Clarification of tax litigation scope: rejection of impermissible amendment label and constitutional right to judicial review of tax assessment decisions

Deliberând, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/99/2013 şi declinată în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 80 din 21 ianuarie 2014, reclamanta Staţiunea A. Iaşi a solicitat în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 428-10/SIFSPA din 21 martie 2013, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 428-9/SIFSPA din 21 martie 2013 de către Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi.

Prin Sentinţa civilă nr. 167 pronunţată în data de 7 octombrie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca inadmisibilă.

2. Motivele de casare invocate în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Staţiunea A. Iaşi; invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. (2010) a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea acţiunii spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În dezvoltarea recursului se arată că prima instanţă a omis să soluţioneze capătul de cerere referitor la anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 4412 din 23 mai 2013 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi în considerarea eronată a împrejurării că acest capăt de cerere reprezintă o modificare a acţiunii. În fapt, acţiunea a fost precizată şi, la cererea expresă a instanţei, s-a arătat că se solicită şi anularea acestei decizii.

Procedând astfel şi respingând acţiunea ca inadmisibilă, se susţine că prima instanţă a pronunţat o sentinţă nelegală din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

De asemenea, în susţinerea celui de-al doilea motiv de casare, recurenta antamează fondul pricinii (care nu a făcut obiectul judecăţii în faţa primei instanţe) şi dezvoltă motivele pentru care consideră nelegală decizia de impunere.

3. Analiza motivelor de casare

Examinând sentinţa recurată prin raportare la motivele de casare invocate în cauză, luând în considerare argumentele recurentei şi apărările intimatei formulate prin întâmpinare, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului precum şi de dispoziţiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanţa de fond a fost sesizată cu o acţiune în anularea "anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 428-10/SIFSPA din 21 martie 2013, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 428-9/SIFSPA din 21 martie 2013 de către Direcţia Judeţeana pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi".

În cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta precizează că a urmat procedura administrativă prealabilă sesizării instanţei, contestaţia fiind respinsă de aceiaşi autoritate administrativă prin Decizia nr. 4412 din 23 mai 2013 şi formulează critici şi cereri în probaţiune îndreptate în mod egal împotriva deciziei de impunere şi deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Prima instanţă s-a considerat sesizată exclusiv cu o cerere de anulare a deciziei de impunere şi a lăsat cauza în pronunţare la termenul de judecată din 09 mai 2014, a amânat pronunţarea succesiv la 16 mai 2014 şi 23 mai 2014 şi a repus cauza pe rol tocmai pentru ca reclamanta să precizeze dacă înţelege să solicite şi anularea Decizia nr. 4412 din 23 mai 2013 emisă de Direcţia Judeţeana pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi (în prezent, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi).

Reclamanta a precizat că înţelege să ceară anularea oricărui act subsecvent deciziei de impunere şi, deci, şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Prima instanţă a considerat că precizarea de acţiune reprezintă de fapt o modificare a acesteia şi, motivând în baza dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 212 şi art. 218 C. proc. fisc. , respins acţiunea ca inadmisibilă deoarece numai decizia de soluţionare a contestaţiei poate face obiectul judecăţii.

Sentinţa este nelegală raportat la motivele de casare invocate de recurentă (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.).

Astfel, deşi cererea de chemare în judecată este imprecisă în formularea capetelor de cerere, nu există nicio îndoială că obiectul judecăţii este dat atât de actele premergătoare deciziei de impunere cât şi de decizia de impunere însăşi precum şi de decizia de soluţionare a contestaţiei administrative.

Că este aşa rezultă din chiar cererea de chemare în judecată în care sunt amintite toate aceste acte şi sunt formulate critici comune tuturor.

Instanţa de recurs acceptă că solicitarea de precizări adresată reclamantei de prima instanţă este întemeiată, pentru a nu exista nicio îndoială asupra obiectului judecăţii, în schimb, aprecierea că precizările reclamantei reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată este lipsită de suport legal. Într-adevăr, reclamanta nu a extins obiectul acţiunii şi nici nu a formulat cereri în probaţiune sau critici suplimentare ci doar a precizat ce anume urmăreşte prin acţiunea iniţială.

Aşa fiind, art. 204 C. proc. civ. nu este incident în cauză iar art. 218 C. proc. fisc. , referitor la obiectul judecăţii, a fost greşit aplicat.

În plus, Înalta Curte remarcă formalismul extrem al primei instanţe care, omiţând să judece fondul pricinii pentru o simplă neclaritate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a adus atingere liberului acces la justiţie al reclamantei precum şi a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 3 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Curtea de Apel Iaşi va relua judecata cauzei în întregime şi se va pronunţa asupra cererilor în probaţiune şi apărărilor formulate de ambele părţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Staţiunea A. Iaşi împotriva Sentinţei nr. 167/2014 din 7 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi. 30 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN