Prosecutor salary calculation upon promotion: Validity of 2014 pay adjustments based on similar functions and post-2011 legislative changes

Asupra recursului de faţă;

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 august 2014, sub nr. x/2/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:

(i) anularea Ordinului nr. 1447/2014 din 04 iulie 2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Ordinului nr. 1646/2014 din 28 iulie 2014 al aceluiaşi emitent, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă;

(ii) obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin stabilirea, începând cu data de 01 iulie 2014, a unui salariu de încadrare brut în cuantum de 9943 lei, calculat astfel:

- indemnizaţia de încadrare lunară: 7673 lei;

- spor de risc, suprasolicitare neuropsihică şi confidenţialitate: 1173 lei;

- spor pentru condiţii deosebite de muncă: 1097 lei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 3535 din 19 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 3535 din 19 decembrie 2014 a declarat recurs în termen legal reclamanta, susţinând că aceasta a fost dată atât cu încălcarea, cât şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, au fost invocate următoarele aspecte de nelegalitate:

Cererea de chemare în judecată a fost promovată ca urmare a stabilirii de către ordonatorul principal de credite a unui salariu de încadrare necorespunzător la momentul numirii în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, începând cu data de 01 iulie 2014, prin promovarea examenului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii la data de 01 iunie 2014.

Dispunând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, prima instanţă a validat o dublă discriminare care operează, pe de o parte, între procurorii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, promoţia 2008 - 2010 şi ceilalţi procurori absolvenţi ai unor promoţii anterioare, cât şi între procurorii şi judecătorii absolvenţi ai aceleiaşi promoţii a Institutului Naţional al Magistraturii.

La examenul organizat în data de 01 iunie 2014 au fost promovaţi atât colegi procurori, cât şi colegi judecători, fiind numiţi în funcţii la tribunale/parchete de pe lângă tribunale începând cu data de 01 iulie 2014.

Deşi a fost colegă de promoţie cu judecătorii B. şi C. şi sunt încadraţi în clasa de salarizare 101 şi gradaţia 3, nu beneficiază de salarii - nu identice, dar nici măcar apropiate, indemnizaţia sa de încadrare fiind cu aproximativ 10% mai mică decât a acestora.

Cu privire la salariul colegului judecător B. a depus la dosar, odată cu răspunsul la întâmpinare, ordinul de salarizare, iar în privinţa salariului colegei judecător C., a prezentat în copie fluturaşul de salariu.

În condiţiile în care prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei recurate că nu a făcut dovada calităţii de coleg cu persoanele la care s-a făcut referire, au fost depuse în acest sens, odată cu recursul, înscrisuri obţinute de pe site-ul oficial al Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv extrase din programul informatic "Lex Expert".

Nicăieri în legea de salarizare unitară nu se prevede că indemnizaţiile procurorilor trebuie să fie inferioare celor acordate judecătorilor, în situaţia existenţei unor condiţii similare de vechime în muncă şi în funcţie.

Prima instanţă a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material pe care a fost fundamentată cererea de chemare în judecată, respectiv: art. 20 alin. (2) din Constituţie, cu trimitere la art. 1 din Protocolul 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului raportat la art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie, Cauza Beian contra României, publicată în M. Of. nr. 616/21.08.2008, art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, art. 7 lit. a) subpunctul i) al Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, precum şi art. 3 şi art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010.

De asemenea, prima instanţă s-a mulţumit să enumere unele texte de lege, respectiv art. 10 alin. (5), art. 11 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 284/2010, art. 9 alin. (1) şi (2) din Anexa VI la această lege, art. 5 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013, menţionate de altfel în preambulul ordinului de salarizare, fără a face o analiză a aplicării corecte a acestor dispoziţii legale la stabilirea indemnizaţiei cuvenite în urma promovării.

În partea finală a întâmpinării pârâtul a menţionat prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2013, însă la calcularea salariului ce i se cuvenea în urma promovării examenului din data de 01 iunie 2014 a avut în vedere doar prima parte a acestui text de lege, ignorând partea finală a acestuia, respectiv "în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii". Or, este evident că, în urma promovării la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea s-au schimbat.

În cazul promovării în funcţii de execuţie erau incidente prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, pe care pârâtul le-a ignorat, şi nu prevederile art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ, menţionate în întâmpinare şi avute în vedere la stabilirea salariului ce i se cuvenea în urma promovării examenului, care se referă la situaţia avansării în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă.

Urmează a se constata că spre deosebire de Ministerul Justiţiei, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie refuză să pună în aplicare dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013 în litera şi spiritul acestora.

Analizând cealaltă latură a discriminării, între procurorii absolvenţi ai promoţiei I.N.M. 2008 - 2010 şi cei absolvenţi ai unor promoţii anterioare, aceştia din urmă bucurându-se de drepturi salariale mai mari, se impune a se observa că distincţia (necontestată de pârât şi prima instanţă, dar apreciată ca fiind obiectivă şi rezonabilă) nu are la bază, în fapt, nicio motivaţie legitimă.

