Jurisdictional conflict over disciplinary sanction for school inspector: labor law vs. administrative litigation

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, la data de 18 aprilie 2017, sub nr. x/115/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, a solicitat anularea Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 3464 din 16 martie 2017, prin care s-a dispus sancţionarea acestuia cu "Avertisment".

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, complet specializat - conflicte de muncă şi de asigurări sociale

Prin sentinţa civilă nr. 1179 din 7 iulie 2017, Tribunalul Caraş-Severin a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de intimat, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că acţiunea priveşte anularea unui ordin emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin care s-a dispus sancţionarea cu avertisment a reclamantului, în calitatea acestuia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

De asemenea, instanţa a reţinut că între Ministerul Educaţiei Naţionale şi reclamant s-a încheiat, pe o perioadă de 4 ani, contractul de management nr. 10410 din 6 septembrie 2016, prin care, la art. 10 din acesta, părţile contractante au stipulat în mod expres că litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor contractului se soluţionează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.

Prin urmare, raportat la obiectul acţiunii deduse judecăţii, prin care se solicită anularea unui act esenţialmente administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, emis de o autoritate publică centrală, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, din punct de vedere al competenţei teritoriale fiind aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 9.08.2017, sub acelaşi număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 232 din 19 septembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 8 din acelaşi act normativ, obiectul litigiului de faţă nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, întrucât ordinul contestat nu a fost emis în regim de putere publică în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, iar când legiuitorul a intenţionat o derogare de la aceste reguli a prevăzut-o în mod expres (e.g., cazul funcţionarilor publici).

A mai reţinut instanţa că nu ne aflăm pe tărâmul competenţei teritoriale cu caracter relativ pentru a aprecia că părţile o pot stabili pe calea unei clauze contractuale, inserate în cuprinsul contractului de management, potrivit art. 126 C. proc. civ., inaplicabil în materia competenţei materiale, reglementată de norme de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu pot deroga de la dispoziţiile imperative ale legii.

Astfel, în temeiul dispoziţiilor legale evocate şi potrivit art. 131 şi urm. C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocate din oficiu, a declinat competenţa soluţionării în favoarea instanţei iniţial învestite de reclamant şi a trimis cauza Înaltei Curţi pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, complet specializat - conflicte de muncă şi asigurări sociale, având în vedere următoarele considerente.

Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I din prezenta decizie, demersul procesual declanşat de reclamant, inspector şcolar general în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, se referă la anularea Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 3464 din 16 iunie 2017, prin care s-a dispus sancţionarea acestuia cu "avertisment", pentru presupuse încălcări ale unor acte administrative cu caracter normativ, emise de Ministerul Educaţiei Naţionale şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

Reclamantul a solicitat anularea acestui ordin, apreciind pe de o parte, că este lovit de nulitate, întrucât a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 280-281 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi ale art. 247-252 din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, iar pe de altă parte, a apreciat că se impune anularea ordinului, întrucât faptele care stau la baza sancţionării sale nu sunt de natură să justifice niciun fel de sancţiune şi, prin urmare, nu există o abatere disciplinară.

Înalta Curte, având în vedere motivele de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată, apreciază că ordinul contestat este strict legat de raportul juridic de muncă al reclamantului, sancţiunea disciplinară aplicată fiind o măsură specifică dreptului muncii.

Din actele dosarului, rezultă că între minister şi inspectorat, pe de o parte, şi reclamant, pe de altă parte, există un raport de muncă în temeiul unui contract de management, având ca obiect organizarea, conducerea şi administrarea I.Ş.J. Caraş-Severin, precum şi gestionarea patrimoniului şi a mijloacelor băneşti ale acestuia, în condiţiile realizării unui management eficient de calitate.

De asemenea, din modul în care reclamantul a înţeles să îşi motiveze în fapt şi în drept pretenţiile deduse judecăţii, rezultă că temeiurile de nelegalitate şi netemeinicie ale emiterii ordinului prin care a fost aplicată sancţiunea disciplinară se grefează pe legislaţia muncii, fără a fi puse în discuţie încheierea, executarea, modificarea, încetarea ori interpretarea clauzelor contractului de management.

Potrivit art. 11 din contractul de management, dispoziţiile acestuia se completează cu cele ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care, la art. 280 stabileşte procedura de contestare a sancţiunilor disciplinare, inclusiv de natura celei aplicate reclamantului.

Potrivit art. 280 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,

"(1) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum şi cel de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea cu vinovăţie a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform legii.

(2) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului prevăzut la alin. (1), în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

(...)

b) avertisment;

(...)

(8) (...) Personalul de conducere, de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare şi din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care a fost sancţionat, are dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la Colegiul central de disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(9) Normele privind competenţa, organizarea şi funcţionarea, precum şi atribuţiile colegiului de disciplină de pe lângă inspectoratul şcolar şi ale Colegiului central de disciplină ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului."

Dispoziţiile art. 17 din Ordinul nr. 3866 din 2 mai 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi ale colegiilor de disciplină de pe lângă inspectoratele şcolare judeţene, stabilesc că împotriva hotărârii Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului partea nemulţumită se poate adresa cu acţiune la instanţa competentă - secţia specializată în soluţionarea conflictelor de muncă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În acord cu argumentaţia curţii de apel, Înalta Curte constată că dispoziţiile anterior citate sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii, incidenţa acestora neputând fi înlăturată după cum partea a urmat sau nu procedura contestaţiei prevăzută de Legea nr. 1/2011 ori de faptul că între părţi a fost încheiat un contract de management.

Astfel, în raport cu obiectul dedus judecăţii, care vizează o solicitare specifică domeniului raportului de muncă, litigiul având natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, în cauză, competenţa materială, teritorială şi funcţională a instanţei se stabileşte în raport de prevederile art. 269 C. muncii şi art. 208-210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Art. 269 alin. (1) C. muncii statuează că:

" judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar art. 210 din Legea nr. 62/2011:

" cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004:

"

(3) În cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru (...) cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale. (...)"

Normele legale menţionate anterior fac astfel distincţia între litigiile de contencios administrativ, când natura acestora este dată de calitatea de funcţionar public a contestatorului, şi cele de dreptul muncii, când natura acestora este dată de calitatea de salariat a contestatorului, cum este cazul în speţa de faţă.

În cauză, este evident că reclamantul nu a înţeles să invoce ca temei de drept dispoziţiile legii contenciosului administrativ şi a ales să învestească secţia civilă a tribunalului, competentă să soluţioneze şi conflicte de muncă şi asigurări sociale, motiv pentru care instanţa este datoare să respecte principiul disponibilităţii în procesul civil.

Astfel, raportat la locul de muncă al reclamantului, situat în circumscripţia teritorială a Tribunalului Caraş-Severin şi la natura litigiului de conflict de muncă, competenţa materială, teritorială şi funcţională revine Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, complet specializat - conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţa iniţial învestită de reclamant.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, complet specializat - conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, complet specializat - conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2017.