Senior Counselor's Hospital Accreditation Side Work Upheld as Incompatibility; Appeal Rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea contestaţiei şi pe cale de consecinţă, anularea Raportului de evaluare nr. x din 25 aprilie 2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 284 din 20 octombrie 2014 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 284 din 20 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs şi a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a Sentinţei civile nr. 284 din 20 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei prin care reclamanta a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 25 aprilie 2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În cadrul motivelor de recurs a fost criticată soluţia pentru motive de nelegalitate - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material deoarece instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 94 alin. (21) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că a reţinut că incompatibilitatea decurge din simpla încălcare a interdicţiei instituite în cuprinsul art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi pentru că a susţinut că încheierea contractului de prestări servicii nu i-a conferit atribuţia de a exercita un mandat de reprezentare, susţinere care este în evidentă contradicţie cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din H.G. nr. 1148/2008.

Recurenta susţine că nominalizarea şi, implicit, validarea sa în cadrul comisiei de evaluare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa în anul 2013 a fost realizată de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, comisie care, potrivit art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1148/2008, republicată, este o instituţie publică cu personalitate juridică finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate din bugetul de stat.

Această nominalizare se circumscrie mandatului de reprezentare la care face referire art. 94 alin. (21) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Instanţa de fond a apreciat în mod greşit irelevanţa în speţa dedusă judecăţii a atribuţiilor de servicii pe care recurenta le exercită în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad precum şi a competenţei teritoriale care îi revine în calitatea sa de funcţionar public.

Se susţine că, anterior nominalizării şi validării sale în anul 2013, recurenta a informat Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor asupra faptului că deţine calitatea de funcţionar public în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad, dar a fost nominalizată şi validată pentru a face parte din Comisia de Evaluare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Intimata şi-a întemeiat apărarea pe faptul că reprezentanţii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor după nominalizarea, validarea şi încheierea Contractului de prestări servicii nr. 20 din 11 februarie 2013, au sesizat Agenţia Naţională de Integritate privind posibila existenţă a unei stări de incompatibilitate, astfel că, se poate considera că, în mod evident, Comisia Naţională îşi invocă propria culpă pentru că a avut toate datele şi putea să nu o nominalizeze şi să o valideze în Comisia de Evaluare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Instanţa de fond a preluat poziţia exprimată de intimată fără a observa că atribuţiile de serviciu pe care recurenta le are în calitate de funcţionar public în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad sunt strict limitate la Judeţul Arad şi nu poate exercita aceste atribuţii în cadrul celorlalte direcţii de sănătate publică din România sau în alte unităţi sanitare.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond contravine principiului constituţional consacrat prin dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţia României - dreptul la muncă, întrucât îngrădeşte dreptul la muncă al recurentei-reclamante.

Prin exprimarea "dreptul la muncă nu poate fi îngrădit", reglementarea constituţională pune în valoare conceptul ştiinţific de drept subiectiv la muncă, precum şi importanţa acestui drept atât pentru om, cât şi pentru societate.

Dacă s-ar extrapola apărările formulate de intimata Agenţia Naţională de Integritate, prin întâmpinarea depusă la judecata pe fond a cauzei şi preluate de către instanţa de fond, s-ar ajunge la situaţia ca niciun funcţionar public sau personal contractual care activează în cadrul unităţilor medicale finanţate din fonduri publice în România să nu poată deţine calitatea de evaluator certificat de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor din România întrucât s-ar afla în stare de incompatibilitate.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond îi îngrădeşte dreptul la muncă deoarece arată că, în calitatea sa de funcţionar public, nu poate desfăşura nicio altă activitate în domenii conexe calificării sale, nici în mediul privat şi, atât mai puţin, în mediul public.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 25 aprilie 2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a depus note scrise şi a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin Încheierea din 20 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus comunicarea acestuia către părţile din litigiu.

Prin Încheierea din 30 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus admiterea în principiu a recursului şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului cu citarea părţilor.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Raportului de evaluare nr. x din 25 aprilie 2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat că reclamanta, în calitate de funcţionar public, nu a respectat regimul juridic al incompatibilităţilor întrucât în perioada exercitării funcţiei publice de consider superior în cadrul D.S.P. a judeţului Arad a desfăşurat activităţi remunerate în baza contractului de prestări servicii pentru evaluarea Spitalului Judeţean de urgenţă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin nr. 20 din 11 februarie 2013, încălcând dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) coroborat cu dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Prin sentinţa atacată a fost respinsă acţiunea reclamantei reţinând, în esenţă, că în cazul acesteia nu este incidentă excepţia expres prevăzută de art. 94 alin. (21) lit. c) din Legea nr. 161/2003 şi este lipsită de relevanţă analiza compatibilităţii atribuţiilor exercitate de reclamantă în calitate de funcţionar public la Direcţia de Sănătate Publică Arad.

