Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3208/2017 AI generated

Validity of tax guarantee measures challenged on grounds of administrative material competence, right to defense, and asset dissipation risk under the Fiscal Procedure Code

Case Number Decizia nr. 3208/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal and upheld the lower court’s decision, which had rejected the challenge, thereby upholding the validity of the administrative act. The dispute concerned the legality of a decision instituting guarantee measures (seizure and pledge of assets) issued by a county tax administration against a company, which the appellant argued was illegal due to material incompetence, violation of the right to defense, and failure to meet the statutory condition of imminent risk of asset dissipation. The court ruled that the tax authority possessed material competence under the relevant government orders and agency structures, held that the right to defense was not violated in a manner that would necessitate ann given the subsequent issuance of a tax assessment decision and the availability of national suspension mechanisms, and affirmed that the guarantee measures were properly justified based on reasonable indicators of fiscal evasion, consistent with Article 213 of the Fiscal Procedure Code and applicable CJEU jurisprudence regarding the right to be heard.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Validity of tax guarantee measures challenged on grounds of administrative material competence, right to defense, and asset dissipation risk under the Fiscal Procedure Code: The dispute concerned the legality of a decision instituting guarantee measures (seizure and pledge of assets) issued by a county tax administration against a company, which the appellant argued was illegal due to material incompetence, violation of the right to defense, and failure to meet the statutory condition of imminent risk of asset dissipation. The court ruled that the tax authority possessed material competence under the relevant government orders and agency structures, held that the right to defense was not violated in a manner that would necessitate ann given the subsequent issuance of a tax assessment decision and the availability of national suspension mechanisms, and affirmed that the guarantee measures were properly justified based on reasonable indicators of fiscal evasion, consistent with Article 213 of the Fiscal Procedure Code and applicable CJEU jurisprudence regarding the right to be heard.

Keywords

AI generated
validity of tax assessment tax procedure code tax authority administrative tax evasion challenge of administrative decisions grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Substantive law cited in conjunction with the procedural code to govern the review of administrative acts in the final order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/59/2016, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 4 din 17.02.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecat.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 158 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, formulată de pârât şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, având ca obiect anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 4 din 17 februarie 2016 emisă de pârâtă, apreciind că măsurile asiguratorii dispuse au fost luate cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Recursul exercitat

Împotriva sentinţei civile nr. 158 din 16 iunie 2016, a declarat recurs reclamanta A. SRL, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând pe fond, să se admită acţiunea cu consecinţa anulării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 4 din 17 februarie 2016, emisă de A.J.F.P. Arad.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea pronunţată de prima instanţă reprezintă o "eronată aplicare a normelor de drept material".

Cu privire la necompetenţa materială a A.J.F.P. Arad, instanţa de fond a soluţionat cauza pe acest aspect fără a avea în vedere că Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 375/2005 este încă în vigoare şi, ca urmare, instituirea măsurilor asiguratorii contestate în cauză, puteau fi dispuse doar de către D.G.R.F.P. Timişoara. Consecinţa firească care decurge din încălcarea normelor de competenţă materială este anularea măsurilor asiguratorii.

Un al doilea argument pentru admiterea recursului şi anularea măsurilor asiguratorii este reprezentat de încălcarea dreptului la apărare.

Privarea recurentei de către intimată de a-şi expune argumentele în mod util reprezintă o încălcare a dreptului la apărare care a produs prejudicii, în acest fel fiind şi jurisprudenţa C.J.U.E. exprimată prin hotărârea preliminară din afacerea Solvay c. Comisia - C-109/10P.

Cu privire la fondul măsurilor asiguratorii se invocă dispoziţiile art. 213 alin. (1) C. proc. fisc. , hotărârea recurată validând o decizie de instituire a măsurilor asiguratorii care nu satisface exigenţele dispoziţiilor legale evocate. Astfel, nu se indică care este operaţiunea frauduloasă prin care societatea recurentă urmăreşte să îşi risipească patrimoniul în vederea îngreunării colectării creanţelor fiscale viitoare.

Prima instanţă face referire în considerentele sentinţei că se impunea instituirea măsurilor asiguratorii deoarece recurenta ar fi fost angrenată în operaţiuni comerciale fictive, dar o astfel de discuţie priveşte fondul cauzei şi nu se poate face dovada decât printr-o hotărâre judecătorească definitivă a fictivităţii operaţiunilor în cauză, argumentele expuse de instanţă nefiind valabile.

