Late performance penalties under Law 554/2004: accrual contingent on failure to execute after the ten-day summons period in forced execution of an obligation to do

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată A. a chemat în judecată Statul Român, prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata în favoarea sa a unei penalităţi cuprinse între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere, procentaj calculat la suma de 4.902.099,86 lei.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 195/F din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul A.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul susţine că potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 creditorul obligaţiei de a face are de drept posibilitatea solicitării de despăgubiri pentru întârzierea în executarea hotărârii judecătoreşti ce-i recunoaşte dreptul.

Corelativ dreptului creditorului de a pretinde despăgubiri pentru întârziere există obligaţia debitoarei autorităţii publice de a plăti aceste despăgubiri pentru întârziere.

Acest raport juridic este perfect începând cu cea de-a 30-a zi de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, iar acesta nu poate fi modificat prin legi care intervin ulterior pentru că s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii.

Legea nr. 76/2013, publicată în M. Of. la 30.05.2012 este ulterioară pronunţării sentinţei civile nr. 114 din 28 mai 2012, iar această sentinţă nu poate produce decât efectele pe care le-a avut în vedere legea în vigoare la data pronunţării ei.

Cererea este întemeiată pe dreptul de a obţine despăgubiri pentru întârziere şi ea trebuie soluţionată sub aspectul verificării dacă reclamantul are dreptul pretins, dacă există obligaţia corelativă, dacă există legătură de cauzalitate între fapta ilicită prin omisiune şi prejudiciu, dacă există vinovăţie, dacă cuantumul despăgubirilor este cel propus de reclamant sau acesta este mai mic.

Altfel spus, instanţa de judecată este sesizată cu o veritabilă acţiune în răspundere civilă delictuală.

Recurentul consideră că soluţia Curţii de Apel Braşov este ilegală atâta vreme cât trimite la dispoziţiile art. 905 C. proc. civ., text care nu era în vigoare la data când a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 114/2002 şi care se aplică în materia executării silite, or, în speţă, nu s-a cerut "aplicarea de penalităţi", conform art. 905 C. proc. civ., ci acordarea de despăgubiri pentru întârzierea în executarea unei hotărâri judecătoreşti.

Penalitatea prevăzută de art. 905 C. proc. civ. are anumite limite legale, minime şi maxime, pe când despăgubirea de care vorbeşte art. 24 din Legea nr. 554/2004 este una corectă, egală cu paguba efectiv suportată de creditorul obligaţiei neexecutate.

Despăgubirea din prezenta cauză nu poate face obiectul executării silite pentru că această creanţă nu este certă, lichidă şi exigibilă, nefiind îndeplinite condiţiile art. 662 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 18 mai 2016, recursul a fost admis în principiu.

Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sentinţa civilă nr. 114/F din 28.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr. 2815 din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A. fiind obligat pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantului decizia referitoare la acordarea titlului de despăgubiri, potrivit Dispoziţiei Primarului Municipiului Braşov nr. 2177 din 18 martie 2011, cu acordarea unui termen de graţie până la data de 30.09.2012, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Termenul de graţie a fost acordat ca urmare a incidenţei O.U.G. nr. 4/2012, iar ulterior a fost prelungit până la data de 15.05.2013, astfel cum se reţine şi în considerentele deciziei nr. 2815 din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004:

"

(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalităţi, în condiţiile art. 894 C. proc. civ.

(21) Dispoziţiile C. proc. civ. privind executarea silită rămân aplicabile."

Potrivit dispoziţiilor art. 905 C. proc. civ., dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

Aşadar, dreptul de a obţine acordarea de penalităţi curge numai după expirarea termenului de 10 zile de la data comunicării încheierii de încuviinţare a executării silite.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că sunt eronate susţinerile reclamantului potrivit cărora amenda ce poate fi aplicată conducătorului autorităţii publice şi penalităţile trebuie să se raporteze la perioada în care hotărârea judecătorească nu a fost executată. Numai aplicarea amenzii este raportată la această perioadă, în timp ce aplicarea penalităţii urmează regulile prevăzute la art. 905 C. proc. civ.

De asemenea, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod corect a constatat că prin încheierea şedinţei camerei de consiliu din data de 17.04.2014 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, a încuviinţat executarea silită, iar la data de 16.05.2014 a fost somat debitorul ca în termen de 10 zile de la primirea somaţiei să procedeze la îndeplinirea obligaţiei de a face stabilită prin titlu. La data de 22.05.2014, aşadar înaintea expirării termenului de 10 zile prevăzut la art. 905 C. proc. civ., debitoarea a executat obligaţia, emiţând Decizia de compensare nr. 1237 din 22 mai 2014 în favoarea recurentului-reclamant.

În aceste condiţii, constatând că obligaţia de a face a fost emisă înainte de expirarea termenului de 10 zile de la primirea somaţiei instanţa de fond a apreciat că nu se justifică aplicarea de penalităţi, ca măsură de constrângere.

În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

" când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece recurentul critică hotărârea instanţei de fond, sub aspectul încălcării limitelor judecăţii şi nu sub aspectul încălcării unei norme de procedură cu caracter de ordie publică, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau a unei norme procedurale cu caracter de ordine publică, când sancţiunea este nulitatea relativă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

" când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 195/F din 18 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2016.