Military commuting transport reimbursement for professional soldiers: statutory interpretation of generic "military personnel" benefits and legal symmetry.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamanţii: A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu U.M. "X" Buzău, anularea Deciziilor de imputare nr. 188, 184, 185 şi 186 din 24 ianuarie 2014, precum şi a Deciziei nr. 26/CJI174 din 4 iunie 2014, emisă de către Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, apreciind că:

"

Încercarea de a face discriminare între cadrele militare şi gradaţii profesionişti, în privinţa drepturilor de transport, este de neînţeles".

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 106 din 15 iunie 2015 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Unităţii Militare "X" Buzău, a admis acţiunea formulată de reclamanţii: A., B., C. şi D., în contradictoriu cu U.M. "X" Buzău, reprezentată legal de Ministerul Apărării Naţionale şi a anulat deciziile de imputare nr. A-188 din 24 ianuarie 2014, nr. A-184 din 24 ianuarie 2014, nr. A-185 din 24 ianuarie 2014, emise de U.M. "X" Buzău, precum şi Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 26/CJI174/2014 din 4 iunie 2014, emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din Cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 106 din 15 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi pentru UM "X" Buzău, a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Principala critică vizează identificarea eronată şi interpretarea greşită dată normei privind regula generală aplicabilă în ceea ce priveşte dreptul la decontul cheltuielilor de transport pentru categoria de militari "soldaţi şi gradaţi profesionişti" .

Recurenţii consideră că, în raport cu motivarea sentinţei recurate, instanţa de fond a încălcat normele de drept material prevăzute de Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, ce se constituie în cadrul normativ propriu acestei categorii de militari, adăugând la lege, observând existenţa unui drept acolo unde acesta nu apare a fi reglementat (dreptul la decontul cheltuielilor de transport).

În opinia recurenţilor, prima instanţă impută instituţiei militare, în mod greşit, faptul că nu s-a făcut o "actualizare sau o corelare a prevederilor actului administrativ cu caracter normativ menţionat cu noua realitate - juridică, organizatorică şi socială, ce s-a creat în cadrul instituţiei militare, odată cu adoptarea evocatei legi".

Instanţa, referindu-se la "restrângerea, pe cale de interpretare a voinţei legiuitorului a drepturilor de transport acordate întregului personal al ministerului apărării naţionale", motivează soluţia de admitere prin aceea că Ministerul Apărării Naţionale a acţionat în relaţia cu reclamanţii prin " exces de putere" deoarece i-a găsit pe aceştia vinovaţi de achitarea sumelor cu titlu de decont drepturi de transport pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti menţionaţi în cercetarea administrativă din unitatea militară "Y" Huşi.

Norma care reglementează drepturile de transport ale militarilor este H.G. nr. 372/1990, modificată prin H.G. nr. 502/1993, iar la data emiterii acestor norme, în Ministerul Apărării Naţionale nu există categoria de militari care acum se numeşte "soldaţi şi gradaţi profesionişti". Chiar şi în aceste condiţii, prima instanţă a trecut cu uşurinţă peste argumentul legii şi a extrapolat prevederi normative din anul 1990, care stipulează dreptul în discuţie pentru categoria "militari", timpului prezent, anului 2015, când există deja o lege organică - Legea nr. 384/2006, care este chiar Statutul corpului de soldaţi şi gradaţi profesionişti, în conţinutul căreia legiuitorul nu a prevăzut beneficiul decontului pentru cheltuielile cu transportul la şi de la locul de muncă.

Din această perspectivă, recurenţii consideră că aplicarea principiului simetriei juridice pentru extinderea cadrului legislativ şi la situaţia categoriei de militari denumită "soldaţi şi gradaţi profesionişti", raportată la categoria cadrelor militare, apare ca lipsită de orice fundament.

Analogia nu poate fi însă utilizată în cazul legilor care privesc statutele corpurilor de personal militar, care sunt legi de strictă interpretare şi aplicare.

Or, pentru a limita, a restrânge sau a extinde sfera de aplicare a textului unei astfel de norme, trebuie să se pornească de la considerarea raţiunii legii (ratio legis), să se recurgă la distincţii şi la argumentul per a contrario.