Suplimentar, aşa-zisa fictivitate provine nu din comportamentul fiscal al societăţii recurente, ci din comportamentul fiscal presupus neadecvat al societăţilor comerciale partenere care nu şi-au îndeplinit obligaţiile contabile, declarative sau de plată faţă de bugetul de stat.

În concluzie, măsurile asiguratorii sunt nelegale şi în consecinţă se impunea anularea Deciziei nr. 4 din 17 februarie 2016 emisă de către A.J.F.P. Arad.

Apărările formulate

Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentinţa recurată fiind temeinică şi legală. De asemenea, se invocă excepţia lipsei de obiect a recursului faţă de împrejurarea că Măsurile Asigurătorii contestate s-au transformat în măsuri executorii, fiind emisă Decizia de impunere nr. F-AR 167 din 27 mai 2016.

Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asiguratorii se transformă în măsuri executorii.

Cu privire la motivul de recurs privind necompetenţa materială a A.J.F.P. Arad, intimata arată că prin Ordinul nr. 2338 din 10 septembrie 2015 al Preşedintelui A.N.A.F. s-a modificat structura organizatorică a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, conform anexei aflate la dosarul cauzei.

Pe fondul cauzei, se solicită respingerea recursului ca nefondat, măsurile asiguratorii contestate fiind luate cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Procedura filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs, a întâmpinării, prin raportare la dispoziţiile legale incidente a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părţilor conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25.04.2017, instanţa de recurs a admis în principiu recursul declarat în cauză şi în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a dispus citarea părţilor.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în limita criticilor şi apărărilor formulate, raportat la dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal să verifice legalitatea Deciziei de Instituire a Măsurilor Asigurătorii nr. 4 din 17 februarie 2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, solicitând instanţei să dispună anularea actului contestat, cerere ce a fost respinsă de instanţa de fond.

O primă critică formulată în recurs, vizează necompetenţa materială a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad cu privire la efectuarea controlului inopinat şi instituirea măsurilor asiguratorii.

Această critică nu poate fi primită având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală aşa cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 816/2015, publicată în M. Of. nr. 820/2015.

Potrivit dispoziţiilor legale evocate, organizarea şi funcţionarea Direcţiilor Generale Regionale ale Finanţelor Publice se stabileşte prin Ordin al preşedintelui A.N.A.F., iar prin Ordinul nr. 2338 din 20 septembrie 2015 a fost aprobată modificarea structurii organizatorice a direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice Iaşi, Galaţi, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov, astfel cum este prevăzut în Anexele nr. 1-7 la ordin. Din Anexele la Ordinul nr. 2338/2015 rezultă fără echivoc că A.J.F.P. Arad - emitentul actului contestat are o structură conform anexei la ordinul menţionat, în cadrul acestei instituţii funcţionând Activitatea de Inspecţie Fiscală, astfel că activitatea desfăşurată, respectiv controlul inopinant şi măsurile dispuse, au fost desfăşurate cu respectarea dispoziţiilor legale ce vizează competenţa materială, considerentele instanţei de fond expuse în hotărârea recurată fiind corecte.

Recurentul susţine aplicabilitatea Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 375/2009 şi implicit anularea actelor administrative contestate pentru încălcarea normelor de competenţă dar omite că inspecţiile fiscale efectuate de organele fiscale au ca temei juridic prevederile cu forţă juridică superioară, respectiv dispoziţiile art. 99 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. şi ale hotărârilor de guvern care prevăd structura organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a direcţiilor generale ale finanţelor publice şi a structurilor din cadrul acestora, respectiv H.G. nr. 520/2013 modificată prin H.G. nr. 816/2015, competenţa materială a organelor fiscale stabilindu-se prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

În sensul celor menţionate s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2444 din 27 mai 2014.

A doua critică invocată de recurentă, vizează încălcarea dreptului la apărare cu referire şi la cauza C.J.U.E. C-109/10P - 25.10.2011 dar omite a arăta că C.J.U.E. s-a pronunţat cu privire la principiul respectării dreptului la apărare de către administraţie pentru orice persoană, de a fi ascultat înainte de adoptarea oricărei decizii care ar putea să aducă atingere intereselor sale în cauzele conexe C-129/13 şi C-130/13 prin Hotărârea din 3 iulie 2014, parag. 79-80 în sensul că "o încălcare a principiului respectării dreptului la apărare nu conduce la anularea deciziei în cauză decât dacă, fără această încălcare, procedura ar fi avut un rezultat diferit".

