Prosecutor’s transfer-to-judgeship challenge rejected as CSM refusal upheld

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Contestaţia

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 februarie 2017, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, desfiinţarea Hotărârii nr. 1254 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de numire ca judecător la una din instanţele solicitate.

În motivarea cererii de chemare în judecată, contestatoarea a arătat că prin Hotărârea nr. 1021/25.10.2010 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 40 lit. k) din Legea nr. 317/2004, s-au constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea sa în funcţia de judecător, potrivit cererii formulate, văzând disp. art. 61 alin. (1)-(3) din Legea nr. 303/2004, în contextul în care are 11 ani vechime efectivă în magistratură şi peste 17 ani vechime în muncă, în funcţii juridice, exclusiv.

Prin Hotărârea nr. 1254/27.10.2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea contestatoarei de eliberare din funcţia de procuror şi numirea în funcţia de judecător la una din următoarele instanţe: Tribunalul Bucuresti, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria sector 1 Bucureşti, Judecătoria sector 2, Judecătoria sector 3, Judecătoria sector 4, Judecătoria sector 5, Judecătoria sector 6.

Deşi la fiecare dintre aceste instanţe s-a constatat existenţa posturilor vacante şi o încărcătură net superioară parchetului unde activa la data formulării cererii de numire, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală - Secţia Judiciară Penală, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost de a-i respinge cererea, invocându-se două teze: situaţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la nivelul căruia sunt vacante 16 posturi de conduce 21 de execuţie, în condiţiile în care dosarele instrumentate sunt deosebit de complexe şi faptul că multe dintre posturile vizate au fost alocate suplimentar prin Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Contestatoarea susţine că aceste teze sunt nelegale, lipsite de temeinicie şi de consistenţă juridică, faţă de următoarele aspecte:

Deşi cu ocazia interviului în faţa Secţiei de judecători învederase că a înregistrat la începutul lunii octombrie 2016 cerere de încetare a activităţii la D.N.A. - Structura Centrală - Secţia Judiciară Penală şi revenire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov (având grad profesional corespunzător acestui parchet), situaţie cunoscută şi de Secţia de procurori care a soluţionat-o favorabil tot în data de 25.10.2016, la momentul întrunirii Plenului nu s-a ţinut cont de această situaţie particulară.

Există o contradicţie în termeni vădită în motivarea hotărârii contestate, pe de o parte se vorbeşte de cauze extrem de complexe ca obiect de activitate al D.N.A., fără a se preciza şi faptul că are o vechime de 4,3 ani în cadrul structurii, participând în procese penale şi civile la toate gradele de jurisdicţie, pe de altă parte, se vorbeşte despre lipsa de specializare şi caracterul complex al cauzelor aferente posturilor de judecător solicitate. Raportat numai la activitatea în cadrul D.N.A. şi la gradul instanţelor avute în vedere în cererea de numire, teza avansată de Plen este nelegală şi puerilă, din perspectiva termenilor de comparaţie avuţi spre analiză, respectiv situaţia altor colegi procurori de la parchetele locale sau de la parchetele de pe lângă tribunal, care au formulat cereri de numire.

Mai arată că nu s-a ţinut seama de constanţa sa în formularea unor astfel de cereri, fiind cea de-a 3-a, şi de datele din dosarul profesional existent la C.S.M., care făceau dovada specializărilor efectuate în procesul de formare continuă, respectiv, cursuri de specializare în domeniul prevenirii, depistării şi reprimării corupţiei, la Şcoala Naţională de Magistratură Paris - Franţa în 2012, cursuri de cooperare judiciară Sofia - Bulgaria 2014, cursuri de specializare în domeniul indentificării bunurilor şi confiscării speciale şi a confiscării extinse la Şcoala Naţională de Magistratură Paris - Franţa 2016.

În plan intern a absolvit în anul 2010 cursurile de master în specializarea Drept penal - Infracţiuni de Corupţie, Infracţiuni de Evaziune fiscală şi Spălarea Banilor, iar prin intermediul Institutului Naţional de Magistratură, cursuri de deontologie profesională şi, după intrarea în vigoare a noilor coduri, cursurile organizate de aceeaşi instituţie pentru asimilarea noilor coduri.

Contestatoarea apreciază ca discriminatoriu şi calomnios demersul Plenului de motivare în sensul celor arătate mai sus, motiv pentru care a sesizat, conform O.G. nr. 137/2000, Autoritatea pentru Combaterea Discriminării.

2. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată.

