Public service salary classification for seniority brackets and non-discrimination claims under Directive 2000/78/EC

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19 noiembrie 2014, astfel cum a fost ulterior modificată, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâţii Ministrul Justiţiei, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

- anularea Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 3220/C din 11 septembrie 2014 şi nr. 3219/C din 11 septembrie 2014, a actelor şi a măsurilor premergătoare şi subsecvente acestora, precum şi a actelor prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă;

- obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor constând în diferenţa dintre salariul plătit de la data aplicării ordinelor şi cel cuvenit;

- obligarea pârâţilor la încadrarea reclamantelor corespunzător salarizării avute de un judecător care exercită o funcţie similară, beneficiază de aceeaşi încadrare (acelaşi grad, aceeaşi gradaţie), are aceeaşi vechime, lucrează în aceleaşi condiţii de muncă şi prestează aceeaşi muncă, fiind însă încadrat în clasa de salarizare corespunzătoare, anterior datei de 01 ianuarie 2011, beneficiază de un salariu superior;

- obligarea la plata salariului corespunzător încadrării menţionate în petitul anterior.

II. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin încheierea din 11 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 8 alin. (1) şi (2) şi art. 9 alin. (1) şi (2) din Anexa VI, Cap. VIII din Legea nr. 284/2010 şi a art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 103/2013, invocată de reclamante.

3. Prin Sentinţa nr. 1372 din 15 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebare preliminară având ca obiect interpretarea art. 2, 3 şi 6 din Directiva 2000/78, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea având ca obiect constatarea discriminării reclamantelor ca inadmisibilă şi a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

4. Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu de la 22 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, din oficiu, a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul încheierii din 11 mai 2015, în sensul că a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 8 alin. (1) şi (2) şi art. 9 alin. (1) şi (2) din Anexa VI, Cap. VIII din Legea nr. 284/2010 şi a art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013, iar nu a "art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 103/2013", cum din eroare s-a consemnat.

5. Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 284/2010, ale O.U.G. nr. 103/2013 precum şi ale O.G. nr. 137/2000, ale Directivei 2000 din 78 CE, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 16, art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României; sub aspectul vechimii în muncă, a apreciat că reclamantele contestă reglementarea Legii nr. 284/2010 şi a O.U.G. nr. 103/2013 prin prisma efectelor produse de aplicarea textelor legale, pretinzând existenţa unei discriminări în raport de acei colegi judecători care au trecut în tranşa de vechime în muncă de 10 - 15 ani sub imperiul fostei O.G. nr. 26/2007; a subliniat că dreptul reclamantelor de creştere a indemnizaţiei ca efect al trecerii în noua tranşă de vechime în muncă s-a născut la nivelul lunii iulie a anului 2014 când produceau efecte juridice, fiind în vigoare Legea nr. 284/2010 şi O.U.G. nr. 103/2013, care abrogaseră dispoziţiile echivalente din fosta Lege nr. 330/2009, şi, fiind un text cu caracter special, atât prin obiectul de reglementare, cât şi prin topografia în conţinutul legii, art. 6 din O.U.G. nr. 103/2013 derogă de la textele cu caracter general care îl preced, principiile sale înlăturând de la aplicare dispoziţiile art. 5 din acelaşi act normativ.

6. A reţinut Curtea că, în redactarea de la acel moment, prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013 sunt aproape identice cu cele ale fostului art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, care au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate soluţionate în sensul respingerii prin Decizia nr. 669/2012 de Curtea Constituţională. Faţă de dispoziţiile reglementării de la acel moment, şi în raport de concluziile Curţii Constituţionale expuse în analiza acestui text de lege anterior asemănător, a arătat că solicitarea privind obligarea pârâţilor la plata unei indemnizaţii majorate este lipsită de temei legal, iar în plus, fiind formulate critici cu privire la efectul textului legal incident, eventualul control de "legalitate", implică în principiu şi în principal un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale, în cond. art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită.

7. A arătat, de asemenea, că toate prevederile comunitare în materia discriminării, inclusiv cele ale Directivei nr. 78/2000, la care s-au referit reclamantele, pornesc de la premisa existenţei unor tratamente diferite aplicate în situaţii asemănătoare, or, în cauză, situaţia în care se află reclamantele nu este asemănătoare situaţiei în care se află ceilalţi colegi magistraţi, cărora le-au fost calculate indemnizaţiile cu ocazia trecerii în noua tranşă de vechime în temeiul unor alte dispoziţii legale decât cele aplicabile reclamantelor.

III. Recursul formulat de reclamante

8. Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamantele A. şi B., solicitând admiterea recursului, admiterea integrală a cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată în principal şi în subsidiar.

9. În motivarea recursului, recurentele au solicitat să se constate şi să fie sancţionat, respectiv înlăturat, comportamentul nelegal al emitenţilor actelor administrative şi actelor şi măsurilor anterioare, respectiv subsecvente acestora, întrucât colegii lor magistraţi care au împlinit vechimea în profesia de magistrat de 10 - 15 ani anterior datei de 01 ianuarie 2011 beneficiază de o indemnizaţie mai mare, fără să existe o justificare legitimă şi obiectivă a unei astfel de discriminări, cu încălcarea art. 3 lit. c) şi art. 2 din Legea nr. 284/2010, potrivit cărora ordonatorul de credite este obligat să respecte principiul egalităţii în drepturi şi cel al nediscriminării în cadrul relaţiilor de muncă, prin aplicarea aceluiaşi sistem de salarizare pentru toţi salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, având aceeaşi vechime şi acelaşi grad, aceştia exercitând aceeaşi muncă, fiindu-le stabilită indemnizaţia brută lunară în contradicţie cu aceste prevederi legale.

10. Recurentele au arătat că prevederile art. 2 şi art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010 trebuie respectate şi pentru că dau eficienţă principiului nediscriminării în materie de remuneraţie în funcţie de vârstă, statuat de Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 78/2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, astfel că, în cazul în care se constată că dispoziţiile legale din dreptul intern sunt insuficiente, contrare dreptului Uniunii Europene sau nu asigură în mod concret aplicarea principiului nediscriminării în materie de remuneraţie în funcţie de vârstă, atât organele administrative cât şi instanţele de judecată au obligaţia aplicării dreptului UE, potrivit principiilor supremaţiei şi priorităţii acestuia faţă de dreptul intern, precum şi având în vedere efectul direct în dreptul statelor membre UE al prevederilor Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 78/2000. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis în repetate rânduri că aplicarea directă şi prioritară a dreptului UE presupune nu doar înlăturarea dispoziţiilor incomplete sau contrare din dreptul intern, ci şi înlăturarea hotărârilor Curţilor Constituţionale ale statelor membre care ar tinde la limitarea aplicării integrale, directe şi obligatorii a dreptului UE (Cauza C-314/08, Krzysztof Filipiak, cauza C-555/07, Seda Kuciikdevec împotriva Swedex GmbH & Co. KG).

11. Prin adoptarea şi aplicarea ordinelor ministrului Justiţiei nr. 3220/C din 11 septembrie 2014 şi nr. 3219/C din 11 septembrie 2014, au arătat recurentele, se realizează o discriminare, încălcându-se art. 2, art. 3 şi art. 6 din Directiva nr. 78/2000, prin acordarea unei remuneraţii inferioare faţă de persoanele care au intrat în magistratură la aceeaşi vârstă la care reclamantele au intrat, şi care au fost încadrate în aceeaşi tranşă de vechime anterior, întrucât aveau o vârstă mai înaintată. Simpla împrejurare că, din cauza vârstei, au îndeplinit vechimea specifică tranşei de vechime care atrage o anumită remuneraţie mai târziu decât persoanele având o vârstă mai înaintată, nu putea atrage acordarea unei remuneraţii inferioare, aceasta fiind o măsură care încalcă în mod evident prevederile art. 2, art. 3 şi art. 6 din Directiva nr. 78/2000 şi pe cele ale art. 2 şi art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010. În mod evident nu este incidentă excepţia permisă de art. 6 alin. (1) din directiva menţionată, întrucât acordarea unui tratament diferenţiat subsemnatelor prin acordarea unei remuneraţii inferioare nu este justificată de un obiectiv legitim şi rezonabil de politică a ocupării forţei de muncă în familia ocupaţională Justiţie, astfel cum este acesta definit în directivă.

