Repayment of EU co-financing funds post-contract termination: distinguishability of administrative decision from enforceable judicial title and validity of counterclaim

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.08.2015 sub nr. x/2/2014 reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în principal anularea în parte a Deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 în sensul anulării obligaţiei stabilite în sarcina societăţii reclamante de a restitui în întregime suma totală de 677.507,54 lei, precum şi suspendarea executării Deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, iar în subsidiar a solicitat anularea termenului de restituire de 15 zile şi anularea obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere şi restituirea sumei în tranşe, eşalonate pe un interval de 24 de luni, cu o perioadă de graţie de 3 luni.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3336 din data de 08.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 12/DGACRDS/13.06.2014, formulată de reclamanta-pârâtă SC A. SRL în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de anulare a aceleiaşi decizii, ca nefondată şi s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, ambele părţi au formulat recurs reclamanta SC A. SRL şi pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, criticând pentru nelegalitate, netemeinicie, sentinţa recurată, a arătat, în esenţă, următoarele motive:

- Recurentul arată că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că Decizia nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 (actul administrativ contestat) este suficientă pentru a fi reţinută obligaţia de plată a debitoarei SC A. SRL, sens în care nu se mai impune formularea unei cereri reconvenţionale.

Prin intermediul Deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014, emisă în baza art. 7 alin. (10)-(12) şi art. 18 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. 2341 din 12 octombrie 2011, instituţia recurentă a decis încetarea contractului şi restituirea în întregime a sumelor deja plătite beneficiarului (cu titlu de finanţare nerambursabilă).

Întrucât Decizia nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 nu reprezintă titlu de creanţă, ci este numai un act administrativ cu caracter individual, recuperarea sumelor în discuţie nu poate fi realizată decât prin formularea unei acţiuni în instanţă, având ca finalitate obţinerea unui titlu executoriu (în baza căruia se poate proceda la executarea silită a debitoarei).

În contextul în care SC A. SRL nu a restituit nicio sumă din debitul creat în urma încetării contractului de finanţare, ci a înţeles să se adreseze instanţei de judecată în vederea anulării Deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 (deşi instituţia noastră era titularul unei creanţe de recuperat şi urma să introducă cerere de chemată în judecată a debitoarei), M.D.R.A.P. s-a prevalat de singurul mijloc legal şi procesual care permitea obţinerea unui titlu executoriu, respectiv formularea unei cereri reconvenţionale în baza art. 209 C. proc. civ. Recurentul solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 3336 din 08 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2/2014, iar în urma rejudecării cauzei să se admită cererea reconvenţională formulată de instituţia recurentă şi să se dispună obligarea SC A. la plata sumei de 677.507,54 lei, la care se adaugă dobânzile de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată, începând cu data de 16.07.2014 şi până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs şi reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în esenţă, pentru următoarele motive:

Motivul de casare este cel prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., decizia atacată fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1268, art. 1269, art. 1270 din noul C. civ., respectiv art. 12 şi art. 18 din Contractul nr. 2341 din 12 octombrie 2011.

Prin adresa nr. 30 din 06 martie 2014, SC A. SRL a solicitat rezilierea contractului de finanţare ca urmare a dificultăţilor financiare şi a imposibilităţii obiective a asigurării cofinanţării, solicitare ce a fost comunicată de către Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Est, Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional, prin adresa nr. 5457 din 13 martie 2014.

Prin adresa nr. 19909 din 21 martie 2014 Direcţia de Plaţi şi Contabilitate a comunicat faptul ca în cadrul proiectului Cod SMIS 21043 au fost efectuate plăţi ca urmare a 3 cereri de rambursare, în valoare totală de 677.507, 54 lei.

