SAPARD funding recovery upheld after insolvency-triggered eligibility breach found to be an irregularity.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/42/2013, reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B. IPURL, a formulat, în contradictoriu cu intimata Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, contestaţie la Decizia nr. 17065 din 07 iunie 2013 de soluţionare a contestaţiei formulată de SC A. SRL, emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi comunicată societăţii la data de 12.06.2013, şi la Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 10031 din 5 aprilie 2013, emis de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - CRPDRP 2 SE Constanţa şi comunicat societăţii la data de 10.04.2013, pe care le consideră netemeinice şi nelegale.

Prin sentinţa nr. 46 din 6 martie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de contestatoarea SC A. SRL, prin administrator judiciar B. IPURL, în contradictoriu cu intimata Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din noul C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond, în motivarea sentinţei recurate, a ţinut cont doar de susţinerile şi motivele invocate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit la dosarul de fond.

Subliniază recurenta că în ceea ce priveşte durata de valabilitate a contractului cadru de finanţare instanţa de fond nu a făcut distincţia între perioada de cofinanţare şi perioada de menţinere a destinaţiei de facto şi de iure şi a interpretat greşit prevederile art. 3 alin. (1) din Prevederi Generale, parte integrantă a Contratul cadru de finanţare nr. C340204321000086 din 28 august 2006, considerând că societatea recurentă avea obligaţia de a respecta criteriile de eligibilitate şi selecţie şi pe perioada de 5 ani de la ultima plată efectuată de A.P.D.R.P.

Apreciază recurenta că în mod greşit instanţa a făcut referire la prevederile Cap. V Pct. 16 din Anexa IV, parte integrantă a Contratul cadru de finanţare, deoarece la momentul încheierii şi semnării acestui contract SC A. SRL nu se afla în niciuna din situaţiile prevăzute în acest capitol şi de asemeni nici în perioada de execuţie a acestui contract.

Recurenta punctează faptul că durata de valabilitate a Contractului este compusă din două etape, anume perioada de cofinanţare şi de realizare a proiectului, respectiv perioada de monitorizare a proiectului; că prima etapă era finalizată prin efectuarea ultimei trageri şi efectuarea cheltuielilor exigibile la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, potrivit art. 14 din Condiţiile generale ale Contractului; că deschiderea procedurii insolvenţei în cea de-a doua etapă nu poate atrage calificarea ca neeligibilă a facilităţii acordate, care este situată în etapa de execuţie a contractului, etapă finalizată la momentul intervenirii insolvenţei.

Subliniază recurenta că societatea nu a schimbat destinaţia sumei primite şi nici nu a înstrăinat obiectivele, iar simpla deschidere a procedurii insolvenţei nu poate constitui "neregulă" în sensul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, legiuitorul prevăzând că acest eveniment reprezintă numai cauza controlului.

Astfel, arată recurenta, în mod greşit instanţa de fond a interpretat prevederile legale şi contractuale când a apreciat că intimatul a suspectat şi a dovedit eşecul SC A. SRL în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor legate de Proiectul pentru care a primit finanţare.

Se arată în motivele de recurs că instanţa de fond în mod greşit a considerat că, în raport de prevederile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, care defineşte insolvenţa ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, se confirmă constatarea CRPDRP 2 S-E Constanţa în sensul că investiţia nu şi-a demonstrat viabilitatea economico-financiară, astfel încât starea de insolvenţă afectează natura şi condiţiile de implementare în sensul art. 14 alin. (2) din contract. Precizează în acest sens recurenta că activitatea pentru care a primit finanţare nu este singura activitate pe care SC A. SRL o desfăşoară.

Apreciază recurenta că, având în vedere că perioada de 5 ani de monitorizare a proiectului s-a finalizat la data de 28.12.2013 şi din documentele depuse la dosarul cauzei reiese foarte clar că nu au fost alterate condiţiile de cofinanţare şi implementare ale proiectului finanţat din fonduri nerambursabile, la obiectivul finanţat desfăşurându-se în continuare activitatea pentru care s-au accesat fondurile, acesta fiind în continuare în proprietatea societăţii recurente, este lipsit de orice logică ca SC A. SRL să fie obligată la restituirea finanţării.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurenta a invocat în mod generic prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din noul C. proc. civ., fără să-şi sistematizeze criticile în raport cu motivele de recurs menţionate.