12. În ceea ce priveşte deciziile nr. 818 - 821/2008 ale Curţii Constituţionale, care stabilesc că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a anula ori refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, reclamantele au arătat că acestea nu au fost receptate pozitiv de către organismele europene (în Raportul de ţară pentru România din anul 2011 elaborat de Reţeaua europeană de experţi în materia nediscriminării ca parte a Studiului privind măsurile de combatere a discriminării în statele membre UE, înfiinţat de Programul Comunităţii Europene pentru Angajarea în muncă şi Solidaritate Socială, PROGRESS (2007 - 2013), s-a subliniat că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818 - 821/2008 şi nr. 997/2008, sistemul juridic român are lacune în privinţa protecţiei împotriva discriminării cuprinse în prevederile din dreptul intern aflate în afara acquis-ului comunitar în materie, întrucât judecătorul naţional aplică acquis-ului comunitar în materia nediscriminării chiar în prezenţa unei decizii contrare a Curţii Constituţionale, astfel cum s-a statuat în cauza C-555/07, Seda Kuciikdevec împotriva Swedex GmbH & Co. KG, însă nu mai poate înlătura legislaţia discriminatorie în materii nereglementate în acquis-ul comunitar (pag. 4, 5, 8, 148); de asemenea, au arătat şi că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, atunci când se induc distincţii între situaţii analoage sau comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marks contra Belgiei).

13. Mai mult, în cauza Driha contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat existenţa discriminării între reclamant şi alte persoane care aparţineau aceleiaşi categorii profesionale, or, în cauză, invocă discriminarea faţă de persoane care aparţin aceleiaşi categorii profesionale şi care se află în situaţii identice.Constatând că alţi magistraţi din cadrul instanţei respectiv din cadrul instanţelor din România, cu aceleaşi condiţii de vechime în funcţia de magistrat şi acelaşi grad profesional, prestând aceeaşi muncă, au o indemnizaţie brută lunară mai mare cu 307 lei, respectiv cu 279 lei, nu se poate identifica niciun motiv care să justifice o asemenea discriminare, fiind încălcat şi art. 14 din Convenţie precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, art. 23 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

14. În plus, au mai arătat recurentele, prin Legea nr. 71/2015 a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, conform căreia, prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii [art. 1 alin. (51)] şi prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării [art. 5 alin. (11)].

15. În drept, recurentele au invocat dispoziţiile art. 16, alin. (1) şi (2), art. 20, alin. (2), art. 148, alin. (2) din Constituţia României, art. 7 din Anexa VI "Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie", Cap. VIII din Legea nr. 284/2010, prevederile din dreptul UE şi prevederile tratatelor internaţionale la care s-a făcut trimitere în acţiune, art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000 şi art. 1 alin. (51), art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată şi completată prin Legea nr. 71/2015.

IV. Apărările intimatului

16. Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

17. A arătat că instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa legilor de salarizare în vigoare la momentul stabilirii drepturilor salariale, în speţă Legea nr. 284/2010, Legea 285/2010 şi O.U.G. 103/2013 reprezentând regulile aplicabile la avansarea personalului în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie începând cu anul 2011, respectiv anul 2014. Recurentele-reclamante ignoră faptul că nu pot fi înlăturate de la aplicare dispoziţiile exprese ale acestor legi, instanţele de judecată neputând cenzura soluţia aleasă de legiuitor în stabilirea retribuţiei unor categorii profesionale şi să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.

18. Intimatul a prezentat dispoziţiile legale incidente aplicabile, Decizia nr. 820/2006, Decizia nr. 669/2012 pronunţate de Curtea Constituţională şi a arătat că nu se află în prezenţa unei discriminări, deoarece recurentele-reclamante se raportează la modul de calcul al drepturilor salariale ale colegilor lor stabilite potrivit altei legi şi, prin urmare, situaţia dedusă judecăţii excedează competenţelor stabilite prin O.G. nr. 137/2000 şi tuturor formelor de discriminare reglementate prin acest act normativ, nefiind aplicabil niciunul dintre criteriile stabilite de prevederile O.G. 137/2000, şi, prin urmare, nu se poate vorbi de discriminare în sensul impus de acest act normativ, conform art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, motivele expuse de către recurentele-reclamante privesc exclusiv prezentarea unei situaţii de discriminare prin raportare la modul de calcul al drepturilor salariale ale colegilor lor stabilite potrivit altei legi.

V. Procedura de filtrare a recursului

19. Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii recursului, prin care s-a constatat că cererea de recurs întruneşte cerinţele de admisibilitate. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 2 octombrie 2017, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că acesta este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi a dispus comunicarea actului către părţi, conform alineatului (4) al aceluiaşi articol.Părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

20. Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 11 decembrie 2017, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

VI. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

21. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, ce vor fi analizate, faţă de conţinutul acestora, raportat la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

22. Reclamanta B., judecător cu grad de tribunal, a fost încadrată, în baza Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3220/C din 11 septembrie 2014, în clasa de salarizare 103, gradaţia 4, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de 10 - 15 ani, stabilindu-i-se indemnizaţia de încadrare brută lunară, cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele vătămătoare şi periculoase şi cuantumul sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţi, potrivit art. 8 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010 şi art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013.

23. Reclamanta A., judecător cu grad de judecătorie, a fost încadrată, în baza Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3219/C din 11 septembrie 2014, în clasa de salarizare 101, gradaţia 4, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de 10 - 15 ani, stabilindu-i-se indemnizaţia de încadrare brută lunară, cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele vătămătoare şi periculoase şi cuantumul sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţi, potrivit art. 8 alin. (2) şi art. 9 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010 şi art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013.

24. Motivele de recurs referitoare la faptul că magistraţii care au împlinit vechimea în profesia de magistrat de 10 - 15 ani anterior datei de 01 ianuarie 2011 beneficiază de o indemnizaţie mai mare, fără a exista o justificare legitimă şi obiectivă a unei astfel de discriminări, cu încălcarea art. 3 lit. c) şi art. 2 din Legea nr. 284/2010, potrivit cărora ordonatorul de credite este obligat să respecte principiul egalităţii în drepturi şi cel al nediscriminării în cadrul relaţiilor de muncă, prin aplicarea aceluiaşi sistem de salarizare pentru toţi salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, respectiv având aceeaşi vechime şi acelaşi grad, prevederi care dau eficienţă principiului nediscriminării în materie de remuneraţie în funcţie de vârstă, statuat de Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 78/2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii, fiindu-le stabilită indemnizaţia brută lunară în contradicţie cu aceste prevederi legale, sunt nefondate.

25. Dreptul reclamantelor la acordarea indemnizaţiei pentru trecerea în tranşa de vechime de 10 - 15 ani s-a născut în anul 2014, la data la care s-a împlinit vechimea corespunzătoare, şi când erau în vigoare Legea nr. 284/2010 şi O.U.G. nr. 103/2013, astfel că nu se pune problema unui drept câştigat anterior Legii nr. 284/2010.

26. Prin Deciziile nr. 818 din 3 iulie 2008, nr. 819 din 3 iulie 2008, nr. 820 din 3 iulie 2008, nr. 821 din 3 iulie 2008, publicate în M. Of. nr. 537/16.07.2008 şi nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 872/23.12.2008, Curtea Constituţională a constatat că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, deoarece un asemenea înţeles încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. A reţinut că Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.

27. La momentul emiterii celor două ordine de încadrare a reclamantelor, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de 10 - 15 ani, erau în vigoare dispoziţiile Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013, dispoziţii cu caracter special care au prevăzut modalitatea de încadrare în clasa de salarizare în anul 2014, în situaţia avansării personalului încadrat pe funcţii de execuţie, în raport de conţinutul cărora solicitarea privind obligarea pârâţilor la plata unei indemnizaţii majorate este lipsită de temei legal, fiind formulate, în fapt, critici cu privire la modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze această situaţie.

28. Legea nr. 284/2010 prevedea, la art. 7 alin. (1), că aplicarea acesteia se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, astfel că, pentru anul 2014, a fost adoptată O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în M. Of. nr. 703/15.11.2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

29. Potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013, "(1) În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz. (2) În anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".

30. Potrivit acestor dispoziţii, aşadar, avansarea în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, iar majorarea salariului de bază se face corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010.

31. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015, a decis că, în raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale, şi de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, "se va face distincţie între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, şi plata efectivă a drepturilor salariale", iar "plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010".

