Pre-university school independence from local council authority precludes application of administrative incompatibility prohibition on commercial contracts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/117/2015 şi, ulterior, la Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, subsecvent declinării competenţei de soluţionare a cauzei dispusă prin încheierea nr. 132 din 17 februarie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 3233/G/l1 din 26 ianuarie 2015 întocmit de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 288 din 19 mai 2015 pronunţată Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantului A., reţinându-se că, pe perioada exercitării mandatului de ales local, reclamantul a nesocotit dispoziţiile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 161/2003.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticii formulate, s-a arătat că hotărârea pronunţată în cauză nu reflectă corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente, în sensul în care s-a considerat că unităţile de învăţământ preuniversitar se află în subordinea sau sub autoritatea consiliului local, constituind o încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, situaţia în care consilierul local, care deţine şi calitatea de administrator/asociat al unei societăţi comerciale cu capital privat, încheie contracte comerciale cu o instituţie de învăţământ preuniversitar aflată sub autoritatea consiliului local din care face parte respectivul consilier local.

S-a arătat că niciuna din prevederile legale la care se face referire în argumentaţia primei instanţe nu susţine concluzia că unitatea de învăţământ preuniversitar se află sub autoritatea consiliului local.

Dimpotrivă, alte dispoziţii legale confirmă ideea că între cele două instituţii există o relaţie de colaborare, nu de subordonare sau de autoritate, iar faptul că una dintre instituţii îndeplineşte anumite atribuţii legale nu înseamnă că cealaltă instituţie, în beneficiul/folosul căreia se realizează respectivele sarcini, se află în subordinea celei care îşi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege.

S-a arătat că autorităţile administraţiei publice locale nu au putere de decizie şi nici nu pot emite dispoziţii cu privire la organizarea învăţământului preuniversitar, neexistând un raport ierarhic între consiliile locale şi unităţile şcolare.

Relaţia de colaborare existentă între consiliile locale şi unităţile de învăţământ preuniversitar a fost susţinută prin trimitere la dispoziţiile art. 36 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 215/2001, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, cât şi prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Cât priveşte Regulamentul mai sus arătat, dispoziţiile sale au fost invocate sub aspectul ce vizează organizarea şi funcţionarea administrativă a unităţii de învăţământ, cât şi sub aspectul finanţării respectivelor unităţi şcolare, solicitându-se să se constate că normele legale incidente, examinate în ansamblu şi în corelaţie cu starea de fapt existentă în cauză, nu confirmă situaţia de incompatibilitate avută în vedere prin dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea intimatei Agenţia Naţională de Integritate s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, invocându-se în acest sens argumentaţia formulată la judecata în primă instanţă.

S-a arătat că raţionamentul şi consideraţiile primei instanţe justifică pe deplin soluţia adoptată în cauză, rezultând din conţinutul normativ al textelor de lege relevante că unităţile de învăţământ preuniversitar se află sub autoritatea consiliului local, situaţie în care este evidentă situaţia de incompatibilitate reţinută în sarcina reclamantului din perspectiva dispoziţiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, ca urmare a încheierii unor contracte comerciale de către societatea comercială la care reclamantul deţinea calitatea de asociat şi administrator cu consiliul local din care şi reclamantul făcea parte, în perioada stabilirii raporturilor comerciale.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 10 februarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 18 mai 2017, fixând termen de judecată la data de 22 septembrie 2017.

5. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate şi reglementările legale incidente, ţinând seama şi de observaţiile prezentate prin întâmpinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul recurentului-reclamant A. este fondat, având în vedere următoarele considerente.