În privinţa primului motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit motivului prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Într-adevăr, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, în conţinutul cererii de recurs nu au fost identificate susţineri referitoare la faptul că hotărârea pronunţată nu ar corespunde cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ. sau la existenţa unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise şi cele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantei sau pârâtului.

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că instanţa de fond a înfăţişat într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantei.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei se circumscriu exclusiv motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată că recurenta, în cadrul acestui motiv de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, a reiterat sub o altă formă considerentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată.

Astfel, Înalta Curte apreciază că nici criticile recurentei-reclamante vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Aşa cum s-a reţinut în mod corect în considerentele hotărârii recurate, cadrul normativ intern care priveşte activitatea de implementare a programului SAPARD îl reprezintă Legea nr. 316/2001 şi O.U.G. nr. 66/2011, acte normative potrivit cărora autorităţile publice române au obligaţia ca, în situaţia în care se suspectează sau se dovedeşte eşecul unui beneficiar în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor legate de Program, precum şi încercări de a obţine de la Agenţia SAPARD plăţi fără justificare, să urmărească aceste eşecuri şi încercări conform procedurilor naţionale.

Recurenta-reclamantă a criticat, în esenţă, sentinţa recurată pe motivul greșitei interpretări și aplicări a art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, apreciind că în mod eronat s-a reţinut de către instanţă, ca și de către autoritatea pârâtă, că această dispoziţie legală instituie un caz distinct de neregulă constând în intrarea în procedura de insolvenţă a societăţii.

Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011:

"

Prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora".

Astfel, deşi art. 36 din Legea nr. 85/2006 prevede că "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale", instituindu-se astfel un caz de suspendare legală de drept, totuşi art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 derogă în mod expres de la art. 36 din Legea nr. 85/2006, ceea ce implică înlăturarea oricărui efect suspensiv incident în temeiul Legii nr. 85/2006 asupra activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare în condiţiile O.U.G. nr. 66/2011.

Cum textul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 are caracter de normă juridică specială, derogatorie, este prevalent faţă de art. 36 din Legea nr. 85/2006, dat fiind şi că actul juridic - Contractul-cadru - era în curs, nefiind finalizat, astfel încât nu se poate vorbi despre vreo situaţie juridică încheiată căreia să i se fi aplicat retroactiv o normă juridică nouă.

În plus, O.U.G. nr. 66/2011, conţinând norme de procedură, este de imediată aplicare, cu excepţia acţiunilor de constatare deja declanşate la data intrării sale în vigoare, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Înalta Curte constată că la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă societatea reclamantă se afla sub incidenţa art. 2 din Contractul-cadru de finanţare, respectiv în perioada de 5 ani de monitorizare a proiectului, în care subzista obligaţia de a-l menţine viabil și, prin aceasta, eligibil.

Prin urmare, declanșarea procedurii de insolvenţă a beneficiarilor de fonduri nerambursabile nu reprezintă prin ea însăși o neregulă în sensul art. 2 lit. a) din ordonanţă, ci neregula constă într-o încălcare a unor criterii de eligibilitate prevăzute în clauzele contractuale asumate, încălcare ce a fost constatată concret în speţă în urma îndeplinirii obligaţiei autorităţii competente de a demara activitatea de constatare a neregulilor instituită de art. 36.

Astfel, este evident că recurenta-reclamantă nu a respectat dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Anexa I a Contractului-cadru de finanţare, ceea ce constituie neregulă în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, art. 3 alin. (1) din Anexa I - Prevederi Generale, parte integrantă a Contractului-cadru nr. 0340204321000086 din 28 august 2006, prevede că beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie, iar art. 14 alin. (2) din aceeaşi anexă prevede că proiectul rămâne eligibil pentru co-finanţarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o modificare substanţială, pe perioada de valabilitate a contractului, modificările substanţiale la un proiect fiind şi acelea care afectează natura şi condiţiile de implementare.

