Competence of civil vs. administrative sections for mandamus to issue payment titles under Law 165/2013

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tribunalul Alba sub Dosar nr. x/107/2017 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi D.G.R.F.P. Braşov - A.J.F.P. Alba, a solicitat:

1. obligarea pârâtei de ord. 1 la preschimbarea titlului de despăgubire reprezentat de Decizia nr. 7452/FF/14.05.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în titluri de plată şi, pe cale de consecinţă, la emiterea/comunicarea cu reclamanţii a unui exemplar;

2. constarea că a intervenit compensarea parţială între creanţa datorată de reclamant în cuantum de 182.329 lei conform sentinţei civile nr. 350/2015 pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti, şi creanţa scadenta datorată de pârâtă în cuantum de 104.162,4 lei - sub rezerva majorării, conform art. 41 din Legea nr. 165/2013 rap. la art. III alin. (1) O.U.G. nr. 62/2010;

3. obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în măsura în care se opun admiterii acţiunii.

1.1. Prin sentinţa civilă nr. 1078 din 14.06.2017, Tribunalul Alba, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul A., împotriva pârâţilor Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi D.G.R.F.P. Braşov reprezentată de A.J.F.P. Alba, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Alba a reţinut că potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în forma modificată prin O.U.G. nr. 81/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2010 "După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată."

Conform art. 181:

"

(1) Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deţinătorii acestora într-una din modalităţile prevăzute în prezenta secţiune.

(2) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar.

(3) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilităţi de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcţie de opţiunea sa:

a) să solicite primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» sau

b) să solicite primirea de titluri de plată, în condiţiile art. 141 şi cu respectarea termenelor şi a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege şi, până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acţiuni emise de Fondul «Proprietatea».

(4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul «Proprietatea»."

Conform art. 182:

"

În cazul prevăzut la art. 181 alin. (2), titularul titlului de despăgubire va proceda astfel:

a) dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcţie, care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare;

b) dacă optează pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia acestuia în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care, în baza solicitării exprese a persoanei despăgubite şi după reţinerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» şi instructează depozitarul central al acţiunilor emise de Fondul «Proprietatea» să înregistreze persoana despăgubită în registrul acţionarilor Fondului «Proprietatea»;

c) dacă optează pentru primirea de despăgubiri în numerar şi acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, eliberează un titlu de plată pentru suma solicitată de persoana despăgubită şi un titlu de conversie, pentru diferenţa dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire şi valoarea înscrisă în titlul de plată. Titlul de plată va fi valorificat conform lit. a)), iar titlul de conversie se va valorifica conform lit. b)."

Art. 18, 181 şi 182 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, au fost în mod expres abrogate prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, iar procedura pe care acestea o reglementau a fost înlocuită prin legea amintită cu o nouă procedură de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobile ce nu pot fi restituite în natură (art. 21-31), procedură ce se referă numai la dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale/deciziile entităţilor învestite care au fost emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu şi la dispoziţiile/deciziile emise anterior şi pentru care s-au emis titluri de despăgubire în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la această ultimă categorie de dispoziţii/decizii - cele emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi pentru care au fost emise titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin decizia nr. 40/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, deşi în norma tranzitorie cuprinsă în capitolul VI din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul foloseşte o terminologie improprie Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, la care se referă, dată fiind natura juridică a termenului de 3 ani reglementat de art. 181 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi principiul de drept vizând aplicarea legii în timp, dispoziţiile art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile titlurilor de despăgubire emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, în legătură cu care titularii nu şi-au exprimat dreptul de opţiune în termenul prevăzut de art. 181 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, câtă vreme în temeiul principiului de drept tempus regis actum, titlul de despăgubire emis în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este supus regimului juridic reglementat de actul normativ în vigoare la data emiterii, modalităţile de valorificare a titlului de despăgubire nu pot fi supuse decât regulilor existente la data emiterii titlului de despăgubire inclusiv în ce priveşte emiterea titlului de plată.

Aşa fiind, şi reţinând că în speţă titlul de despăgubire reprezentat de Decizia nr. 7452/FF/2009 a Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor a fost emis în 2009 - nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa şi-a analizat competenţa în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005.

