Mandatory suspension of proceedings for joint party absence when default trial requested only at prior jurisdictional instance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's interlocutory decision to suspend proceedings. The dispute arose in a civil administrative suit seeking the annulment of a refusal by a national data protection authority to initiate investigations, which had been referred to the Court of Appeal for jurisdictional reasons; the appellate court subsequently suspended the trial because neither party appeared at the hearing despite legal citations, and no written request for trial in default had been filed with that specific court. The Supreme Court ruled that the suspension was mandatory and lawful under Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure, an imperative norm constituting a public order nullity if violated, because the request for trial in default filed at the initial tribunal did not produce legal effects at the appellate level pursuant to Article 411(2), and the record evidenced proper service of the citation and the subsequent suspension order.
Legislator headnote
AI generatedart. 26 din Legea nr. 677/2001, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 158 alin. (1) C. proc. civ, art. 538 alin. (2) C. proc. civ; Mandatory suspension of proceedings for joint party absence when default trial requested only at prior jurisdictional instance: The dispute arose in a civil administrative suit seeking the annulment of a refusal by a national data protection authority to initiate investigations, which had been referred to the Court of Appeal for jurisdictional reasons; the appellate court subsequently suspended the trial because neither party appeared at the hearing despite legal citations, and no written request for trial in default had been filed with that specific court. The Supreme Court ruled that the suspension was mandatory and lawful under Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure, an imperative norm constituting a public order nullity if violated, because the request for trial in default filed at the initial tribunal did not produce legal effects at the appellate level pursuant to Article 411(2), and the record evidenced proper service of the citation and the subsequent suspension order.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited in the dispositive to reject the appeal as unfounded in administrative litigation.
Procedural provision cited in the dispositive to formally dismiss the cassation appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de civilă de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 iulie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a solicitat anularea deciziei emise de pârâtă prin care s-a stabilit neînceperea investigaţiilor cu privire la petiţia înregistrată sub nr. 14190 din 10 iunie 2015, refuzul nejustificat de a începe investigaţiile, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 677/2001.
Soluţia instanţei de fond
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 8656 din 3 decembrie 2015, Dosar nr. x/3/2015, a admis excepţia de necompetenţă şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În argumentele prezentate, instanţa a reţinut că în speţă actul contestat (refuzul nejustificat asimilat, potrivit legii generale, actului administrativ) este emis de instituţia pârâtă, "autoritate publică cu personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice alte autoritate a administraţiei publice care exercită atribuţiile date în competenţă prin dispoziţiile legale din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal şi al liberei circulaţii a acestor date". (Legea nr. 102/2005).
Aşadar, instanţa a reţinut că faţă de caracterul instituţiei pârâte, de autoritate publică centrală autonomă cu personalitate juridică şi dispoziţiile legale enunţate, aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a litigiului.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă publică din 5 februarie 2016, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pentru lipsa părţilor.
Reţinând că potrivit art. 411 alin. (2) din noul C. proc. civ., cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanţa în faţa căreia a fost formulată, iar niciuna dintre părţi nu a reiterat cererea de judecare în lipsă formulată în faţa Tribunalului Bucureşti, precum şi faţă lipsa părţilor legal citate pentru acest termen de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa a dispus suspendarea cauzei, pentru neprezentarea niciuneia dintre părţi la strigarea cauzei.
Calea de atac exercitată.
Reclamanta A. a promovat recurs împotriva încheierii din 05 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/3/2015, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără să indice vreun motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere criticile expuse de recurenta-reclamantă, precum şi din perspectiva hotărârii atacate, se apreciază că argumentele prezentate în susţinerea recursului pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta, în esenţă, a criticat Încheierea, sub următoarele aspecte:
- în mod greşit instanţa a suspendat judecata cauzei, indicând în mod greşit prevederile art. 411 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ.,
- deşi cauza a fost declinată la Tribunalul Bucureşti, unde recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă precum şi comunicarea actelor de procedură prin aplicarea dispoziţiilor art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 158 alin. (1) C. proc. civ., instanţa, contrar solicitărilor recurentei citaţiile şi comunicările s-au realizat prin intermediul Poştei Române.
- recurenta arată că redactarea încheierii de suspendare a judecăţii cauzei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 426 alin. (3) şi (6), iar comunicarea încheierii atacate cu încălcarea dispoziţiilor art. 426 alin. (1) coroborat cu art. 538 alin. (2) C. proc. civ.
