Constitutionality of abrogation of isolation allowance ordinance and non-reviewability of binding Supreme Court interpretation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of a trade union, upholding the Court of Appeal's decision to reject the constitutionality challenge as inadmissible; consequently, the lower court's judgment ordering the Ministry of Internal Affairs and the Coast Guard to pay isolation allowances calculated on basic salary (per Interpretation Decision No. 30/2016) remains in force. The dispute arose from a labor dispute where the union argued that the abrogation of a specific government ordinance regarding isolation allowances for frontier police was unconstitutional under Article 39(lit. y) of Law No. 284/2010, but the court found that the appellants failed to demonstrate the necessary causal link between the challenged provision and the specific litigation, as the operative interpretation of the applicable norms had already been settled by a binding precedent of the Supreme Court's Panel for Settling Questions of Law. The decisive legal basis included the admissibility requirements of Article 29 of Law No. 47/1992 (requiring a direct connection between the challenged norm and the case) and the binding nature of decisions by the Panel for Settling Questions of Law under Article 521 of the Code of Civil Procedure, which precluded the re-examination of the substantive labor rights issue through a collateral constitutionality challenge.
Legislator headnote
AI generatedart. 520 alin. (2) C. proc. civ, art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 521 alin. (3) C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Constitutionality of abrogation of isolation allowance ordinance and non-reviewability of binding Supreme Court interpretation: Cum se interpretează şi se aplică prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia "A.", care se referă la aplicarea unui spor de izolare de până la 60% din salariul de bază, în raport de prevederile art. 4 din Capitolul II al Anexei VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătitor din fondurile publice?", dispunând suspendarea judecăţii conform prevederilor art. 520 alin. (2) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea formulată la data de 23 iunie 2015 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. x/88/2015, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Cadrul M.A.I. - Biroul Teritorial din Cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea, în numele şi pentru membrii de sindicat a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Afacerilor Interne şi Garda de Coastă Constanţa, în solidar, la calcularea şi la plata drepturilor salariale, către membrii de sindicat în funcţie de locul de muncă din localităţile din Rezervaţia Biosferei "A.", cu titlul de spor de izolare de până la 60% din salariul de bază (nu la salariul de funcţie, aşa cum s-a calculat de către M.A.I. conform Ordinului M.A.I nr. 664/1997), la timpul efectiv de lucru exprimat în ore, de la data de 1 ianuarie 2012 până în prezent, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 27/1996, actualizate cu coeficientul de inflaţie până la plata efectivă, precum şi obligarea la plata pe viitor, către membri de sindicat a drepturilor salariale, cu titlul de spor de izolare de până la 60% din salariul de bază în funcţie de locul de muncă din localităţile din Rezervaţia Biosferei A., pe perioada în care actul normativ O.G. nr. 27/1996 este în vigoare.
Pârâta Garda de Coastă Constanţa a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa civilă nr. 1372 din 10 octombrie 2015 Tribunalul Tulcea a respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a admis acţiunea, obligând pârâţii Ministerului Afacerilor Interne şi Garda de Coastă Constanţa să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând diferenţa dintre sporul de izolare acordat, calculat la salariul funcţiei, şi sporul de izolare cuvenit, calculat la salariul de bază - corespunzător coeficientului aplicabil fiecărui reclamant în parte şi pentru perioada relativ la care avea dreptul la spor de izolare şi s-a aflat în unitate - începând cu data de 1 ianuarie 2012 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, actualizate cu rata inflaţiei la data achitării efective.
De asemenea, a obligat pârâţii Ministerului Afacerilor Interne, Garda de Coastă Constanţa să plătească reclamanţilor şi pe viitor drepturile salariale cu titlu de spor de izolare corespunzător coeficientului aplicabil fiecărui reclamant în parte şi pentru perioada relativ la care are dreptul la spor de izolare şi se află în unitate, calculat la salariul de bază pe perioada în care O.G. nr. 27/1996 este în vigoare.
3. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 1372 din 10 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Tulcea au declarat recurs pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Garda de Coastă, care au criticat soluţia instanţei de fond ca fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 3 noiembrie 2015.
4. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs - Curtea de Apel Constanţa
Prin Încheierea din data de 2 martie 2016 Curtea de Apel Constanţa a constatat admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
"
Cum se interpretează şi se aplică prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia "A.", care se referă la aplicarea unui spor de izolare de până la 60% din salariul de bază, în raport de prevederile art. 4 din Capitolul II al Anexei VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătitor din fondurile publice?", dispunând suspendarea judecăţii conform prevederilor art. 520 alin. (2) C. proc. civ.
Asupra acestei probleme de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016 prin care a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa.
Ca urmare a acestui fapt, la data de 7 martie 2017 recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
La termenul de judecată din data de 26 aprilie 2017 intimaţii-reclamanţi, prin reprezentant, au înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010 potrivit cărora "la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: orice alte dispoziţii contrare prezentei legi".
Prin Încheierea din 3 mai 2017 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010, invocată de reclamanţi.
5. Cererea de recurs formulată împotriva Încheierii din 3 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva Încheierii din 3 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Biroul Teritorial din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea în nume propriu şi pentru membrii de sindicat, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 29 - 33 din Legea nr. 47/1992.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenţii au arătat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010, după cum urmează:
- să fie o lege sau o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă;
- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare;
- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
În continuare, recurenţii au invocat aspecte ce ţin de fondul cauzei şi au solicitat anularea Deciziei nr. 30/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
6. Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Instanţa de recurs - Curtea de apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu soluţionarea unei cereri prin care s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010.
Înalta Curte constată că, dispoziţiile art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010 dispun că "la data intrării în vigoare a prezentei legi (Legea nr. 284/2010) se abrogă orice alte dispoziţii contrare prezentei legi".
Sesizarea Curţii Constituţionale se poate face doar cu respectarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora:
(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Din interpretarea logico-juridică a acestor dispoziţii rezultă că, pentru admisibilitatea unei excepţii de neconstituţionalitate se cer întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- să fie o lege sau o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă;
- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare;
- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
Or, în cazul de faţă, reclamanţii au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu o cerere prin care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii prin care au fost "abrogate orice alte dispoziţii contrare Legii nr. 284/2010".
Într-adevăr, prin Decizia nr. 30/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că:
"
Prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei "A.", republicată, cu modificările ulterioare, au fost abrogate de dispoziţiile art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, fiind înlocuite, în ceea ce priveşte categoria socioprofesională a poliţiştilor şi a personalului civil, de prevederile art. 25 alin. (1) şi (2) din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010", însă această decizie este obligatorie pentru instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ. şi nu poate fi supusă cenzurii instanţei de judecată.
Tot obligatorie pentru instanţe este şi Decizia nr. 766/2011 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.
Înalta Curte constată că, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată în abstracto, ci poate fi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
Or, excepţia invocată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate deoarece, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 39 lit. y) din Legea nr. 284/2010 recurenţii nu au dovedit legătura acestui text cu soluţionarea cererii de chemare în judecată.
De asemenea, Înalta Curte constată că din examinarea motivelor de recurs invocate rezultă fără nici un dubiu finalitatea urmărită de recurenţi, respectiv, anularea Deciziei nr. 30/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cerere ce nu poate fi supusă instanţei de control judiciar în nicio fază procesuală.
7. Temeiul de drept al soluţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând ca temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Biroul Teritorial din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea în nume propriu şi pentru membrii de sindicat împotriva Încheierii din 3 mai 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2017.
Procesat de GGC - LM