Totodată, în Anexa IV referitoare la instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiari, de asemenea parte integrantă a Contractului-cadru potrivit art. 6 al acestuia, se prevede la Cap. V - Eligibilitatea Contractorilor şi Contractelor, pct. 16, că nu sunt îndreptăţite să participe la competiţia de ofertare sau să nu li se acorde contracte, acele persoane fizice şi juridice insolvabile sau în stare de faliment sau lichidare, care au afacerile administrate de un judecător sindic, sunt în încetare de plăţi, au suspendate activităţile de afaceri sau sunt în situaţii similare prevăzute în legislaţia naţională.

Astfel, în mod corect a apreciat curtea de apel, în raport de materialul probator existent la dosar şi de dispoziţiile legale incidente, că, deşi la data încheierii contractului reclamanta nu se afla în insolvenţă, totuşi, ulterior, pe parcursul derulării contractului şi anterior împlinirii termenului convenit, împotriva acesteia a fost deschisă procedura generală.

În mod corect a concluzionat curtea de apel că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare, durată care include perioada de execuţie a proiectului şi o perioadă ulterioară de monitorizare de 5 ani, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Contractul-cadru.

Astfel, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că în speţă s-a procedat la verificarea condiţiilor de eligibilitate a proiectului ca urmare a faptului că s-a luat la cunoştinţă despre deschiderea procedurii insolvenţei, că verificarea a fost efectivă, s-a efectuat în perioada de valabilitate a contractului de finanţare şi a condus în mod corect la concluzia că în cauză au avut loc. încălcări ale Contractului-cadru.

Or, încălcarea prevederilor contractuale constituie neregulă în accepţiunea art. 17 din Anexa I la contractul de finanţare.

Înalta Curte are în vedere faptul că dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Anexa 1 - Prevederile Generale stabilesc că "în cazul încălcării de către beneficiar a prezentului contract autoritatea contractantă va înceta executarea contractului", iar, în acest caz, "autoritatea contractantă va solicita înapoierea sumelor deja plătite în cadrul contractului şi va aplica beneficiarului dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare".

În consecinţă, măsura recuperării întregii finanţări în contextul factual al prezentei cauze este expres reglementată prin lege și contract.

Astfel, potrivit art. 11 - Încetarea contractului din Anexa 1 a Contractului de finanţare:

"

(1) În cazuri excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţă majoră invocate şi comunicate între părţi în condiţiile legii, Autoritatea Contractantă poate decide încetarea Contractului printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata finanţării nerambursabile. (...)

(3) În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei/falimentului, precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio alta formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.

În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabil conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 17 din prezenta Anexă".

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, are în vedere faptul că scopul declarat al finanţării nerambursabile a fost acela de sprijinire a unei activităţi viabile, eficiente, aducătoare de profit, care în cauză nu a fost îndeplinit.

Înalta Curte constată, totodată, că, prin Decizia nr. 342 din 24 septembrie 2013, Curtea Constituţională a respins deja ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, constatând că "prima obligaţie a autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvenţă reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora. A doua obligaţie a autorităţilor competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, deci, o activitate subsecventă constatării unor nereguli, şi fiind evident că nu pot fi imputate sumele acordate în cadrul contractului fără ca beneficiarul să nu aibă nicio culpă la intrarea în insolvenţă".

Or, în cauză, așa cum am arătat, autoritatea a demarat procedura la care o obliga legea, constatând neregula reprezentată de încălcarea prevederilor legale şi contractuale asumate, neregulă pentru care a reţinut justificat culpa beneficiarei contractului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind motivată şi dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar B. IPURL, împotriva sentinţei civile nr. 46 din 06 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2015.