Direcţia Monitorizare din cadrul AM POR a organizat o întâlnire de conciliere în data de 16.05.2014, în cadrul căreia reprezentanţii SC A. SRL au solicitat ca AMPOR să aprobe rezilierea contractului fără restituirea finanţării nerambursabile încasate. Reprezentanţii M.D.R.A.P. au apreciat că situaţia de fapt expusă de către beneficiar în cadrul adresei nr. 30 din 06 martie 2014 nu poate fi considerată excepţională sau fiind o situaţie de forţă majoră deoarece prin Declaraţia de eligibilitate anexată la cererea de finanţare, beneficiarul şi-a asumat obligaţia de a asigura resursele financiare necesare implementării proiectului iar insolvenţa unuia dintre clienţii importanţi nu este de natură a afecta iremediabil proiectul din punct de vedere al sustenabilităţii economice a acestuia.

Prin adresa nr. 30 din 06 martie 2014 şi documentele suport ale acesteia existente la dosarul administrativ al Contractului de finanţare 2341 din 12 octombrie 2011, SMIS 21043, SC A. SRL a învederat cauzalitatea obiectivă ce a condus la constituirea unei situaţii de fapt de natură a impune societăţii adoptarea unei decizii dificile, respectiv aceea de a renunţa la finanţarea din fonduri nerambursabile pentru proiectul în cauza.

Se arată că notorietatea crizei financiar-economice ce a afectat nu doar mediul economic unde activează societatea noastră ci un spectru cu mult mai larg, naţional şi internaţional, constituie o probă edificatoare a situaţiei excepţionale ce a afectat planul de afaceri al societăţii şi implicit capacitatea sa de a face faţă adecvat obligaţiilor financiare asumate într-un proiect de anvergură celui care a făcut obiectul Contractului de finanţare anterior menţionat. Inclusiv insolvenţa unuia dintre clienţii semnificativi ai SC A. SRL, respectiv SC B. SRL, a generat nu doar o scădere semnificativă a fluxurilor de capital ci şi o lovitură semnificativă dată planului de afaceri ce a stat la baza proiectului în cauză, B. SRL fiind unul dintre cei mai importanţi clienţi interesaţi de facilităţile logistice ale Parcului C. ce a făcut obiectul finanţării prin contractul de finanţare nr. 2.341 din 12 octombrie 2011.

Autoritatea contractantă, prin decizia pe care a înţeles să o atace, susţine buna credinţă a societăţii şi buna conduită a acesteia în raport cu obligaţiile contractuale asumate, învederând faptul că prin adresa CSN 20220 din 21 martie 2014, departamentul de specialitate al autorităţii de management abilitat cu monitorizarea modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale de către beneficiar, a comunicat ca nu s-a desfăşurat vreo acţiune de control finalizată cu titlul de creanţa în sarcina societăţii, aspect care rezuma faptul că pe numele beneficiarului nu exista nici o suspiciune de neregulă ori frauda care să impună masuri sancţionatorii, inclusiv de natură pecuniară, cum ar fi corecţii financiare, dobânzi penalizatoare, daune interese etc.

Instanţa de fond a apreciat, realizând o interpretare greşită a normelor de drept material, respectiv o interpretare eronată a clauzelor contractuale prevăzute la art. 12 şi art. 18 alin. (1) şi alin. (4) din Contractul nr. 2341 din 12 octombrie 2011, faptul că solicitările nu ar fi temeinice, motivarea invocată de către societate neputând avea drept temei prevederile art. 18 alin. (1) din contractul anterior menţionat, astfel că a dispus respingerea cererii de anulare a actului administrativ, respectiv a deciziei emise de către M.D.R.A.P.

- Termenul de 15 zile stabilit de către autoritatea de management pentru restituirea sumei de 677.507, 54 în temeiul art. 18 alin. (4) coroborat cu prevederile art. 12 din Contractul de finanţare se apreciază că nu poate fi utilizat pentru situaţia în speţa deoarece în cuprinsul art. 12 nu exista nici o prevedere referitoare la o astfel de situaţie. Astfel, nici alin. (10) şi nici alin. (11) ale art. 12 din contractul de finanţare nu fac referire la cazul rezilierii la iniţiativa beneficiarului, reziliere ce intervine fără ca în situaţia dată să existe un caz de neregulă constatat conform procedurii menţionate la alin. (2) la art. 12 din contract.

Instanţa de fond a apreciat ca netemeinice susţinerile recurentei, făcând o aplicare greşită a prevederilor art. 12 alin. (8) şi ale art. 12 alin. (16) din Contractul nr. 2341 din 12 octombrie 2011, considerând ca în mod corect intimata a stabilit sancţiunea plaţii penalităţilor în sarcina societăţii în cazul în care rambursarea sumelor nu se realizează în termenul de 15 zile.

Daca totuşi instanţa ar retine obligativitatea beneficiarului de a restitui sumele absorbite prin cele trei cereri de rambursare şi ţinând cont de situaţia de fapt recunoscuta inclusiv prin decizia autorităţii de management, ca în cazul societăţii nu au fost înregistrate nereguli în implementarea proiectului, nereguli care să impună sancţionarea prin corecţie financiară ori de altă natură sancţionatorie, apreciază că instanţa poate dispune restituirea eşalonată a sumelor ce au făcut obiectul cererilor de rambursare, într-un interval de timp propus de 24 luni, cu o perioadă de graţie propusă de 3 luni.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele incidente aplicabile în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul reclamantei SC A. SRL

Conform raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului recurentei-reclamante SC A. SRL este tardiv declarat şi, în conformitate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., recursul va fi anulat.

Recursul pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este nefondat.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat cererea reconvenţională formulată de recurenta-pârâtă ca fiind o apărare împotriva cererii reclamantei de anulare a deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014.

Astfel, pârâta-recurentă nu a făcut nicio delimitare între ce reprezintă întâmpinarea şi ce reprezintă cererea reconvenţională din cererea depusă în acelaşi timp şi în acelaşi format.

De asemenea, se observă şi faptul că această cerere nu a fost timbrată corespunzător valorii solicitate, cuprinzând argumente pentru menţinerea deciziei nr. 12/DGACRPDS/13.06.2014 prin care s-a stabilit de această autoritate ca urmare a constatării rezilierii contractului de finanţare nr. 2341 din 12 octombrie 2011, obligaţia restituirii de către beneficiar a sumelor arătate în întâmpinare/cerere reconvenţională.

Nu poate fi valabil argumentul că autoritatea pârâtă-recurentă nu ar putea să pună în executare titlul executoriu deoarece se observă că instanţa de fond, prin considerente, nu s-a pronunţat pe o cerere reconvenţională veritabilă, considerând-o doar o simplă apărare.

Ca urmare, potrivit art. 9 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. 2341 din 07 octombrie 2011, "Prezentul contract obligă părţile să respecte întocmai şi cu bună credinţă fiecare dispoziţie a acestuia, în conformitate cu principiul obligativităţii contractului între părţi, raportat la art. 21 alin. (1), conform căruia (…) "În eventualitatea unui litigiu (…) se va încerca soluţionarea acestuia pe cale amiabilă. În situaţia în care nu se poate ajunge la o înţelege pe cale amiabilă, litigiul va fi soluţionat de către instanţele judecătoreşti competente (…)", recurentul având posibilitatea pentru a pune în executare titlul executoriu.

Nu se poate considera că cererea reconvenţională/întâmpinare aşa cum a fost formulată vizează pretenţii proprii, practic recurentul fiind interesat în menţinerea ca legală şi temeinică a actului atacat, aceasta însemnând, implicit, menţinearea obligaţiei reclamantei de a plăti sumele arătate în decizia nr. 12/2014.

Potrivit art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011:

"

Constituie titlu executoriu, după caz:

a) procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare şi procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanţă bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul-verbal, conform art. 141 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă".

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei nr. 3336 din 08 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva sentinţei nr. 3336 din data de 08.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei nr. 3336 din 08 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva sentinţei nr. 3336 din data de 08.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2017.