Jurisdictional conflict over judicial salary claims: exclusivity of administrative jurisdiction under Law 284/2010 vs. labor law competence for enforcement of existing wage entitlements

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/102/2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş la stabilirea cuantumului indemnizaţiei brute lunare cu includerea creşterilor salariale de 5%, 2% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, recunoscute prin sentinţa civilă nr. 36 din 18.01.2008 a Tribunalului Maramureş rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R din 10.11.2009 a Curţii de Apel Cluj, precum şi la plata acestor drepturi salariale pe 3 ani anteriori introducerii acţiunii, începând cu data de 22.08.2013 şi până la plata efectivă, precum şi pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate, ci indicele de inflaţie la data plăţii şi dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 13/2011. De asemenea a solicitat obligarea Ministerului Economiei şi finanţelor la alocarea sumelor necesare pentru efectuarea plăţii.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 166 alin. (4) şi art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, O.G. nr. 13/2011 şi Decizia nr. 23 din 23 iunie 2015.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1260 din 20 decembrie 2016, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale, excepţie invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş a reţinut că în materia stabilirii drepturilor salariale ale magistraţilor, competenţa materială a instanţei de judecată este stabilită de art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. 6 la Legea nr. 284/2010.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.01.2017.

2.2. Prin sentinţa nr. 1187 din 4 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş şi Ministerul Economiei şi Finanţelor în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă (complet specializat în conflicte de muncă).

Constatându-se existenţa unui conflict negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

La pronunţarea acestei soluţii, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe C. muncii, iar nu pe art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. 6 la Legea nr. 284/2010, luând în considerare că nu se atacă o hotărâre a organelor prevăzute la alin. (1) din acest articol, reclamanta nesusţinând că a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 284/2010, în raport de dispoziţiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C. proc. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că reclamanta a învestit instanţa cu o cerere privind plata unor drepturi salariale, respectiv stabilirea cuantumului indemnizaţiei brute lunare cu includerea creşterilor salariale de 5%, 2% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, recunoscute prin sentinţa civilă nr. 36 din 18.01.2008 a Tribunalului Maramureş rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R din 10.11.2009 a Curţii de Apel Cluj, precum şi la plata acestor drepturi salariale pe 3 ani anteriori introducerii acţiunii, începând cu data de 22.08.2013 şi până la plata efectivă, precum şi pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate ci indicele de inflaţie la data plăţii şi dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 13/2011.

Conform art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010:

"

(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)"

Dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sunt de strictă interpretare şi aplicare, acestea reglementând o excepţie de la regulile de competenţă stabilite prin dispoziţiile legale de drept comun.

În mod corect a reţinut Curtea de apel că aceste dispoziţii legale reglementează competenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Se observă, astfel, că acţiunea formulată de reclamanţi nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceștia nu au solicitat anularea pentru nelegalitate a ordinelor prin care le-au fost stabilite drepturile salariale, nefiind aşadar dedus judecăţii un litigiu ce are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).

Prin urmare, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că în cuprinsul acţiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte şi nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci se solicită, în principal, obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care reclamanta le consideră cuvenite şi neplătite, recunoscute prin sentinţa civilă nr. 36 din 18.01.2008 a Tribunalului Maramureş rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R din 10.11.2009 a Curţii de Apel Cluj (capăt de cerere la judecarea căruia a renunţat), precum şi la plata acestor drepturi salariale pe 3 ani anteriori introducerii acţiunii.

Având în vedere obiectul acţiunii formulate de reclamanţi - acţiune în pretenţii având ca obiect drepturi salariale - şi fundamentarea acesteia în fapt şi în drept, Înalta Curte constată că instanţa specializată în materia contenciosului administrativ nu are competenţa de soluţionare a cauzei, motiv pentru care, având în vedere temeiul de drept invocat prin acţiune, respectiv art. 268 alin. (1) lit. c) şi art. 166 alin. (4) C. muncii, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, secţie ce are în competenţă şi soluţionarea litigiilor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş şi Ministerul Economiei şi Finanţelor în favoarea Tribunalului Mureş, secţia litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2017.