- dovada de îndeplinire a procedurii, aşa cum greşit a reţinut instanţa, nu era îndeplinită în condiţiile în care recutenta a refuzat primirea corespondenţei;
- au fost greşit aplicate prevederile mai sus menţionate, având în vedere că nu erau întrunite condiţiile prevăzute de lege, astfel că instanţa în mod greşit a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Apărările intimatului
Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal Serviciul Fiscal Orăşenesc Târgu Frumos prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului cu consecinţa menţinerii ca temeinice şi legale a Încheierii atacate.
Considerentele Înaltei Curţi
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Obiectul cauzei cu care a fost investită instanţa de fond este o acţiune având ca obiect anularea deciziei emise de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal prin care s-a stabilit neînceperea investigaţiilor cu privire la petiţia înregistrată sub nr. 1490 din 10 iunie 2015.
În cursul cercetării judecătoreşti la primul termen de judecată stabilit pentru data de 5 februarie 2016, instanţa a constat că niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că, în temeiul art. 411 pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pentru lipsa părţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cazul în care instanţa procedează la suspendarea cauzei pentru absenţa părţilor, fără însă ca acestea să fi solicitat judecata în lipsă nu se aduce atingere dreptului la apărare, principiului contradictorialităţii şi nici dreptului la un proces echitabil, aşa cum susţine recurenta.
Prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 din noul C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa va suspenda judecata dacă niciuna din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii", au un caracter imperativ şi nu facultativ, iar nesocotirea acestora are drept consecinţă nulitatea hotărârii pronunţate.
În acest caz este vorba de o nulitate de ordine publică, întrucât regulile de procedură instituite privesc desfăşurarea activităţii de judecată şi urmăresc ocrotirea unui interes general.
Din analiza dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reiese că: judecătorul va suspenda:
" când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.
(2) Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanţa în faţa căreia a fost formulată".
Potrivit dispoziţiilor mai sus mneţionate instanţa este obligată să suspende judecata dacă niciuna din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii şi nu s-a cerut judecarea în lipsă.
Textul menţionat nu îşi găseşte incidenţa în situaţia în care, deşi nu s-a solicitat judecata în lipsă, părţile şi-au motivat imposibilitatea prezentării prin depunerea de cereri la care se anexează acte de natură să confirme solicitarea de amânare a cauzei.
Verificând legalitatea şi temeinicia încheierii atacate prin prisma criticilor expuse de recurentă, în sensul că dovada de îndeplinire a procedurii nu era îndeplinită pentru termenul în care s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor, în condiţiile în care recutenta a refuzat primirea corespondenţei, nu pot fi reţinute.
Într-adevăr, potrivit art. 153 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Tot astfel, părţii reclamante să-i fie aduse la cunoştinţă obligaţiile stabilite de instanţă în cursul judecăţii, pentru că altfel nu i se poate reţine vreo culpă în desfăşurarea defectuoasă a procesului şi, în consecinţă, nu se poate dispune suspendarea judecăţii cu titlu de sancţiune.
Însă, recurenta în mod eronat susţine că pentru termenul de judecată fixat pentru data de 5 februarie 2016 nu ar fi fost citată, în dosarul de fond existând dovada de îndeplinire a procedurii sale de citare.
Pe de altă parte, odată cu citaţia reclamantei i-a fost comunicată şi încheierea pronunţată în data de din 5 februarie 2017, la dosar existând dovada trimiterii acestui act de procedură.
Aşadar, judecătorul fondului, prin suspendarea procesului nu a încălcat în nici un fel respectivele norme ci, din contră, a făcut o justă aplicare a lor, măsura dispusă prin încheierea de şedinţă din 5 februarie 2017 fiind una legală.
Nu în ultimul rând, este evident că alin. (2) al art. 411 C. proc. civ. prevede expres că "cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanţa în faţa căreia a fost formulată", astfel că În mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea acestor dispoziţii.
În alte cuvinte, o încheiere interlocutorie, prin care s-a întrerupt cursul judecăţii, şi, deci, a soluţionării acţiunii unei persoane, oricare dintre participanţii la proces are la dispoziţie, bineînţeles, în interiorul termenului de perimare, posibilitatea de a solicita repunerea pricinii pe rol, iar pe de altă parte, dreptul de acces la justiţie nu poate fi în niciun caz un drept absolut, ca orice libertate, el putând suferi anumite limitări din partea puterii de stat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 05 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/3/2015,ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 noiembrie 2017.