Claim for compensation for delayed judicial processing of a magistrate's pension request dismissed due to lack of fault and causality.

Asupra recursului de faţă,

Din actele şi lucrările dosarului,

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamant, a sumei totale de 109.427,87 lei, cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul cauzat prin hotărârile emise, constând în lipsirea reclamantului de sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie pentru limită de vârstă în perioada 20.02.2013-28.05.2014, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data achitării efective; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare la sumele datorate cu titlu de reparaţie, de la scadenţă până la plata efectivă a sumelor datorate.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată, în esenţă, că pârâtul a refuzat să dea curs cererii sale de pensionare pentru limita de vârstă formulată la data de 29.08.2012, hotărârea pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii fiind anulată de instanţă.

Eliberarea din funcţie a reclamantului s-a dispus prin Hotărârea nr. 583 din 15 mai 2014 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii iar Decretul nr. 443 din 26 mai 2014 a fost publicat în M. Of. al României din 28.05.2014, plata drepturilor reprezentând pensia de serviciu, fiind efectuată după publicarea în M. Of. a Decretului de eliberare din funcţie prin pensionare.

Prin emiterea actelor administrative, constatate ca fiind nelegale prin hotărârea judecătorească definitivă, s-a cauzat un prejudiciu constând în imposibilitatea de a încasa plata drepturilor cuvenite cu titlu de pensie de serviciu, stabilite conform Deciziei Casei Teritoriale de Pensii Călăraşi nr. 166375 din 07 decembrie 2012.

Nelegalitatea actelor administrative emise de Consiliul Superior al Magistraturii a determinat amânarea soluţionării cererii de pensionare şi amânarea la plata drepturilor cuvenite, fiind astfel privat de beneficiul pensiei de serviciu pentru perioada 20 februarie 2013-28 mai 2014.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1110 din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect "refuz acordare drepturi".

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1349 C. civ. raportat la art. 19 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, s-a reţinut că lipseşte raportul de cauzalitate între actele emise de Consiliul Superior al Magistraturii şi prejudiciul reclamat în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii acţionând în limitele prerogativelor recunoscute prin lege.

Instanţa a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiţia privind vinovăţia iar hotărârile contestate în instanţă de reclamant, nu au fost emise de pârât cu intenţia de a prejudicia, ci doar de a aplica dispoziţiile legale incidente, lipsa culpei fiind confirmată şi prin adoptarea Legii nr. 118/2014 privind completarea Legii nr. 303/2004.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1110 din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, a formulat recurs, reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând pe fond, să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1341 şi urm. C. proc. civ.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, se arată că în mod greşit a reţinut instanţa că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a acţionat în limita prerogativelor legale, în condiţiile în care actele emise de pârât au fost desfiinţate de instanţă, considerentele deciziei nr. 6187/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale deciziei nr. 2032/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind relevante.

Refuzul nejustificat, de soluţionare a cererii şi excesul de putere, reprezintă acte abuzive, nelegale, săvârşite de autoritatea pârâtă şi nu pot fi considerate "prerogative legale".

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 1349 C. civ., se arată că în raport de dispoziţiile legale menţionate, se impune a fi analizat raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat.

Faptele care au cauzat prejudiciul sunt temporizarea excesivă a soluţionării cererii de pensionare, amânarea discutării cererii cu motivarea suspendării din funcţia de procuror survenită prin Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 372 din 26 octombrie 2012 a Secţiei pentru Procurori dar şi propunerea de eliberare de funcţia de procuror ca urmare a condamnării în loc. de propunerea de eliberare din funcţie prin pensionare, ca o consecinţă a rezolvării cererii de pensionare raportat la circumstanţele de la momentul formulării cererii.

De altfel, raportul de cauzalitate dintre prejudiciul produs şi fapta ilicită, este stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 2032 din 30 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte vinovăţia, prima instanţă în mod greşit nu a reţinut existenţa vinovăţiei, ca element al răspunderii delictuale, având în vedere că prin emiterea actelor administrative s-a împiedicat încasarea drepturilor de pensie cuvenite pentru perioada 20.02.2013-28.05.2014.

Motivarea hotărârii recurate este străină de natura pricinii, iar invocarea deciziei nr. 356 din 30 ianuarie 2015 nu are legătură cu cauza, menţiunile instanţei de fond fiind contrazise de decizia nr. 2032/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În mod greşit a fost analizată situaţia de fapt dedusă judecăţii pe considerente ce ţin de circumstanţele unei alte speţe, mai ales în ceea ce priveşte vinovăţia.

Instanţei nu-i este permis să aplice în procesul deliberativ dispoziţiile unei legi care la data situaţiei de fapt nu era în vigoare, legea dispunând numai pentru viitor, conform art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Prin hotărârea recurată, efectul deciziei nr. 2032/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este înlăturat, tinzând la crearea unei situaţii de fapt şi drept contrar celei deja stabilite de instanţă.

Refuzul nejustificat de soluţionare a cererii şi excesul de putere reprezintă acte comisive, deliberative ale intimatului, care implică cunoaşterea, prevederea, reprezentarea clară a consecinţelor acţiunii.

Pe tărâm delictual, în raport de dispoziţiile art. 1357 alin. (2) C. civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă iar în cauza de faţă prin decizia nr. 2032/2014 a Înaltei Curţi a fost sancţionată fapta ilicită constând în propunerea intimatului de a se dispune eliberarea din funcţie ca urmare a condamnării definitive şi nu ca urmare a pensionării.

Prejudiciul pretins nu a fost negat nici de intimat şi nici de prima instanţă sub aspectul existenţei sau al întinderii sale, nefiind o chestiune litigioasă.

Faţă de toate considerentele expuse, se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând pe fond, să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

În dezvoltarea apărărilor expuse prin întâmpinare, intimatul a prezentat pe larg situaţia de fapt şi drept cu aceleaşi argumente expuse şi în faţa primei instanţe, argumente ce se regăsesc în considerentele sentinţei recurate, concluzionând că în mod judicios a constatat prima instanţă că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale vizând răspunderea civilă delictuală în raport de dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ. sau art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului, apreciind că în cauză au fost dovedite ca fiind îndeplinite condiţiile răspunderii reglementate atât de C. civ. - art. 1329 şi urm., cât şi de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Procedura de filtru

În procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs, a întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părţilor.

În şedinţa din data de 28 februarie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, iar în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a dispus citarea părţilor în şedinţă publică.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, a apărărilor, a probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale incidente, se constată că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:

Recurentul a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, iar la data de 12 septembrie 2012 a solicitat eliberarea din funcţie prin pensionare, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, respectiv o vechime în magistratură de 26 ani, 9 luni şi 4 zile, conform adeverinţei nr. 3488/VI/2012.

Prin Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii din data de 30.01.2013 s-a dispus amânarea discutării propunerii de eliberare din funcţie, prin pensionare, având în vedere faptul că domnul A. a fost suspendat din funcţie ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, amânarea discutării cererii fiind dispusă până la încetarea suspendării magistratului

Suspendarea din funcţia de procuror a fost dispusă începând cu data de 26.10.2012 prin Hotărârea Secţiei pentru Procurori nr. 372 din 26 octombrie 2012, hotărâre ce nu a fost contestată.

Hotărârea de amânare a discutării cererii de eliberare din funcţie prin pensionare a fost anulată prin decizia nr. 6187 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii fiind obligat la soluţionarea cererii de eliberare din funcţie prin pensionare.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1051 din 8 octombrie 2013 a fost respinsă cererea de pensionare anticipată formulată de domnul A., fiind înaintată către Preşedintele României propunerea de eliberare din funcţie ca urmare a condamnării penale definitive.

Această hotărâre a fost desfiinţată prin decizia nr. 2032/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Contencios administrativ şi fiscal, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii fiind obligat să emită o nouă hotărâre prin care să propună Preşedintelui României eliberarea din funcţie prin pensionare.

Consiliul Superior al Magistraturii a pus în aplicare decizia nr. 2032 din 30 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar la data de 15 mai 2014, prin Hotărârea nr. 583 a propus eliberarea din funcţie prin pensionare a domnului A., iar prin Decretul nr. 443 din 26 mai 2014 al Preşedintelui României s-a dispus eliberarea din funcţie prin pensionare.

Faţă de situaţia factuală expusă, recurentul a solicitat instanţei ca în raport de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1530 C. civ., intimatul să fie obligat la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 109.427,87 lei reprezentând pensia cuvenită în perioada 20.02.2013-28.05.2014 sumă ce urmează a fi actualizată începând cu data de 20.02.2013 până la data achitării efective.

Este adevărat că prin decizia nr. 6187 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost anulată Hotărârea din 30.01.2013, iar intimatul a fost obligat să procedeze la soluţionarea cererii de eliberare din funcţie prin pensionare a domnului A., dar nu se poate reţine culpa intimatului, în condiţiile în care prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 372 din 26 octombrie 2012 a Secţiei pentru procurori s-a dispus suspendarea din funcţia de procuror, începând cu data de 26.10.2012 a recurentului, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, hotărâre ce nu a fost contestată.

De la data emiterii Hotărârii C.S.M. nr. 372 din 30 ianuarie 2013, necontestată de persoana vizată, a intervenit condamnarea penală a recurentului, respectiv prin decizia penală nr. 2772 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapt ce a dus la emiterea Hotărârii C.S.M. nr. 1051 din 8 octombrie 2013, anulată prin decizia nr. 2032 din 13 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre ce a fost pusă în executare de intimat prin Hotărârea nr. 583 din 15 mai 2014.

Recurentul susţine că intimatul a temporizat excesiv soluţionarea cererii de pensionare, respectiv 4 luni, punând în discuţie cererea la data de 30.01.2013 dar omite că prin Hotărârea nr. 372 din 26 octombrie 2012 a Secţiei pentru procurori s-a dispus suspendarea din funcţie, hotărâre ce nu a fost contestată.

Este adevărat că hotărârea de suspendare din funcţia de procuror a fost ulterioară cererii de pensionare adresată intimatului, dar hotărârea de suspendare nu a fost contestată, fapt ce a generat emiterea actelor ulterioare.

Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost puse în executare în termenele procedurale iar respingerea cererii de eliberare din funcţie prin pensionare a fost generată de un element nou, respectiv sentinţa penală nr. 106 din 12 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti şi decizia penală nr. 2772 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea definitivă de condamnare fiind ulterioară deciziei nr. 6187 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Decizia nr. 2032 din 30 aprilie 2014 a fost pusă în executare într-un termen rezonabil, prin Hotărârea C.S.M. nr. 583 din 15 mai 2014, recurentul fiind eliberat din funcţia de procuror prin pensionare, conform Decretului nr. 433 din 26 mai 2014.

Faţă de succesiunea actelor şi faptelor arătate, se constată că intimatul, Consiliul Superior al Magistraturii, a soluţionat cererile formulate în limitele prerogativelor legale, fără a se putea reţine vinovăţia, ca element al răspunderii civile delictuale, aşa cum susţine recurentul, amânarea discutării cererii de pensionare neputând crea un prejudiciu în condiţiile în care până la soluţionarea cererii de pensionare, recurentul avea dreptul să încaseze drepturile băneşti din exercitarea funcţiei dacă nu intervenea suspendarea din funcţia de procuror din data de 26.10.2012, drepturile salariale fiind suspendate conform art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată şi modificată, iar hotărârea de suspendare nu a fost contestată .

Nu trebuie omis nici faptul că decizia de pensionare nr. 166375 la care face trimitere recurentul, a fost emisă la data de 07.12.2012, dreptul de pensie fiind stabilit începând cu data de 12.11.2012, iar hotărârea de suspendare a fost emisă la data de 26.10.2012.

În condiţiile în care nici hotărârea de suspendare din funcţia de procuror şi nici decizia de pensionare nu au fost contestate, nu se poate reţine fapta ilicită a intimatului constând în tergiversarea soluţionării cererii de eliberare din funcţie prin pensionare.

Cenzurarea deciziei de pensionare putea fi valorificată în alt cadru procesual, legalitatea drepturilor stabilite putând fi contestată conform procedurilor distincte stabilite de lege, iar în contextul factual expus, ţinând cont de succesiunea actelor emise de Consiliul Superior al Magistraturii, parţial contestate, culpa intimatului nu poate fi reţinută, eliberarea din funcţie fiind dispusă conform deciziei nr. 2032 din 30 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 583 din 15 mai 2014.

Susţinerea recurentului în sensul că legea dispune numai pentru viitor, conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României este corectă, dar instanţa de fond nu a respins acţiunea prin aplicarea Legii nr. 118 din 14 iulie 2014, ci ţinând cont de situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat, a concluzionat corect că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii delictuale, respectiv fapta ilicită, vinovăţia, raportul de cauzalitate.

Concluzionând, se reţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente, raportat la situaţia factuală expusă, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1110 din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1110 din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 iunie 2017.