Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Sănătăţii.

De asemenea, în temeiul art. 14 din acelaşi act normativ, reclamantul a solicitat suspendarea executării ordinelor, până la pronunţarea instanţei de fond.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 14 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată şi a fixat termen pentru soluţionarea cauzei în fond la 06.10.2015.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din data de 14 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat reclamantul Colegiul Psihologilor din România, solicitând suspendarea actelor administrative contestate, pentru motive încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, au fost aduse, în esenţă, următoarele argumente:

(i) Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Sănătăţii, prin emiterea ordinelor atacate, au recurs la reglementarea unui domeniu ce le depăşeşte competenţa, încălcând art. 50 şi art. 51 din H.G. nr. 788/2015, act normativ ce face corp comun cu Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România.

Orice act cu caracter normativ care reglementează profesia de psiholog poate fi emis numai la propunerea expresă a forurilor de conducere ale Colegiului Psihologilor din România sau în mod direct de către acestea. Intimaţii nu au solicitat şi nu au obţinut o propunere expresă sau concursul recurentului în procedura de avizare prealabilă a ordinelor.

(ii) Prin prevederile pe care le conţin, actele contestate încalcă sistematic prevederile unor acte normative ce reglementează profesia de psiholog. Ordinele emise reglementează modul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a unor entităţi cu atribuţii în controlul şi agrearea furnizorilor de servicii psihologice, specializarea psihologia transporturilor. Aceştia însă sunt avizaţi şi funcţionează conform reglementărilor emise de unica autoritate în domeniu, anume recurentul.

(iii) Există pericolul unei pagube iminente, ce rezultă din punerea în aplicare a ordinelor contestate, prin faptul că psihologii cărora li s-ar retrage certificatele de agreare înregistrează pierderi ale veniturilor pe care le realizau.

1.4. Apărările intimaţilor

Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat, întrucât încheierea este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare; ca nefondat, cu consecinţa menţinerii Încheierii atacate ca temeinică şi legală.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 octombrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 martie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a respins excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul Ministerul Sănătăţii şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul formulat de reclamantul Colegiul Psihologilor din România, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

Cu privire la fondul recursului. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege, anume cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, şi paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În speţă, conform celor expuse anterior, reclamantul Colegiul Psihologilor din România a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a trei ordine emise de Ministerul Transporturilor şi Ministerul Sănătăţii, anume:

(i) Ordinul nr. 1259/1392/2013 privind aprobarea înfiinţării, organizării şi funcţionării comisiilor medicale şi/sau psihologice în siguranţa transporturilor care eliberează avize medicale şi/sau psihologice de aptitudini pentru funcţiile din siguranţa transporturilor, precum şi a componenţei acestor comisii, publicat în M. Of. nr. 745/02.12.2013;

(ii) Ordinul nr. 1260/1390/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind examinarea medicală şi psihologică a personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor şi periodicitatea examinării, publicat în M. Of. nr. 756/05.12.2013;

(iii) Ordinul nr. 1262/1393/2013 pentru aprobarea Normelor privind procedura de agreare a unităţilor medicale şi/sau psihologice în vederea examinării personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa transporturilor, precum şi pentru aprobarea Normelor privind procedura de control la unităţile medicale şi/sau psihologice agreate să efectueze examinarea personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor, precum şi persoanele desemnate să efectueze controlul, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756/05.12.2013.

Instanţa de control judiciar constată, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, că argumentele invocate de recurentul-reclamant în cererea de recurs, rezumate la pct. 1.3., nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a ordinelor contestate şi să justifice suspendarea provizorie a executării acestora.

Ordinele criticate au fost emise în temeiul unor dispoziţii legale cu forţă juridică superioară (O.U.G. nr. 8/2013 privind reorganizarea reţelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, H.G. nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii), care permiteau autorităţilor pârâte să reglementeze activitatea specifică de psiholog în vederea examinării personalului din transporturi cu atribuţii în siguranţa transporturilor, precum şi pentru procedura de control la unităţile medicale şi/sau psihologice agreate să efectueze examinarea personalului cu atribuţii în siguranţa transporturilor, precum şi persoanele desemnate să efectueze controlul.

Ordinele contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (3), art. 77, 78 şi 79 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în sensul că au fost emise pe baza şi în executarea unor acte normative incidente domeniului siguranţei transporturilor, limitându-se strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără a conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

Se mai constată că, prin sentinţa nr. 3207 din 2 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantului Colegiul Psihologilor din România privind anularea Ordinului nr. 1259/1392/2013, Ordinului nr. 1260/1390/2013 şi Ordinului nr. 1262/1393/2013.

Soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anularea actului administrativ reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Psihologilor din România împotriva încheierii din 14 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2017.