În acest context, Tribunalul Alba a reţinut că scopul demersului procesual al reclamantului este obligarea A.N.R.P. la parcurgerea procedurii administrative reglementată în capitolul V1, art. 181 şi urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vederea valorificării titlului de despăgubire.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestatoarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal al tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Prin urmare, în ce priveşte emiterea sau refuzul de emitere a titlului de despăgubire, legea a calificat natura litigiului ca fiind administrativ, având în vedere calitatea entităţii implicate în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al legii.

Cum Legea nr. 247/2005 nu conţine nicio normă specială privitoare la competenţa de soluţionare a litigiilor vizând emiterea titlului de plată de către A.N.R.P. şi având în vedere că în speţă, ne aflăm într-o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor, în temeiul art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia în favoarea căreia a fost declinată acţiunea reclamanţilor.

A doua instanţă învestită

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/107/2017.

Prin sentinţa nr. 203/2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia, invocată de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii, în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel a reţinut că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată aferent deciziei cuprinzând titlul de despăgubire, ce a fost emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 247/2005, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Din înscrisul nr. 3621DFARU/3484/DN/01.08.2012 emis de A.N.R.P. (contestaţie la poprire în dosarul de executare nr. 804/2012 întocmit de B.E.J. B.) rezultă că reclamantul şi-a exprimat dreptul de opţiune în anul 2009 prin cererea înregistrată în evidenţele Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar sub nr. 12397 din 13 august 2009.

În aceste condiţii, curtea a apreciat că incidente în speţă sunt dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în conformitate cu care "deciziile emise cu nerespectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării."

Deciziile emise de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care art. 41 din lege stabileşte obligaţia acestei structuri de emitere a titlului de plată, după emiterea - fie de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fie de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ulterior Legii nr. 165/2013 - a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire.

În ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziei de emitere a titlului de plată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, nu există vreo normă specială de competenţă în cuprinsul Legii nr. 165/2013.

Ca atare, dat fiind faptul că aceste decizii se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 34 din lege, este aplicabil art. 35 alin. (1), care nu distinge în privinţa diferitelor entităţi abilitate să emită decizii în procedura Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 165/2013.

În speţă, acţiunea este îndreptată împotriva refuzului de emitere a titlului de plată, în aplicarea art. 41 din Legea nr. 165/2013.

În conformitate cu art. 35 alin. (2) din lege, "în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

Întrucât instanţa la care trimite alin. (2) al art. 35, este secţia civilă a tribunalului, rezultă că cererea decurgând din neîndeplinirea obligaţiei Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de emitere a titlului de plată este de competenţa aceleiaşi instanţe şi nu de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Aşadar, esenţială pentru stabilirea instanţei competente este natura litigiului stabilită chiar de legiuitor prin art. 35 din Legea nr. 165/2013, aceea de litigiu civil.

În consecinţă, în temeiul art. 132, alin. (3) din noul C. proc. civ., Curtea de Apel Alba Iulia a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce priveşte cadrul procesual, Înalta Curte constată că prin acţiunea dedusă judecăţii s-a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată aferent deciziei cuprinzând titlul de despăgubire, ce a fost emisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 247/2005, întemeiată pe dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 "Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014."

De asemenea, Înalta Curte constată că deciziile emise de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013, în condiţiile în care art. 41 din lege stabileşte obligaţia acestei structuri de emitere a titlului de plată, după emiterea - fie de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fie de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ulterior Legii nr. 165/2013 - a unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că, potrivit dispoziţiilor art. 35 din acelaşi act normativ, statuează în mod expres că:

(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii rezultă că, în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziei de emitere a titlului de plată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, nu există vreo normă specială de competenţă în cuprinsul Legii nr. 165/2013.

Faţă de aceste aspecte, având în vedere faptul că aceste deciziile emise de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 34 din lege şi atrag incidenţa dispoziţiilor art. 35, care nu disting în privinţa diferitelor entităţi abilitate să emită decizii în procedura Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 165/2013, Înalta Curte constată că instanţa la care trimite alin. (2) al art. 35, este secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

4. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, în favoarea Tribunalului Alba, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2017.