Prin raportul de evaluare nr. 3233/G/II/26.01.2015, întocmit de intimata Agenţia Naţională de Integritate, s-a constatat că reclamantul A. nu a respectat dispoziţiile legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, prin aceea că, în perioada deţinerii calităţii de consilier local în cadrul Consiliului local al oraşului Huedin, jud. Cluj, societatea B. SRL, având ca asociat şi administrator pe acelaşi reclamant, a încheiat cu Liceul Teoretic C., instituţie aflată sub autoritatea respectivului consiliu local, contractul de prestări servicii pentru activitatea de protecţie şi pază nr. 1 din 01 octombrie 2012 şi contractul de prestări servicii pentru instalarea sistemelor de supraveghere video nr. 1 din 03 decembrie 2013, încălcându-se astfel prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

S-a reţinut că prevederea legală enunţată, interzice consilierului local, care deţine funcţia de administrator sau calitatea de asociat la societăţi comerciale cu capital privat, încheierea de contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse cu instituţiile aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local.

Prin hotărârea primei instanţe, s-a constatat legalitatea raportului de evaluare întocmit în cauză, cu motivarea esenţială că dispoziţiile de lege relevante confirmă concluzia intimatei, formulată în sensul că unitatea de învăţământ preuniversitar se află sub autoritatea consiliului local.

În acest sens, prima instanţă a făcut referire la dispoziţiile art. 36 alin. (6) lit. a) pct. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, conform cărora, în exercitarea atribuţiilor privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni, consiliul local asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia.

De asemenea, s-a făcut referire şi la prevederile art. 24 lit. c) din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, care menţionează că autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor exercită competenţe partajate cu autorităţile publice centrale privind învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia învăţământului special. Totodată, conform art. 23 alin. (1) din lege, în exercitarea competenţelor partajate, autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor colaborează cu autorităţile administraţiei publice de la nivel central sau judeţean, după caz, în condiţiile stabilite prin lege.

Argumentaţia instanţei menţionează, deopotrivă, şi dispoziţiile art. 2 lit. c) şi lit. f) din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006 cuprinzând definiţia conceptului de competenţă, înţeleasă ca fiind ansamblul atribuţiilor stabilite de Constituţie şi de legile care conferă autorităţilor administrative drepturi şi obligaţii de a duce în nume propriu, în realizarea puterii publice şi sub propria responsabilitate, o activitate de natură administrativă şi, respectiv a noţiunii de competenţe partajate, prin aceasta înţelegându-se competenţele exercitate de către autorităţile administraţiei publice locale împreună cu alte niveluri ale administraţiei publice (judeţean sau central), cu o separare clară a finanţării şi a puterii de decizie pentru fiecare responsabil în parte.

În continuarea argumentaţiei au fost reţinute şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, prin care se prevede în sarcina autorităţii administraţiei publice locale asigurarea, în condiţiile legii, a bunei desfăşurări a învăţământului preuniversitar în localităţile în care acestea îşi exercită autoritatea, iar neîndeplinirea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiilor ce le revin în organizarea şi funcţionarea învăţământului preuniversitar se sancţionează conform legii.

Au mai fost reţinute şi dispoziţiile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, conform cărora Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, elaborează şi implementează politica naţională în domeniul învăţământului preuniversitar, având totodată drept de iniţiativă şi de execuţie în domeniul politicii financiare şi al resurselor umane din sfera educaţiei.

S-a mai arătat că inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu personalitate juridică, care aplică politicile şi strategiile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, conform art. 95 din acelaşi act normativ mai sus menţionat.

În ceea ce priveşte conducerea unităţilor de învăţământ, s-a reţinut că, potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administraţie, de directori şi de directori adjuncţi, după caz, iar în exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinţi şi cu autorităţile administraţiei publice locale.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, din componenţa consiliului de administraţie, ca organ de conducere al unităţilor de învăţământ, constituit din 7, 9 sau 13 membri, poate face parte unul sau mai mulţi reprezentanţi ai consiliului local, conform art. 96 alin. (2) din aceeaşi lege.

Or, în speţă, din relaţiile comunicate de primarul oraşului Huedin, rezulta că, în perioada ce interesează, Consiliului local al oraşului Huedin a avut desemnat un reprezentant în Consiliul de administraţie al Liceului Teoretic C. Huedin.

