Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2752/2017 AI generated

Nullity of cassation appeal for lack of substantiated grounds of illegality within statutory deadline

Case Number Decizia nr. 2752/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the appellant against the Court of Appeal's decision, which had previously dismissed a request to refer a question to the Constitutional Court as inadmissible, thereby leaving the lower court's ruling on the admissibility issue intact. The dispute arose from a civil administrative proceeding where the appellant challenged the Constitutional Court reference aspect of the appellate decision, but the higher court determined that the appeal itself was procedurally defective. Relying on Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1) of the new Code of Civil Procedure, the court found that the appeal was null because it failed to include the required grounds of illegality and was not properly substantiated within the statutory legal deadline, necessitating its annulment under Article 496(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for lack of substantiated grounds of illegality within statutory deadline: The dispute arose from a civil administrative proceeding where the appellant challenged the Constitutional Court reference aspect of the appellate decision, but the higher court determined that the appeal itself was procedurally defective. Relying on Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1) of the new Code of Civil Procedure, the court found that the appeal was null because it failed to include the required grounds of illegality and was not properly substantiated within the statutory legal deadline, necessitating its annulment under Article 496(1).

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity civil annulment article of civil procedure statutory deadline legal aspects

Cited Legislation

AI generated
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti,a invocat excepţia nulităţii recursului pentru că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ
Legal basis for the annulment of the appeal declared null by the court.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Legal basis for the annulment of the appeal declared null by the court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2194 din 16 mai 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, a respins recursul formulat de recurenta- reclamantă SC A. SRL, împotriva Sentinţei civile nr. 7227 din 14 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi Fiscal în Dosarul nr. x/3/2016, contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General Gabriela Firea, ca inadmisibil şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Împotriva de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a declarat recurs recurenta-reclamantă SC "A." SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti,a invocat excepţia nulităţii recursului pentru că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ.:

"

(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din noul C. proc. civ. prevede că:

"

Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din noul C. proc. civ.:

"

Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Având în vedere textele legale sus citate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul îşi întemeiază cererea.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ., se va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta SC "A." SRL împotriva Deciziei civile nr. 2194 din 16 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM