Judicial transfer refusal: adequacy of CSM motivation and balancing of personal interests against court workload criteria

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Hotărârea supusă controlului judiciar

Prin Hotărârea nr. 42 din 17.01.2017, publicată la data de 14.02.2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de petenta A. împotriva Hotărârii Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1312 din 25.10.2016, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Judecătoria Deva la Judecătoria Timişoara.

1.2. Contestaţia formulată de A.

La data de 27.02.2017, împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42 din 17.01.2017 a formulat contestaţie petenta A., care a solicitat anularea acesteia şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul său de la Judecătoria Deva la Judecătoria Timişoara.

Contestatoarea a arătat că motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate sunt următoarele:

- Cu ocazia şedinţei privind transferurile judecătorilor din data de 25.10.2016, Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat în mod eronat că la Judecătoria Timişoara exista un singur post vacant din cele două existente, în condiţiile în care a avut în vedere că un post de judecător a fost indisponibilizat, deşi, după emiterea Hotărârii Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1004 din 18.10.2016, acest post devenise vacant.

- Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii nu a analizat în mod global criteriile stabilite de art. 3 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 09.03.2006 în vederea soluţionării cererilor de transfer. În concret, intimatul a ignorat în mod complet motivele de ordin personal care au stat la baza formulării cererii şi nu a menţionat datele care i-ar fi conferit un avantaj în raport cu ceilalţi magistraţi care nu îndeplineau toate condiţiile legale pentru admiterea unei astfel de cereri. Pe acest aspect, contestatoarea a opinat în sensul că cererea sa de transfer a fost soluţionată în mod arbitrar, în condiţiile în care cele două posturi vacante de la Judecătoria Timişoara au rămas neocupate în urma sesiunii de transfer din data de 25.10.2016.

- Contestatoarea a menţionat vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror şi vechimea la instanţa/parchetul de la care se solicită transferul nu pot fi condiţii determinante în admiterea cererii de transfer, deoarece perioada în care activează la o instanţă poate fi la aprecierea magistratului în cauză. În concret, partea face referiri la modalitatea în care a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător B., care avea aceeaşi vechime de 8 luni la instanţa de la care a solicitat transferul.

- De asemenea, contestatoarea a apreciat că datele statistice ale instanţelor implicate nu au fost avute în vedere în mod corelativ, cu scopul de a se asigura buna funcţionare a activităţii acestora.

- Contestatoarea a concluzionat în sensul că hotărârile contestate nu sunt motivate, întrucât în cuprinsul acestora nu au fost arătate criteriile decisive avute în vedere de către emitenţi la adoptarea soluţiilor.

- În cauză, a fost încălcat principiul egalităţii de tratament juridic, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii şi-a exercitat puterea decizională fără a avea în vedere criterii obiective sau considerente de oportunitate, situaţie în care au fost depăşite limitele de apreciere prevăzute de lege.

1.3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare în care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

Partea a prezentat istoricul situaţiei de fapt şi a răspuns punctual la motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat invocate de contestatoare.

1.4. Probele administrate

Contestatoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: Hotărârea Secţiei pentru Judecători a C.S.M. nr. 1312 din 25.10.2016; Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 42 din 17.01.2017; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1432 din 27.07.2007 la B.N.P. C.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, intimatul a depus la dosar actul administrativ contestat, precum şi documentaţia care a stat la baza adoptării sale.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

După cum s-a precizat la pct. 1.2. al acestei decizii, contestatoarea A. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, cu cererea de verificare a legalităţii Hotărârii nr. 42 din 17.01.2017 prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de aceasta împotriva Hotărârii nr. 1312 din 25.10.2016 prin care Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea sa de transfer de la Judecătoria Deva la Judecătoria Timişoara.

În esenţă, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reţine că actele administrative sunt contestate pe următoarele aspecte:

(i) motivarea deficitară pe soluţia de respingere a cererii de transfer, deoarece au fost luate în considerare doar criteriile obiective;

(ii) ierarhizarea nepermisă a criteriilor statuate de art. 3 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 09.03.2006, ignorarea motivelor de ordin personal invocate;

(iii) încălcarea principiul egalităţii de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma susţinerilor părţilor şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte apreciază contestaţia ca fiind neîntemeiată pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.

Referitor la respectarea principiului motivării actului administrativ

Într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Contrar susţinerilor contestatoarei, Înalta Curte apreciază că intimatul a examinat în mod efectiv şi concret toate criteriile prevăzute în mod cumulativ de art. 3 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 09.03.2006, cu modificările şi completările ulterioare, fără să procedeze la ierarhizarea acestora, tocmai în scopul de asigura un just echilibru între interesul public ce se impune a fi ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin actul administrativ.

În acest sens, Plenul C.S.M. a menţionat în hotărâre că, la soluţionarea cererii de transfer, Secţia pentru Judecători a ţinut seama de faptul că "doamna judecător are o vechime de doar 8 luni la Judecătoria Deva, instanţa de la care solicită transferul, iar Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva au comunicat avize nefavorabile cu privire la cererea sa de transfer."

De asemenea, Plenul C.S.M. a evidenţiat în hotărâre faptul că Secţia pentru Judecători a avut în vedere împrejurarea că au fost formulate 5 cereri de transfer de la Judecătoria Deva la alte instanţe şi pentru a nu perturba activitatea acestei judecătorii a apreciat că nu este oportună încuviinţarea a mai mult de două cereri de transfer, motiv pentru care a dispus transferul doamnei judecător D. la Judecătoria Piatra Neamţ şi a doamnei judecător B. la Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, luând în considerare, în special, motivele de ordin personal invocate de magistraţii aflaţi in discuţie, precum şi distanţa dintre localităţile de domiciliu şi municipiul Deva, dar şi sediul instanţei la care funcţionau la data respectivă. În acelaşi timp, Plenul C.S.M. a reţinut şi faptul că Secţia pentru Judecători a analizat motivele de ordin personal invocate de contestatoare, referitoare la faptul că domiciliază împreună cu întreaga familie în oraşul Timişoara şi este înscrisă la doctorat la Universitatea de Vest - Timişoara - Facultatea de Drept.

Aşadar, din actele dosarului rezultă că motivele familiale şi personale invocate de contestatoare au fost consemnate în tabelul privind "Situaţia judecătorilor care au solicitat transferul la instanţele din raza teritorială a Curţii de Apel Timişoara", au fost analizate atât de Secţia de Judecători cât şi de Plenul C.S.M., însă acestea nu au fost reproduse în cele două hotărâri contestate, pentru a se asigura respectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, drept reglementat de art. 26 din Constituţie şi de art. 8 din C.E.D.O.

În raport de aspectele anterior descrise, Înalta Curte apreciază că principiul motivării actelor administrative a fost respectat de emitenţii celor două hotărâri deduse controlului de legalitate al instanţei.

Referitor la cererea de transfer

Conform art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 193 din 09.03.2006, cu modificările şi completările ulterioare:

"

La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;

- vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport de cerinţele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soţului sau soţiei;

- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

- starea de sănătate şi situaţia familială."

În sesiunea de transferuri din data de 25.10.2016, pe de o parte, un număr de 6 judecători au formulat cereri de transfer pentru Judecătoria Timişoara, iar, pe de altă parte, un număr de 5 judecători au formulat cereri de transfer de la Judecătoria Deva, situaţie în care, pentru toţi solicitanţii, au fost verificate în mod concomitent şi comparativ criteriile prevăzute de textul normativ anterior citat.

În concret, în hotărârile contestate s-a arătat faptul că la Judecătoria Deva erau ocupate toate cele 19 posturi de judecător prevăzute în schema de personal, fiind vacante funcţiile de preşedinte de secţie civilă şi de secţie penală. La această instanţă, exista un post de judecător temporar vacant, însă nu existau posturi de judecător efectiv vacante.

În ceea ce priveşte volumul de activitate al instanţei, în hotărârile analizate s-a reţinut faptul că la Judecătoria Deva, de unde contestatoarea solicita transferul, în primul semestru al anului 2016, încărcătura pe judecător a fost de 388 dosare, faţă de media naţională de 643 dosare, iar în aceeaşi perioadă încărcătura pe schemă a fost de 409 dosare, spre deosebire de media naţională de 572 dosare.

La Judecătoria Timişoara, instanţa la care s-a solicitat transferul, din cele 54 de posturi, erau ocupate 52 posturi, fiind vacante 2 posturi, din care pentru 1 post a fost dispusă măsura indisponibilizării, ca urmare a faptului că a fost admisă cererea unui judecător de continuare a activităţii la această instanţă, începând cu data de 01.01.2017, în baza dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. La această instanţă, în primul semestru al anului 2016, încărcătura pe judecător a fost de 535 dosare, faţă de media naţională de 643 dosare, iar în aceeaşi perioadă încărcătura pe schemă a fost de 525 dosare, spre deosebire de media naţională de 572 dosare.

Ca atare, Înalta Curte reţine că a fost analizat în mod corect criteriul referitor la volumul de activitate al instanţei de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, precum şi numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora.

Totodată, Înalta Curte apreciază că este judicioasă măsura de admitere doar a două cereri de transfer din cele 5 formulate în acea sesiune, pentru a fi asigurată buna desfăşurare a activităţii instanţelor implicate.

De asemenea, Secţia pentru Judecători a C.S.M. a reţinut faptul că vechimea efectivă în funcţie a contestatoarei la data formulării cererii de transfer era de 8 luni, aspect care, de altfel, a fost menţionat şi în tabelul privind "Situaţia judecătorilor care au solicitat transferul la instanţele din raza Curţii de Apel Timişoara."

Referitor la motivele personale, Înalta Curte are în vedere faptul că, în urma examenului de capacitate, contestatoarea a optat pentru instanţa la care a fost repartizată, cu alte cuvinte, şi-a asumat faptul că îşi va desfăşura activitatea profesională în altă localitate decât cea de domiciliu.

De asemenea, în mod pe deplin justificat, intimatul a avut în vedere şi avizele negative exprimate de Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Deva.

În concluzie, Înalta Curte nu poate reţine faptul că intimatul a acţionat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: dreptul de apreciere a fost exercitat de către intimat în limitele competenţei prevăzute de art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, cu luarea în apreciere a criteriilor statuate de art. 3 din Regulament, iar justul echilibru care trebuie să existe între interesul personal şi interesul public a fost respectat.

În fine, Înalta Curte nu poate primi critica referitoare la încălcarea principiul egalităţii de tratament juridic cu ocazia analizării cererilor de transfer.

Contestatoarea a invocat inconsecvenţa practicii administrative a intimatului în această materie şi a făcut referiri la hotărârile pronunţate în legătură cu cererile formulate de 2 judecători în aceeaşi sesiune de transferuri. Însă, instanţa nu se va pronunţa cu privire la aceste acte administrative aduse în discuţie de către contestatoare câtă vreme nu a fost investită cu cereri având ca obiect anularea acestora, cereri ce ar fi trebuit formulate în contradictoriu cu beneficiarii hotărârilor.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 42 din 17.01.2017, publicată la data de 14.02.2017, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 42 din 14 februarie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2017.