Voluntary intervention dismissed for lack of personal, current, and certain interest in integrity agency incompatibility litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, petentul A. a susţinut că are interes să intervină în cauza dedusă judecăţii, ce se poartă între reclamanta B. şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate, vând ca obiect anularea raportului de evaluare nr. 47223/G/II/15.11.2016 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

În motivarea cererii a arătat că includerea postului de asistent comunitar în cadrul aparatului propriu de specialitate al primarului nu creează o stare de incompatibilitate reală, în sensul Legii nr. 176/2010. A susţinut că aceasta operaţiune este formală, iar postul este bugetat din alte surse decât finanţele locale.

Potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 162/2008 "În vederea exercitării de către autorităţile administraţiei publice locale a atribuţiilor şi competenţelor prevăzute la art. 2, se vor asigura transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătăţii. De la momentul acestei reglementări şi până în prezent, sumele primite de reclamantă cu titlul de indemnizaţie salarială, provin din bugetul Ministerului Sănătăţii şi nu au nicio legătură cu bugetul local.

Din altă perspectivă, Consiliul Local nu poate decide cu privire la funcţionarea serviciului medical comunitar în ceea ce priveşte activitatea, competenţele, atribuţiile, aşa cum se întâmplă în cadrul celorlalte servicii şi compartimente. Referitor la deciziile de natură profesională, specificul activităţii medicale face ca acest compartiment să se bucure de o anumită autonomie, ceea ce face imposibilă intervenţia Consiliului Local în activitatea acestui compartiment.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 7 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei formulată de petentul A., în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că pentru a formula o cerere de intervenţie accesorie, partea care formulează o astfel de solicitare trebuie să justifice interesul propriu în a interveni în cadrul litigiului în favoarea uneia dintre părţi. Or, în cuprinsul cererii de intervenţie accesorie voluntară în favoarea reclamantei formulată de petentul A., acesta nu justifică un interes propriu în formularea cererii de intervenţie, ci s-a limitat la a indica care sunt argumentele, în opinia sa, de nelegalitate a raportului de evaluare criticat în prezenta cauză.

3. Cererea de recurs.

Împotriva încheierii din 7 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs petentul A.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de intervenţie pentru lipsa interesului propriu în exercitarea acestui demers judiciar.

A susţinut că în calitatea sa de consilier local a apreciat menţinerea raportului de evaluare ca valabil se răsfrânge negativ în activitatea curentă şi în imaginea publică a autorităţilor publice, respectiv asupra Consiliului Local Sulina, al cărui membru este.

4. Soluţia instanţei de recurs

4.1. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei de inadmisibilitate a recursului promovat, invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate.

Cu privire la această excepţie, Înalta Curte constată că, într-adevăr potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ., încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel.

Legalitatea căii de atac este prevăzută de art. 457 C. proc. civ. care statuează în mod expres că:

(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Însă, cu privire la competenţa materială, dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., statuează în mod expres că: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, permit completarea acestei legi cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Din interpretarea prevederilor legale indicate mai sus, rezultă că instanţa de contencios administrativ şi fiscal poate recalifica o cale de atac prin prisma prevederilor art. 28 din Legea nr. 554/2004 aşa cum este şi în cazul recalificării căii de atac a apelului declarat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect petentul A. a intitulat calea de atac "recurs", nu "apel" cum a susţinut intimata Agenţia Naţională de Integritate, motiv pentru care va respinge excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată.

4.2. Cu privire la fondul cauzei, analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de recurs constată că, în cauză, motivele de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se încălcarea dispoziţiilor art. 61 C. proc. civ. raportate la prevederile art. 33 din acelaşi cod.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, iar intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

În plus, cererea de intervenţie este supusă condiţiilor comune de admisibilitate a acţiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 32 C. proc. civ., care statuează condiţiile de exercitare a acţiunii civile, instituie obligaţia ca autorul acestea să justifice un interes.

În completarea acestor prevederi legale, art. 33 din acelaşi cod stabileşte că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Aceleaşi norme procedurale prevăd că, şi dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

În speţă, instanţa de fond a reţinut că nu este îndeplinită condiţia existenţei interesului propriu al terţului intervenient, cerinţă obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, reţinere criticată de către recurent prin calea de atac promovată.

Din cuprinsul normelor legale menţionate anterior rezultă că şi terţul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenţiei, aceasta fiind o condiţie sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile.

Deşi natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare, totuşi trebuie reţinut că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfăşoară între alte persoane.

Astfel, intervenientul trebuie să dovedească un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine.

De asemenea, se reţine că dacă dreptul terţului este ameninţat sau dacă prejudiciul pe care acesta l-ar putea suferi este iminent, grija sa de a preveni încălcarea dreptului sau realizarea prejudiciului îi conferă legitimare procesuală activă în formularea unei cereri de intervenţie, chiar dacă interesul său nu este nici născut, nici actual.

Pornind de la aceste premise, se observă că în cauza de faţă, între pretenţia terţului ce urmăreşte a dobândi calitatea de intervenient accesoriu şi pretenţia supusă judecăţii pe cale principală nu există legătura şi nici interesul necesar pentru soluţionarea lor în acelaşi proces, terţul neputând fi prejudiciat în vreun fel de hotărârea ce ar urma să se pronunţe în această pricină.

Împrejurarea că terţul ce urmăreşte a dobândi calitatea de intervenient accesoriu este consilier local al Consiliului Local Sulina, iar prin cererea principală reclamanta a solicitat anularea raportului de evaluare nr. 47223/G/II/15.11.2016 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut o stare de incompatibilitate a reclamantei, nu justifică modificarea cadrului procesual sub aspectul părţilor.

De asemenea, nu poate fi primită apărarea recurentului conform căreia promovarea cererii de intervenţie accesorie justifică un interes, mai degrabă unul de ordine publică, decât unul personal, în condiţiile în care, dispoziţiile imperative ale art. 33 C. proc. civ. statuează în mod expres că interesul de a interveni într-un proces care se judecă între părţile originare trebuie să fie legitim, născut, actual, personal și determinat.

Având în vedere că între pretenţia terţului ce urmăreşte a dobândi calitatea de intervenient accesoriu şi pretenţia supusă judecăţii pe cale principală nu există legătura necesară pentru soluţionarea lor în acelaşi proces, Înalta Curte constată că este lipsit de relevanţă faptul că petentul urmăreşte "înlăturare efectelor negative" ce s-ar putea răsfrânge asupra activităţii curente şi imaginii publice a Consiliului Local Sulina.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că prin cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză, recurentul nu justifică un folos practic ce ar urma să fie obţinut odată cu pronunţarea instanţei asupra cererii principale deduse judecăţii, sens în care, în mod corect cererea de intervenţie a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Prin urmare, se constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 7 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2017.