Forest compensation statute of limitations: application of general decree versus fiscal procedure code for state-paid harvesting restrictions.

Deliberând, constată următoarele:

1. Motivele de casare invocate în cauză de pârâtul recurent Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climaterice

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010), recurentul solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele considerente:

- lipsa de calitate procesuală pasivă a Ministerului în raport cu prevederile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 96/2012 şi art. 1 şi art. 6 din H.G. nr. 48/2013;

- greşita soluţionare a excepţiei prematurităţii acţiunii;

- greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în condiţiile în care reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind anularea adresei nr. 15486/EGE/01.04.2014;

- greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru anul 2008, raportat la prevederile Decretului nr. 167/1958;

- procedura pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 nu a fost urmată de reclamantă în sensul că nu s-a făcut dovada obţinerii avizului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice prevăzut de anexa 4 din H.G. nr. 861/2009.

2. Motivele de casare invocate în cauză de pârâtul recurent Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010), recurentul solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele considerente:

- greşita respingere a prescripţiei dreptului material la acţiune; se susţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile C. proc. fisc. referitoare la prescripţia extinctivă, ci cele ale Decretului nr. 167/1958;

- la data formulării pretenţiilor nu existau norme de aplicare pentru acordarea despăgubirilor solicitate deoarece H.G. nr. 861/2009 se referă exclusiv la proprietarii de fond forestier cu suprafeţe mai mici sau egale de 30 ha, ceea ce nu este cazul reclamantei care pretinde despăgubiri aferente unei suprafeţe de 272,20 ha;

- greşit s-a reţinut că nu a fost contestat modul de calcul al despăgubirilor; faptul că s-a arătat că nu există o metodologie de calcul reprezintă implicit o contestare a cuantumului acestora.

3. Analiza motivelor de casare şi soluţia Înaltei Curţi

Parte din criticile recurentului Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climaterice sunt neîntemeiate.

Astfel, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la acordarea de despăgubiri - invocată în raport cu împrejurarea că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind anularea adresei nr. 15486/EGE/01.04.2014 - este neîntemeiată deoarece, prin renunţare nu s-a adus acţiunii decât o modificare de formă şi nu de substanţă; acţiunea a rămas în continuare îndreptată împotriva refuzului presupus nejustificat de acordare a compensaţiilor, care reprezintă act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, indiferent de existenţa adresei în discuţie.

De asemenea, este neîntemeiată şi critica referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului. Într-adevăr, aşa cum corect arată instanţa de fond, despăgubirile cerute de reclamantă se alocă de stat "prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură". Or, în mod cert, dincolo de orice alte considerente, Ministerul are o astfel de calitate.

Tot neîntemeiată este şi excepţia prematurităţii acţiunii - pe motiv că nu a fost urmată procedura prealabilă necesară obţinerii compensaţiilor - deoarece reprezintă o apărare pe fond (mai exact, justificarea adusă de pârâtul recurent refuzului de acordare a compensaţiilor).

În schimb, sub aspectele ce vor fi arătate în continuare, ambele recursuri sunt întemeiate:

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de fond a plecat eronat de la presupunerea că natura juridică a despăgubirilor pretinse de reclamantă este aceea de "contribuţie", în sensul Legii nr. 554/2004, motiv pentru care a aplicat prevederile C. proc. fisc.

Or, taxele, impozitele, contribuţiile şi datorii vamale la care se referă art. 10 din legea amintită au natură fiscală deoarece reprezintă venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat sau alte bugete publice, şi sunt plătite de contribuabili în temeiul legii, fără contraprestaţie directă şi/sau echivalentă.

Nu aceiaşi este situaţia compensaţiilor pretinse de reclamantă, plătite de la buget în considerarea restricţiilor de recoltare a masei lemnoase, în scopul dezvoltării durabile a fondului forestier (cf. art. 97 din Legea nr. 46/2008).

Aşadar, compensaţiile sunt plătite de stat, nu de contribuabili, şi au contraprestaţie constând în restricţia amintită fiind, prin urmare, lipsite de trăsăturile esenţiale ale obligaţiilor fiscale.

În consecinţă, în măsura în care nu există o reglementare specială, prescripţia dreptului la acţiune pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 este supusă legii generale, în speţă Decretul nr. 167/1958, în vigoare în 2008 (an pentru care se cer compensaţiile).

De asemenea, sentinţa este nelegală şi pentru că instanţa pleacă de la premisa eronată că pârâtele nu contestă cuantumul compensaţiilor, motiv pentru care a omis să administreze probele corespunzătoare.

Astfel, înscrisul de la dosar fond la care face referire instanţa nu emană de pârâte sau de la o autoritate publică aflată în subordinea acestora, ci este întocmit de o societate comercială, SC A. SRL; înscrisul nu îndeplineşte niciuna din condiţiile prevăzute pentru decontul justificativ de Anexa nr. 7 la normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1071/2006 şi, deci, nu are nicio valoare probatorie privind cuantumul compensaţiilor.

Soluţionarea excepţiei prescripţiei în temeiul unei legi străine de prezenta cauză precum şi omisiunea administrării probatoriului corespunzător, au avut ca efect final încălcarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (2010).

În consecinţă, în temeiul art. 497 din acelaşi Cod, Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru plata compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 în condiţiile Decretului nr. 167/1958.

În funcţie de soluţia dată excepţiei prescripţiei, dacă va fi cazul, instanţa va stabili cuantumului compensaţiilor în baza probelor administrate în cauză, fără să ia în considerare că înscrisul de la dosar fond reprezintă o formă de recunoaştere din partea pârâtelor.

De asemenea, va răspunde şi celorlalte apărări formulate de părţi în legătură cu excepţia prescripţiei sau, după caz, cu fondul pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură împotriva sentinţei nr. 256 din 3 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2017.