Constitutional unconstitutionality of two-month incompatibility deadline for admission to legal profession voiding administrative exclusion of lawyer from bar

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Baroul Bucureşti, anularea hotărârii nr. 10069 din 15 noiembrie 2011 emisă de pârât, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea privind suspendarea din profesia de avocat şi trecerea pe tabloul avocaţilor incompatibili, ca urmare a exercitării profesiei de judecător.

La data de 28.06.2013, reclamanta şi-a completat acţiunea, fiind formulată în contradictoriu şi cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, solicitând şi anularea deciziei nr. 607 din 15 decembrie 2012 a Consiliului Uniunii, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 10069 din 15 noiembrie 2012.

Prin sentinţa civilă nr. 4616 din 02 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 16 din 08 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, trimiţând cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia nr. 1946 din 11 aprilie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3075 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, a fost anulată hotărârea nr. 10069 din 15 noiembrie 2011, emisă de Consiliul Baroului Bucureşti şi decizia nr. 607 din 15 decembrie 2012, emisă de Consiliul U.N.B.R., fiind obligat pârâtul Baroul Bucureşti să dispună trecerea reclamantei pe tabloul avocaţilor incompatibili.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Hotărârea Baroului Bucureşti nr. 10069 din 15 noiembrie 2011 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea reclamantei având ca obiect suspendarea din profesia de avocat şi trecerea pe tabloul avocaţilor incompatibili.

Prin Decizia U.N.B.R. nr. 607 din 15 decembrie 2012 a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantă împotriva hotărârii Baroului Bucureşti. În cuprinsul acesteia s-a reţinut că reclamanta, având funcţia de judecător, a fost primită în profesia de avocat, prin Decizia Consiliului Baroului Bucureşti nr. 2199/151 din 29 septembrie 2011, şi că, ulterior, a solicitat suspendarea din profesia de avocat şi trecerea pe tabloul avocaţilor incompatibili.

În raport de prevederile art. 25 din Legea nr. 51/1995, persoana care a fost primită în profesia de avocat este obligată să rezolve starea de incompatibilitate în care se află în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie. O persoană care a fost primită în profesie nu poate fi înscrisă direct pe tabloul avocaţilor incompatibili, ci trebuie ca aceasta să fie trecută mai întâi pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, după eliminarea incompatibilităţii.

Instanţa de primă jurisdicţie a apreciat că actele administrative atacate sunt nelegale în condiţiile în care prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2014 s-a stabilit modul în care trebuie interpretate dispoziţiile legale ce au fundamentat respingerea cererii reclamantei. Astfel, prin decizia menţionată, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei" prevăzută în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat este neconstituţională.

În considerentele deciziei s-a reţinut, în esenţă, că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 15 şi a celor ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, reiese că în cazul avocaturii, starea de incompatibilitate nu intervine prin simplul fapt al ocupării simultane a două funcţii, ci, în cazul acestei profesii, relevantă în stabilirea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană şi efectivă a acelor funcţii/atribuţii.

Curtea Constituţională a observat că, deşi în cazul avocaturii incompatibilitatea este indisolubil legată de exercitarea efectivă a acestei profesii, efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcţie de momentul în care aceasta intervine. Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaţilor incompatibili, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunţând la funcţia deţinută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări, persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancţiune, aceea a excluderii din profesie. Aşa fiind, este evident că pentru persoane aflate în situaţii analoage - persoane primite în profesie de avocat care se află într-o stare de incompatibilitate - se instituie un tratament juridic diferit.

Curtea Constituţională a reţinut că scopul urmărit de legiuitor este acela de a crea o independenţă efectivă a avocaţilor în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenţei unor influenţe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfăşurarea corectă a actului de justiţie, ceea ce reprezintă un scop legitim. Referitor la existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia, Curtea Constituţională a reţinut că, în esenţă, principiul proporţionalităţii impune ca mijloacele utilizate să rămână în limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului avut în vedere. De asemenea, a considerat că în evaluarea proporţionalităţii este relevant dacă obiectivul urmărit ar putea fi îndeplinit prin mijloace mai puţin discriminatorii decât cele folosite.

Curtea Constituţională a apreciat că scopul urmărit putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaţilor aflaţi în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaţilor incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocaţi a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie.

Prin instituirea, în cazul primei categorii de avocaţi, a obligaţiei încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecinţa, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, a excluderii din profesie, este stabilită o veritabilă sancţiune, care depăşeşte limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului avut în vedere.

Curtea reţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2014 este obligatorie în integralitatea sa, în condiţiile în care dispoziţiile constituţionale ale art. 147 alin. (4) nu disting între considerentele şi dispozitivul deciziilor instanţei de contencios constituţional şi, ca urmare, prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 trebuie interpretate conform statuărilor acestei instanţe din considerentele deciziei.

Contrar susţinerilor pârâţilor, instanţa de fond a constatat că Decizia nr. 297/2014 este aplicabilă în cauza de faţă, fiind vorba despre un litigiu pendinte.

3. Recursurile formulate de pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România

Prin cererile de recurs formulate, Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România au criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursurilor şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii introductive, ca neîntemeiată.

A fost prezentată situaţia de fapt a cauzei şi s-a arătat faptul că Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale, care a stat la baza întregului raţionament al instanţei de fond, nu era pronunţată la data emiterii Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti nr. 10069 din 15 noiembrie 2011.