32. În mod corect a avut în vedere instanţa de fond, în condiţiile în care prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013 erau aproape identice cu cele ale art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 559/08.08.2012, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale Legii nr. 118/2010, în ansamblul său, precum şi a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, şi a reţinut că "(...) avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea subliniază faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă. (s.n.)

(...) Curtea constată că este neîntemeiată critica autorului excepţiei, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizaţiei de încadrare, conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizaţii mai mic faţă de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiţii identice de vechime în muncă şi vechime în funcţie, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranşă superioară de vechime în cursul anului 2011 şi cele care au trecut la o astfel de tranşă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010. (s.n.)

Din aceleaşi considerente, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici afirmaţia autorului conform căreia, în prezent, pentru aceeaşi categorie de salariaţi, aflaţi în condiţii identice de vechime în muncă şi în funcţie, sunt aplicate două sisteme de salarizare paralele, fiind încălcate, în acest fel, prevederile constituţionale ale art. 4 referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni şi dreptul la muncă şi protecţie socială, statuat la art. 41 din Constituţie. (s.n.)

Curtea apreciază, totodată, că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 285/2010 nu contravin nici principiului constituţional al egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16, întrucât acestea se aplică în mod nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice. (s.n.)".

33. Mai mult, prin Decizia nr. 55 din 16 februarie 2016, publicată în M. Of. nr. 340/04.05.2016, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Cap. VIII al Anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, invocată de reclamante în prezenta cauză.

34. Curtea Constituţională a reţinut, cu privire la discriminarea referitoare la salarizare sub aspectul trecerii într-o altă tranşă de vechime ulterior sau anterior anului 2011, că s-a pronunţat prin Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 240/03.04.2014, iar prin Decizia nr. 166 din 19 martie 2013, publicată în M. Of. nr. 360/18.06.2013, analizând o excepţie de neconstituţionalitate cu o motivare similară raportată la încălcarea aceloraşi dispoziţii constituţionale, a reţinut că aspectele ce ţin de aplicarea legii de către organismele abilitate, precum şi cele referitoare la pretinsa încălcare de către prevederile de lege criticate a unor alte acte normative decât Legea fundamentală "nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale", în realitate fiind solicitată "modificarea dispoziţiilor de lege criticate, fapt ce excedează controlului Curţii Constituţionale". S-a reţinut şi Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în M. Of. nr. 559/08.08.2012, menţionată anterior, Decizia nr. 579 din 29 septembrie 2015, publicată în M. Of. nr. 808/30.10.2015, parag. 20 şi 21, prin care s-a arătat că "(...) diferenţele de salarizare invocate de autoarea excepţiei, referitoare la personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care avansează în gradaţiile 4 şi 5, provin din întreaga succesiune a actelor normative intervenite după anul 2011, raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011, iar nu din dispoziţiile de lege criticate. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în M. Of. nr. 72/18.02.2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 39/18.01.2007)".

35. Curtea Constituţională a arătat, referitor la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, că s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 475 din 16 iunie 2015, publicată în M. Of. nr. 605/11.08.2015, iar la parag. 19 al acestei decizii a reţinut că "diferenţele de salarizare apărute sunt rezultatul schimbărilor legislative care au intervenit de-a lungul timpului în această materie, în special între legislaţia anterioară anului 2010 şi cea ulterioară acestui an, iar nu ca urmare a neacordării în anii 2012, 2013 şi 2014 a salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent clasei de salarizare prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010".

36. Avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor corespunzătoare acestor gradaţii se efectua, aşadar, potrivit legii în vigoare la data avansării, cuantumul ce ar fi putut fi calculat potrivit legislaţiei anterioare neavând regimul juridic al unui drept câştigat.

37. Pentru aceste motive, sunt nefondate susţinerile recurentelor referitoare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Driha c. România, care privea o situaţie total diferită, şi în care s-a constatat o încălcare a articolului 14 din Convenţie combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie determinată de impozitarea, respectiv neimpozitarea unor plăţi compensatorii, reclamantul invocând faptul că alţi militari care s-au aflat în situaţia sa au beneficiat de o plată compensatorie neimpozitată. Curtea a reţinut că "37. În lumina articolului 14 din Convenţie, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepţia justificării obiective şi raţionale, persoane aflate în situaţii comparabile (Willis contra Marii Britanii, nr. 36042/97, § 48, CEDO 2002-IV). Pe de altă parte, lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ şi nu limitativ (vezi Engel şi alţii contra Ţărilor de Jos, hotărârea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, p. 30, § 72 şi Rasmussen contra Danemarcei, hotărârea din 28 noiembrie 1984, seria A nr. 87, p. 13, § 34).", situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză, în care diferenţa de salarizare a fost generată exclusiv de voinţa legiuitorului şi de aplicarea în timp a actelor normative în materie, astfel încât nu se poate reţine aplicarea discriminatorie a aceloraşi dispoziţii legale.

38. Referitor la aplicarea integrală, directă şi obligatorie a dreptului UE, potrivit principiilor supremaţiei şi priorităţii acestuia faţă de dreptul intern, cu invocarea de către recurente a deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţate în Cauza C-314/08, Krzysztof Filipiak, Cauza C-555/07, Seda Kücükdeveci, prin care s-a reţinut că instanţa naţională care trebuie să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile de drept comunitar, are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a trebui să solicite sau să aştepte eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional, Înalta Curte constată că susţinerile privind incidenţa în cauză sunt nefondate; recurentele nu au invocat şi nu au identificat norme de drept comunitar în cauză, care să înlăture dispoziţiile de drept naţional, astfel că nu se pune problema aplicării prioritare şi directe a dreptului comunitar, în sensul înlăturării normei juridice interne contrare.

39. În ceea ce priveşte principiul nediscriminării în materie de remuneraţie în funcţie de vârstă, reglementat de Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 78/2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, Înalta Curte reţine că în cauză dispoziţiile legale incidente nu vizează vârsta, ci vechimea în funcţie, astfel că nu se pune problema încălcării egalităţii de tratament pentru motive de vârstă.

40. Prin Decizia nr. nr. 55 din 16 februarie 2016, menţionată, Curtea Constituţională a analizat şi critica referitoare la încălcarea art. 2, art. 3 şi art. 6 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă. A reţinut că, "în realitate, această critică vizează aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, ceea ce intră în competenţa instanţelor judecătoreşti. Dispoziţiile de lege criticate care stabilesc, în mod diferenţiat pe gradaţii, modul de calcul al salariul de bază al personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în funcţii nu vizează vârsta, ci vechimea în funcţie, iar diferenţele de salarizare provin din aplicarea actelor normative intervenite după anul 2011, raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011.".

41. În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 71/2015, Înalta Curte constată că, prin Ordinul nr. 4680/C din 21 decembrie 2016 emis de Ministrul Justiţiei, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 referitoarea la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M. Of. nr. 1029/21.12.2016, art. 1, "(1) începând cu data de 9 aprilie 2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivelul maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (2) Emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, potrivit alin, (1), şi plata acestora se vor realiza după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite, dar nu mai târziu de 1 mai 2017."

42. Rezultă că, începând cu data de 9 aprilie 2015, ordonatorul principal de credite a procedat la recalcularea la nivelul maxim al cuantumului indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al cuantumului sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, data de 9 aprilie 2015 fiind data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în M. Of. nr. 233/06.04.2015, care au introdus dispoziţiile alin. (51) în art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit că, "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

43. Prin art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014 se stabilise menţinerea în anul 2015 a salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, a sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare la acelaşi nivel cu cel ce acordat pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar prin alin. (51) introdus prin Legea nr. 71/2015, la aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă, legiuitorul a introdus o excepţie, ca personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

44. S-a creat, astfel, posibilitatea ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, ca urmare a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 284/2010, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

45. Dispoziţiile alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea nr. 71/2015, sunt aplicabile şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv judecătorilor care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim, pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, şi au fost aplicate prin Ordinul nr. 4680/C din 21 decembrie 2016 emis de Ministrul Justiţiei, însă s-au aplicat de la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv 09 aprilie 2015, motive pentru care recalcularea indemnizaţiei de reîncadrare brute lunare şi a sporurilor s-a efectuat începând cu această dată.

46. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamante, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile în cauză.

VII. Soluţia instanţei de recurs

47. Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele B. şi A. împotriva Sentinţei civile nr. 1372 din 15 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT