Securitate worker status requires actual suppression of fundamental rights, not merely drafting unexecuted surveillance measures

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.12.2014, sub nr. x/2/2014 reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe acesta.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 452 din data de 19.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A.; s-a constatat calitatea de lucrător al Securităţii pentru pârâtul A.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul a formulat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii, arătându-se că sentinţa atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, recurentul a arătat următoarele:

Sentinţa civilă recurată este nelegală (art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.).

Hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

Motivarea hotărârii primei instanţe este sumară şi cuprinde considerente străine de fondul pricinii, deoarece s-a reţinut încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, deşi materialele de arhivă depuse la dosar dovedesc numai existenţa unor propuneri, care nu au fost urmate de acte de executare şi care, oricum erau supuse unei aprobări ulterioare pentru a fi puse în aplicare.

Arată recurentul că a fost angajat al fostei Securităţi, având gradul de locotenent major (1987), respectiv căpitan (1987) la Biroul de Contrainformaţii al Penitenciarului Codlea din cadrul Direcţiei a IV-a, însă prin activitatea desfăşurată în cadrul acestui birou nu a încălcat în nici un moment drepturile şi libertăţile fundamentale ale deţinutului în cauză, ori ale vreunei alte persoane.

În ceea ce priveşte măsurile trasate de către recurent, acestea nu au dus în nici un moment la îngrădirea vreunui drept al deţinutului şi nici nu au avut ca efect vreo îngrădire.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei deţinutul şi-a exprimat în mod public în cadrul locului de deţinere, în diverse ocazii, faţă de ceilalţi deţinuţi, fără nici o constrângere convingerile sale, precum şi de exemplu faptul că "intenţionează să facă câteva furturi pentru a avea un capital onorabil".

Atât timp cât declaraţiile date de deţinut şi care au fost cuprinse în notele informative au fost date public, nemijlocit în prezenţa şi a altor deţinuţi nu se poate vorbi de încălcarea dreptului la viaţă privată.

Mai mult decât atât, propunerile ca "obiectivul nu va fi scos la muncă în exteriorul locului de deţinere", "amânarea "obiectivului" la comisia de punere în libertatea condiţionată", au rămas simple propuneri fără a fi duse la îndeplinire. Dacă aceste propuneri ar fi fost duse la îndeplinire s-ar fi reflectat în dosarul din penitenciar al deţinutului, precum şi în dosarul Securităţii.

În ceea ce priveşte supravegherea informativă, respectiv controlul T.O., precum şi controlul corespondenţei expediate se arată faptul că acestea nu au fost realizate şi astfel nu pot fi reţinute în sarcina sa, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond. Simpla trasare a unor măsuri pe hârtie, nu poate constitui o atingere a dreptului la viaţă privată şi a dreptului la secretul corespondenţei.

În documentele prezentate de C.N.S.A.S. nu se regăseşte niciun document sub semnătura olografa a recurentului în baza căruia să se fi trecut la punerea în practică a planului de măsuri şi să fi cerut unităţilor specializate să intercepteze corespondenţa sau convorbirile lui B.

Astfel, dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice nu a fost încălcat.

A arătat recurentul că cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu sunt întrunite cumulativ, în ce priveşte prima condiţie, este adevărat că a avut calitate de ofiţer al Securităţii, însă, cea de-a doua condiţie, ca prin activitatea desfăşurată să fi suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, nu este îndeplinită, pentru că activitatea sa s-a desfăşurat în temeiul şi cu respectarea legilor şi, pe cale de consecinţă, nu se poate admite cererea de constatare a calităţii de lucrător de securitate.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este fondată.

În ceea ce priveşte motivarea necorespunzătoare a sentinţei recurate

Înalta Curte constată neîntemeiat acest motiv de recurs, instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi de drept în acţiunea dedusă judecăţii, expunând în mod logic raţionamentul său, motivele care au condus la soluţia adoptată, fiind astfel îndeplinite exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a respins motivat argumentele aduse de pârât fără a detalia mai mult decât este necesar rezonabil în acest gen de aspecte pentru a se proteja dreptul la imagine şi viaţă privată al persoanelor în cauză.

Al doilea motiv de recurs privind neîndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv dacă prin activitatea desfăşurată a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, este de asemenea, nefondat.

În mod corect instanţa de fond a enumerat sarcinile şi măsurile dispuse de recurentul-pârât în calitate de locotenent major privind pe B. - persoana care a fost deţinută în Penitenciarul Codlea şi care a solicitat, în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, verificarea sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care acesta a avut acces.

Nu poate fi primită apărarea pârâtului-recurent că nu a încălcat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale prin instrumentarea sau dirijarea Planului de măsuri privind pe B.

Nu se poate considera că măsurile şi sarcinile propuse de lucrătorul Securităţii nu au produs efecte, dovadă că persoana în cauză doreşte deconspirarea celor care i-au instrumentat dosarul de deţinut.

Aprecierile instanţei de fond sunt corecte, din sarcinile şi măsurile operative propuse se conturează îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) deoarece imixtiunile în viaţa şi conştiinţa persoanelor precum B. care "face propagandă modului de viaţă din occident", felul în care a dispus pârâtul-recurent, încalcă dreptul la viaţă privată a individului (art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturi Civile şi Politice), dreptul la secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice (art. 33 din Constituţia României din 1965), dreptul la libertatea de exprimare (art. 28 din Constituţia României din 1865 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice), dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale fiinţei sale, despre elementele care privesc modul de a gândi şi care trebuie să rămână inaccesibile.

În Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012 se arată că "în cazul unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, realizarea justiţiei presupune şi verificarea obiectivă a veridicităţii actelor şi faptelor care au avut loc. în trecut, într-un anumit context politic şi istoric al ţării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiţia imparţială, fără urme vindicative, într-o societate democratică şi protecţia dreptului individului, să fie atins".

Toate sarcinile şi măsurile dirijate de pârâtul-recurent, reprezintă în sine încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale precizate anterior, iar faptul că însăşi persoana asupra căreia s-a instrumentat procedura a formulat cerere conform art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 prezumă vătămarea drepturilor sale. Pârâtul nu poate proba că nu au fost executate măsurile şi că nu au avut loc. ca efect încălcarea, restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 452 din 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 452 din 19 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2017.