Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2993/2017 AI generated

Inadmissibility of cassation against a final decision rendered on an appeal

Case Number Decizia nr. 2993/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's rejection of the appellant's initial complaint. The dispute involved a procedural challenge where the applicant had filed a second attempt at appeal against a decision from the Bucharest Court of Appeal, which had previously declared the applicant's first appeal inadmissible due to non-compliance with prior court directives to regularize the petition. The court determined that the appealed decision was final, as it was not subject to further appellate review under the Civil Procedure Code, and that the law does not permit an appeal against an appeal ("recurs la recurs"). Relying on Article 457(1) and Article 634(1) of the Civil Procedure Code, which define final judgments as those not subject to appeal or cassation, the court concluded that no legal avenue for review remained against the challenged decision, rendering the subsequent appeal inadmissible under Article 496(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against a final decision rendered on an appeal: Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Keywords

AI generated
cassation review article of civil procedure procedural review appealability of remand decision limits of judicial review preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost învestit cu o cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul A.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 5 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/3/2013, a fost anulată, în baza art. 200 alin. (3) din noul C. proc. civ., cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., reţinându-se că acesta nu s-a conformat adresei emise de instanţă prin care i s-a pus în vedere să regularizeze cererea dedusă judecăţii.

2. Prima cerere de recurs.

Împotriva încheierii din data de 5 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

Prin Decizia civilă nr. 113 din 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A.

3. A doua cerere de recurs

Împotriva Deciziei civile nr. nr. 113 din 17 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A.

4. Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor legale sus-menţionate, Înalta Curte constată că hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, pe de o parte pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei decizii definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar, pe de altă parte, calea de atac a recursului a fost exercitată şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar normele de procedură civilă nu permit exercitarea recursului la recurs.

Având în vedere dispoziţiile art. 7 şi art. 457 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, în speţă, recursul vizează o decizie pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, asupra unei cereri de recurs, hotărâre care este exceptată căii de atac a recursului, recursul dedus judecăţii este inadmisibil.

5. Temeiul de drept al soluţiei

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca inadmisibil, ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 113/2017 din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM