Revision for contradictory final judgments: non-identity of object and cause between enforcement and underlying title invalidates art. 509(1)(8) CPC ground

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Decizia atacată

Prin Decizia nr. 894 din 22 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/91/2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată de intimatul-reclamant A., ca nefondată, a admis recursurile declarate de recurenţii Inspecţia Muncii şi B. - conducător al Inspecţiei Muncii împotriva încheierilor din 3 martie 2016, 7 martie 2016 şi 16 mai 2016 pronunţate de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/91/2015, a casat în tot încheierea din data de 3 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/91/2015, precum şi încheierile de îndreptare eroare materială din data de 7 martie 3016 şi din data de 16 mai 2016, pronunţate de Tribunalul Vrancea în acelaşi dosar şi, în rejudecare, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Muncii şi B. - conducător al Inspecţiei Muncii.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, că excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată de intimat este nefondată.

În acest sens s-a reţinut că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 898/2015, publicată în M. Of. nr. 148 din 26 februarie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia încheierea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este "definitivă" este neconstituţională.

Conform prevederilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 "(1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.(…)

(3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept."

În raport de aceste dispoziţii legale Curtea de apel a constatat că prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi-au încetat efectele juridice, astfel că nu se mai poate considera că încheierea pronunţată de Tribunalul Vrancea la data de 3 martie 2016 şi încheierile de îndreptare eroare materială ulterioare sunt definitive.

Dat fiind faptul că încheierea din data de 3 martie 2016 este pronunţată în materia contenciosului administrativ, Curtea de apel a reţinut că devin aplicabile prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

În ceea ce priveşte încheierile de îndreptare eroare materială din 07 martie 2016 şi 16 mai 2016 s-a reţinut că, în raport cu prevederile art. 446 C. proc. civ., acestea sunt supuse aceleiaşi căi de atac, şi anume recursul în termen de 15 zile de la comunicare.

Curtea de apel a reţinut că şi excepţia tardivităţii recursurilor invocată de intimat este, de asemenea, nefondată, având în vedere că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că recurenţii au formulat recursurile cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicarea încheierilor recurate.

Astfel, din dovezile de comunicare depuse la dosar a rezultat că încheierile din 3 martie 2016 şi 7 martie 2016 au fost comunicate recurenţilor la data de 16 martie 2016, iar recursurile împotriva acestor încheieri formulate de recurenţi au fost înregistrate la Tribunalul Vrancea la data de 30 martie 2016.

Pe de altă parte, încheierea din data de 16 mai 2016 a fost comunicată recurenţilor la data de 23 mai 2016, iar recursurile împotriva acestei încheieri au fost depuse de recurenţi la oficiul poştal la data de 27 mai 2016.

Nici susţinerile intimatului privind nulitatea recursurilor ca nemotivate nu au fost reţinute, întrucât criticile formulate de recurenţi vizează greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 raportat la situaţia de fapt a cauzei.

Nu au fost primite nici apărările formulate de intimat privind lipsa de interes a recurentei Inspecţia Muncii de a critica hotărârea sub aspectul amenzii şi a recurentului A. de a critica hotărârea sub aspectul penalităţilor, întrucât ambele dispoziţii din încheierea atacată au drept fundament constatarea că hotărârea ce constituie titlu executoriu nu a fost adusă la îndeplinire, iar prin criticile formulate recurenţii urmăresc să demonstreze că în mod greşit prima instanţă a apreciat că Sentinţa nr. 453/2015 nu a fost executată de către autoritatea publică debitoare.

Pe fondul cauzei Curtea de apel a reţinut că recursurile sunt fondate, reţinând că autoritatea publică debitoare a executat obligaţia dispusă prin Sentinţa nr. 453/2015, comunicând reclamantului informaţiile pe care le deţine referitor la salariile brute ale acestuia în perioada 2003 - 2005, respectiv informaţiile care rezultă din statele de plată depuse de angajatorul reclamantului la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti.

Chiar dacă informaţiile comunicate reclamantului nu cuprind o formulare în sensul "salariul de bază lunar brut, folosit pentru calculul drepturilor băneşti reprezentând concediul de odihnă neefectuat în perioada 2003 - 2005", Curtea a reţinut că această împrejurare nu poate conduce la concluzia că hotărârea menţionată nu a fost adusă la îndeplinire de către autoritatea publică, întrucât Inspecţia Muncii sau Inspectoratul teritorial de muncă Bucureşti nu deţin informaţiile relevante în forma solicitată de reclamant (salariul de bază lunar brut, folosit pentru calculul drepturilor băneşti reprezentând concediul de odihnă neefectuat în perioada 2003 - 2005).

Nu s-a putut considera că prin necomunicarea statului de plată pe luna martie 2006 autoritatea publică debitoare nu a executat integral dispoziţiile din Sentinţa nr. 453/2015, întrucât, astfel cum arată şi recurenţii, din dispozitivul hotărârii nu rezultă o asemenea obligaţie, iar pe de altă parte, din cuprinsul acelui stat de plată se poate constata că nu cuprinde informaţii cu privire la "salariul de bază lunar brut, folosit pentru calculul drepturilor băneşti reprezentând concediul de odihnă neefectuat în perioada 2003 - 2005".

Curtea de apel a reţinut ca fiind întemeiate criticile recurenţilor prin care se arată că prin încheierea din 16 mai 2016 Tribunalul a înlăturat din motivarea încheierii din 3 martie 2016 singurul considerent pe care îşi fundamentase concluzia că Sentinţa nr. 453/2015 nu a fost executată.

În urma pronunţării încheierii de îndreptare eroare materială din 16 mai 2016 Tribunalul a modificat practic considerentele hotărârii iniţiale, situaţie care nu se circumscrie prevederilor art. 442 C. proc. civ.

În condiţiile în care instanţa nu reţine neexecutarea hotărârii ce constituie titlu executoriu, hotărârea de aplicare a sancţiunii amenzii conducătorului autorităţii publice şi de obligarea a autorităţii la plata de penalităţi apare ca fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal A. a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire se arată că prin Decizia civilă nr. 894 din 22 iunie 2016 pronunţata de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/91/2015 s-a admis recursul declarat de paraţii Inspecţia Muncii şi B. împotriva încheierilor definitive pronunţate la data de 3 martie 2016, 7 martie 2016 şi 16 mai 2016 de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/91/2015.

Pentru a pronunţa aceasta decizie s-a reţinut ca cererea reclamantului A. în calitate de creditor al unei obligaţii de "a face" formulata în baza dispoziţiilor art. 24 alin. (2) şi alin. (3) din Legea 554/2004 împotriva debitorilor obligaţiei este nefondată.

În fapt debitorii obligaţiei au fost obligaţi prin Sentinţa civilă nr. 453/2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. y/91/2015 să comunice reclamantului "care a fost salariul de bază lunar brut folosit pentru calculul drepturilor băneşti reprezentând concediul de odihnă neefectuat pentru perioada anilor 2003 - 2005".

Tribunalul Vrancea a apreciat ca fiind neexecutată obligaţia şi a aplicat prin Încheierea - Definitivă pronunţată la 3 martie 2016 în Dosarul nr. x/91/2015 sancţiunile prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva încheierii definitive pronunţată la 3 martie 2016 au formulat recurs - pârâţii, cale de atac neprevăzută de lege la momentul formulării.

În motivarea recursurilor pârâţii au formulat apărări de fond care au repus în discuţie titlul executoriu, respectiv Sentinţa civilă nr. 453/2015 fiind nesocotit şi principiul puterii lucrului judecat, deoarece instanţele au dat soluţii contrare, în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Sub aspectul posibilităţii de cenzurare a legalităţii unui act juridic, CEDO a reţinut că posibilitatea de a anula fără limită de timp o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securităţii juridice (CEDO Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva RO) iar în opinia separată la aceasta hotărâre a fost introdusă o nuanţare sub acest aspect, în sensul că "atunci când încălcarea acestui principiu (al securităţii raporturilor juridice) se datorează posibilităţii de a anula fără limită de timp o hotărâre definitivă obligatorie şi executată încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiţie" garantat de art. 6 din Convenţie.

Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut, de asemenea în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentă a excepţiei de nelegalitate.

Faţă de cele arătate în acord cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare care permit aşa cum a considerat Curtea de Apel Galaţi în pronunţarea Deciziei civile nr. 894 din 22 iunie 2016, repunerea în discuţie în mod repetat şi fără limită de timp a legalităţii unei hotărâri, irevocabile pronunţată în contencios, indiferent de data rămânerii irevocabile a acesteia, se încalcă principiile şi drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii CEDO şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg pronunţate în situaţii juridice similare.

Împotriva Deciziei civile nr. 894 din 22 iunie 2016 pronunţata de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/91/2015 a formulat calea extraordinara de atac a revizuirii în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 text în vigoare la data pronunţării hotărârii pentru că a considerat compatibilă această cale de atac cu principiul securităţii raporturilor juridice prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit jurisprudenţei constante a CEDO drepturile la un proces echitabil în faţa unei instanţe garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, trebuie să se interpreteze în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante (cauza Blidaru contra RO).

Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele ca soluţia dată de către instanţă în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuţie (Brumărescu contra RO) parag. 61. Conform acestui principiu niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa.

Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză.

Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase a mai reţinut Curtea prin jurisprudenţa sa.

Având în vedere premisele prezentate mai sus, respectiv inexistenţa în sistemul juridic al Uniunii Europene a unei obligaţii de revizuire a hotărârii judecătoreşti care a cauzat un prejudiciu prin încălcarea dreptului Uniunii Europene precum şi condiţiile restrictive în care este permisă reexaminarea unei hotărâri definitive şi irevocabile (cauza Stancu Popescu contra RO hotărârea din 7 iulie 2009; cauza Androne contra RO din 22 decembrie 2004) instanţa învestită cu cererea de revizuire poate să aprecieze că pe lângă criteriile de admisibilitate de drept comun ale unei cereri de revizuire, trebuie avute în vedere în fiecare caz în parte şi principiile dezvoltate în jurisprudenţa CEDO.

Conţinutul art. 6 din Convenţie se referă la dreptul persoanelor fizice/juridice la un proces echitabil.

Potrivit hotărârii pronunţate de Curtea Europeană în cauza Hornsby vs. Grecia/1997 garanţiile prevăzute la art. 6 din Convenţie sunt aplicabile şi în faza executării silite a hotărârii judecătoreşti întrucât procesul civil include şi etapa executării silite, având în vedere că în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi dreptul de acces la o instanţa ar deveni iluzoriu.

A accepta că o instanţă poate anula un titlu irevocabil pe calea executării silite întrucât, eventual, titlul creditorului nu este tocmai just sau este bazat pe argumente greşite înseamnă o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Procedura executării trebuie să ducă tocmai la materializarea titlului executoriu şi nu la modificarea lui.

Nimănui nu-i este permis să repună în discuţie un drept după ce acesta este stabilit irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, aceasta însemnând respectarea art. 6 din Convenţie.

Revizuentul susţine că Decizia nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal este contrară Sentinţei civile nr. 453 din 25 iunie 2015 a Tribunalului Vrancea.

Prin întâmpinare, intimata Inspecţia Muncii a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, raportat la dispoziţiile şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (8) C. proc. civ.

La termenul de judecată din 29 septembrie 2017 intimata a depus Decizia nr. 1582 din 5 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, invocând puterea de lucru judecat.

3. Considerentele Înaltei Curţi

3.1. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004:

"

(1) Împotriva soluţiilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă.

(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare."

Conform art. 510 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Alin. (2) al acestui articol prevede că:

"

În cazul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanţele de recurs la care se referă aceste dispoziţii este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă."

Art. 21 din Legea contenciosului administrativ nu indică în concret care este instanţa competentă a soluţiona o cerere de revizuire întemeiată pe acest motiv, prevăzând însă faptul că acesta "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă(.),, prin urmare nu este asimilat situaţiei reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8

Or, în condiţiile în care prin art. 510 alin. (2) C. proc. civ. legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ care este excepţia, privind competenţa, de la regula instituită în acelaşi articol la alin. (1), textul este de strictă interpretare, iar în situaţia reglementată de art. 21 din Legea contenciosului administrativ regulile de competenţă aplicabile sunt cele de la alin. (1) art. 510 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a capătului de cerere al revizuirii formulate de A. împotriva Deciziei nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

3.2. În ceea ce priveşte excepţia puterii de lucru judecat

Înalta Curte constată că excepţia este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 894/2016 în faţa Curţii de Apel Galaţi este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuentul susţinând că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra unui lucru cerut.

În cauza pendinte, se solicită revizuirea aceleiaşi decizii, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul susţinând că aceasta este contrară cu Sentinţa nr. 453/2015.

Prin urmare, nu se poate reţine puterea de lucru judecat invocată de intimată.

3.3. În ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului forţei lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fi dat în aceeaşi "pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existenţa acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, adică "elementele caracteristice lucrului judecat", hotărârile să fi fost date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, dar în dosare diferite.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii lucrului judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie. În cazul în care excepţia a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanţa ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.

Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

Această condiţie presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză aceste condiţie nu este îndeplinită.

Printr-o definiţie cu caracter general, obiectul litigiului reprezintă pretenţia pe care o formulează şi o susţine reclamantul prin acţiunea sa.

Obiectul Dosarului nr. y/91/2015 în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 453/2015 l-a constituit obligarea Inspecţiei Muncii să comunice reclamantului revizuent informaţii publice în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind informaţiile de interes public.

Prin Sentinţa civilă nr. 453/2015 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin nerecurare, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Inspecţia Muncii şi obligată pârâta să comunice reclamantului care a fost salariul de bază lunar brut folosit la calculul drepturilor băneşti reprezentând concediile de odihnă neefectuate pentru perioada 2003 - 2005.

Obiectul Dosarului nr. x/91/2015 în care a fost pronunţată Decizia nr. 894/2016 l-a constituit sancţionarea Inspecţiei Muncii şi a conducătorului acesteia pentru neexecutarea Sentinţei civile nr. 453/2015 în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel că, deşi există o identitate de părţi în cele două dosare acestea au avut temeiuri juridice diferite, scopurile reclamantului fiind diferite, prin urmare obiectul şi cauzele au fost diferite, neîntrunindu-se astfel cerinţa triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi cerută de lege ca o condiţie obligatorie de admisibilitate a cererii de revizuire.

În fapt cel de-al doilea dosar a fost constituit în executarea primului dosar, părţile nefiind astfel în judecata unor litigii având acelaşi obiect şi cauză pentru a se considera că cele două dosare au fost soluţionate prin sentinţe contradictorii.

Reclamantul-revizuent nu a invocat în Dosarul nr. x/91/2015 autoritatea de lucru judecat. De altfel, acest lucru ar fi şi fost imposibil în condiţiile în care în acest dosar nu s-a solicitat judecarea unor aspecte care ar fi făcut obiectul celor judecate şi în primul dosar, ci din punct de vedere procesual cele două dosare sunt unul promovat în considerarea celuilalt.

Codul de procedură civilă, în cadrul condiţiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire mai impune, pe lângă îndeplinirea elementelor autorităţii de lucru judecat şi condiţia potrivit căreia, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa a omis să se pronunţe asupra ei.

Textul art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu dă posibilitatea ca în cadrul cererii de revizuire să se poată analiza dacă soluţionarea excepţiei autorităţii de lucru judecat a fost corectă, ci numai dacă a fost invocată sau nu şi, dacă a fost invocată, numai în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe, poate să fie admisă cererea de revizuire.

Condiţia impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească irevocabilă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de recurs în Dosarul nr. x/91/2015, prin analiza pe fond a cauzei a identificat, pe de o parte, faptul că însăşi instanţa de fond a constatat că instituţia publică a executat Sentinţa civilă nr. 453/2015, iar, pe de altă parte, a constatat că autoritatea publică debitoare şi-a executat obligaţia dispusă comunicând reclamantului informaţiile pe care le deţine referitor la salariile brute ale acestuia în perioada 2003 - 2005, respectiv informaţiile care rezultă din statele de plată depuse de angajatorul reclamantului la ITM Bucureşti.

Din aceste considerente rezultă că nu este îndeplinită condiţia identităţii cauzei şi obiectului cererilor de chemare în judecată, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, care este diferit în cele două litigii.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va declina capătul de cerere al revizuirii formulate de A. împotriva Deciziei nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, va respinge excepţia puterii de lucru judecat invocată de intimata Inspecţia Muncii şi va respinge capătul de cerere al revizuirii întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină capătul de cerere al revizuirii formulate de A. împotriva Deciziei nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Respinge excepţia puterii de lucru judecat invocată de intimata Inspecţia Muncii.

Respinge capătul de cerere al revizuirii formulate de A. împotriva Deciziei nr. 894 din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM