Deduction of detention periods under foreign criminal benefits in cross-border sentence execution under Law 302/2004

Asupra cauzei de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 52/F din 25 aprilie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. (fiul lui B. şi C.), aflat în prezent în Penitenciarul Bucureşti-Rahova, privind Sentinţa penală nr. 18/F-CC din 26 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/46/2015.

A obligat condamnatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 130 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut că A. a formulat contestaţie privind executarea Sentinţei penale nr. 18/F din 26 octombrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 150/A din 12 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a reţinut că deducerea perioadei executate din pedeapsa aplicată s-a realizat de către prima instanţă în raport cu actele existente la dosar înaintate de către autorităţile judiciare italiene.

A mai reţinut de asemenea prima instanţă că instituţiile la care a făcut referire inculpatul pentru a justifica deducerea şi a altor perioade din pedeapsa aplicată nu îşi găsesc corespondent în legislaţia română şi, ca urmare, nu pot fi aplicate în cauză.

În final, curtea a constatat că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, condamnatul A. a formulat prezenta contestaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 07 iunie 2017 sub nr. x/2/2016.

Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat A. a solicitat admiterea contestaţiei formulate, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., invocând o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută şi o cauză de micşorare a pedepsei.

A arătat că s-a dispus recunoaşterea efectivă a sentinţei penale din Milano, având corespondent în legislaţia română prin art. 210, 229 alin. (1), 234 şi 367 C. pen., recunoaşterea efectivă făcându-se în mod greşit, fără ca instanţa să analizeze pedeapsa aplicată din perspectiva dispoziţiilor art. 154 alin. (6) lit. b) Legea nr. 302/2004.

A apreciat că nu a fost verificat principiul legii penale mai favorabile, respectiv nu s-a avut în vedere că la momentul săvârşirii faptei pe teritoriul Italiei, în România intrase în vigoare C. pen. de la 1968.

Apărătorul a considerat că trebuie analizate limitele pedepsei din acest punct de vedere, instanţa trebuind să facă aplicarea prevederilor art. 154 alin. (8) Legea nr. 302/2004, în sensul de a adapta pedeapsa atacată prin hotărârea transmisă de statul emitent, durata acesteia depăşind limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune, în sensul că din pedeapsa aplicată, respectiv de 12 ani închisoare, condamnatului i-a fost dedusă doar perioada executată fără a se ţine cont şi de prevederile Acordului individual de extrădare care prevăd că la fiecare 6 luni executate, condamnatul beneficiază de o reducere a pedepsei cu 45 zile.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. în raport de motivele invocate şi de actele dosarului, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, contestatorul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 19.160/11R.G.N.R./N.5505/11R.G.G.I.P./ D+S 11/2394 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului din Milano - Italia, definitivă prin Sentinţa penală nr. 25/13 din 3 aprilie 2013, emisă de Curtea de Juraţi de Apel din Milano, secţia I, la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea, în perioada ianuarie - octombrie 2010, în Milano şi în localităţile din cadrul Provinciei Milano, a infracţiunilor de participare la o organizaţie criminală, comerţ cu fiinţe umane şi furt organizat sau cu folosirea armelor, prevăzute de art. 416 alin. (1), (2) şi (6), art. 600, art. 601 alin. (1), (2) şi (3), art. 624, art. 625 alin. (4) şi (5) C. pen. italian.

Prin Sentinţa penală nr. 18/F/CC din 26 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 150/A din 12 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a admis sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Italia şi, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-au recunoscut efectele Sentinţei penale nr. 19160/11R.G.N.R./N.5505/11R.G.G.I.P./D+S 11/2394 din 12 octombrie 2011 a Tribunalului din Milano - Italia, definitivă prin Sentinţa penală nr. 25/13 din 3 aprilie 2013, emisă de Curtea de Juraţi de Apel din Milano, secţia I.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., deţinut în Italia, într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 29 octombrie 2010, la zi.

Potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România".

Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior se observă că legea face trimitere la "perioada privativă de libertate" şi nu la deducerea, din durata pedepsei, a perioadei executate altfel în statul de condamnare decât prin privare de libertate.

De altfel acest lucru a fost avut în vedere şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, a statuat că după transferarea persoanei condamnate de către autorităţile judiciare străine, în vederea continuării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate de autoritatea judiciară străină nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că prin hotărârile mai sus menţionate contestatorul A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la organizaţie criminală, comerţ cu fiinţe umane, furt organizat cu folosire de arme, fapte care au corespondent în legislaţia română, respectiv dispoziţiile art. 210, 229 alin. (1), 234 şi 367 C. pen. român, aşa cum s-a stabilit prin Sentinţa penală nr. 18/2015 a Curţii de Apel Piteşti.

Situaţia juridică a condamnatului este stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 18/F/CC din 26 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 150/A din 12 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Aşa cum s-a arătat mai sus, contestatorul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare, iar în procedura recunoaşterii hotărârii străine instanţele au verificat ca pedepsele aplicate condamnatului să nu depăşească maximul special al pedepselor prevăzute de legea internă.

Faţă de împrejurarea că deducerea perioadei executate din pedeapsa aplicată condamnatului s-a realizat în raport cu actele existente la dosar înaintate de către autorităţile judiciare italiene şi întrucât instituţiile la care face referire inculpatul pentru a justifica deducerea şi altor perioade din pedeapsa aplicată nu îşi găsesc corespondent în legislaţia română şi, ca urmare, nu pot fi aplicate în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sentinţa atacată pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins contestaţia la executare este o hotărâre legală şi temeinică.

Mai mult decât atât, se constată că greşita deducere a unor perioade din executarea pedepsei a fost invocată de contestator şi în calea de atac formulată de acesta împotriva sentinţei privind recunoaşterea hotărârii străine şi transferarea acestuia în vederea executării restului de pedeapsă iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în mod corect s-a făcut deducerea perioadelor respective. Totodată, se mai constată că, condamnatul a fost de acord să execute această pedeapsă pe teritoriul României. Este de menţionat că s-ar fi aplicat beneficiul liberării condiţionate anticipate doar în situaţia în care condamnatul ar fi executat respectiva pedeapsă în continuare pe teritoriul altui stat.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 4251 pct. 7 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/F, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 52/F, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - ED