Făcând referire la dispoziţiile art. 96 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, referitoare la atribuţiile consiliului de administraţiei, a fost subliniată de prima instanţa atribuţia de la lit. a) a textului de lege enunţat, conform căreia consiliul de administraţie adoptă proiectul de buget şi avizează execuţia bugetară la nivelul unităţii de învăţământ.

Cu relevanţă asupra chestiunii în analiză au fost menţionate prevederile art. 103 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, reţinându-se că din cuprinsul acestora rezultă că în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are drept de iniţiativă în domeniile politicii financiare şi resurselor umane din domeniul educaţiei şi colaborează cu alte ministere, cu autorităţile locale, structuri asociative reprezentative ale autorităţilor administraţiei publice locale, cu asociaţii reprezentative ale părinţilor, asociaţii reprezentative profesionale ale cadrelor didactice, precum şi cu sindicatele reprezentative, iar consiliile locale şi consiliul judeţean, respectiv consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot contribui din bugetele proprii la finanţarea de bază şi complementară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.

În continuare, au fost reţinute şi prevederile art. 104 alin. (2) din aceeaşi lege, care arată că finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, prin bugetele locale, pentru anume articole de cheltuieli, în funcţie de care se calculează costul standard per elev/preşcolar, între care şi cheltuieli cu bunuri şi servicii, conform lit. d) din textul de lege mai sus enunţat.

Totodată, a fost menţionat şi art. 106 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, care precizează că finanţarea de bază şi finanţarea complementară se realizează pe baza contractului de management administrativ-financiar încheiat între directorul unităţii de învăţământ preuniversitar şi primarul localităţii/primarul de sector în a cărei/cărui rază teritorială se află unitatea de învăţământ.

În fine, au fost reţinute şi prevederile art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, potrivit cărora terenurile şi clădirile unităţilor de educaţie timpurie, de învăţământ preşcolar, şcolilor primare, gimnaziale şi liceale, inclusiv ale celorlalte niveluri de învăţământ din cadrul acestora, înfiinţate de stat, fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea acestora şi sunt administrate de către consiliile de administraţie, conform legislaţiei în vigoare.

Pe baza acestor dispoziţii legale, prima instanţă a înlăturat susţinerile şi apărările invocate prin cererea de chemare în judecată, reţinându-se ca fiind justificată şi în acord cu conţinutul normativ al textelor de lege enunţate, concluzia Agenţia Naţionale de Integritate privind încălcarea prevederilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 în cazul în care consilierul local, care îndeplineşte şi funcţia de administrator la o societate comercială cu capital privat, încheie contracte comerciale cu o unitate de învăţământ preuniversitar situată în localitatea în care exercită autoritatea consiliul local din care acesta face parte, starea de incompatibilitate fiind reţinută pe considerentul decisiv că unitatea şcolară - parte în contractul comercial încheiat cu societatea comercială administrată de consilierul local, se află sub autoritatea consiliului local.

La judecata în primă instanţă, cât şi prin motivele de recurs formulate, se invocă greşita interpretare şi aplicare în cauză a dispoziţiilor de lege relevante, astfel cum acestea au fost mai sus redate în prezenta decizie, susţinându-se în esenţă că unitatea de învăţământ preuniversitar este autonomă şi nu intră în sfera de autoritate a consiliului local, având în vedere organizarea şi funcţionarea conducerii administrative a unităţii şcolare, cât şi asigurarea finanţării de bază şi a cele complementare, criticându-se sub acest aspect concluziile instanţei formulate în sens invers.

Efectuând propria examinare a cadrului normativ incident cauzei, Înalta Curte constată că prima instanţă a dat o interpretare greşită textelor de lege relevante, ignorând conţinutul normativ explicit al dispoziţiilor legale şi fără să ţină seama de obligaţia de a atribui conceptului semnificaţia ce rezultă din dispoziţiile legale aplicabile reglementării în cauză.

