Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2999/2016 AI generated

Conflict of Interest in Municipal Employment: Violation of Integrity Law by Appointing Spouse as Advisor

Case Number Decizia nr. 2999/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to reject the claimant's challenge against the National Integrity Agency's assessment report. The dispute involved a local mayor who sought to annul an integrity evaluation report and claim moral damages, arguing that his appointment of his wife as a municipal advisor did not constitute a conflict of interest because he lacked a personal patrimonial interest. The court held that the mayor violated Article 76(1) of Law No. 161/2003 by issuing an administrative act and employment contract that provided material benefit to his spouse, thereby constituting a conflict of interest under Articles 70 and 71 of the same law, which requires public officials to avoid decisions where they have a personal interest that could influence objectivity.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (6) C. proc. civ, art. 244 C. proc. civ, art. 445 C. proc. civ, art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003; Conflict of Interest in Municipal Employment: Violation of Integrity Law by Appointing Spouse as Advisor: The dispute involved a local mayor who sought to annul an integrity evaluation report and claim moral damages, arguing that his appointment of his wife as a municipal advisor did not constitute a conflict of interest because he lacked a personal patrimonial interest. The court held that the mayor violated Article 76(1) of Law No. 161/2003 by issuing an administrative act and employment contract that provided material benefit to his spouse, thereby constituting a conflict of interest under Articles 70 and 71 of the same law, which requires public officials to avoid decisions where they have a personal interest that could influence objectivity.

Keywords

AI generated
conflict of interests appointment of a public official violation of personal integrity public employment law spouse administrative contract

Cited Legislation

AI generated
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin încheierea de ședinţă din data de 20 aprilie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin.
art. 493 alin. (6) C. proc. civ
La termenul din 03.11.2016 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toţi membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.
art. 244 C. proc. civ
Sub acest aspect este de menţionat faptul că, în cazul în care instanţa de fond s-ar fi pronunţat minus petita, în temeiul art. 244 C. proc. civ., reclamantul avea posibilitatea formulării unei cereri de completare a hotărârii.
art. 445 C. proc. civ
Or, respectarea acestei proceduri este statuată în mod obligatoriu de dispoziţiile art. 445 C. proc. civ.
art. 70 din Legea nr. 161/2003
În conformitate cu prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare:
art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003
Totodată conform prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completări ulterioare:
art. 76 din Legea nr. 161/2003
Totodată conform prevederilor art. 76 alin.
art. 75 din Legea nr. 393/2004
Potrivit dispoziţiilor art. 75 din Legea nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din noul C. proc. civ.

Serves as the procedural basis for the appellate court to dismiss the appeal and maintain the lower court's decision.

art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Defines the specific grounds for cassation invoked by the appellant, which were examined and found unfounded in the dispositive.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Establishes the jurisdiction and procedural framework for administrative and fiscal litigation in which the appeal was decided.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat instanţei să dispună anularea Raportului de Evaluare al Inspecţiei de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, încheiat sub nr. 12630/G/II/19.03.2013, comunicat cu adresa nr. 12647/G/II/19.03.2013 şi repararea prejudiciului moral şi de imagine ce i-a fost adus prin întocmirea şi comunicarea Raportului de Evaluare al Inspecţiei de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, încheiat sub nr. 12630/G/II/19.03.2013, prin plata faţă de acesta a sumei de 1 leu, cu titlu de despăgubire morală.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 342 din 03 octombrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 342 din 03 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sub acest aspect arată că la data de 03.10.2014 a invocat excepţia tardivităţii emiterii raportului de evaluare, excepţie neanalizată de instanţa de fond.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susţine că, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect arată că, prin acţiune s-au invocat anumite temeiuri de drept, iar instanţa era obligată să analizeze aceste temeiuri.

Prin cel de-al treilea motiv se susţine că, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub acest aspect arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 176/2010, art. 224 şi 248 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală.

În combaterea motivelor de recurs se susţine că, prin adoptarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, s-a creat un cadru normativ privitor la prevenirea incompatibilităţilor şi conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi a funcţiilor publice. Având în vedere faptul că, recurentul A., în calitate de primar, a semnat Dispoziţia nr. 1268 din 29 decembrie 2008 a Primăriei Albeni, prin care este numită în funcţia de consilier în cadrul primăriei soţia sa, B. şi contractul individual de muncă nr. 4 din 29 decembrie 2008, a încălcat regimul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese, iar folosul material constă în veniturile salariale încasate de aceasta în perioada deţinerii funcţiei de consilier, respectiv 29.12.2008 până în prezent.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin încheierea de ședinţă din data de 20 aprilie 2016, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 03.11.2016 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toţi membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

6. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

După examinarea motivelor de recurs, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la primul motiv de recurs prin care se susţine că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei tardivităţii emiterii raportului de evaluare, Înalta Curte îl constată nefondat.

Sub acest aspect este de menţionat faptul că, în cazul în care instanţa de fond s-ar fi pronunţat minus petita, în temeiul art. 244 C. proc. civ., reclamantul avea posibilitatea formulării unei cereri de completare a hotărârii. Or, respectarea acestei proceduri este statuată în mod obligatoriu de dispoziţiile art. 445 C. proc. civ. potrivit cărora îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge primul motiv de recurs, ca nefondat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că reclamantul a deţinut funcţia de primar al Primăriei Albeni, începând cu data de 20.06.2008, calitate în care a semnat, la data de 29.12.2008, Dispoziţia nr. 1268 de numire a soţiei sale, B., în funcţia de consilier în cadrul Primăriei Albeni, precum şi contractul individual de muncă al acesteia nr. 4 din 29 decembrie 2008.

În conformitate cu prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare:

" prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative",iar potrivit dispoziţiilor art. 71 din acelaşi act normativ:

" principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public".

Totodată conform prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completări ulterioare:

"

Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I, iar potrivit dispoziţiilor alin. (2): Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută."

Încălcarea prevederilor art. 76 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediu de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă din raportul de evaluare nr. 12630/G/II/19.03.2013 întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, contestat în cauza de faţă, prin care în mod corect s-a reţinut ca reclamantul A. nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese.

De asemenea, în mod corect s-a stabilit existenţa unui conflict de interese în sensul dispoziţiilor art. 70-71 din Legea nr. 161/2003, prin semnarea de către recurent în calitate de primar a dispoziţiei nr. 1268 de numire a soţiei sale B. în funcţia de consilier în cadrul Primăriei Albeni, dispoziţie urmată de încheierea contractului de muncă, acte întocmite cu încălcarea art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Prin semnarea de către recurentul-reclamant A., în calitate de primar, atât a Dispoziţiei nr. 1268 a Primăriei Albeni, prin care o numeşte în funcţia de consilier personal pe soţia sa, B., cât şi a Contractului Individual de muncă al acesteia, nr. 4 din 29 decembrie 2008, a încălcat prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu modificările completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, actualizată, "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv".

Aspectele invocate în motivele de recurs, privind atribuţiile primarului în raport de dispoziţiile art. 63 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi lipsa unui interes personal de natură patrimonială, nu pot fi reţinute.

Prin urmare, recurentul-reclamant a avut un interes personal în ceea ce priveşte angajarea soţiei sale, având posibilitatea anticipării deciziei autorităţii, din funcţia sa de conducător al administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale [conform prevederilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 215/2001].

În cază, în mod corect prima instanţă a constatat că există un conflict de interese în sensul dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 deoarece interesul personal poate fi reprezentat şi de un beneficiu patrimonial pe care o rudă sau o persoană apropiată - în cauză soţia recurentului, îl obţine ca urmare a deciziei luate de persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, de natură a influenţa exercitarea cu obiectivitate a atribuţiilor.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de aceste considerente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 496 din noul C. proc. civ., coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând sentinţa primei instanţe ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 342 din 03 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 noiembrie 2016.