Constitutional objections and recusal rejected; police response order and 400 lei fine upheld on appeal.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată a data de 3 decembrie 2015 sub nr. x/3/2015, pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti să comunice informaţiile solicitate la data de 14.11.2015, plata de daune morale de 1.000 lei, publicarea hotărârii de condamnare şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1115 din 22 februarie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2015 al Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., a obligat pârâta să răspundă la cererea formulată de reclamant la data de 14 noiembrie 2015 şi a respins restul capetelor de cerere ale reclamantului ca nefondate.

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

2. Hotărârea curţii de apel

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 aprilie 2016.

La data de 21.10.2016 petentul A. a formulat cerere de recuzare, în cuprinsul căreia a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a numeroase acte normative, apreciind că acestea sunt relevante în soluţionarea aspectelor ridicate.

Prin completarea cererii de recuzare, astfel cum a fost înregistrată la data de 4 noiembrie 2016, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate şi a hotărârilor nr. 3210/2016 şi nr. 5104/2016 pronunţate de Curtea de Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarele nr. x/3/2015 şi nr. x/2/2016.

Prin încheierea pronunţată la data de 13 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petentul A., a respins, ca nefondată cererea de recuzare, astfel cum a fost formulată şi precizată de petentul A. şi a aplicat petentului amendă judiciară în cuantum de 400 lei.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac promovate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea pct. 6 al alin. (1) din art. 488, a susţinut că încheierea conţine motive contradictorii şi că, deşi instanţa a reţinut că a existat un incident procedural care a condus la formularea cererii de recuzare, o divergenţă de opinii juridice, a apreciat că nu este fondată cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale.

Mai mult a susţinut că excepţiile de neconstituţionalitate erau admisibile din perspectiva art. 29 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 47/1992 având în vedere divergenţa opiniilor juridice, iar Curtea Constituţională, legal sesizată, ar fi stins-o potrivit art. 147 din Constituţie. Conduita magistraţilor, atunci când se confruntă, în şedinţele de judecată, cu susţinerile părţilor privind calitatea procesuală, or alte aspecte bazate pe texte de lege şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale pe care părţile înţeleg să le folosească în apărarea lor, nu este legală.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 a arătat că instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în care sunt reglementate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Mai mult cererea de sesizare este doar un act procedural, instanţa verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, fără a se pronunţa asupra temeiniciei acesteia.

Totodată a mai susţinut că i s-a îngrădit liberul acces la justiţie, consacrat în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea încheierii din 13 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, doar în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Reclamantul A. a formulat cerere de recuzare în Dosarul nr. x/3/2015, în cuprinsul căreia a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, a disp. art. 85 alin. (3), art. 151 alin. (3), art. 176, art. 249, art. 250, art. 219 şi art. 271 alin. (1) noul C. proc. civ., a disp. art. 4 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a disp. art. 2, art. 3 alin. (1), art. 5, art. 6, art. 10, art. 20, art. 21 din Legea nr. 514/2003 şi în integralitate Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, a disp. art. 35 alin. (2) şi art. 278 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, a disp. art. 10 lit. c) şi f) din Legea nr. 514/2003, a disp. art. 45 alin. (1) lit. i) şi art. 57 lit. k) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, a disp. art. 2 alin. (3) lit. d), art. 5 alin. (1) lit. f), g) şi alin. (2) lit. a), art. 14 alin. (1), art. 68 alin. (3) şi lit. C) a pct. 1 din Anexa la Legea nr. 188/1999 şi în integralitate Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a disp. art. 32 din Legea nr. 176/2010 şi Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, a disp. art. 80, art. 94 şi art. 96 din Legea nr. 161/2003 şi în integralitate Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, în integralitate Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi funcţionarilor publici şi a hotărârilor nr. 3210/2016 şi nr. 5104/2016 pronunţate de Curtea de Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarele nr. x/3/2015 şi nr. x/2/2016.

Petentul a apreciat admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât completul împotriva căruia a formulat cerere de recuzare a încuviinţat participarea la proces a unor persoane care desfăşoară ilegal activitatea de consilier juridic în cadrul pârâtei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de petentul A. şi a respins, ca nefondată cererea de recuzare, astfel cum a fost formulată şi precizată de petent.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (…) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Sesizarea instanţei de contencios constituţional se dispune în condiţiile Legii nr. 47/1992, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- excepţia priveşte neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- legea, ordonanţa sau dispoziţia are legătură cu soluţionarea cauzei;

- excepţia a fost ridicată de una din părţi, de instanţă din oficiu sau de procuror;

- dispoziţiile criticate ca neconstituţionale nu au fost declarate ca atare printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

În sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea de apel s-a pronunţat cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, analizând îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol - referitoare la legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate invocată şi soluţionarea cauzei - astfel că în mod neîntemeiat susţine recurentul că instanţa s-ar fi pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate, încălcând competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale şi depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti.

De asemenea, se constată că, în susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate de recurent nu evidenţiază faptul că încheierea ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În ceea ce priveşte ipoteza reglementată de textul lege în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul încheierii recurate, sunt expuse considerentele care au stat la baza soluţiei pronunţate cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Sub acest aspect, se observă că instanţa a reţinut că dispoziţiile criticate nu au relevanţă în privinţa soluţiei ce urmează a fi dată cererii de recuzare.

Susţinerile recurentului subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, instanţa reţinând cu just temei faptul că dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cererii, nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Sub acest aspect, conform expunerii rezumative a lucrărilor dosarului, se constată că în calea de atac a recursului promovat de pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Muncipiului Bucureşti, intimatul- reclamant A. a formulat cerere de recuzare a completului de judecată în cuprinsul căreia a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a numeroase acte normative şi a două decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

În condiţiile în care obiectul cererii vizează în realitate recuzarea unui complet de judecată, iar nu o judecată a cauzei, Curtea de apel a apreciat în mod legal că dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cererii, acestea nereglementând instituţia incompatibilităţii judecătorilor, aşa cum se prevăd dispoziţiile art. 41-53 C. proc. civ.

Totodată, astfel cum s-a precizat şi în cuprinsul încheierii recurate, dispoziţiile Legii nr. 47/1992 sunt de strictă interpretare, neputând fi supuse controlului de constituţionalitate hotărâri judecătoreşti, ci doar dispoziţii din legi sau ordonanţe în vigoare care au legătură cu cererea de recuzare.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că s-a atacat soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, care este temeinică şi pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel că sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de recurent, motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 13 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2017.