Recurenta critică soluţia pronunţată de instanţa de fond, dar criticile sunt nefondate.

Conform art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei: "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice".

Art. 96 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că: "Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice".

Recurenta-reclamantă deţine funcţia publică de consilier superior în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Arad începând cu 15 iulie 2003.

În anul 2013 aceasta a încheiat Contractul de prestări servicii nr. 20/2013, prin care a fost remunerată să efectueze evaluarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor, instituţie publică ce are ca atribuţii acreditarea spitalelor.

Prin Raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate s-a constatat că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 96 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, dar criticile recurentei-reclamante sunt nefondate.

Prima critică a vizat interpretarea greşită a art. 94 alin. (21) lit. c) din Legea nr. 161/2003

Recurenta consideră că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că i-ar fi aplicabile prevederile art. 94 alin. (21) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Conform art. 94 alin. (21) lit. c) din Legea nr. 161/2003: "Nu se află în stare de incompatibilitate, în sensul art. 94 alin. (2) lit. a) şi c) funcţionarul public care: (...) c) exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituţie publică, în condiţiile expres prevăzute de actele normative în vigoare".

Din interpretarea acestui text rezultă că pentru a fi în situaţia de excepţie se impune ca mandatul de reprezentare să fie exercitat în baza unui act administrativ emis de autoritatea sau instituţia publică, în condiţiile expres prevăzute de actele normative în vigoare.

Recurenta susţine că acest mandat de reprezentare i-a fost dat prin încheierea contractului de prestări servicii, dar nu se poate considera că încheierea unui asemenea contract ar reprezenta o dovadă a mandatului de reprezentare în sensul art. 94 alin. (21) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 15 din H.G. nr. 1148/2008, republicată, privind competenţa, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor: "(1) Comisiile de evaluare în vederea acreditării sunt structuri constituite specific pentru fiecare spital, în funcţie de dimensiunea, specificul şi complexitatea acestuia. (2) Comisiile de evaluare în vederea acreditării se constituie din 3 - 7 membri, în funcţie de complexitatea spitalului evaluat, numiţi prin hotărâre a Comitetului director al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, la propunerea preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, şi au următoarea componenţă:

a) un preşedinte al Comisiei de evaluare numit din cadrul Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, care coordonează activitatea comisiei, relaţionarea cu spitalul evaluat şi cu Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor;

b) 2 - 6 membri formaţi şi acreditaţi, în funcţie de complexitatea spitalului evaluat;

(3) Comisia de evaluare în vederea acreditării are următoarele atribuţii principale:

a) analizează modul în care activitatea spitalului este conformă cu cerinţele standardelor de acreditare;

b) întocmeşte raportul de evaluare;

c) pune la dispoziţia Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor datele necesare procesului de acreditare colectate pe parcursul procesului de evaluare, în formatul şi pe suportul stabilit prin metodologia de evaluare;

d) asigură consiliere conducerii spitalului evaluat privind măsurile specifice de îmbunătăţire a calităţii serviciilor;

e) transmite conducerii spitalului rezultatele evaluării în vederea clarificării unor eventuale neconcordanţe;

f) transmite raportul de evaluare Unităţii de evaluare, analiză şi acreditare.

(4) Componenţa Comisiei de evaluare în vederea acreditării este publicată pe pagina de internet a instituţiei şi se transmite spitalului ce urmează a fi evaluat cu cel puţin 14 zile lucrătoare înaintea procedurii de evaluare.

(5) În procesul de acreditare Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor utilizează, în condiţiile legii, evaluatori de spitale, recunoscuţi conform criteriilor interne de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor".

Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nu se poate considera că recurentei-reclamante i s-ar fi dat un mandat de reprezentare în condiţiile în care la selecţia pentru dobândirea calităţii de evaluator a putut participa orice persoană interesată ce a îndeplinit cumulativ criteriile de specialitate şi vechime în specialitate, conform Metodologiei privind criteriile de selecţie şi de formare a evaluatorilor înscrişi în Registrul de evidenţă a evaluatorilor, procedură în cadrul căreia au fost formaţi şi certificaţi peste 500 de evaluatori de spitale în perioada iulie 2010 - mai 2011, iar procesul de selecţie a fost unul aleatoriu, implicând mai multe etape până la momentul încheierii contractului de prestări servicii.

Pentru că recurenta nu a încheiat contractul de prestări servicii nr. 20 din 11 februarie 2013 cu Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor în baza unui "mandat de reprezentare" acesteia nu îi sunt aplicabile nici prevederile art. 94 alin. (21) lit. c) din Legea nr. 161/2003 şi, de aceea, criticile recurentei sunt nefondate.

A doua critică a vizat, mai mult, un aspect de fapt decât o critică de nelegalitate, pentru că a vizat faptul că nu ar avea relevanţă în speţă atribuţiile pe care aceasta le exercită în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad şi a competenţei teritoriale care îi revine în calitatea sa de funcţionar public al acestei instituţii.

După cum se poate observa prin această critică nu se invocă încălcarea unui text legal pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aşa cum a susţinut recurenta.

Or, cum în raport de cazul de incompatibilitate reţinut prin Raportul de evaluare, respectiv încălcarea art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, nu se impune să se analizeze atribuţiile de serviciu pe care le exercită în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, întrucât recurenta, în calitatea sa de funcţionar public în cadrul acesteia, nu putea deţine alte funcţii şi nici nu poate desfăşura activităţi remunerate sau neremunerate în cadrul altor instituţii sau autorităţi publice, indiferent de atribuţiile sale, interdicţia fiind una generală.

De aceea, nu prezintă relevanţă activităţile prestate de recurentă în calitatea sa de evaluator certificat de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor din România, pentru că important este, aspect necontestat de către recurentă, că această comisie este o instituţie publică, iar recurenta-reclamantă nu putea desfăşura altă activitate decât cea legată de funcţia publică pe care o deţinea în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Arad.

Aşa cum s-a arătat anterior, art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 dă posibilitatea ca funcţionarii publici să poată exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, dar care să nu fie în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public.

S-ar fi putut considera relevante atribuţiile exercitate de recurentă în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad dacă susţine că activitatea, pentru care s-a constatat starea de incompatibilitate, s-ar fi desfăşurat în sectorul privat. Or, în cauză, Contractul de prestări servicii nr. 20/2013 a fost încheiat cu o instituţie publică (Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor) şi nu una privată.

În raport de această interdicţie nu se poate considera că, în speţă, Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor şi-a invocat propria culpă atunci când a sesizat Agenţia Naţională de Integritate după încheierea contractului de prestări servicii, având în vedere că aspectele de integritate ale funcţionarilor publici pot fi invocate oricând.

Ultima critică din motivele de recurs s-a referit la încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţia României referitoare la dreptul la muncă.

Este adevărat că dreptul la muncă este unul fundamental care nu poate fi îngrădit, iar aceasta presupune libertatea de alegere a profesiei, ocupaţiei şi libertatea alegerii locului de muncă.

Dar, tot Constituţia României prevede, în art. 53 că:

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 396/2017 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 25 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, la pct. 28. a precizat, în legătură cu critica de neconstituţionalitate a art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 raportat la art. 53 alin. (2) din Constituţie că " că stabilirea cazului de incompatibilitate nu constituie, în realitate, o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, ci o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care au calitatea de funcţionari publici, prin asigurarea imparţialităţii, protejarea interesului social şi evitarea conflictului de interese."

De altfel şi în expunerea de motive a Legii nr. 161/2003 s-a stabilit că acest act normativ va reglementa regimul incompatibilităţilor privind demnităţile publice şi funcţiile publice pentru a se crea cadrul legal pentru prevenirea şi combaterea folosirii abuzive a funcţiilor publice, a obţinerii unor venituri în exercitarea acestora, prevederi ce se înscriu pe linia documentelor internaţionale în materie şi se regăsesc în mare măsură în unele legislaţii europene.

Toate acestea dovedesc că prin instituirea unui regim al incompatibilităţilor pentru funcţionarii publici nu se aduce atingere dreptului la muncă consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituţia României.

De aceea, apreciind că soluţia instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legale, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 284 din 20 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT