Admissibility of principal intervention by co-plaintiff in administrative challenge to prosecutor pay decisions

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., T., Ţ., U., V., W. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice anularea deciziilor nr. 304 din 19.01.2017 şi nr. 305 din 19.01.2017.

În cauză, X. a formulat cerere de intervenţie principală, prin care a arătat că dreptul pretins este unul şi acelaşi cu dreptul dedus judecăţii de către reclamanţii din cauză.

Prin încheierea din 7 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins în principiu cererea de intervenţie principală.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs X., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului şi casarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de intervenţie principală.

În motivarea recursului, X. a arătat că dreptul pretins este unul şi acelaşi cu dreptul dedus judecăţii de către reclamanţii din cauză, precizând că singurul motiv pentru care nu a semnat cererea de chemare în judecată este acela că se afla în concediu de odihnă.

În şedinţa publică din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte a calificat ca fiind recurs, calea de atac formulată în cauză şi pentru următoarele considerente, cu majoritate, apreciază recursul ca fiind fondat.

Astfel, Înalta Curte, cu majoritate, apreciază că hotărârea recurată prin care a fost apreciată ca inadmisibilă şi respinsă ca atare cererea de intervenţie principală, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ..

Conform art. 61 alin. (1) C. proc. civ. oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, existenţa unui interes propriu al intervenienţilor fiind îndeplinită în prezenta cauză fapt necontestat.

În cauză, cererea de intervenţie principală a fost formulata în condiţiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ. respectiv în baza următoarelor dispoziţii privind intervenţia voluntară.

Conform art. 61 alin. (2) C. proc. civ. intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

Prezenta cauză, în care s-a formulat cererea de intervenţie voluntară, are ca obiect anularea în parte a deciziilor nr. 304 din 19.01.2017 şi nr. 305 din 19.01.2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a deciziilor nr. 437 din 07.02.2017 şi 438 din 07.02.2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să modifice deciziile emise prin includerea în indemnizaţia de încadrare brută lunară cuvenită a valorii de referinţă sectorială, începând cu 9 aprilie 2015, precum şi plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionată şi venitul efectiv plătit.

Interpretarea dată de instanţa de fond este nelegală şi restrictivă în sensul că intervenţia principală trebuie să fie formulată atât împotriva reclamantei cât şi a autorităţii pârâte pe considerentul că se poate pretinde numai pentru sine un drept dedus judecăţii fără a se ţine cont de faptul în materia contenciosului administrativ terţul poate solicita şi el alături de reclamant şi nu numai împotriva acestuia acelaşi drept ca şi reclamantul sau un drept în strânsă legătură cu el, în concret anularea actului administrativ pretins nelegal şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată de actul administrativ pretins nelegal şi vătămător.

Faţă de cele expuse, Curtea constată că recurenta a optat în prezenta cauză să formuleze cerere de intervenţie voluntară în dosarul având ca obiect acţiunea formulată de reclamanţi, în care alături de reclamanţi şi în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se solicite anularea aceloraşi acte administrative, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 61 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, Curtea, în majoritate, va admite recursul şi va casa hotărârea recurată, va admite cererea de intervenţie în interes propriu şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul declarat de X. împotriva încheierii din 7 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată, în sensul că:

Admite cererea de intervenţie în interes propriu şi trimite cauza spre continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2017.

Cu opinie separată a doamnei judecător Y., în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Opinie separată

Apreciez că se impunea respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanţă făcând o corectă şi legală interpretare a legii, respectiv a disp. art. 64 C. proc. civ., raportat la art. 61 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Atât reclamanţii, cât şi persoana care a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicită anularea în parte a deciziilor nr. 304 şi 305 din 10.01.2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a deciziilor nr. 437 şi 438 din 07.02.2017 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să modifice deciziile emise prin includerea în indemnizaţia de încadrare brută lunară cuvenită a valorii de referinţă sectorială de 405 lei începând cu 9 aprilie 2015, precum şi plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionate şi venitul efectiv plătit, a dobânzii legale şi a ratei inflaţiei.

Conform prev. art. 61 alin. (2) C. proc. civ., "intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta."

Apreciez că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că de esenţa cererii de intervenţie principală este ca acţiunea să fie îndreptată atât împotriva reclamanţilor, cât şi împotriva pârâtului, intervenientul aflându-se într-o poziţie litigioasă în raport cu părţile iniţiale, care capătă poziţia juridică de pârâţi în cererea terţului.

Prin cererea de intervenţie principală, cel ce o formulează urmăreşte (în tot sau în parte) obţinerea pentru sine a obiectului cererii principale (cu negarea dreptului reclamanţilor, în tot sau în parte), iar nu obţinerea alături de reclamanţi a aceluiaşi obiect. Astfel, consider că instituţia intervenţiei principale nu poate fi folosită de un terţ pentru a solicita alături de reclamanţi petitul cererii principale, iar faptul că actele administrative cu caracter individual atacate în prezenta cauză au ca destinatar şi pe titularul cererii de intervenţie principală nu duce la înfrângerea acestui principiu legat de regulile procedurale ce guvernează formularea acestei cereri. Pe de altă parte, un argument suplimentar este acela că, din punct de vedere procedural, terţul intervenient poate să îşi formuleze pretenţia pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părţile din celălalt proces ar fi pârâte; într-o asemenea situaţie, reclamanţii din cererea principală nu ar figura ca pârâţi, nefiind emitenţii actului administrativ atacat.

Pentru aceste considerente, în opinie separată, apreciez că se impunea respingerea recursului ca nefondat, prima instanţă făcând o corectă şi legală interpretare a disp. art. 64 C. proc. civ., raportat la art. 61 alin. (2) C. proc. civ.