Police disciplinary dismissal order: revision request for failure to rule on requested legal grounds deemed inadmissible as mere disagreement with substantive outcome

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a solicitat constatarea nulităţii absolute a Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998, prin care a fost sancţionat disciplinar cu trecerea în rezervă; analizarea legalităţii tuturor actelor şi operaţiunilor administrative, care au stat la baza emiterii Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998; constatarea lipsei efectelor juridice şi a inopozabilităţii Ordinului nr. 01107 din 25 iunie 1998, asupra celor sancţionaţi disciplinar prin acest act administrativ, în perioada 25.06.1998 - până la comunicarea sancţiunii; constatarea nulităţii absolute a dosarului de cercetare disciplinară nr. S/760487/1998, întocmit de mr. B., conţinând 81 file; repunerea în drepturi, respectiv grad, funcţie, deţinute anterior trecerii în rezervă şi obligarea pârâţilor, la plata unor daune morale în valoare de 200.000 lei.

Prin sentinţa nr. 3310 din 03 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile privind autoritatea de lucru judecat şi lipsa de interes.

A respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Împotriva sentinţei nr. 3310 din 03 decembrie 2014 şi a încheierii din data 24 noiembrie 2014 a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat, şi solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin decizia nr. 1642 din 26 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile declarate de A. şi Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 3310 din 3 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Cu privire la decizia nr. 1642 din 26 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Revizuentul susţine că instanţa de recurs a omis să se pronunţe cu privire la denunţarea ca fals a actului administrativ individual unilateral - Ordinul I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998, precum şi cu privire la constatarea îngrădirii dreptului la apărare, accesului liber în justiţie şi dreptul la informaţie, garantate de art. 21, art. 24 şi art. 31 din Constituţia României, precum şi exercitarea abuzivă a puterii de către funcţionari din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române cu ocazia emiterii şi aplicării sancţiuni disciplinare, date prin Ordinul I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998.

Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc. decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut şi obiectul pricinii nu se află în fiinţă.

Pentru a fi aplicabilă această prevedere legală este necesar ca hotărârea atacată să tranşeze fondul unui litigiu într-un mod care nu concordă obiectului concret al cererii reclamantului, pentru că revizuirea este o cale de atac extraordinară care vizează îndreptarea erorilor de fapt.

Astfel spus, motivul prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ca un remediu în cazul încălcării principiului disponibilităţii se referă exclusiv la obiectul cererii deduse judecăţii, la pretenţiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Demersul revizuentului nu îndeplineşte cerinţele de admisibilitate deduse din interpretarea art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că instanţa de recurs s-a pronunţat în limitele învestirii.

Acest considerent exprimă interpretarea unei chestiuni de drept privind limitele devoluţiunii în recurs, iar nu un aspect de fapt care să fundamenteze o cerere de revizuire.

De fapt, prin cererea de revizuire, revizuentul nu face decât să urmărească schimbarea soluţiei din recurs, aceasta fiindu-i nefavorabilă, dar revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăţi întemeiată pe unele elemente noi, ce nu au putut forma obiectul judecăţii ce a condus la pronunţarea hotărârii care face obiectul căii de atac, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă.

Prin urmare, constatând că nu sunt întrunite cerinţele cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de către revizuent, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A., prin mandatar C., împotriva deciziei nr. 1642 din 26 mai 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2017.