Cu alte cuvinte, în materia incompatibilităţilor, unde importanţa reglementării este de necontestat, având în vedere restrângerea adusă liberului acces al persoanei la desfăşurarea unei activităţi economice, nu este permisă o interpretare extensivă şi, în niciun caz, o interpretare care să contravină conţinutului explicit al textelor de lege incidente cauzei.

În speţă, soluţia instanţei de fond a fost motivată, sub un prim aspect, din perspectiva conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar, care este asigurată şi de consiliul de administraţie, având în componenţă, în mod obligatoriu, un reprezentant al consiliului local.

S-a considerat astfel că, în mod indirect, prin intermediul consiliului de administraţie, consiliul local îşi exercită autoritatea asupra activităţii unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv asupra adoptării proiectului de buget şi avizării execuţiei bugetare la nivelul unităţii de învăţământ, aşa cum rezultă expres din dispoziţiile art. 96 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale.

În legătură cu acelaşi aspect, s-a mai arătat de către instanţă că, în ceea ce priveşte puterea de decizie asupra activităţii unităţii de învăţământ preuniversitare, consiliul local exercită competenţe partajate împreună cu inspectoratele şcolare judeţene care, în calitate de servicii deconcentrate, aplică politicile şi strategiile Ministerului Educaţiei la nivel judeţean, cât şi împreună cu conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar, consiliile de administraţie şi directorii având obligaţia de a conlucra cu autorităţile administraţiei publice locale.

S-a concluzionat de către instanţă că atribuţiile consiliului local în sensul mai sus menţionat rezultă şi din dispoziţia de la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, care vorbeşte de exercitarea autorităţii de către autorităţile administraţiei publice locale, mai exact, de consiliile locale, în considerarea competenţei expres conferite de Legea administraţiei publice locale. Or, dacă consiliile locale nu şi-ar putea exercita autoritatea şi asupra unităţilor de învăţământ preuniversitar, nu se vede cum autorităţile publice locale ar asigura buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar.

Cu privire la aspectele şi concluziile primei instanţe, o primă observaţie ce se impune a fi făcută în cauză este aceea că buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar nu presupune în mod necesar exercitarea din partea consiliului local a unei puteri de decizie la nivelul unităţii şcolare, această atribuţie referitoare la asigurarea, în condiţiile legii, a bunei desfăşurări a învăţământului universitar, fiind prevăzută în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale ca o obligaţie, nicidecum ca manifestare a unui acţiuni concretizând exerciţiul puterii de decizie a autorităţii administraţiei publice.

Că aceasta este interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, rezultă în mod neechivoc din conţinutul alin. (2) al aceluiaşi articol de lege, care prevede expres că neîndeplinirea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiilor ce le revin în organizarea şi funcţionarea învăţământului preuniversitar se sancţionează conform legii.

De remarcat că din modul în care este reglementat în întregul său art. 20 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei publice naţionale nu se desprinde ideea că autorităţilor administraţiei publice locale le este permis ca, în baza competenţelor legale, să poată interveni, în mod unilateral sau împreună cu o altă autoritate a sistemului de administraţie publică (în exercitarea competenţelor partajate), în organizarea activităţii unităţii de învăţământ preuniversitar şi să influenţeze, coordoneze, îndrume activitatea unităţii şcolare.

Nu rezultă din cuprinsul textului de lege mai sus menţionat ca autorităţile administraţiei publice locale să acţioneze în relaţia cu unităţile de învăţământ preuniversitar de pe o poziţie supraordonată sau care să îi confere putere de decizie, specifică exercitării unei prerogative de putere.

