Suspension of tax enforcement: statute of limitations as a substantive defense precluding the "well-justified case" requirement in administrative litigation.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.03.2015, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. F-MC 384/18.12.2014 şi a Deciziei de impunere nr. F-MC 1672/18.12.2014 până la soluţionarea definitivă a contestaţiei şi a acţiunii în contencios administrativ privind anularea acestor acte.

Soluţia primei instanţe

Reclamanta a făcut dovada achitării unei cauţiuni în cuantum de 10.000 lei, astfel cum i s-a pus în vedere de instanţă.

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 91 din 26 mai 2015, a admis cererea reclamantei, a dispus suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. F-MC 384/18.12.2014, respectiv a Deciziei de impunere nr. F-MC/18.12.2014 emise de pârâtele A.N.A.F. şi D.G.A.M.C. - Activitatea de Inspecţie Fiscală până la pronunţarea instanţei de fond, şi a obligat pârâtele la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.020 lei, cheltuieli de judecată parţiale.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu consecinţa respingerii cererii, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ.

Referitor la cazul bine justificat, prima condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, se arată că intimata-reclamantă nu a invocat niciun argument de fapt sau de drept, ci doar o serie de motive de nelegalitate a actului administrativ, aspecte ce ţin de fondul dreptului dedus judecăţii prin acţiunea în anulare.

Pentru a fi îndeplinită ipoteza dispusă de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, motivele de nelegalitate a actului administrativ trebuie să apară cu evidenţă şi să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalităţii, nefiind necesară analizarea pe fond a legalităţii actelor, ci doar o "pipăire a fondului".

În speţă, susţine recurenta-pârâtă, nu s-a răsturnat prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative, prima instanţă doar a apreciat că în privinţa sumei în cuantum de 3.455.490 lei TVA, a intervenit prescripţia.

Cu privire la cea d-ea doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - prevenirea unei pagube iminente, se susţine că nu a fost probat faptul că executarea sumei înscrise în actele administrative atacate ar produce societăţii prejudicii, iar valoarea creanţei nu poate conduce la constatarea existenţei acestora.

Recurenta-pârâtă critică soluţia primei instanţe şi pentru obligarea la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu sunt întrunite disp. art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea nu se află în culpă şi nu au fost dovedite reaua-credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în complet de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 9 februarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 aprilie 2017, completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Potrivit disp. art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

" în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cazul bine justificat este definit de către disp. art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca:

" împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", iar paguba iminentă de către disp. art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca "prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

Jurisprudenţa în materie a dezvoltat şi aplicat în concret cele două condiţii prevăzute la art. 14 din Legea contenciosului administrativ, astfel că în prezent aceasta este unanimă în a considera că pentru existenţa cazului bine justificat nu se analizează pe fond legalitatea actului administrativ atacat, ci se realizează doar o "pipăire a fondului", prin invocarea unor împrejurări de fapt sau de drept care, în urma unei cercetări sumare, să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, constatată însă cu uşurinţă, având în vedere că măsura suspendării este una provizorie.

De asemenea, în jurisprudenţă s-a apreciat că este îndeplinită condiţia pagubei iminente, dacă aceasta este dovedită, iar simpla executare a actului administrativ nu conduce per se la admiterea cererii.

În speţă, judecătorul fondului a apreciat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, prin invocarea faptului că pentru TVA în sumă de 3.455.490 lei aferentă livrărilor către B. GmbH, în perioada aprilie 2007 - decembrie 2008, a intervenit prescripţia obligaţiilor fiscale, raportat la prevederile art. 93 C. proc. fisc.

Instanţa de fond nu a indicat, în urma unei cercetări sumare, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului.

Reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare, a invocat împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, iar pârâta a susţinut aplicarea disp. art. 92 C. proc. fisc. , cu privire la întreruperea şi/ sau suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale.

Prescripţia este apărare ce ţine de fondul pretenţiilor deduse judecăţii şi nu se poate analiza în procedura sumară prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu totul excepţional, în ipoteza unei îndoieli evidente ce poate fi considerată cu uşurinţă, prescripţia poate constitui acea împrejurare de drept ce ar conduce la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Judecătorul fondului, pe de o parte, nu a analizat în niciun mod prescripţia şi, pe de altă parte, prin existenţa unor cauze de suspendare/ întrerupere a termenului, nu poate fi realizată o "pipăire" a fondului, astfel încât din această perspectivă, art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost aplicat greşit.

Cu privire la existenţa pagubei iminente, prima instanţă a arătat că este îndeplinită condiţia datorată cuantumului ridicat al obligaţiilor fiscale, prin executarea silită există riscul unei prejudicieri a patrimoniului societăţii care se află în derularea unor contracte de credit în valoare de 12 milioane euro, cu rate lunare scadente şi având în derulare contracte cu furnizorii care presupun plăţi lunare.

Înalta Curte constată că este într-adevăr, îndeplinită ce-a de-a doua condiţie impusă de disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, însă nu este suficient deoarece prevederile legale incidente impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi admis, se va casa sentinţa atacată şi se va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

În aceste condiţii recurenta-pârâtă nu datorează cheltuieli de judecată la fond, nefiind îndeplinite prevederile art. 453 C. proc. civ.

Cu privire la cererea intimatei-reclamante de a se constata că recursul este fără obiect, deoarece s-a achitat suma datorată, se va reţine netemeinicia acesteia, în raport de faptul că obiectul cererii de recurs este hotărârea pronunţată de prima instanţă conform disp. art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, intimata-reclamantă nu a făcut dovada achitării debitului pentru a se da eficienţă cererii subsidiare de a se constata că însăşi cererea de suspendare este lipsită de obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, continuatoare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 91 din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2017.