Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2163/2017 AI generated

Degree recognition appeal quashed as inadmissible for lacking cassation grounds

Case Number Decizia nr. 2163/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The court (High Court of Cassation and Justice, Administrative and Fiscal Division) annulled the appellant's appeal as inadmissible, leaving the first-instance judgment (Court of Appeal Craiova, which had rejected the claim) in force; thus, the defendant university and the education ministry prevailed. The underlying dispute was an administrative action seeking recognition of a bachelor's degree diploma issued by a university, challenged after the lower court dismissed the claim. The court held that the appeal failed to meet mandatory formal requirements under the Romanian Code of Civil Procedure, specifically Article 486(1)(d) and Article 488, because the appellant raised only general dissatisfaction with the first-instance outcome and did not articulate any specific ground for cassation; consequently, the appeal was void under Articles 489(2) and 493(5) of the Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Degree recognition appeal quashed as inadmissible for lacking cassation grounds: The underlying dispute was an administrative action seeking recognition of a bachelor's degree diploma issued by a university, challenged after the lower court dismissed the claim. The court held that the appeal failed to meet mandatory formal requirements under the Romanian Code of Civil Procedure, specifically Article 486(1)(d) and Article 488, because the appellant raised only general dissatisfaction with the first-instance outcome and did not articulate any specific ground for cassation; consequently, the appeal was void under Articles 489(2) and 493(5) of the Code.

Keywords

AI generated
grounds for cassation action for annulment formal requirements article of civil procedure recognition of judgments non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for the panel's decision to annul the appeal in the filtering procedure.

Art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Cited in the dispositive as the sanction of nullity for the lack of legal grounds in the appeal.

Art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Grounds for declaring the appeal null because the invoked grounds did not fall under the cassation cases.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.03.2015 sub nr. x/54/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea B., solicitând obligarea pârâtei la recunoaşterea diplomei de licenţă seria Al nr. 0283250, eliberată de Universitatea B. din Bucureşti pe baza susţinerii şi promovării examenului de licenţă din sesiunea februarie 2009, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti, diplomă înregistrată la nr. 375 din 24.11.2009.

Prin cererea modificatoare, depusă la dosar la data de 16.04.2015, reclamantul a arătat că solicită introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului), întrucât diploma de licenţă este emisă cu antetul ministerului.

Prin sentinţa nr. 244 din 29 mai 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea B. şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit la data de 2 februarie 2017 în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., completul de filtru învestit cu soluţionarea dosarului de faţă a apreciat că recursul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din noul C. proc. civ., deoarece cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 martie 2017, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., prin care s-a propus soluţia de anulare a recursului.

Părţile nu au depus la dosar puncte de vedere faţă de raportul întocmit în cauză.

Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În speţă, astfel cum s-a reţinut şi în raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

În cauză, recurentul-reclamant nu a formulat motive de casare care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ.

Astfel, se constată că din dezvoltarea motivelor de recurs nu se desprind critici ce ar putea fi încadrate într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., partea exprimându-şi doar nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe.

Prin urmare, susţinerile recurentului nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat.

Dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., republicat, prevăd că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (3), art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, va anula recursul formulat, ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 244 din 29 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2017.