Dimpotrivă, şi în aprecierea Înaltei Curţi, dispoziţiile legale aplicabile reglementării în cauză, astfel cum acestea au fost redate mai sus, reţinute şi în argumentaţia judecătorului primei instanţe, confirmă concluzia că între consiliile locale şi unităţile de învăţământ preuniversitar există o relaţie de colaborare, nu de subordonare sau de autoritate, fiind perfect justificată observaţia reclamantului formulată prin intermediul cererii de recurs, în sensul că simplul fapt că una dintre instituţii îndeplineşte anumite atribuţii legale nu înseamnă că cealaltă instituţie, în beneficiul/folosul căreia se realizează respectivele sarcini, se află în subordinea celei care îşi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege.

De asemenea, este de arătat că atribuţia privind buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar, prevăzută în sarcina consiliilor locale prin dispoziţia de la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, se asigură şi în cadrul relaţiilor de colaborare specifice raporturile stabilite între cele două instituţii în discuţie, nefiind în niciun fel împiedicată/stopată exercitarea respectivei atribuţii de faptul că autoritatea administraţiei publice nu deţine putere de decizie asupra unităţii şcolare.

Nici faptul că autorităţile administraţiei publice locale exercită competenţe partajate împreună cu inspectoratele şcolare judeţene, precum şi împreună cu conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar, nu prezintă relevanţă sub aspectul analizat şi nu conduce la o altă concluzie, textele de lege invocate de prima instanţă referindu-se expres la politicile şi strategiile Ministerului Educaţiei, ceea ce înseamnă că respectiva autoritate centrală este cea care le decide, autorităţile între care se partajează competenţele - consiliile locale şi inspectoratele şcolare judeţene, aducându-le la îndeplinire, în exercitarea propriilor atribuţii legale.

Mai mult, în ceea ce priveşte competenţele partajate exercitate împreună cu conducerea unităţilor de învăţământ preuniversitar, acestea se referă la obligaţia consiliilor de administraţie şi a directorilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de a conlucra, adică de a colabora, cu autorităţile administraţiei publice locale.

Prin urmare, invocarea exercitării unor competenţe partajate între consiliile locale şi alte autorităţi publice nu atrage prerogativa puterii de decizie câtă vreme respectivele competenţe nu se referă la atribuţii care să confere exerciţiul unei puteri de decizie asupra celui în folosul căruia se îndeplineşte/realizează atribuţia/sarcina.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinut nici argumentul menţionat de prima instanţă, justificat din perspectiva modului în care este reglementată conducerea unităţii de învăţământ preuniversitar, asigurată şi prin intermediul consiliului de administraţie, în a cărui componenţă intră, în mod obligatoriu, un reprezentant al consiliului local.

Aşa cum rezultă din conţinutul textelor de lege relevante, cu referire la art. 96 şi urm. din Legea nr. 101/2011 a educaţiei naţionale, avute în vedere la formularea concluziilor primei instanţe, unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administraţie, de directori şi de directori adjuncţi, după caz, iar în exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinţi şi cu autorităţile administraţiei publice locale.

De remarcat că însăşi prevederea legală de la art. 96 alin. (1) califică raporturile stabilite între autorităţile publice locale şi consiliile de administraţie şi celelalte organe de conducere ale unităţilor de învăţământ preuniversitar ca fiind raporturi de conlucrare, adică de colaborare, calificare legală care exclude orice raport de autoritate sau subordonare între instituţiile implicate în exercitarea/realizarea competenţelor/sarcinilor legale.

Pe de altă parte, nici faptul că, din componenţa consiliului de administraţie, ca organ de conducere al unităţilor de învăţământ, constituit din 7, 9 sau 13 membri, poate face parte unul sau mai mulţi reprezentanţi ai consiliului local, conform art. 96 alin. (2) din aceeaşi lege, nu implică o altă concluzie şi nici nu atrage recalificarea raporturilor existente între consiliile locale şi unităţile de învăţământ preuniversitar ca fiind unele de autoritate, cum greşit s-a considerat de către judecătorul primei instanţe, cel puţin din perspectiva argumentului (menţionat de prima instanţă) că în alcătuirea aceluiaşi consiliu de administraţie intră şi reprezentanţii părinţilor, ceea ce nu înseamnă că unităţile şcolare se află sub autoritatea părinţilor.

De aceea, împrejurarea că între atribuţiile consiliului de administraţie se regăseşte şi cea privind adoptarea proiectului de buget şi avizarea execuţiei bugetare la nivelul unităţii de învăţământ, conform prevederii de la art. 96 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, nu conferă consiliului local prerogativă de autoritate în relaţia cu unitatea de învăţământ preuniversitar.

În raport de toate cele arătate, Înalta Curte constată că nu există argumente de lege care, din perspectiva conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar, să poată justifica concluzia primei instanţei, în sensul că unităţile de învăţământ preuniversitar se află sub autoritatea consiliilor locale.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici consideraţiile formulate în legătură cu aportul consiliilor locale în ceea ce priveşte asigurarea finanţării de bază şi complementare a unităţilor de învăţământ preuniversitar nu confirmă pretinsa autoritate şi putere de decizie a consiliilor locale în relaţia cu unităţile şcolare.

Se reţine astfel că, potrivit art. 104 alin. (2) din Legea nr. 101/2011 a educaţiei naţionale, de asemenea menţionat în sentinţa primei instanţe, fără a fi însă şi corespunzător evaluat în analiza efectuată, finanţarea de bază (a unităţilor de învăţământ preuniversitar) se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin bugetele locale, pentru anume articole de cheltuieli, în funcţie de care se calculează costul standard per elev/preşcolar, între care şi cheltuieli cu bunuri şi servicii, conform lit. d) din textul de lege mai sus enunţat.

Ca urmare, este de necontestat că finanţarea de bază se asigură din bugetul de stat, nu din bugetele locale, precum şi faptul că tipul cheltuielii finanţate prin cele două contracte încheiate în speţă cu societatea B. SRL se încadrează la art. 104 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 1/2011, plata fiind deci efectuată cu fonduri alocate de la bugetul de stat, nicidecum din fonduri provenind din bugetele locale ale unităţii administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar.

De asemenea, chiar dacă la art. 103 din aceeaşi lege se vorbeşte de posibilitatea consiliilor locale de a contribui din bugetele proprii la finanţarea de bază şi complementară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, tot nu se poate concluziona în sensul existenţei unui raport de autoritate care să se exercite de către consiliul local asupra unităţii şcolare, având în vedere că alte dispoziţii legale asigură autonomie unităţii şcolare.

Potrivit art. 106 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, finanţarea de bază şi finanţarea complementară se realizează pe baza contractului de management administrativ-financiar încheiat între directorul unităţii de învăţământ preuniversitar şi primarul localităţii/primarul de sector în a cărei/cărui rază teritorială se află unitatea de învăţământ, respectiv cu preşedintele consiliului judeţean/primarul de sector, în cazul şcolilor speciale.

Prin urmare, nici în ceea ce priveşte sursa de finanţare din care se asigură fondurile necesare funcţionării unităţilor de învăţământ preuniversitar, se constată că acestea nu se află sub autoritatea consiliilor locale.

În consecinţă, Înalta Curte constată întemeiată critica recurentului-reclamant circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea primei instanţe având la bază o interpretare extensivă a normelor legale incidente, în sensul în care s-a considerat că unităţile de învăţământ preuniversitar se află sub autoritatea consiliilor locale, ceea ce, în speţă, a determinat includerea în mod nepermis în sfera incompatibilităţii prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 a situaţiei în care un consilier local, care deţine şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale cu capital privat, procedează la încheierea unor contracte comerciale cu o unitate de învăţământ preuniversitar situată în raza teritorială a consiliului local din care acesta face parte.

Aşa fiind, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamantul A. şi va dispune anularea raportului de evaluare nr. 3233/G/II/26.01.2015 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 288 din 19 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite acţiunea formulată de reclamantul A.

Anulează Raportul de evaluare nr. 3233/G/II/26.01.2015 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2017.