Inapplicability of commercial statutory interest to judicial enforcement and completion of inflation indexation during execution

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâţilor, în solidar, la calcularea şi plata dobânzilor legale aferente sumelor de bani pe care aceştia le datorează în baza sentinţei civile nr. 2623 din 12.04.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 586 din 05 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, de la data introducerii cererii de chemare în judecată în soluţionarea căreia s-a pronunţat această hotărâre judecătorească şi până la data plăţii efective a sumelor datorate conform acestui titlu executoriu;

- obligarea pârâţilor, în solidar, la calcularea şi plata sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor de bani pe care aceştia le datorează în baza sentinţei civile nr. 2623 din 12 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 586 din 05 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, de la data scadenţei acestora şi până la data plăţii efective a sumelor datorate conform acestui titlu executoriu;

- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr. 2623 din 12 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 586 din 05 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei au fost obligaţi, în solidar, la plata către reclamanţi a unei despăgubiri materiale de 50% din indemnizaţia de încadrare lunară, începând cu data de 01.06.2009 până la data de 12.11.2009.

Reclamanţii au arătat că deşi sunt în posesia acestui titlu executoriu încă din anul 2012 şi au formulat cerere de executare silită a acestuia, nici până la această dată debitorii pârâţi nu au înţeles să îşi execute obligaţia şi să le achite în întregime sumele datorate, deşi nu au nicio justificare în acest sens.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1031 din 8 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins, ca prescrise, pretenţiile reclamanţilor aferente perioadei anterioare datei de 28.10.2013, a admis, în rest, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei şi a obligat pârâţii la calcularea şi plata către reclamanţi a dobânzilor legale şi a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie aferente sumelor de bani la care pârâţii au fost obligaţi prin sentinţa civilă nr. 2623 din 12 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2011, pentru perioada cuprinsă între data de 28.10.2013 şi până la data la care au fost achitate efectiv aceste sume de bani.

3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 1031 din 8 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că, raportat la data introducerii acţiunii, instanţa de fond în mod greşit a obligat pârâţii la plata dobânzii legale şi a actualizării cu indicele de inflaţie de la data de 28.10.2013, în condiţiile în care dreptul la acţiune al reclamanţilor este prescris în totalitate.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei; potrivit alin. (2) cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termen de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2).

În cauza de faţă, solicitarea reclamanţilor având un caracter accesoriu dreptului principal la despăgubiri, este supusă aceloraşi dispoziţii legale privitoare la termenul de prescripţie.

Prin cea de-a doua critică dezvoltată prin motivele de recurs, pârâtul a arătat că instanţa de fond trebuia să reţină că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese.

Daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile prevăzute de art. 1535 C. civ., potrivit cărora:

"

(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Având în vedere că titlul executoriu invocat de reclamanţi nu intră sub incidenţa O.U.G. nr. 71/2009 şi nici nu poate fi aplicată Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, singura situaţie în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul nu ar executa creanţa, însă, în prezenta cauză, titlul executoriu a fost pus în executare de către reclamanţi şi chiar executat."

În fine, recurentul pârât a mai arătat că instanţa de fond în mod eronat a admis calculul şi plata sumei reprezentând actualizarea sumelor de bani datorate, în condiţiile în care drepturile câştigate prin hotărârea judecătorească menţionată sunt actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a sumelor datorate, iar în cauză, titlul intimaţilor a fost executat.

Faţă de aceste motive, pârâtul recurent a solicitat admiterea recursului şi casarea, respectiv schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

4. Procedura derulată în recurs

Intimaţii reclamanţi nu au depus întâmpinare la cererea de recurs formulată în cauză.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 19 ianuarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 27 aprilie 2017, s-a apreciat de către toţi membrii completului de filtru că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate precum şi că, faţă de obiectul şi circumstanţele cauzei, se impune soluţionarea recursului potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., sens în care s-a fixat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, raporta la prevederile legale aplicabile precum şi în considerarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că recursul de faţă este fondat, în sensul şi pentru considerentele în continuare expuse.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamanţilor intimaţi, al cărei obiect a fost reiterat şi-n cuprinsul prezentei decizii la pct. 1 de mai sus, în sensul că a respins ca prescrise pretenţiile acestora aferente perioadei anterioare datei de 28.10.2013 şi a admis-o în rest, obligând pârâţii la calcularea şi la plata dobânzilor legale ceasului reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie aferente sumelor de bani la care au fost obligaţi prin sentinţa judecătorească, anterioară, definitivă, pentru perioada cuprinsă între data de 28.10.2013 şi până la data la care au fost achitat efectiv aceste sume de bani.

S-a reţinut în considerentele sentinţei atacate că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţia stabilită pe cale judecătorească, ulterior introducerii acţiunii, în luna decembrie 2014, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, care reglementează nu numai dobânda legală în materie comercială, ci şi dobânda legală în materie civilă, fiind vorba de dobânda penalizatoare ce se datorează pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a unei sume de bani la scadenţă [art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011].