Astfel, formulării generale a textului îi corespunde o aplicare în aceeaşi măsură generală, neputând fi introduse distincţii dacă legea nu le încorporează.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 30 martie 2017, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr. 3097/89 din 11 noiembrie 2014, reclamanţii: A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu U.M, "X" Buzău, anularea deciziilor de imputare nr. 188, 184, 185 şi 186 din 24 ianuarie 2014, precum şi a Deciziei nr. 26/CJI174 din 4 iunie 2014, emisă de către Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, apreciind că:

"

Încercarea de a face discriminare între cadrele militare şi gradaţii profesionişti, în privinţa drepturilor de transport, este de neînţeles".

Unitatea Militară "Z" Buzău, reprezentată legal de Ministerul Apărării Naţionale, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei capacităţii sale procesuale de exerciţiu; pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii, apreciind ca: "temeinice şi legale toate motivările pe care le cuprind actele administrative emise de minister şi atacate de către reclamanţi..motivări pe care înţelegem să le reiterăm şi să le susţinem ca apărări pertinente".

Tribunalul Vaslui, prin Sentinţa nr. 115/CA din 1 aprilie 2015, şi-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Iaşi, având în vedere că actul administrativ-jurisdicţional contestat a fost emis de către Ministerul Apărării Naţionale şi că, prin O.G. nr. 121/1998, soluţionarea litigiilor născute din faptul emiterii deciziilor atacate nu a fost dată în competenţa tribunalelor.

Reclamanţii au statut de cadre militare şi respectiv de personal contractual, în cadrul U.M. "Y" Huşi, şi că, urmare unei cercetări administrative, iniţiate de U.M. "X" Buzău, s-a apreciat că s-a produs o pagubă, în valoare totală de 62.264 RON, ca urmare a acordării contravalorii transportului la şi de la locul de muncă pentru 5 gradaţi profesionişti din cadrul unităţii menţionate, absolvenţi ai modulului de pregătire din unităţile de instrucţie/centrele de pregătire din cadrul şcolilor de aplicaţie; fapt pentru care s-a încheiat Procesul-verbal nr. A(S)19 din 17 ianuarie 2014.

Astfel, au fost emise deciziile de imputare nr. A-184, A-185, A - 186 şi A-188 din 24 ianuarie 2014, decizii prin care reclamanţilor li s-au imputat suma de 8.739 RON, 2.412 RON, 7.525 RON şi respectiv suma de 5.109 RON, reprezentând sumele ce nu au mai putut fi recuperate de la beneficiarii direcţi ai respectivelor plăţi, în sarcina acestora reţinându-se faptul că şi-au îndeplinit cu superficialitate atribuţiile funcţionale, avizând sau aprobând documentele justificative privind decontarea lunară a cheltuielilor pentru transportul la şi de la locul de muncă pentru cei 5 gradaţi profesionişti, fără respectarea prevederilor art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002, şi a art. 29 din Normele metodologice aprobate prin O.M.A.N, nr. M 123/2003.

Împotriva deciziilor de imputare menţionate cei în cauză au formulat contestaţie, care a fost soluţionată de către Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, comisie care, prin Decizia administrativ - jurisdicţională nr. 26/CJI174/2014 din 4 iunie 2014, a hotărât respingerea plângerilor şi menţinerea răspunderii materiale, aşa cum a fost stabilită prin deciziile de imputare emise, apreciindu-se că: "dacă legiuitorul ar fi dorit să acorde acest drept şi gradaţilor profesionişti nu ar fi utilizat expresia "pentru cadrele militare" la lit. g)" şi că; "pentru situaţia de faţă, expresia "militari", de la art. 18 al Instrucţiunilor L-17/2006 nu poate excede reglementării date de art. 5 lit. g) din H.G. nr. 372/1990, respectiv nu poate include şi gradaţii profesionişti".

Ceea ce li se impută reclamanţilor este faptul că ei şi-au îndeplinit: "cu superficialitate atribuţiile funcţionale", prin "aprobarea" sau "avizarea" documentelor justificative privind decontarea lunară a cheltuielilor pentru transportul la şi de la locul de muncă, pentru un număr de cinci gradaţi profesionişti, invocându-se, de către emitentul deciziilor de imputare contestate, faptul că cei în cauză ar fi încălcat prevederile Legii nr. 500/2002 şi respectiv Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M 123/2003.

Înalta Curte constată că prin adresa nr. A-11925 din 2 decembrie 2013, Direcţia financiar-contabilă transmite că: "nu poate formula un punct de vedere de specialitate cu privire la acordarea sau neacordarea drepturilor de transport ale soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, până la clarificarea situaţie juridice a acestora de către structurile cu responsabilităţi în domeniu".

Instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamanţii nu pot fi făcuţi răspunzători, în mod indirect, de faptul că între momentul la care au fost reglementate "drepturile de transport ale personalului Ministerului Apărării Naţionale", respectiv anul 1990, când a fost emisă, de către Guvernul României, Hotărârea nr. 372, şi momentul emiterii deciziilor de imputare contestate (24 ianuarie 2014), este un interval de peste 20 de ani, timp în care organismul militar a suferit repetate şi profunde schimbări, care au inclus şi apariţia unei noi categorii de personal, anume aceea unui "corp distinct de personal militar", format din soldaţi şi gradaţi profesionişti, personal al cărui regim juridic a fost reglementat prin Legea nr. 384/2008; fără ca autorităţile de reglementare să considere ca fiind necesară o actualizare sau o corelare a prevederilor actului administrativ cu caracter normativ menţionat cu noua realitate -juridică, organizatorică şi socială - ce s-a creat în cadrul instituţiei militare, odată cu adoptarea evocatei legi.

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 384/2006, soldaţii şi gradaţii profesionişti constituie un corp distinct de personal militar, funcţiile pe care aceştia le ocupă sunt prevăzute în statele de organizare a unităţilor militare; fapt ce-i pune, din punct de vedere organizatoric şi funcţional, pe acelaşi plan cu "cadrele militare", sub aspectul drepturilor de transport pe care Guvernul României, prin Hotărârea nr. 372/1990, a înţeles să le acorde tuturor cadrelor - în sensul de angajat - care îşi desfăşoară activitatea în alte localităţi decât cele în care domiciliază.

Nici Legea nr. 384/2006 şi nici H.G. nr. 372/1990 nu exclud în mod explicit personalul militar, al cărui regim juridic este reglementat prin Legea privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, de la beneficiul drepturilor de transport cuvenite personalului Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile în care, în Hotărârea nr. 372/1990, se foloseşte, în mod repetat, atât termenul de "militar", cât şi termenul de "cadre militare".

Recurenţii consideră că instanţa de fond a adăugat la lege, observând existenţa unui drept acolo unde acesta nu apare a fi reglementat. Astfel, recurenta consideră că militarii "gradaţi profesionişti" nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport, la şi de la serviciu, deoarece actele normative care reglementează decontările nu se referă în mod expres la această categorie de militari.

Prin mai multe acte normative soldaţii şi gradaţii profesionişti sunt consideraţi şi denumiţi cu termenul generic de militari, sunt asimilaţi şi beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi militarii.

Legea nr. 384/2006 conţine sintagmele:

"

Soldaţii şi gradaţii profesionişti beneficiază de ... în condiţiile legii, aplicabile cadrelor militare în activitate" sau

"Soldaţii şi gradaţii profesionişti beneficiază de.. în aceleaşi condiţii ca şi cadrele militare în activitate".

Chiar dacă soldaţii şi gradaţii profesionişti nu ar avea un regim juridic identic cu cel al "cadrelor militare" (ofiţeri şi subofiţeri), nu pot fi excluşi pe baza unei interpretări restrictive (justificată pe o presupusă voinţă a legiuitorului) de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 384/2006 şi H.G. nr. 372/1990. Nu există niciun temei logico-juridic pe baza căruia acest corp de personal din M.Ap. N. să fie tratat altfel decât celelalte categorii de personal.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, în nume propriu şi pentru Unitatea Militară nr. "X" Buzău împotriva Sentinţei nr. 106/2015 din 15 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM