Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2970/2017 AI generated

Tax enforcement suspension denied: appeal allowed, lower judgment quashed and action dismissed for lack of standing and unmet conditions

Case Number Decizia nr. 2970/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeals of the tax authorities, quashed the lower court’s decision, and dismissed the taxpayer’s action as inadmissible against the regional directorate for lack of passive procedural standing and unfounded against the county administration. The dispute concerned a request to suspend the enforcement of a tax assessment decision and associated enforcement measures under Article 14 of Law No. 554/2004, where the company argued that immediate execution would cause imminent, irreparable damage and violate its right to a fair trial while its administrative appeal was pending. The court ruled that the regional tax directorate lacked passive procedural standing because it did not issue the specific act in question, and that the conditions for exceptional suspension were not met. The court emphasized that administrative acts benefit from a presumption of legality and are executable by right; the taxpayer failed to demonstrate a "well-justified case" involving visible legal or factual irregularities that would seriously cast doubt on the act’s validity, nor did it prove that the anticipated financial loss constituted an imminent, irreparable injury distinct from the lawful enforcement of a presumed legal debt.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 718 alin. (1) C. proc. civ, art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ; Tax enforcement suspension denied: appeal allowed, lower judgment quashed and action dismissed for lack of standing and unmet conditions: A susţinut recurenta că nu se poate solicita suspendarea măsurilor de executare silită în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci doar în cadrul unei contestaţii la executare, în condiţiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 coroborate cu art. 718 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
tax litigation enforcement of tax assessment passive legal standing administrative dismissal suspension of benefits validity of debt enforcement

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, suspendarea executării, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, a deciziei de impunere nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 718 alin. (1) C. proc. civ
92/2003 coroborate cu art. 718 alin. (1) C. proc. civ.
art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004
Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, apreciind că instanţa de fond nu a dispus suspendarea executării silite ci, astfel cum prevede art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, a suspendat actul până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate împotriva acestuia.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 27 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.
art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 3015/1028
549/59/2015, Curtea de Apel Timişoara a anulat Decizia nr. 3015/1028 din 19 decembrie 2014 prin care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a respins, ca nedepusă în termenul legal, contestaţia formulată de reclamanta SC A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 iulie 2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, suspendarea executării, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, a deciziei de impunere nr. F-AR 371 din 30 mai 2014 şi a măsurilor de executare silită şi a oricăror altor măsuri dispuse în baza acestei decizii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei promovate împotriva deciziei.

Reclamanta a făcut dovada achitării unei cauţiuni în cuantum de 20.000 RON, astfel cum i s-a pus în vedere de instanţă.

Curtea de Apel Timişoara, prin Sentinţa nr. 185 din 29 iulie 2015, a admis cererea reclamantei şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-AR 371 din 30 mai 2014 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice Arad până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate împotriva acesteia.

2. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara (DGRFP Timişoara) şi DGRFP Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad au formulat, fiecare, recurs.

2.1. Prin recursul său, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă DGRFP Timişoara a solicitat modificarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, pe fond, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, ca neîntemeiată.

A susţinut recurenta-pârâtă că excepţia lipsei calităţii sale procesuale se impunea admisă, raportat la petitul acţiunii, suspendarea unei decizii de impunere emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a apreciat că nu erau îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a prevenirii producerii unei pagube iminente, prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004. Astfel, simpla promovare a acţiunii în contencios administrativ împotriva actului administrativ-fiscal nu poate fi suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia cazului bine justificat, suspendarea putându-se dispune numai după pipăirea prealabilă a fondului cauzei.

2.2. Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat schimbarea în tot a sentinţei civile recurate în sensul respingerii cererii de suspendare, ca inadmisibilă, în privinţa măsurilor de executare silită şi, în rest, ca netemeinică şi nedovedită.

A susţinut recurenta că nu se poate solicita suspendarea măsurilor de executare silită în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci doar în cadrul unei contestaţii la executare, în condiţiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 coroborate cu art. 718 alin. (1) C. proc. civ.

A arătat că nu au fost îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a prevenirii pagubei iminente. Astfel, actul administrativ-fiscal ce face obiectul cererii de suspendare îndeplineşte condiţiile de legalitate prevăzute de Codul de procedură fiscală, nefiind, la prima vedere, nelegal. De asemenea, referitor la paguba iminentă, intimata-reclamantă şi-a înstrăinat bunurile mobile sau imobile cu rea-credinţă, strategic, înainte de declanşarea executării. În situaţia executării silite, intimata-reclamantă avea la îndemână căile de atac specifice, suspendarea executării silite, contestaţia la executare silită, suspendarea popririi în condiţiile art. 148 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003.

3. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, pentru că aceasta are personalitate juridică şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad este o unitate fără personalitate juridică, în subordinea acesteia.

Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, apreciind că instanţa de fond nu a dispus suspendarea executării silite ci, astfel cum prevede art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, a suspendat actul până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate împotriva acestuia. De asemenea, au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de articolul menţionat pentru suspendarea executării actului administrativ. În situaţia în care nu s-ar fi dispus suspendarea executării actului, nu ar mai fi putut să-şi apere drepturile şi să-şi dovedească nevinovăţia, fiind în procedura insolvenţei şi urmând ca asociaţii societăţii să răspundă cu propriile patrimonii.

A mai arătat că organele fiscale au sesizat autorităţile judiciare cu privire la cercetarea existenţei infracţiunii de evaziune fiscală, prin Sesizarea penală nr. 6190 din 6 iunie 2014. Suspendarea procedurii soluţionării administrative a contestaţiei împotriva deciziei de impunere până la pronunţarea organelor judiciare şi, în acelaşi timp, executarea sumei stabilite nelegal în sarcina sa i-ar încălca dreptul la apărare, drept fundamental consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi alte drepturi care se subsumează conceptului de proces echitabil.

4. Procedura de soluţionare a recursurilor

4.1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 27 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 8 iunie 2017, Completul de filtru a constatat, în funcţie de conţinutul Raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc cerinţele de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

4.2. Cu privire la fondul recursurilor

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.2.1. În ceea ce priveşte recursul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, Înalta Curte apreciază că ar fi trebuit admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii.

Obiectul acţiunii îl priveşte suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-AR 371 din 30 mai 2014 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între pârât şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii sau persoana faţă de care se urmăreşte să se stabilească un drept.

În cauză, emitentul actului ce face obiectul acţiunii este Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, între intimata-reclamantă şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara neexistând niciun raport juridic în ceea ce priveşte decizia de impunere.

Nu pot fi reţinute susţinerile intimatei-reclamante în sensul că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, aflată în subordinea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, nu ar avea personalitate juridică, pentru că, în materia contenciosului administrativ, nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public.

Astfel, este suficientă capacitatea administrativă a autorităţii, respectiv posibilitatea emiterii de acte administrative, ce determină şi eventuala calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ.

4.2.2. Referitor la recursul pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, în prealabil, se reţine că intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere şi a oricăror măsuri emise în baza acesteia, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind invocate dispoziţiile privind contestaţia la executare silită şi căile de atac, art. 712 şi urm. C. proc. civ.

Criticile pârâtei referitoare la admiterea cererii de suspendare sunt fondate. Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare în perioada analizată, rezultă că actul administrativ, în general, dar şi actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, suspendarea executării unui act administrativ/act administrativ-fiscal este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept, ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiată însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă ci îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură uri act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de instanţa supremă, cu titlu de exemplu, ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare).

Or, în cauză, prima instanţă a reţinut, ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a cerut, acţiunile legale întreprinse de organele fiscale (declanşarea procedurii insolvenţei, plângerea penală, măsurile de executare silită), demersurile judiciare întreprinse de societate împotriva deciziei de impunere şi faptul că, prin Sentinţa nr. 156 din 16 iunie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 549/59/2015, Curtea de Apel Timişoara a anulat Decizia nr. 3015/1028 din 19 decembrie 2014 prin care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a respins, ca nedepusă în termenul legal, contestaţia formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei de Impunere nr. F-AR 371/30 mai 2014 şi a obligat pârâta la soluţionarea contestaţiei societăţii împotriva deciziei de impunere.

Or, obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei intimatei-reclamante formulate împotriva deciziei de impunere, nu poate fi apreciat ca o aparenţă de nelegalitate a acestei decizii, obiectul acţiunii respective neavând legătură cu temeinicia deciziei de impunere a cărei suspendare se solicită în cauza de faţă.

Totodată, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ-fiscal va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului societăţii comerciale intimate, însă, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, neputându-se reţine alegaţiile intimatei-reclamante referitoare la încălcarea dreptul la apărare, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi a altor drepturi care se subsumează conceptului de proces echitabil.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursurile, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi a respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, şi de respingere a acţiunii formulate în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva Sentinţei nr. 185 din 29 iulie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM