Suspension of stray dog management norms under Law 554/2004 Art. 15(4) contingent on partial annulment of main action

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea adresată Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea executării prevederilor art. 2 lit. n), art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (4), (5), (6), art. 6 alin. (3), (4), art. 7 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3) şi (6) şi art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii având ca obiect anularea acestui act administrativ, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 114/F din 22 iulie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a dispus suspendarea executării prevederilor art. 2 lit. n), art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (4), (5), (6), art. 6 alin. (3), (4), art. 7 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3) şi (6) şi art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, până la pronunţarea instanţei de fond în Dosarul nr. x/64/2014 al Curţii de Apel Braşov şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 114/F din 22 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

În motivele de recurs s-a arătat că instanţa a fost învestită cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, ceea ce înseamnă ca acţiunea să fie accesorie unei acţiuni principale, dar instanţa a procedat la încadrarea de facto în temeiul legal corect.

Deşi întreaga analiză a aspectelor evocate urma a se face în considerarea dispoziţiilor de strictă interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa, cu încălcarea atribuţiilor şi a principiului disponibilităţii, a depăşit analiza condiţiilor de admisibilitate dispuse de lege şi a antamat fondul problematicii expuse în acţiune.

Un alt aspect al nelegalităţii sentinţei atacate este acela al nemotivării efective şi judicioase a acesteia deoarece argumentaţia nu reprezintă o expunere fundamentată în fapt şi în drept a aprecierilor ce au condus la soluţia pronunţată, ci o redare exhaustivă a textelor supuse cenzurii în comparaţie formală cu cele care au stat la baza adoptării lor.

Pe fond, s-a apreciat că în cauză, în mod nelegal instanţa de fond a considerat admisibilă şi întemeiată acţiunea în suspendare a H.G. nr. 1059/2013 asimilând aspecte ce vizează eminamente fondul cauzei cu cele prevăzute expres de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

S-a considerat că nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar măsura suspendării reprezintă o măsură excepţională.

Cu privire la prima condiţie, cea a cazului bine justificat, instanţa de fond, fără a verifica riguros criticile reclamanţilor, a apreciat actul ca nelegal.

Aprecierea instanţei de fond în sensul că definiţia prevăzută de art. 2 lit. n) din Norme contravine dispoziţiilor legale care permite concesionarea serviciilor de gestionare numai de către organizaţiile pentru protecţia animalelor (asociaţii şi fundaţii) pentru că această concesionare se poate face şi de către alte persoane juridice din afara organizaţiilor pentru protecţia animalelor a fost considerată ca neîntemeiată, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001.

Instanţa de fond a reţinut că prin prevederea alin. (1) art. 6 din H.G. nr. 1059/2013 se adaugă la lege şi se deschide posibilitatea restrângerii dreptului de acces al publicului în intervalul prevăzut de legiuitor, dar din interpretarea acestui text, în opinia recurentului, rezultă că nu s-a reglementat ca serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân să stabilească şi ele un program cu publicul în intervalul orar 10-18.

Aprecierea instanţei de fond referitoare la art. 7 alin. (1) a fost considerată neîntemeiată având în vedere că textul art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 155/2001 nu face nicio distincţie între adăposturile private şi cele publice.

Raportat la art. 17 lit. c) din H.G. nr. 1059/2013 recurentul a arătat că aprecierea instanţei este neîntemeiată pentru că textul prevede expres că serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân desfăşoară, printre alte activităţi şi pe acela de amenajare de panouri speciale la intrarea în adăposturile publice respective.

Instanţa de fond a reţinut că art. 20 alin. (2) ar adăuga la lege, dar recurentul a subliniat că aceasta nu încalcă prevederile legale - art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 155/2001.

Măsura dispusă de art. 43 alin. (1) a fost considerată de instanţă ca fiind una excesivă şi nu relevă nicio utilitate practică, dar recurentul susţine că obligaţia instituită a fost reglementată ca şi măsură de control, pentru a permite personalului M.A.I. să îşi îndeplinească atribuţiile prevăzute de O.U.G. nr. 155/2001.