Recurentele au susţinut faptul că instanţa de fond şi-a depăşit limitele rolului activ atunci când, deşi a rămas în pronunţare, a repus cauza pe rol pentru discutarea aplicabilităţii deciziei Curţii Constituţionale în cauza dedusă judecăţii.

S-a arătat faptul că reţinerea aplicabilităţii acestei decizii în cauza dedusă judecăţii este greşită.

Se apreciază că instanţa de fond trebuia să constate că Baroul Bucureşti în mod corect s-a raportat la dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data emiterii Hotărârii Consiliului Baroului Bucureşti, în momentul în care s-a dispus respingerea cererii reclamantei de suspendare din profesia de avocat şi trecerea pe tabloul avocaţilor incompatibili.

Recurentele au susţinut că dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 51/1995 sunt de strictă interpretare, iar ipoteza avută în vedere de petentă, de înscriere direct pe tabelul avocaţilor fără drept de exercitare a profesiei, face inaplicabil art. 25 alin. (1), având în vedere că, la încetarea stării de incompatibilitate, nu s-ar putea îndeplini prevederile legale, respectiv reînscrierea pe tabelul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, întrucât nu a fost realizată înscrierea iniţială.

De asemenea, s-a susţinut faptul că cererea de suspendare din exerciţiul profesiei, urmată de trecerea pe tabelul avocaţilor incompatibili, nu putea fi soluţionată decât în sensul respingerii sale, deoarece măsura suspendării este aplicabilă avocaţilor aflaţi în exerciţiul profesiei, înscrişi pe tabelul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei, ceea ce nu este cazul reclamantei.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursurile ca nefondate, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că ambele recurente susţin, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond se întemeiază pe interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată:

" în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei".

Or, prin Decizia nr. 297/2014 publicată în M. Of. , Partea I, nr. 521/14.07.2014, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, sunt neconstituţionale, în ceea ce priveşte sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei".

În considerentele deciziei s-a reţinut că "dispoziţiile Legii nr. 51/1995 dispun în legătură cu două noţiuni diferite, anume primirea în profesia de avocat şi exercitarea acestei profesii, fără ca acestea să se suprapună. Astfel, dacă primirea în profesia de avocat presupune promovarea examenului de primire în profesie (sau emiterea de către Consiliul Baroului a unei hotărâri de primire în profesie în cazul scutirii de examen) şi emiterea deciziei consiliului baroului în acest sens, exercitarea profesiei de avocat presupune desfăşurarea efectivă a activităţii de avocat prin modalităţile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995".

Curtea Constituţională a statuat că, deşi în cazul avocaturii incompatibilitatea este indisolubil legată de exercitarea efectivă a acestei profesii, efectul constatării stării de incompatibilitate este diferit în funcţie de momentul în care aceasta intervine. "Astfel, dacă incompatibilitatea intervine după primirea în profesie, ca efect al constatării acestei stări, astfel cum s-a arătat, persoanele în cauză sunt trecute pe tabloul avocaţilor incompatibililor, în vreme ce în cazul în care starea de incompatibilitate este chiar efectul primirii în profesia de avocat, persoana nerenunţând la funcţia deţinută anterior, în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, ca efect al constatării acestei stări persoanei în cauză i se aplică o veritabilă sancţiune, aceea a excluderii din profesie".

Înalta Curte nu poate reţine critica formulată de recurenţi cu privire la faptul că decizia Curţii Constituţionale nu este aplicabilă în cazul dedus judecăţii, constatând faptul că Decizia nr. 297/2014 produce efecte în cauza de faţă, întrucât intimata-reclamantă a solicitat suspendarea din profesia de avocat şi trecerea pe tabloul avocaţilor incompatibili, ca urmare a exercitării profesiei de judecător. Or, aceasta este una dintre situaţiile analizate de Curtea Constituţională prin decizia invocată, în care s-a reţinut faptul că pentru persoane aflate în situaţii analoage - persoane primite în profesie de avocat care se află într-o stare de incompatibilitate - se instituie un tratament juridic diferit.

Actele administrative atacate în cauza de faţă au avut ca temei legal tocmai prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, recurentei-reclamante imputându-i-se faptul că, în termenul prevăzut de această normă nu şi-a rezolvat situaţia de incompatibilitate.

Având în vedere că parte din conţinutul art. 25 alin. (2) a fost declarat ca fiind neconstituţional şi întrucât dispoziţiile legale au constituit temeiul legal al adoptării celor două acte administrative atacate în cauza de faţă, aceasta face ca deciziile atacate să rămână fără temei legal.

Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie de la data publicării în M. Of. , iar teoria susţinută de recurente cu privire la faptul că la data emiterii actelor atacate nu era pronunţată decizia invocată cu privire la neconstituţionalitatea sintagmei "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei", nu poate fi primită de instanţa de control judiciar, care constată că în raport de dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, opozabile "erga omnes", inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, vor avea efecte asupra tuturor cauzelor în curs de judecată.

Or, lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare - art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, în cazul de faţă - are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora, adică actele administrative atacate în cauza de faţă.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar va respinge recursurile formulate, ca nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Baroul Bucureşti şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei civile nr. 3075 din 12 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2015.