De asemenea C.J.U.E., prin aceeaşi hotărâre, arată că "Principiul respectării dreptului la apărare şi în special dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de adoptarea unei măsuri individuale nefavorabile trebuie interpretat în sensul că atunci când destinatarul unei decizii de plată adoptată în temeiul unei proceduri de recuperare ulterioară a unei taxe vamale de import în temeiul Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000, nu a fost ascultat de administraţie anterior adoptării acestei decizii, dreptul său de apărare este încălcat,chiar dacă acesta are posibilitatea de a-şi susţine poziţia în cadrul unei etape ulterioare a contestaţiei administrative, dacă reglementarea naţională nu permite destinatarilor unor astfel de decizii, în lipsa unei audieri prealabile, să obţină suspendarea executării acestora până la eventuala lor reformare".

Este evident că în cauza de faţă nu se poate reţine o încălcare a principiului dreptului la apărare în condiţiile în care s-a emis Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. F-AR 167 din 27 mai 2016, fiind evident că neregularitatea invocată nu putea duce la un alt rezultat cu atât mai mult cu cât chiar reclamanta recunoaşte că a pus la dispoziţia organelor fiscale "întregul material documentar pe care îl deţine".

De asemenea, în raport de Hotărârea C.J.U.E. menţionată se constată că prin reglementarea naţională este prevăzută instituţia suspendării executării deciziilor luate de organele fiscale.

Ca urmare, Înalta Curte împărtăşeşte punctul de vedere expus de prima instanţă, reţinând totodată aplicabilitatea în cauză a Hotărârii C.J.U.E. în cauzele conexe C-129/13 C-130/13, cu referire la principiul respectării dreptului la apărare şi în special dreptul oricărei persoane de a fi ascultată.

Nu trebuie omis nici faptul că în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze "Instanţa naţională care are obligaţia de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, poate, atunci când evaluează consecinţele unei încălcări a dreptului la apărare, în special a dreptului de a fi ascultat, să ţină seama de faptul că o astfel de încălcare determină anularea deciziei adoptate la finalul procedurii administrative în cauză numai dacă, în lipsa acestei neregularităţi, procedura respectivă ar fi avut un rezultat diferit".

Ultimul motiv de recurs vizează fondul cauzei, cu referire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 213 alin. (2) C. proc. fisc.

Este adevărat că potrivit art. 213 alin. (2) C. proc. fisc. "se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietatea debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea" dar instanţa de fond a arătat pe larg considerentele avute în vedere în raport de circumstanţele concrete ale cauzei privind indiciile rezonabile vizând pericolul la care face referire dispoziţiile legale evocate, raţionamentul instanţei fiind corect.

Nu trebuie omise nici dispoziţiile art. 213 alin. (7) C. proc. fisc. , care instituie o limitare în timp a efectelor măsurilor asiguratorii în situaţia în care au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă dar în cauză - Măsurile Asiguratorii contestate s-au transformat în Măsuri Executorii prin emiterea Deciziei de impunere F-AR 167 din 27 februarie 2016.

Ca urmare, nu se poate reţine practica Înaltei Curţi cu referire la decizia nr. 1937/2017, situaţia de fapt din cele două cauze fiind diferită, în cauza invocată ca practică judiciară reţinându-se printre altele şi efectuarea primelor plăţi din graficul de eşalonare.

De asemenea nu se poate reţine incidenţa în cauza de faţă a Hotărârii C.J.U.E. din 19 octombrie 2017 - SC B. SRL - care vizează interpretarea Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28.11.2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată cu referire la dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată, condiţiile de exercitare, etc., măsurile asiguratorii din cauza de faţă fiind măsuri cu caracter temporar în raport de dispoziţiile art. 213 alin. (7) C. proc. fisc. , în cauză reţinându-se incidenţa Hotărârii C.J.U.E. din 3 iulie 2014 în cauzele conexe C-129/13 şi C-130/13.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, respinge excepţia lipsei de interes, invocată de intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad prin întâmpinare şi respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 158 din 16 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 158 din 16 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2017.