S-a reţinut de către instanţa fondului că prin introducerea în a doua parte a art. 3 alin. (1) a sintagmei "şi în funcţie de posibilităţi, pot încheia protocoale de colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale cu care se învecinează" s-ar înţelege că se permite serviciilor specializate de gestionare a câinilor fără stăpân să acţioneze pe teritoriul unei alte unităţi administrativ-teritoriale, dar această susţinere a fost criticată deoarece nu s-a indicat textul de lege încălcat şi că norma instituită nu este imperativă.

În ceea ce priveşte paguba iminentă s-a considerat că nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, în sensul în care reclamanta nu a adus nicio dovadă a producerii pagubei materiale sau s-ar produce o perturbare gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Mai mult decât atât, recurentul consideră că suspendarea executării actului administrativ ar avea consecinţe şi mai grave, raport la numărul mare de câini fără stăpân aflaţi în libertate, care în condiţiile lipsei unei gestionări a acestora, pot constitui pericol cu privire la sănătatea, integritatea şi chiar viaţa populaţiei.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi respingerea acţiunii de suspendare a H.G. nr. 1059/2013 ca inadmisibilă, pe cale de excepţie şi ca neîntemeiată, pe fond.

A fost invocată şi practica judiciară şi s-a precizat că prin sentinţa civilă nr. 2188 din 14.07.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2014, având ca obiect anularea H.G. nr. 1059/2013 a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

La data de 6.08.2014 recurentul a depus o completare la recursul declarat.

La 15.09.2014 Asociaţia B. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul Guvernului României, solicitând admiterea recursului declarat, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de suspendare a executării prevederilor H.G. nr. 1059/2013 formulată de Asociaţia A.

Intimata a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii în tot a hotărârii atacate şi a depus înscrisuri şi practică judiciară (sentinţa civilă nr. 1982 din 20.06.2014 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. x/2/2014).

La data de 17.11.2014 Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului României şi a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

A fost invocată autoritatea de lucru judecat în raport de încheierea din 19.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. x/2/2014, prin care a fost respinsă cererea de suspendare, iar prin sentinţa civilă nr. 2188 din 14.07.2014 a fost respinsă şi acţiunea în anulare a H.G. nr. 1059/2013, hotărâri depuse la dosar.

Recurentul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererilor de intervenţie accesorie formulate de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Asociaţia B. şi a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea argumentelor aduse de intervenient în sprijinul Guvernului României ca neîntemeiată şi la cererea de intervenţie formulată de A.N.S.V., solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie accesorie pentru că nu justifică un interes propriu, iar pe fond, respingerea susţinerilor intervenientei, atât sub aspectul autorităţii de lucru judecat cât şi pe fondul cererii de suspendare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 6 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus comunicarea raportului către părţile din litigiu.

Prin încheierea din 16.09.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admis în principiu recursul declarat şi s-a dispus soluţionarea cauzei cu citarea părţilor, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Intimata Asociaţia A., la termenul din 11.12.2015 a formulat excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 115/2001 în raport de prevederile art. 44, art. 136, art. 20 din Constituţia României raportate la art. 1 alin. (1) din Protocolul Adiţional la C.E.D.O., art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. şi art. 17 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 20 şi 21 din Constituţia României raportat la art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. şi art. 47 din Carta Drepturilor fundamentale ale U.E. şi art. 55 din Constituţia României şi o cerere de sesizare a C.J.U.E. cu întrebare preliminară.

Prin încheierea din 11.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate şi a C.J.U.E. cu întrebare preliminară.

Intimata a depus la dosar înscrisuri şi practică judiciară.

La 16.06.2016 a fost formulată o cerere de intervenţie în interes accesoriu al reclamantei Asociaţia A. de către Asociaţia pentru protecţia animalelor C., la 23.09.2016 a fost formulată cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei de către Asociaţia D., la 21.10.2016 a fost depusă cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei formulată de E.

La 15.12.2017 s-a depus la dosar de către intimata-reclamantă Asociaţia A. înscrisuri, între care sentinţa nr. 190/F din 16.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/64/2014.

La 17.02.2017 s-a formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul Guvernului României de către Asociaţia F., iar o cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei-reclamante a fost depusă de G.

Toate cererile de intervenţie accesorie folosite în cauză au fost admise în principiu.

Intimata-reclamantă Asociaţia A. a depus înscrisuri.

Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul, dar pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu cererea formulată de reclamanta Asociaţia A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea executării prevederilor art. 2 lit. n), art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (4), (5), (6), art. 6 alin. (3), (4), art. 7 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3) şi (6) şi art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii având ca obiect anularea acestui act administrativ, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, iar instanţa de fond a admis cererea şi a dispus suspendarea executării prevederilor art. 2 lit. n), art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (4), (5), (6), art. 6 alin. (3), (4), art. 7 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3) şi (6) şi art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, până la pronunţarea instanţei de fond în Dosarul nr. x/64/2014 al Curţii de Apel Braşov şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Criticile recurentului Guvernul României şi ale intervenienţilor accesorii în interesul recurentului sunt fondate, în parte, dar pentru următoarele considerente:

Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"

14 - (1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ pana la pronunţarea instanţei de fond".

Art. 15. - (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

(2) Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.

(4) În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

Suspendarea executării solicitată potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004 poate fi solicitată fie printr-un capăt de cerere în cadrul acţiunii principale, fie printr-o cerere separată.

În speţă, cererea de suspendare a fost formulată separat de acţiunea în anulare, dar motivele pentru care a fost solicitată suspendarea sunt tot cele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente, iar procedura de judecată, aşa cum cer dispoziţiilor art. 15 alin. (2), se face potrivit celor stabilite în art. 14 alin. (2)-(7).

Ar trebui menţionat faptul că reclamanta nu a precizat temeiul de drept al cererii sale, dar a solicitat suspendarea până la pronunţarea instanţei de fond, aspect ce caracterizează suspendarea în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, deşi, pentru că era deja soluţionată plângerea prealabilă (la dosar au fost depuse atât plângerile prealabile depuse de reclamantă la Guvernul României la data de 12.02.2014 şi 3.04.2014, dar şi răspunsurile Guvernului României la aceste plângeri, respectiv adresa nr. 15/A/724 din 12 martie 2014 şi adresa nr. 15/A/1563 din 10 aprilie 2014) temeiul cererii nu putea fi decât art. 15 din Legea contenciosului administrativ. Instanţa de fond, în motivarea soluţiei, a făcut referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, la plângerile prealabile depuse şi a analizat cele două condiţii pentru a se dispune suspendarea, dar a suspendat dispoziţiile din H.G. nr. 1059/2013 până la pronunţarea instanţei de fond în Dosarul nr. x/64/2014 al Curţii de Apel Braşov.

Criticile recurentului au vizat aspectele legate de îndeplinirea celor două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă, dar analiza acestora nu se mai impune a fi făcută având în vedere că acţiunea în anulare a unor dispoziţii din H.G. nr. 1059/2013 a fost soluţionată de către instanţa de fond prin sentinţa nr. 195/16.12.2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/64/2014 şi prin care s-a dispus anularea art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (3) şi art. 43 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013. Totodată, prin aceeaşi sentinţă, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la modificarea prevederilor din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 a căror anulare a solicitat-o şi au fost respinse în rest pretenţiile reclamantei.

Într-adevăr, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există şi constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004:

"

În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".

Conform dispoziţiei legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1) (potrivit noului C. proc. civ. sintagma "definitivă şi irevocabilă" este înlocuită de sintagma "definitivă").

Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuţie, s-a dat eficienţă instituţiei suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă în corpul legii.

Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menţine măsura suspendării şi după momentul pronunţării soluţiei instanţei de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege deoarece o nouă cerere de suspendare întemeiată pe art. 15 din lege putea fi formulată numai până la pronunţarea instanţei de fond.

Aşadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării, dispusă de prima instanţă, se prelungeşte ope legis până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ unilateral.

În raport de aceste prevederi, de faptul că prin sentinţa recurată în prezenta cauză a fost suspendată executarea art. 2 lit. n), art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (4), (5), (6), art. 6 alin. (3), (4), art. 7 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3) şi (6) şi art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, până la pronunţarea instanţei de fond în Dosarul nr. x/64/2014 al Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa nr. 195/2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea în anulare a art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (3) şi art. 43 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 şi respinsă acţiunea în anulare a art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (4), (5) şi (6), art. 6 alin. (3), (4) şi art. 7 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, soluţia instanţei de recurs va fi de admitere a recursului, de casare, în parte, a sentinţei atacată şi, rejudecând, va fi respinsă cererea de suspendare a art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (4), (5) şi (6), art. 6 alin. (3), (4) şi art. 7 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 şi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate în ceea ce priveşte suspendarea art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3), (6) şi art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Având în vedere soluţia dată asupra cererii de recurs şi, ţinând seama de prevederile art. 62 alin. (1) rap. la art. 3 C. proc. civ., ce stabilesc caracterul de apărare al cererii de intervenţie accesorie pentru că sprijină numai apărarea uneia dintre părţi, instanţa de recurs va admite cererea de intervenţie în sprijinul recurentului Guvernul României, formulate de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Asociaţia B. şi Asociaţia F.

Având în vedere că a fost menţinută soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus suspendarea unor articole din H.G. nr. 1059/2013, tot plecând de la caracterul de apărare al cererii de intervenţie accesorie, vor fi admise în parte cererile de intervenţie accesorie în sprijinul intimatei-reclamante Asociaţia A., formulate de Asociaţia pentru Protecţia Animalelor C. şi Asociaţia D., E. şi G.

În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat invocată de intervenienta accesorie Autoritatea Naţională Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor se constată că, având în vedere caracterul neechivoc al măsurii, dar şi particularităţile speţei prezente, nu se poate considera îndeplinită condiţia triplei identităţi: de părţi, obiect şi cauză şi, de aceea, aceste susţineri nu vor fi reţinute.

Chiar şi în eventualitatea în care s-ar putea considera că ar fi incidentă puterea de lucru judecat, având în vedere că litigiile au vizat articolele din H.G. nr. 1059/2013 sau actul normativ în integralitatea sa, fie cereri de suspendare, fie cereri de anulare, în raport de obiectul cererii (suspendarea actului administrativ) şi de faptul că instanţa de recurs a soluţionat cauza numai reţinând incidenţa art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nici o asemenea incidenţă nu ar putea fi reţinută în condiţiile în care celelalte cereri de suspendare sau anulare au fost soluţionate pe fond.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, raportat la art. 496 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de Guvernul României pentru că numai în acest mod poate fi rejudecată cauza în funcţie de soluţia pronunţată de instanţa investită cu acţiune în anulare, mai ales că aceasta a fost admisă numai în parte, faţă de cererea de suspendare, dar va fi casată numai în parte sentinţa atacată şi respinsă cererea de suspendare pentru articolele pentru care acţiunea de fond a fost respinsă şi va fi menţinută soluţia instanţei de fond pentru articolele pentru care acţiunea de fond a fost admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei nr. 114/F din 22 iulie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare a art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (4), (5) şi (6), art. 6 alin. (3), (4) şi art. 7 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, în ceea ce priveşte art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3), (6) şi art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. . 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Admite, în parte, cererile de intervenţie accesorie în sprijinul recurentului Guvernul României, formulate de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Asociaţia B. şi Asociaţia F.

Admite, în parte, cererile de intervenţie accesorie în sprijinul intimatei-reclamante Asociaţia A., formulate de Asociaţia pentru Protecţia Animalelor C. şi Asociaţia D., E. şi G.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2017.