În acest sens, este aplicabil principiul reiterat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian contra României şi trebuie constatat că factorul timp, marcat de momentul accederii în magistratură, care stă la baza distincţiei, nu poate fi apreciat drept criteriu suficient atât timp cât toţi procurorii, încadraţi pe aceleaşi clase de salarizare, prestează aceeaşi muncă, iar răspunderea lor la locul de muncă este aceeaşi.

Un alt element de nelegalitate pe care prima instanţă nu l-a analizat are în vedere aplicarea prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010.

Astfel, diferenţa între clasa 99 (pe care a avut-o anterior) şi clasa 101 (pe care o are ca urmare a promovării la parchetul de pe lângă tribunal) ar fi trebuit să fie de 5%, însă majorarea salarială efectivă de care a beneficiat a fost de numai 3,47%. Indemnizaţia de încadrare lunară brută a fost majorată de la 6774 lei la 7009 lei, în loc. de 7112 lei (6774 x 5% = 7112, nicidecum 7009).

Acesta este încă un motiv de încălcare a normelor de drept material, respectiv art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2004.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, iar pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, iar, în subsidiar, admiterea în parte a recursului şi acordarea unor drepturi salariale egale cu cele de care beneficiază colegul judecător B.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea Sentinţei civile nr. 3535 din 19 decembrie 2014, invocând, în esenţă, următoarele apărări:

Ordinele de salarizare atacate sunt acte administrative cu caracter individual emise în aplicarea Legii nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în calitatea sa de ordonator principal de credite, este ţinut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea şi salarizarea personalului din cadrul parchetului.

Actele normative menţionate au instituit un nou sistem de salarizare, astfel că în anul 2011 modalitatea de calcul a drepturilor salariale a fost diferită de cea din anii anteriori, legiuitorul reglementând în art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice împrejurarea că trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie corespunzătoare vechimii dobândite, pentru fiecare clasă acordându-se o majorare de 2,5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, iar în anul 2012, dispoziţia sus enumerată este menţinută prin art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011.

Succesiunea în timp a modalităţilor diferite de calcul a drepturilor salariale în ipoteza trecerii într-o altă tranşă de vechime în funcţie sau în muncă a determinat, inevitabil, apariţia unor diferenţe salariale între procurorii care au aceeaşi vechime în muncă sau în funcţie, fiind însă diferită data de la care s-a născut dreptul de a beneficia de majorări salariale.

Eventualele consecinţe inechitabile ce decurg din aplicarea normei legale, în forma în care a fost edictată, nu pot avea efecte asupra legalităţii şi nu pot justifica admiterea pretenţiilor deduse judecăţii.

În sprijinul acestor afirmaţii sunt şi dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 559/8.08.2012 prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, reţinând în esenţă că acestea nu încalcă prevederile art. 4, art. 16 şi art. 41 din Constituţie.

În speţă, principiul constituţional al egalităţii în drepturi se aplică în raport cu persoanele care trec într-o clasă de salarizare superioară în baza aceleiaşi prevederi legale, şi nu într-un cadru legislativ diferit.

În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000.

Nu se poate reţine existenţa unei situaţii discriminatorii, de vreme ce dispoziţiile care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate se aplică întregului personal care ocupă funcţii în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" la momentul trecerii într-o altă tranşă de vechime în funcţie, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, nefiind exclusă de la aplicare nicio categorie de personal.

În ultimă instanţă, o egalizare a drepturilor salariale puse în discuţie în sensul dorit de recurenta-reclamantă ar presupune ultraactivarea legii vechi, prin încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie - "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

În concluzie, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea Sentinţei civile nr. 3535 din 19 decembrie 2014, ca temeinică şi legală.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a susţinut, în combaterea apărărilor intimatului-pârât, că la stabilirea salariului ce i se cuvenea ca urmare a promovării la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman trebuiau avute în vedere prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, şi nu prevederile art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ avute în vedere de pârât şi care se referă la situaţia avansării în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă.

De asemenea, s-a afirmat că în mod greşit au fost invocate de pârât Deciziile Curţii Constituţionale nr. 669 din 26 iunie 2012 şi nr. 20 din 02 februarie 2000, care nu sunt aplicabile în cauza de faţă.

Având în vedere prevedere art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în M. Of. nr. 233/6.04.2015, recurenta-reclamantă a solicitat obţinerea de relaţii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la cuantumul salariului maxim obţinut de alţi colegi în condiţii similare (grade parchet de tribunal, încadraţi în clasa de salarizare 101 corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5 - 10 ani şi gradaţia 3).

De asemenea, a solicitat admiterea acţiunii în sensul obligaţiei intimatului la emiterea unui nou ordin de salarizare prin raportare la valoarea maximă salarială aflată în plată.

6. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit de magistratul-asistent în conformitate cu prevederile art. 493 C. proc. civ. a fost comunicat părţilor prin încheierea din data de 7 iunie 2016, cu menţiunea că pot formula în scris un punct de vedere asupra acestuia în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din data de 21 martie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a dispus admiterea în principiu a recursului şi fixarea unui termen de judecată pe fond a acestuia la data de 14 noiembrie 2017.

În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi, potrivit art. 492 C. proc. civ.

Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat concluzii scrise şi a depus la dosarul cauzei ordinele emise în perioada 1 iulie 2014 - prezent cu privire la drepturile salariale cuvenite recurentei A.

II. Considerentele Înaltei Curţii asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Litigiul dedus judecăţii vizează controlul de legalitate asupra Ordinului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1447 din data de 4 iulie 2014, prin care reclamanta A., procuror cu grad de parchet de pe lângă tribunal, numită la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a fost încadrată în clasa de salarizare 101 corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5 - 10 ani şi gradaţia 3, beneficiind de următoarele drepturi salariale: o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 6907 lei, un cuantum de 986 lei al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate şi un cuantum de 986 lei al sporului pentru condiţii deosebite de muncă.

Problema esenţială care se impune a fi lămurită în cauză are în vedere modalitatea de calcul a drepturilor salariale, prin raportare la prevederile Legii nr. 284/2010, Lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la o a doua zecimală a coeficienţilor aferenţi claselor de salarizare.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 103/2014, în anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, se menţine la aceeaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în acelaşi condiţii.

Art. 5 alin. (1) O.U.G. nr. 103/2013 prevede că:

"În anul 2014, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată".

Începând cu data de 1 iulie 2014, recurenta-reclamantă a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, trecând de la clasa de salarizare 99 la clasa de salarizare 101, corespunzătoare unui procuror cu grad de parchet de pe lângă tribunal, cu o vechime în funcţie de la 5 la 10 ani şi o vechime în muncă de la 10 la 15 ani (gradaţia 3).

Aşadar, prin raportare la art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care personalul este încadrat.

Ţinând seama că nu există o definiţie legală a noţiunii de "funcţie similară", urmează a fi avută în vedere interpretarea cu caracter obligatoriu dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015 pronunţată în Dosarul x/1/2015, publicată în M. Of. nr. 97/9.02.2016.

Prin această decizie s-a statuat că:

"Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010".

Aplicând aceste elemente de interpretare la circumstanţele cauzei supuse judecăţii, se constată că în mod legal drepturile salariale cuvenite reclamantei, ca urmare a promovării în anul 2014 în funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă tribunal, au fost determinate prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru un procuror cu acelaşi grad profesional, având aceeaşi vechime în muncă" (10 - 15 ani, gradaţia 3) şi aceeaşi vechime în funcţie (5 - 10 ani) şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Diferenţele salariale între procurorii care la data de 1 ianuarie 2011 erau deja reîncadraţi într-o anumită clasă de salarizare în raport cu vechimea în muncă şi vechimea în funcţie avute până la această dată şi procurorii care au trecut în aceeaşi clasă de salarizare, dar ulterior datei de 1 ianuarie 2011 sunt justificate în mod obiectiv de noul sistem de salarizare instituit începând cu data de 1 ianuarie 2011.

Prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, Curtea Constituţională a reţinut că, respectarea egalităţii de drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

De asemenea, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, Curtea Constituţională a reţinut că avansarea personalului încadrat în funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea subliniază că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economică financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul a indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării în vigoare, înlocuind vechile norme, având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

Prin urmare, este neîntemeiată critica recurentei relativ la pretinsa discriminare între procurorii absolvenţi al Institutului Naţional al Magistraturii, promoţia 2008 - 2010, şi ceilalţi procurori absolvenţi ai unor promoţii anterioare.

De asemenea, este neîntemeiată critica referitoare la potenţialul discriminatoriu al modalităţii de calcul a drepturilor salariale pentru procurorii şi judecătorii absolvenţi ai aceleiaşi promoţii a Institutului Naţional al Magistraturii, întrucât, aşa cum s-a arătat, cuantumul drepturilor salariale se stabileşte în raport cu nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară din instituţia/autoritatea publică în care personalul este încadrat.

Pe de altă parte, eventualele diferenţe de interpretare şi aplicare a legii salarizării începând cu anul 2011 între Ministerul Public şi Ministerul Justiţiei exced cadrului procesual de faţă, în care controlul de legalitate are ca obiect exclusiv ordinele contestate, emise de autoritatea pârâtă ca urmare a promovării reclamantei în funcţia de procuror cu grad de parchet de pe lângă tribunal în cursul anului 2014.

Referitor la solicitarea recurentei din răspunsul la întâmpinare, în sensul aplicării Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în M. Of. nr. 233/6.04.2015, Înalta Curte constată că este un mijloc de apărare nou, inadmisibil în recurs, faţă de caracterul imperativ al normei înscrise în art. 478 alin. (3) C. proc. civ., aplicabilă şi în recurs în considerarea art. 494 din acest act normativ.

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună, în temeiul art. 496 C. proc. civ., respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 3535 din 19 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN