Territorial Competence for Union-Initiated Actions: Relevance of Union Headquarters Under Law No. 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Bucharest Court of Appeal, second section of administrative and fiscal litigation, ordering it to hear the case. The dispute arose when the Bucharest Court of Appeal declined jurisdiction to the Prahova Court of Appeal based on the individual members' domicile, but the Prahova Court of Appeal rejected its own competence, arguing that jurisdiction should be determined by the plaintiff union's headquarters rather than the individual employees' locations. The key legal issue was determining the competent territorial court for an administrative action brought by a trade union on behalf of its public servant members. Relying on a binding interpretation from the Court of Appeal’s full bench (Decision No. 1/2013), which established that in such cases the competent court is that of the union's headquarters, the High Court applied Article 10(3) of Law No. 554/2004 and Article 28 of Law No. 62/2011, ruling that the union’s choice of its own headquarters in Bucharest was valid and precluded a territorial incompetence exception.
Legislator headnote
AI generatedart. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 28 din Legea nr. 54/2003, art. 517 alin. (4) C. proc. civ; Territorial Competence for Union-Initiated Actions: Relevance of Union Headquarters Under Law No. 554/2004: Astfel, având în vedere că sediul organizaţiei sindicale se află în municipiul Bucureşti şi că art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 prevede că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul reclamantei, instanţa a apreciat că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze această cauză, având în vedere alegerea de competenţă care a fost exprimată, prin raportare şi la disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 care prevăd că cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ fiscal, sub nr. x/3/2016, reclamantul Sindicatul National al Politistilor şi Vamesilor, pentru membrii săi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova au solicitat obligarea acestuia la acordarea gradaţiei corespunzătoare vechimii în muncă, prin luarea în considerare a perioadei de studii în instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite corespunzător gradaţiei stabilite la art. 9 alin. (1) şi (5) din O.G. nr. 38/2003 sau art. 11 din Anexa VII, Capitolul II, Secţiunea a 2-a din Legea nr. 284/2010, după caz, în funcţie de data absolvirii, prin luarea în considerare a perioadei de studii în cadrul unităţilor de învăţământ şi drepturile salariale efectiv plătite, începând cu ultimii trei ani de la data formulării acţiunii şi până la încetarea raporturilor de serviciu, proporţional cu perioada efectiv lucrată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 7277/2016, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999.
2.2. Prin sentinţa nr. 781 din 27 aprilie 2017 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul National al Politistilor şi Vamesilor, pentru membrii săi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., N., M., în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Prahova, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă dintre Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Prahova, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Prahova a reţinut că sediul organizaţiei sindicale, iar nu domiciliul membrilor de sindicat, prezintă relevanţă pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei.
Astfel, având în vedere că sediul organizaţiei sindicale se află în municipiul Bucureşti şi că art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 prevede că reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul reclamantei, instanţa a apreciat că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze această cauză, având în vedere alegerea de competenţă care a fost exprimată, prin raportare şi la disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 care prevăd că cauzele având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat în numele şi pentru care a fost introdusă acţiunea sunt funcţionari publici cu statut special - poliţişti din cadrul I.P.J. Vrancea - sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora "Art. 109 - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".
În cauză, este de observat faptul că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de sindicatul reclamant în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011, conform cărora:
"
Art. 28 - (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres".
În condiţiile în care prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 îşi aveau corespondentul în dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 (reglementarea anterioară care a fost abrogată de Legea nr. 62/2011), este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată prin decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:
"
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."
Astfel fiind, este necontestat faptul că Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său situat în mun. Bucureşti, sector 1, în raza teritorială de competenţă a Tribunalului Bucureşti.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. prin Sindicatul National al Poliţiştilor şi Vameşilor în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2017.