Appeal against dismissal of challenge to 1997 Government Order on expropriation dismissed for violation of non-retroactivity principle.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.01.2015 sub nr. x/2/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Guvernul României prin Ministerul Finanţelor Publice, anularea parţială a H.G. nr. 11 emisă la data de 29.01.1997, respectiv a art. 92 alin. (1), iar în subsidiar obligarea pârâtului la plata unor daune morale şi materiale în cuantumul echivalent al valorii bunului imobil raportat la grila notarială valabilă la data evicţiunii, respectiv 23.01.2014.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 17.02.2015, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru Guvernul României, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

Prin întâmpinarea formulată la data de 17.02.2015, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor întrucât aceştia nu îşi justifică legitimitatea procesuală în cauza dedusă judecăţii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La data de 09.03.2015 Ministerul Justiţiei a depus la dosar o cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, cerere încuviinţată în principiu de instanţa de fond.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1233 din 30 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

A admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi, pe cale d econsecinţă, a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Guvernul României prin Ministerul Finanţelor Publice şi intervenientul Ministerul Justiţiei, ca inadmisibilă.

Penru a se pronunţa astfel, ibnstanţ a reţinurt că, dispoziţiile legale în discuţie fac posibilă cenzurarea legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, cum este cel ce face obiectul prezentului dosar, emis la data de 29.01.1997 şi publicat în M. Of. nr. 16/04.02.1997, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, şi-a produs efectele şi s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare.

Astfel, dispoziţiile în discuţie permit controlul de legalitate a actului administrativ unilateral cu caracter normativ şi înlăturarea efectelor juridice pe care acesta le-a produs.

O asemenea ipoteză juridică permite repunerea pe rolul instanţelor judecătoreşti, în mod repetitiv, fără limită în timp, a controlului de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter normativ fie de către subiectul de drept determinat căruia i se adresează, fie de către terţe persoane, care însă au manifestat o atitudine pasivă prin neexercitarea în termenul legal sub imperiul legii aplicabile a acţiunii în anulare.

Conchide instanţa în sesnul că, în privinţa actelor administrative unilaterale cu caracter normativ, normele juridice în discuţie contravin principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată şi în aplicarea principiului priorităţii aplicării reglementărilor internaţionale, consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, se impune aplicarea directă a dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O. ce consacră dreptul la un proces echitabil şi blocului de convenţionalitate constituit de practica constantă a C.E.D.O. în cauzele tip Beian c. României; a principiilor statuate prin Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/Rec (2007) a Consiliului de Miniştri al U.E.; jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii A. şi B., invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reluând aspectele criticate şi în faţa instanţei de fond, ca şi critici esenţiale pe care le - au formulat cu privire la hotărârea fondului recurenţii au susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Se mai arată că, în mod greşit instanţa a respins excepţia de nelegalitate apreciind că Legea nr. 554/2004 nu produce efecte retroactive.

Arată recurenta că obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes legitim nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu ar putea fi dovedită astfel decât prin ridicarea excepţiei de nelegalitate.

Consideră recurenta că o constatare a legalităţii pe cale incidentală, indiferent de data emiterii actului, este justificată de necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluţia instanţei ar risca să fie fondată pe un act ilegal şi de necesitatea de a contracara efectele principiului conform căruia "fraus omnia corrumpit".

În fine, recurenţii relevă că instanţa de fond, a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, lipsindu-i astfel de posibilitatea de a se adresa instanţei, practic fiind încălcate elementele fundamentale dreptului la apărare.

Faţă de acestea recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzai spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Apărările formulate

Intimaţii Guvernul României, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice au depus întâmpinări la data de 28.07.2015, respectiv 31.07.2015 şi 03.09.2015, prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca temenică şi legală a sentinţei recurate

Recurenţii-reclamanţi A. şi B. au depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, prin care au precizat că prezenta acţiune a fost introdusă în conformitate cu art. 7 şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care prevede că actele administrative normative care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 23 mai 2017, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurentul -reclamant şi, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. a acordat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 11 emisă la data de 29.01.1997, respectiv a art. 92 alin. (1) emisă de Guvernul României.

În argumentele prezentate în susţinerea acţiunii, reclamnţii au arătat că acţiunea este determinată de împrejurarea că în procesul de înfăptuire a actului de justiţie s-a dovedit că art. 92 alin. (1) din H.G. nr. 11/1997 a modificat excesiv prevederile Legii nr. 112/1995, în aplicarea căreia au fost emise respectivele norme, caracterul excesiv, subit şi echivoc al acestei norme destabilizând coerenţa şi unitatea cadrului legal, provocând reacţii defectuoase instituţiilor responsabile şi afectând negativ, pe cale de consecinţa, securitatea actului juridic.

Cu titlu preliminar, aşa cum s-a reţinut de către instanţa de fond, cenzurarea legalităţii actului administrativ unilateral cu caracter normativ ce face obiectul prezentului dosar a fost emis la data de 29 ianuarie 1997şi publicat în M. Of. nr. 16/04.02.1997, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

În sensul exprimat de recurenţi este fără putinţă de tăgadă încălcat principiul neretroactivităţii legii, precum şi obligaţiile asumate în cadrul Consiliului Europei, precum Recomandarea CM/Rec2007/7.

Aşadar, posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter normativ pune în pericol ordinea juridică, în sensul că raporturile juridice şi cele sociale ordonate de primele, pot fi modificate oricând, fiind afectată în acest fel însăşi ordinea socială.

Recurenţii, în opinia lor, susţin greşit că norma atacată s-ar examina în raport de Legea nr. 112/1995 şi de condiţiile, de validitate la momentul emiterii actului contestat şi nu în raport de Legea nr. 554/2004.

Acţiunea în anulare a unui act administrativ este suspusă normelor procedurale instituite de Legea nr. 554/2004, precum şi normelor procedurale generale comune procedurii civile.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 "(…) Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege." De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) şi (11) din lege nr. 554/2004 "(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (11) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând."

Atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate. [Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universität Hamburg (C-216/82 pct. 5 şi urm.), Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C-188/92, pct. 10 şi urm.), Hotărârea din 12 decembrie 1996, Accrington Beef şi alţii (C-241/95, pct. 14 şi urm.), Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/95, pct. 15 şi urm.), Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Eurotunnel şi alţii (C-408/95, pct. 26 şi urm.), Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C-239/99, pct. 28 şi urm.), Hotărârea din 20 septembrie 2001, Banks (C-390/98, pct. 109 şi urm.) şi Hotărârea din 23 februarie 2006, Atzeni şi alţii (C-346/03 şi C-529/03, pct. 30 şi urm.)].

Ca o consecinţă a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.

În temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A. şi B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1233 din 30 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2017.