Restitution of security deposit pending suspension of tax assessment; scope of motivation requirements and statutory conditions for release under Article 723 of the Civil Procedure Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 02.06.2017, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, a solicitat restituirea cauţiunii în cuantum de 218.940 lei consemnate de către reclamantă în vederea soluţionării cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. 254 din 23 iunie 2008 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cerere de suspendare care a format obiectul Dosarului nr. x/2/2012*.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin încheierea din data de 13.07.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de restituire a cauţiunii formulată de A. SA, în cauza privind pe reclamanta A. SA şi pe pârâtele A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi şi a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în cuantum de 218.940 lei, consemnate conform OP nr. 70 din 06 martie 2012 emis de Banca B. Drobeta Turnu Severin.

3. Cererea de recurs.

Împotriva încheierii din 13.07.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, precum şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În continuare, recurenta a susţinut că, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Or instanţa de fond menţionează pe scurt faptul că nu s-a probat că pârâtele ar fi formulat o cerere pentru plata de despăgubiri pentru eventualele prejudicii. În opinia recurentului instanţa a motivat insuficient îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 723 C. proc. civ.

4. Examinând sentinţa atacată, sub aspectul criticilor aduse, încadrate potrivit art. 306 alin. (3) în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din vechiul C. proc. civ., a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.

Răspunzând motivelor de recurs, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii").

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Aceasta nu înseamnă însă că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, prevederile art. 304 pct. 7 cu referire la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., răspund doar la cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată şi ca aceasta să nu fie contradictorie sau străină de natura pricinii, precum şi cele pentru care au fost respinse cererile părţilor (nu susţinerile acestora), cerinţă îndeplinită în speţă, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de acest text de lege nu poate fi reţinut.

Astfel, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a analizat susţinerea intimatei-reclamante referitoare la motivele de restituire a cauţiunii, precum şi condiţiile impuse de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. motivând în mod corespunzător soluţia de restituire a cauţiunii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că potrivit art. 7231 alin. (3) teza I C. proc. civ., cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. După cum se poate observa, singura condiţie pe care trebuia să o verifice instanţa de judecată se referea la faptul că cel partea adversă nu a formulat cerere pentru plata de despăgubiri în termen de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost soluţionat fondul cauzei.

Faţă de aceste aspecte este evident că o hotărâre în care se arată că această condiţie este îndeplinită în sensul că nu există nici o dovadă privind formularea unei cereri de plată a unor despăgubiri în termenul menţionat este o hotărâre motivată corespunzător, raţionamentul instanţei fiind clar exprimat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ("când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii").

Cu privire la acest motiv Curtea constată că deşi formal recurenta invocă aplicarea greşită a legii nu arată în concret care lege ar fi fost nesocotită de instanţa de fond, motivarea propriu-zisă limitându-se la problema insuficientei motivări a sentinţei.

5. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală încheierea atacată, fiind pronunţată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecăţii şi normelor de drept incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva încheierii din 13 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2012*, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2017.