Judicial review limits on professional exam grading: prohibition of substituting administrative discretion in insolvency practitioner certification.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.11.2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, anularea Deciziei nr. 7 din 11 iulie 2014 a Consiliului Naţional de Conducere al U.N.P.I.R. şi obligarea pârâtei la acordarea de puncte suplimentare la întrebările nr. 9, nr. 24 şi nr. 37 din grila 3 de la examenul de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă susţinut la data de 17.04.2014 în Bucureşti.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 50 din 26 martie 2015, Curtea de Apel Constanţa a respins excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei şi a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Susţine recurentul, în esenţă, că instanţa a reţinut nelegal că Decizia nr. 7 din 11 iulie 2014 emisă de Consiliul Naţional de Conducere al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă i-a fost comunicată şi că această decizie ar fi fost motivată corespunzător de pârâtă.

Arată că, prin Decizia nr. 7 din 11 iulie 2014, s-a decis că, urmare pct. III.9 al Cap. III din Decizia C.N.C. nr. 6/2014 cu privire la rezolvarea corectă a unor întrebări din grila de examinare, C.N.C. îşi însuşeşte punctul de vedere calificat al doamnelor B. şi C., membre ale consiliului, şi decide respingerea contestaţiei domnului A., ca nefondată".

Constatările din Decizia nr. 7 din 11 iulie 2014 nu sunt motivate corespunzător şi legal, făcând referire la o altă decizie a C.N.C. al U.N.P.I.R., nr. 6/2014, decizie în cuprinsul căreia punctul de vedere al membrelor comisiei cu privire la rezolvarea problemelor nr. 37, 43 şi 55 din grila de examen 3 nu a fost motivat corespunzător. Membrele comisiei nu au explicat aspectul ridicat de el, încălcându-se art. 5 alin. (11) din Legea nr. 82/1991, care prevede că persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) au obligaţia să conducă contabilitatea în partidă dublă, în sensul că activul trebuie obligatoriu să fie egal cu pasivul.

Continuă recurentul că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat, la capătul nr. 2 şi 3 din cerere, obligarea pârâtei la acordarea punctelor corespunzătoare pentru întrebările nr. 9, 24 şi 37 din grila de examen şi obligarea pârâtei la recunoaşterea dreptului său şi la admiterea sa la examenul de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă, deoarece punctajul corect şi legal al său este de 152 de puncte, aferent notei 7,60, notă superioară notei minime de promovare, 7,00.

Însă, prima instanţă a lăsat nesoluţionate aceste capete de cerere, cu motivarea nelegală că instanţa de judecată nu se poate substitui comisiei de specialişti care a elaborat întrebările şi răspunsurile.

Apreciază recurentul că instanţa de judecată este obligată să se pronunţe pe toate captele de cerere, în caz contrar încălcându-se legea şi impunându-se casarea hotărârii.

În continuarea motivelor de recurs, recurentul şi-a expus punctul său de vedere privind soluţionarea întrebărilor nr. 9, 24 şi 37 din Grila nr. 3 de examinare.

4. Apărările formulate de intimată

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reluând în esenţă, apărările formulate la fondul cauzei şi expunând situaţia de fapt.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 27 aprilie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

5.2. Cu privire la fondul recursului. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, în lumina argumentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează.

5.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recurentul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 7 din 11 iulie 2014 emisă de Consiliul Naţional de Conducere al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, prin care, la pct. III.9, i-a fost respinsă contestaţia cu privire la rezolvarea corectă a unor întrebări din grila de examinare, ca nefondată. A mai solicitat obligarea pârâtei la acordarea punctajului pe care el îl apreciază a fi corect la întrebările nr. 9, nr. 24 şi nr. 37 din Grila nr. 3 şi obligarea pârâtei la recunoaşterea dreptului său şi la admiterea la examenul de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă susţinut la data de 17.05.2014 în Bucureşti.

În susţinerea recursului, recurentul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurentul a invocat formal pct. 5 al articolului menţionat, referitor la încălcarea de către instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, pentru că nu a arătat în niciun fel ce reguli de procedură ar fi fost încălcate de prima instanţă.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază a fi neîntemeiat şi motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., dat fiind că sentinţa recurată este rezultatul interpretării şi aplicării corecte a normelor juridice incidente situaţiei de fapt rezultate din probele administrate.

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că autoritatea pârâtă a respectat procedura de soluţionare a contestaţiei reclamantului formulate împotriva rezultatelor examenului susţinut la data de 17.05.2014, că Decizia nr. 7 din 11 iulie 2015 a fost cunoscută de reclamant, de vreme ce a solicitat anularea acesteia, şi că instanţa nu se poate substitui comisiei de examen.

Susţinerile recurentului în sensul că nu i-ar fi fost comunicată Decizia nr. 7 din 11 iulie 2015 şi că nu ar fi motivată corespunzător nu pot fi avute în vedere de instanţa de recurs. Prin această decizie, ce face obiectul acţiunii de faţă, a fost respinsă contestaţia recurentului, în raport cu cele reţinute de membrii comisiei de examinare asupra sesizărilor formulate de recurent prin contestaţia la rezultatul examenului, care au menţinut răspunsurile la întrebările de examen şi punctajul corespunzător.

De altfel, Înalta Curte constată că finalitatea urmărită de recurent prin promovarea acestei acţiuni este modificarea punctajului acordat la anumite întrebări din Grila 3 de examen, cu consecinţa promovării examenului de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă.

Astfel cum s-a stabilit şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cadrul controlului de legalitate exercitat, instanţa de contencios administrativ nu poate verifica decât respectarea prevederilor legale referitoare la respectarea procedurii de concurs, iar nu aspecte ce privesc modul de acordare a punctajelor acordate candidaţilor şi modul de soluţionare a contestaţiilor acestora de către comisiile specializate. Evaluarea cunoştinţelor în cadrul unui examen se îndepărtează atât de mult de la sarcina normală a judecătorului încât garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu ar putea viza litigiile dintr-o asemenea materie.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond nu a lăsat nesoluţionate capetele nr. 2 şi 3 din acţiune, ci a indicat în mod corect limitele exercitării controlului judiciar în litigiile având ca obiect contestarea rezultatelor unui concurs/examen, astfel cum au fost stabilite prin chiar jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii împotriva Olandei).

De altfel, aceste limite au fost reiterate şi în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 725/2014, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că dispoziţiile art. 527 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că, potrivit unei jurisprudenţe constante a instanţei de contencios constituţional, "posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcţia pentru care s-a organizat examenul ori concursul, prin controlul respectării procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiţie competenţa de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceştia şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar exceda în mod evident atribuţiilor instanţelor judecătoreşti. Aşadar, prevederile art. 21 din Legea fundamentală, referitoare la accesul la o instanţă de judecată, nu au aplicabilitate în materia contestării baremului sau rezultatului unui examen ori concurs, ci numai în ceea ce priveşte controlul legalităţii procedurii de desfăşurare a examenului sau concursului respectiv.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii împotriva Olandei, prin decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunţată în Cauza San Juan împotriva Franţei, prin decizia de inadmisibilitate din 2 septembrie 2003, pronunţată în Cauza Eisenberg împotriva Franţei, şi prin Hotărârea din 24 februarie 2005, pronunţată în Cauza Nowicky împotriva Austriei [parag. (34)], a statuat, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susţinerea unui examen de tip şcolar sau universitar şi nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, îndepărtându-se atât de la competenţa normală a unui judecător, învestit de regulă cu soluţionarea unui diferend, cât şi de la garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor" ce ar putea apărea în această materie."

Este adevărat că art. 22 alin. (2) C. proc. civ. consacră principiul aflării adevărului prin îndatorirea impusă judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, însă respectarea acestui principiu nu poate fi raportată decât la acele aspecte ce pot face obiectul controlului instanţelor judecătoreşti.

În opinia Înaltei Curţi, contrar susţinerilor recurentului, plenitudinea de competenţă conferită instanţei de contencios administrativ nu echivalează cu posibilitatea analizării unor aspecte care intră în sfera marjei de apreciere a autorităţilor publice, dat fiind că aceasta ar reprezenta tocmai o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti prin incursiunea acesteia în sfera puterii executive. Atâta timp cât recurentul-reclamant nu a indicat aspecte certe şi concrete de natură a atesta existenţa arbitrariului, modalitatea de notare a lucrării acestuia se circumscrie marjei de apreciere a autorităţii. Altfel spus, recurentul-reclamant nu a făcut dovada că rezultatul obţinut la examenul organizat de U.N.P.I.R. la data de 17.05.2014 de dobândire a calităţii de practician în insolvenţă constituie rezultatul exercitării de către autoritatea pârâtă a dreptului de apreciere cu exces de putere.

5.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că nu există motive de reformare a sentinţei atacate şi, în consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 50 din 26 martie 2015 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2017.