A mai arătat judecătorul fondului că, în adevăr, creanţa reclamanţilor nu intră sub incidenţa O.U.G. nr. 71/2009, şi nici a deciziei Înaltei Curţi nr. 2/2014, însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor reţinut în respectiva decizie este deplin aplicabil şi în cauza de faţă.

Instanţa de recurs, raportat la înscrisurile depuse la dosar, cu referire specială la hotărârile judecătoreşti ce au servit drept temei al formulării acţiunii de faţă şi reţinând totodată natura sumelor de bani acordate intimaţilor reclamanţi prin respectivul titlu, irevocabil la 5 februarie 2013 şi pus în executare în cursul lunii decembrie 2014, respectiv despăgubiri materiale constând în cuantumul reducerii cu 50% din indemnizaţia de încadrare lunară, începând cu data de 1.06.2009 şi până la data de 12.11.2009, constată că în mod judicios judecătorul fondului a apreciat ca fiind prescrise pretenţiile solicitate prin acţiunea introdusă la 28 octombrie 2014, aferente perioadei anterioare datei de 28.10.2013, raportat la prevederile art. 19 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, privitoare la termenul de prescripţie de 1 an, aplicabil cererilor pentru despăgubiri ce nu au fost solicitate în acelaşi timp cu anularea actului administrativ, cum este cazul în speţă, o atare dezlegare ce tine chiar de regularitatea introducerii cererii urmând a fi menţinută şi prin decizia de faţă.

Înalta Curte apreciază totodată că sunt întemeiate susţinerile recurentului reclamant Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte temeinicia acţiunii de faţă, mai precis solicitarea de calculare şi de plată a dobânzilor legale şi respectiv a actualizării cu indicele de inflaţie a sumelor de bani datorate conform sentinţei civile nr. 2623 din 12 aprilie 2012, irevocabilă prin decizia nr. 586/2013, de la data introducerii cererii de chemare în judecată în soluţionarea căreia s-a pronunţat această hotărâre judecătorească, şi până la plata efectivă a sumelor datorate, în condiţiile în care, daunele interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârzierea în executare decât de la data solicitării, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea acestora.

Astfel, instanţa de recurs apreciază că sunt întemeiate criticile şi susţinerile recurentului, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., atât în ceea ce priveşte natura juridică a dobânzii, diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei cât şi cu referire la pretinsa incidenţă şi aplicare în cauză a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011.

Dobânda are natura juridică a unei sancţiuni, astfel cum s-a decis şi în practica judiciară, titlul executoriu invocat de intimaţii reclamanţi neintrând însă sub incidenţa O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar, astfel cum s-a reţinut de către primă instanţă.

În cuprinsul art. 1 alin. (3) al Cap. I - Dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, din acest act normativ se prevede, în adevăr, că "dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru îndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare", însă o atare dispoziţie nu poate fi desprinsă de contextul reglementării, respectiv de întregul art. 1, în cuprinsul căruia se arată că "părţile sunt libere să stabilească în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani cat şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti".

Reţinând cadrul şi scopul reglementării conturat de altfel de întreg conţinutul capitolului I al ordonanţei ca şi împrejurarea că prin adoptarea acesteia s-a asigurat transpunerea dispoziţiilor cuprinse în Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011, privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, şi instanţa de control judiciar împărtăşeşte interpretarea potrivit cu care, plata unor despăgubiri prevăzute în titluri executorii nu cade sub incidenţa unui act normativ ce vizează efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale.

Concluzionând pe acest aspect Înalta Curte reţine aşadar că acordarea dobânzilor solicitate de către intimaţii-reclamanţi, pe temeiul invocat, al prevederilor O.G. nr. 13/2011, apare ca fiind nelegală, actul normativ arătat nefiind incident în cauză pentru argumentele înfăţişate.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a cuantumului datorat, Înalta Curte reţine, astfel cum în mod corect a susţinut şi recurentul, că nici această solicitare nu se impunea a fi primită, câtă vreme s-a dovedit şi reţinut că titlul executoriu în discuţie a fost pus în executare chiar în timpul soluţionării cauzei şi cu această ocazie drepturile câştigate prin hotărârea judecătorească menţionată de către reclamanţi au fost actualizate cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective a sumelor datorate, aspect evidenţiat chiar în cuprinsul somaţiei din data de 29 mai 2013 adresată Ministerului Justiţiei de către executorul judecătoresc, în dosarul de executare creat, nr. x/2013.

Prin urmare, în considerarea celor mai sus expuse, Înalta Curte, reţinând temeinicia recursului de faţă, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ., şi a art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi va casa în parte sentinţa atacată.

În rejudecare, se va respinge aşadar integral acţiunea reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., ca neîntemeiată, urmând a fiind menţinută măsura respingerii ca prescrise a pretenţiilor reclamanţilor aferente perioadei anterioare datei de 28.10.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1031 din 8 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge integral acţiunea reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., menţinând măsura respingerii ca prescrise a pretenţiilor acestora aferente perioadei anterioare datei de 28.10.2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 noiembrie 2017.