Irrevocability of appellate decision in judicial inspection dismissal challenge; inadmissibility of appeal under Law No. 317/2004

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.10.2014, reclamantul Baroul Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi titularul cererii de intervenţie accesorie A., desfiinţarea rezoluţiei nr. 3959/IJ/3285 din 29 septembrie 2014 emisă de pârâtă şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare şi al sesizării secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior la Magistraturii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 10 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile şi a fixat termen de judecată la data de 28.04.2015, cu citarea părţilor pentru continuarea judecăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 1519 din 27 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia formulată de reclamantul Baroul Cluj, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi titularul cererii de intervenţie accesorie A.; a desfiinţat rezoluţia nr. 3959/IJ/3285 din 29 septembrie 2014 emisă de pârâtă şi a dispus trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 10.03.2015 şi împotriva sentinţei de fond, pârâta Inspecţia Judiciară a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, cu consecinţa respingerii cererii formulată de reclamantul Baroul Cluj.

Recurenta-pârâtă susţine că interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. b), cât şi prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este eronată, încheierea de şedinţă fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Legea nr. 317/2004 reglementează o cale specială de atac numai în ceea ce priveşte rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută de art. 47 alin. (1) lit. c). În cauza de faţă, prevederile Legii nr. 317/2004 nu pot constitui "legea specială" în privinţa regimului contestării rezoluţiei de clasare în discuţie. Prin urmare, este pe deplin aplicabilă norma generală în materie (Legea nr. 554/2004), devenind aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care instituie obligativitatea parcurgerii procedurii plângerii prealabile.

Prin efectul deciziei Curţii Constituţionale a fost recunoscut dreptul petenţilor de a ataca rezoluţia de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă nu în condiţiile de excepţie prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Nu se poate invoca încălcarea liberului acces la justiţie, întrucât atât Curtea Constituţională a României, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au subliniat că acest drept nu este absolut, ci poate fi supus unor limitări legale. O astfel de limitare legală a exerciţiului dreptului de acces la justiţie este dată şi prin condiţionarea admisibilităţii unei acţiuni în contencios administrativ (având ca obiect anularea unui act administrativ) de parcurgerea unei proceduri prealabile.

Recurenta critică aprecierea instanţei de fond, în sensul că nu este obligatorie efectuarea unei proceduri prealabile, întrucât rezoluţia de clasare este un refuz de soluţionare a cererii prin asimilare cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Or, prin rezoluţia întocmită i s-a răspuns petentului la toate punctele cuprinse în sesizare, iar o cerere de obligare a intimatei la declanşarea cercetării prealabile faţă de un magistrat excedează nu doar dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 şi Legii nr. 317/2004, dar şi prevederilor art. 51 din Constituţia României.

Pe fondul cauzei, hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte interpretarea dată de instanţa de fond a dispoziţiilor art. 45-47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În mod eronat a apreciat instanţa de fond că ar exista indiciile săvârşirii vreuneia din abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) sau lit. c) din Legea nr. 303/2004, întrucât nu orice manifestare sau atitudine a unui magistrat în exercitarea atribuţiilor de serviciu duce automat la sancţionarea acestuia, ci trebuie avută în vedere gravitatea faptei. Cercetarea disciplinară a magistraţilor se poate realiza doar în condiţiile Legii nr. 317/2004, astfel că o cerere de obligare a Inspecţiei Judiciare la declanşarea cercetării prealabile faţă de un magistrat excedează dispoziţiilor legale în materie.

Sentinţa de fond este criticabilă şi în ceea ce priveşte sancţiunea desfiinţării rezoluţiei de clasare. Apreciază că măsura dispusă este excesivă, în condiţiile în care instanţa de fond nu a indicat şi care ar fi verificările prealabile administrative care ar urma să fie efectuate de către inspectorul judiciar pentru continuarea procedurii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Baroul Cluj a depus întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 30.10.2015, prin care a solicitat în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, întrucât sentinţa de fond este definitivă, în sensul art. 8 din Legea nr. 76/2012, indiferent dacă în speţă contestaţia a vizat soluţia de respingere ori cea de clasare a sesizării, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 ianuarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

La data de 3 martie 2017, intimatul-pârât Baroul Cluj a depus la dosar un punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care susţine inadmisibilitatea recursului, faţă de caracterul definitiv al hotărârii Curţii de Apel Bucureşti.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speţă, reclamantul Baroul Cluj a învestit instanţa cu o cerere formulată în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară şi titularul cererii de intervenţie accesorie A., privind desfiinţarea rezoluţiei nr. 3959/IJ/3285 din 29 septembrie 2014 emisă de pârâtă şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior la Magistraturii.

Prin încheierea din 10 martie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, iar prin sentinţa civilă nr. 1519 din 27 mai 2015, a admis contestaţia formulată de reclamantul Baroul Cluj; a desfiinţat rezoluţia nr. 3959/IJ/3285 din 29 septembrie 2014 şi a dispus trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

Potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004:

"

(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014 Curtea Constituţională a României a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Ulterior pronunţării instanţei de contencios constituţional, în jurisprudenţă au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară, unele instanţe apreciind că rezoluţiile pot fi atacate în condiţiile reglementate de dispoziţiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanţe opinând pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

Urmare acestor interpretări contrare, exercitând rolul său principal de unificator de jurisprudenţă, Înalta Curte, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în şedinţa Plenului judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării [art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată], şi nu potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Aceste considerente sunt, însă, valabile, şi în ceea ce priveşte restul dispoziţiilor de ordin procedural, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale (o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004)

Ulterior, în şedinţa Plenului judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Faţă de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reţine că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că Sentinţa civilă nr. 1519 din data de 27 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care prima instanţă a soluţionat pe fond contestaţia formulată de Baroul Cluj împotriva rezoluţiei nr. 3959/IJ/3285 din 29 septembrie 2014 emise de Inspecţia Judiciară, prin care s-a dispus clasarea sesizării sale, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, recurenta-pârâtă a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor anterior reţinute, este definitivă.

Cum prin dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), rezultă că recursul promovat în prezenta cauză nu este admisibil, legea nepermiţând exercitarea acestei căi de atac.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recursul declarat de Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 1519 din data de 27 mai 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este inadmisibil, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 1519 din data de 27 mai 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2017.