Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2430/2017 AI generated

Annulment of administrative appeal for failure to prepay judicial stamp duty

Case Number Decizia nr. 2430/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the claimant, effectively upholding the lower court's dismissal of the action and leaving the original judgment in force. The dispute involved a civil action in judicial administrative law brought by an individual against a judicial inspection body, which was rejected as inadmissible at the appellate level; the claimant subsequently filed an appeal to the Supreme Court. The appeal was annulled because the claimant failed to provide proof of payment for the mandatory judicial stamp duty of 50 lei required for the appeal to be admissible. The court applied Articles 486(2) and (3) and 493(5) of the Code of Civil Procedure, in conjunction with Article 33 of O.U.G. 80/2013, establishing that the omission of the stamp duty payment constitutes a nullity that precludes substantive review of the case.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013; Annulment of administrative appeal for failure to prepay judicial stamp duty: Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că recursul este anulabil, recurentul-reclamant nefăcând dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 50 lei.

Keywords

AI generated
action for annulment payment of stamp duty judicial review civil judgment duty of inspection cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 493 C. proc. civ
Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 septembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Analizând cererea de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului, după cum se va arăta în continuare.
art. 486 alin. (2) C. proc. civ
civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art.
art. 486 alin. (3) C. proc. civ
civ., coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., întrucât recurentul nu a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G.
art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art.
art. 496 C. proc. civ
(2) şi (3) şi art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat de reclamantul A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 619 pronunţată la data de 24 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. I.1 a declarat recurs reclamantul A. care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând cauza, să se admită pe fond acţiunea.

3. Pregătirea dosarului de recurs şi procedura de filtrare

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat că recursul este anulabil, recurentul-reclamant nefăcând dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 50 lei.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 septembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererea de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului, după cum se va arăta în continuare.

În speţă, astfel cum s-a reţinut şi în raportul întocmit, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., întrucât recurentul nu a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013, aspect care primează în analiza regularităţii căii de atac exercitate.

Înalta Curte constată că, deşi recurentului-reclamant A. i s-a comunicat că trebuie să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, conform dovezilor anexate la dosarul de recurs, acesta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei", iar art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat de reclamantul A.

Ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod, decizia va fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 619 din 24 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Decizia se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2017.