A invocat disp. art. 87 alin. (1), (8), (9) şi (91) din Legea nr. 304/2004 precizând că cererea contestatoarei de eliberare din funcţia de procuror şi de numire în funcţia de judecător nu poate fi soluţionată decât raportat la admiterea implicită a cererii de încetare a activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie şi revenirea la parchetul de unde provine.

Cu privire la cererile de eliberare din funcţia de procuror şi de numire în funcţia de judecător a făcut trimitere la disp. art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 22, art. 23 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător.

A susţinut că adoptarea hotărârii Secţiei pentru judecători privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru numirea în funcţia de judecător nu creează în mod automat un drept la numire şi nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii luarea măsurilor care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum şi parcurgerea etapelor de formare, perfecţionare, promovare a judecătorilor şi procurorilor, numirea procurorilor în funcţia de judecător şi a judecătorilor în funcţia de procuror.

Dispoziţiile legale şi regulamentare anterior menţionate conferă numai o vocaţie în sensul arătat, iar nu un drept, rămânând la latitudinea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcţia de judecător.

Vocaţia la numirea din funcţia de procuror în cea de judecător şi, respectiv, din funcţia de judecător în cea de procuror, reiese chiar din prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Critica contestatoarei referitoare la existenţa posturilor vacante la instanţele la care s-a solicitat numirea nu poate fi reţinută câtă vreme s-a avut în vedere, în mod prioritar, faptul că la data emiterii hotărârii atacate la Direcţia Naţională Anticorupţie erau vacante 16 posturi de conducere şi 21 de posturi de execuţie, iar dosarele instrumentate sunt deosebit de complexe. Prin urmare, în mod corect Plenul a apreciat că nu este oportună admiterea cererii contestatoarei de încetare a activităţii la această structură specializată şi, pe cale de consecinţă, de eliberare din funcţia de procuror şi de numire în funcţia de judecător.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, de unde provine contestatoarea, volumul de activitate este aproape dublu faţă de media naţională, la acel moment fiind şi două posturi vacante.

În acest context, împrejurarea că erau posturi vacante la instanţele la care s-a solicitat numirea nu putea schimba decizia Plenului, raportat la motivele care au justificat respingerea cererii de încetare a activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Intimatul a invocat Decizia nr. 545/2005 a Curţii Constituţionale şi a susţinut că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat în mod legal şi temeinic cu privire la cererea contestatoarei, asigurând astfel buna funcţionare a unităţii de parchet implicate, şi anume Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţionala Anticorupţie.

La acel moment era oportun ca cererea de încetare a activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie să fie respinsă implicit, raportat la situaţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov. De asemenea, a fost avut în vedere faptul că locurile vacante de la tribunalele şi judecătoriile implicate ar trebui să fie ocupate, în principal, de către judecători cu o experienţă deja formată în ceea ce priveşte activitatea strictă de judecată.

Referitor la pretinsa motivare contradictorie a hotărârii a arătat că din considerentele actului administrativ reies foarte clar motivele care au dus la respingerea cererii contestatoarei.

În ceea ce priveşte criticile privind incidenţa principiului nediscriminării, apreciază că această critică nu este motivată corespunzător, nefiind arătate persoanele în situaţii identice cu contestatoarea cărora li s-ar fi admis cererea.

II. Soluţia Înaltei Curţi

Analizând înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte reţine în fapt că a fost formulată de către contestatoare, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, o cerere de încetare a activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie şi revenire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Prin Hotărârea nr. 651 din 25 octombrie 2016 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus încetarea activităţii contestatoarei la Direcţia Naţională Anticorupţie - nivel central, începând cu data de 1.11.2016 şi revenirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov începând cu aceeaşi dată.

Prin Hotărârea nr. 1021 din 25 octombrie 2016, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător a contestatoarei, în sensul că are gradul corespunzător instanţelor la care solicită numirea şi nu se află în niciun caz de interdicţie legală pentru numire.

Instanţele la care a solicitat numirea sunt: Tribunalul Bucuresti, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria sector 1 Bucureşti, Judecătoria sector 2 Bucureşti, Judecătoria sector 3 Bucureşti, Judecătoria sector 4 Bucureşti, Judecătoria sector 5 Bucureşti şi Judecătoria sector 6.

Prin Hotărârea nr. 1254 din 27 octombrie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de contestatoare, de eliberare din funcţia de procuror şi numire în funcţia de judecător la una dintre instanţele pentru care a optat, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În această hotărâre se reţine că la data de 1.10.2016, contestatoarea avea o vechime în funcţia de procuror de 10 ani, 4 luni şi 23 de zile şi la parchetul de la care provine de 4 ani şi 2 luni.

Conform evidenţelor, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, din cele 195 posturi de procuror prevăzute în schemă (42 posturi de conducere şi 153 posturi de execuţie) sunt ocupate 26 posturi de conducere şi 132 posturi de execuţie, fiind vacante 16 posturi de conducere şi 21 posturi de execuţie.

La această unitate, în primul semestru al anului 2016 s-a înregistrat o încărcătură de 57 de dosare/procuror şi o încărcătură pe schemă de 52 de dosare.

În hotărârea contestată este analizată şi situaţia posturilor vacante la instanţele la care a solicitat numirea în funcţia de judecător, fiind menţionate numărul de posturi disponibile la fiecare dintre aceste instanţe, precum şi încărcătura (numărul de cauze) pe judecător în primul semestru al anului 2016, comparativ cu media naţională în aceeaşi perioadă.

Se face referire la avizele primite de către contestatoare de la instanţele şi parchetele în discuţie şi se menţionează că sunt avute în vedere următoarele aspecte: situaţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie la nivelul căruia sunt vacante 16 posturi de conducere şi 21 posturi de execuţie, în condiţiile în care dosarele instrumentate sunt deosebit de complexe; faptul că multe dintre posturile vizate de cerere au fost alocate suplimentar prin Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materia de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Dat fiind că multe dintre posturile vacante la aceste instanţe implică o specializare a judecătorului, dar şi o experienţă în acest domeniu complex, Plenul nu apreciază oportună admiterea la acest moment a cererii contestatoarei.

Înalta Curte reţine că hotărârea contestată este legală, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, la cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror, iar procurorii, în funcţia de judecător, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege.

Aceste dispoziţii legale conferă doar o vocaţie la numirea din funcţia de procuror în cea de judecător şi, respectiv din funcţia de judecător în cea de procuror, nu reglementează un drept la o astfel de numire, fiind lăsată la aprecierea Consiliului Superior al Magistraturii decizia cu privire la asemenea cereri, pe baza unor criterii reglementate prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător.

Potrivit art. 22 alin. (3)-(5) din acest regulament, la expirarea termenului prevăzut la alin. (2) Direcţia resurse umane şi organizare solicită punctul de vedere al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul care solicită numirea în funcţia de judecător, respectiv de procuror. Punctul de vedere trebuie să fie comunicat în termen de cel mult 5 zile de la data solicitării.

(4) Direcţia resurse umane şi organizare întocmeşte, în termen util, un referat care va cuprinde: datele relevante privind cariera judecătorului sau a procurorului, situaţia posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta şi a posturilor temporar vacante la instanţa sau la parchetul la care funcţionează judecătorul sau procurorul în cauză şi la instanţa ori parchetul la care se solicită numirea, date privind procedurile aflate în curs de derulare pentru numirea sau promovarea în funcţiile de judecător ori de procuror, numărul cererilor de transfer formulate pentru instanţa sau parchetul la care se propune ocuparea funcţiei în condiţiile prezentului articol, precum şi volumul de activitate şi încărcătura pe judecător ori procuror la instanţa sau parchetul implicat în procedura de ocupare a funcţiei în condiţiile prezentului articol. De asemenea, în cuprinsul referatului vor fi inserate precizări vizând dificultăţile de ocupare a posturilor vacante la instanţa sau parchetul la care se solicită numirea şi durata vacanţelor posturilor la instanţa ori parchetul în cauză.

(5) La soluţionarea cererilor de numire din funcţia de judecător în funcţia de procuror şi din funcţia de procuror în funcţia de judecător sunt avute în vedere posturile din lista prevăzută la alin. (2), în măsura în care acestea mai sunt vacante.

Art. 23 din acelaşi regulament stabileşte că judecătorul sau procurorul care solicită numirea în una dintre funcţiile prevăzute la art. 22 va fi invitat pentru a susţine un interviu în faţa secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

(11) La soluţionarea cererilor prevăzute la art. 22 alin. (1) pot fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care provine solicitantul şi la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror; vechimea la instanţa sau parchetul de la care provine solicitantul; vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

(2) Secţia corespunzătoare a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii adoptă o hotărâre şi sesizează Plenul Consiliului.

(3) În cazul admiterii cererii. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României eliberarea din funcţia de judecător şi numirea ca procuror sau, după caz, eliberarea din funcţia de procuror şi numirea ca judecător.

(4) Dispoziţiile art. 1 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Împrejurarea că prin Hotărârea nr. 1021 din 25 octombrie 2016, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de judecător a contestatoarei nu constituie un argument în sensul soluţionării favorabile a contestaţiei, din moment ce, aşa cum s-a arătat, aceasta are o vocaţie la numirea în funcţia de judecător, iar adoptarea acestei hotărâri nu conduce în mod automat la admiterea cererii de numire în funcţia de judecător ca urmare a analizării criteriilor anterior menţionate.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, la data la care a fost adoptată hotărârea contestată - 27.10.2016, contestatoarea îşi desfăşura activitatea la Direcţia Naţională Anticorupţie, dar începând cu data de 1.11.2016 urma să revină la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Această împrejurare nu este de natură să afecteze legalitatea hotărârii contestate având în vedere datele statistice rezultate din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din Anexa nr. 1 la hotărârea contestată - Situaţia actualizată a posturilor la instanţele din raza Curţii de Apel Bucureşti (vizate în cereri ca instanţe principale), precum şi la celelalte curţi de apel la care s-a solicitat numirea în funcţia de judecător (cereri subsidiare).

În această anexă se menţionează volumul de activitate pe semestrul I 2016 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov: 759 lucrări/procuror - 346 lucrări/procuror media naţională; 308 dosare/procuror - 102 dosare/procuror media naţională; 551 lucrări/schemă - 296 lucrări/schemă media naţională; 224 dosare/schemă - 88 dosare/schemă media naţională.

De asemenea, este prezentată situaţia personalului la acest parchet, începând cu data de 1.11.2016, după cum urmează: schemă - 4/10; ocupate - 2/10; vacante - 2/0, 1 procuror funcţionează peste schemă.

Conform acestor date statistice, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov este depăşită media naţională la toţi indicatorii: lucrări/procuror, dosare/procuror, lucrări/schemă, dosare/schemă, volumul de activitate la parchetul unde urma să revină contestatoarea de la data de 1.11.2016 fiind aproape dublu faţă de media pe ţară şi, în plus, existau şi 2 posturi vacante la acest parchet, ceea ce justifică soluţia de respingere a cererii de numire în funcţia de judecător.

Această soluţie este justificată şi de situaţia posturilor vacante la instanţele la care a solicitat numirea, faţă de împrejurarea că multe dintre posturile vacante au fost alocate suplimentar prin Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Potrivit art. 1, această lege reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

(2) Prezenta lege se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor.

(3) Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, la nivel naţional, a unor mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor.

În consecinţă, se reţine că este necesară încadrarea pe aceste posturi a unor judecători cu specializare în această materie, pentru realizarea scopului enunţat de legiuitor.

Susţine contestatoarea că există o contradicţie în termeni vădită în motivarea hotărârii contestate, pe de o parte, se vorbeşte de cauze extrem de complexe ca obiect de activitate al D.N.A., fără a se preciza şi faptul că are o vechime de 4,3 ani în cadrul structurii, participând în procese penale şi civile la toate gradele de jurisdicţie, pe de altă parte, se vorbeşte despre lipsa de specializare şi caracterul complex al cauzelor aferente posturilor de judecător solicitate.

Instanţa nu poate reţine existenţa unei contradicţii în motivarea hotărârii, întrucât referirea la specializarea judecătorului şi la experienţa în acest domeniu complex vizează cauzele pentru soluţionarea cărora a fost adoptată Legea nr. 101/2016, care a impus suplimentarea posturilor şi nu cauzele penale.

În consecinţă, referirea pe care o face în cuprinsul contestaţiei la dovada specializărilor în procesul de formare continuă urmate atât în ţară, cât şi în străinătate nu prezintă relevanţă câtă vreme este vorba despre specializări în domeniul dreptului penal şi a dreptului de procedură penală, iar intimatul a avut în vedere lipsa specializării în domeniul reglementat de Legea nr. 101/2016, respectiv cel al atribuirii contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, deci în materie civilă.

Se mai susţine de către contestatoare că demersul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este discriminatoriu, motiv pentru care a formulat o sesizare întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000.

Nu se precizează însă, în ce constă presupusa faptă de discriminare, astfel că susţinerea privind caracterul discriminatoriu al soluţiei adoptate de intimat nu poate fi reţinută.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu exprimă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii contestatoarei de numire în funcţia de judecător, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, hotărârea fiind un act administrativ legal, motiv pentru care va fi respinsă ca nefondată contestaţia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1254 din 27 octombrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi împotriva Hotărârii nr. 1021 din 25 octombrie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru Judecători, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 iunie 2017.